Connect with us

Eveniment

Noaptea trecută, razie a polițiștilor în Parcul Tineretului din Botoșani. Zeci de amenzi, trei persoane luate cu duba

Publicat

Publicitate

În noaptea de 28 înspre 29 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Imigrări și jandarmi au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor cu violență.

Astfel, polițiștii au acționat în zona Centrului Vechi, Parcul Tineretului, cartier Grivița, Calea Națională și Bulevardul Mihai Eminescu, prilej cu care au fost legitimate 139 de persoane, 3 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției și au fost controlate 80 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei și au fost constatate 3 infracțiuni de lovire sau alte violențe.

Dintre sancțiuni, 10 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Motocicleta Poliției, acroșată pe strada Marchian, din municipiul Botoșani. Șoferiță amendată și lăsată fără permis

Publicat

Publicitate

Astăzi, în jurul orei 15:30, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicată motocicleta din dotarea Biroului Rutier.

Din primele verificări a reieșit faptul că o tânără de 26 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Marchian, la schimbarea benzii de circulație ar fi acroșat motocicleta din dotarea Poliției.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omenești.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Conducătoarea auto va fi sancționată contravențional pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitivul „mâini libere” și pentru neasigurarea la schimbarea benzii de circulație cu amendă în valoare de peste 800 de lei.

De asemenea, i se va suspenda exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Jandarmii botoșăneni, în acțiune: Peste 13.500 de lei amenzi aplicate în weekend

Publicat

Publicitate

În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a acționat în vederea menținerii unui climat de siguranță publică în zona de responsabilitate.

Efectivele de jandarmerie participante la misiunile de ordine publică au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 13500 de lei, în special pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar au fost aplicate sancțiuni și pentru nerespectarea normelor legale privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii, comercializare de țigarete de contrabandă sau încălcarea legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun.

Sâmbătă noapte, unui bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice și care tulbura liniștea locuitorilor de pe strada Calea Națională, din apropierea intersecției cu strada Sucevei, i-a fost confiscată boxa portabilă pe care o folosea la intensitate mare.

De asemenea, un bărbat în vârstă de 18 ani a fost depistat în municipiul Botoșani în timp ce avea asupra sa un plic transparent autosigilant, care conținea cristale de culoare brun-maronie, existând suspiciunea că ar face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv, drept pentru care au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Nu în ultimul rând, efectivele de jandarmerie au procedat la legitimarea a aproximativ 200 de persoane, care au fost controlate în aplicația e-DAC de verificare a documentelor de identitate, în vederea identificării unor eventuale cazuri de persoane urmărite la nivel local și național.

Citeste mai mult

Cultura

Povești în mișcare la Ipotești: Tinerii transformă literatura în film

Publicat

Publicitate

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” oferă anual rezidențe pentru scriitori, artiști și cercetători, în baza dosarelor de concurs.

  Una dintre rezidențe este oferită anul acesta scriitoarei și regizoarei Adina Popescu şi editorului și regizorului de film Iulian Manuel Ghervas. Adina Popescu și Manuel Ghervas se află la Ipotești în perioada  25 octombrie – 3 noiembrie și propun  un atelier intensiv de film, arte vizuale şi multimedia pentru adolescenții din Botoşani. 

  Atelierele se vor desfășura la Ipotești, în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie, unde istoria locului, întreg ansamblul muzeal, poveştile familiei Eminovici și cadrul natural îi vor inspira pe elevi în crearea de povești. Beneficiari sunt 20 de adolescenți din Botoşani, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, interesați de film şi de literatură și selectați cu sprijinul cadrelor didactice locale. Artiștiii în rezidență le vor acorda un suport creativ şi profesional de tip mentorat care să le deschidă o nouă perspectivă.

Adolescenții vor participa la un workshop intensiv în care se vor familiariza cu limbajul cinematografic – de la idee, concept şi scenariu, la filmarea propriu-zisă și folosirea mijloacelor tehnice, decupaj şi montaj, scopul final fiind realizarea unor filme scurte şi diferite ca gen (scurtmetraj de ficţiune, booktrailer, video art sau eseu cinematografic), pornind de la texte literare clasice sau din literatura contemporană. Prin exerciții practice, vor adapta şi reinterpreta aceste texte şi vor transpune idei literare în forme vizuale, folosindu-se de ,,decorul” Memorialului şi cel al satului Ipoteşti.

Totodată, în cadrul atelierului, vor avea loc și câteva proiecții de film (în mod special ecranizări) care vor fi discutate împreună cu copiii, pentru ca ei să înțeleagă la un mod concret cum se ajunge de la un text literar/ carte la film.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat urmărit în Germania, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, pe numele căruia era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de autoritățile Germane.

 

În data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, pasager într-un autovehicul înmatriculat în R. Moldova, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 31 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare emis de autoritățile germane.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending