Connect with us

Actualitate

Motivul pentru care medicii de familie REFUZĂ să distribuie pastilele de iodură de potasiu

Publicat

Publicitate

Mai multe patronate ale medicilor de familie din țară au transmis un apel către Ministerul Sănătății prin care aduc la cunoștință faptul că nu au fost chestionați în ceea ce privește activitatea de distribuție a pastilelor de iod, iar această atribuție le-ar bloca activitatea medicală, scrie stiripesurse.ro.

Patronatele medicilor de familie din județele TImiș, Bistrița-Năsăud, Iași, Galați, Vrancea, Teleorman, Vâlcea, Bihor și Sibiu au transmis un apel către Ministerul Sănătății, spunând că solicită să se ia act de poziția medicilor specialiști de medicină de familie cu privire la distribuirea comprimatelor de iodură de potasiu prin cabinetele acestora, fără consultarea prealabilă a reprezentanților medicilor de familie.

„Orice atribuție administrativă așa cum este și cea recent anunțată, aduce medicii specialiști de medicină de familie în situația de a-și vedea blocată activitatea medicală, respectiv serviciile medicale acordate pacienților înscriși pe listele lor. Medicii de familie sunt furnizori privați de servicii medicale de asistență medicală primară, care acordă aceste servicii în baza unui contract civil încheiat cu casele județene de asigurări de sănătate”, se arată în apelul transmis MS.

Recent, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că medicii de familie vor fi implicați în distribuirea comprimatelor cu iodură de potasiu.

„La fel ca și decizia distribuirii tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie vaccinatori, acest ultim anunț ne determină să facem un apel de urgență pentru a modifica procedurile referitoare la distribuirea pastilelor de iodură de potasiu, înainte de a provoca dificultăți și chiar blocaje în acordarea serviciilor medicale de asistență medicală primară. Așa cum am arătat atunci când am solicitat decidenților să elimine prevederea conform căreia distribuirea tichetelor de masă persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 se face prin cabinetele de medicină de familie, procedura de acordare a tichetelor, prin documentația care se impune a fi întocmită încarcă și mai mult atribuțiile administrative ale medicilor de familie. În aceste condiții medicii de familie nu-și pot exercita profesia, fiind blocați de birocrația instituită de actele normative ce le reglementează activitatea. Menționăm că acordarea tichetelor de masă obligă la contactarea pacienților vaccinați, care să fie chemați să se întoarcă în cabinet, să fie programați pentru ridicarea tichetelor, să se întocmească registrul de evidenţă, să se completeze tichetele de masă (câte cinci pentru fiecare persoană vaccinată) cu datele personale ale beneficiarilor, acestea urmând să fie completate la momentul distribuirii acestora. Toate aceste operațiuni consumă din timpul acordat pacienților și afectează grav calitatea actului medical, în aceste condiții medicii de familie fiind nevoiți să renunțe la vaccinarea în cabinete”, spun medicii.

Sursa: stiripesurse.ro.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Cea mai mare pensie din România este de 100.000 de lei. TOP pensii speciale și pensii publice. Sumele astronomice primite lunar

Publicat

Publicitate

Cea mai mare pensie publică din România este de 100.000 de lei. Asta înseamnă că în mână, persoana în cauză primește peste 88.500 de lei, lunar. Surprinzător nu este a unui magistrat, scrie alba24.ro

Cea mai mare pensie specială din țară este de aproape 70.000 de lei lunar. Asta înseamnă că în mână, un ”pensioar special” al României primește peste 56.700 de lei lunar. 

Reporterii alba24.ro au solicitat Casei Naționale de Pensii Publice să comunice, în baza Legii 544, cele mai mari zece pensii ”speciale”, dar și cele mai mari zece pensii din sistemul public. Deși au comunicat cuantumul pensiilor, reprezentanții CNPP ”fac scut” în fața ”pensionariilor speciali” și invoctă GDPR-ul. 

Mai exact, reporterii alba24.ro au solicitat conducerii CNPP să comunice și județele pe raza cărora sunt emise cele mai mari pensii din țară. Însă aceștia nu au comunicat județele și au invocat GDPR-ul.

Pensiile indicate în acest articol au fost plătite în luna septembrie a anului în curs.

Top zece pensii astronomice încasate de foști procurori și judecători

Potrivit reprezentanților CNPP cele mai mari zece pensii din țară, plătite din sistemul public de pensii sunt pe baza statutului procurorilor și judecătorilor. Mai exact toți au fost magistrați, fie judecători și procurori.

Publicitate

Cea mai mare pensie specială brută este de 69.343 de lei, asta înseamnă că pensionarul primește lunar, 56.738 de lei.

  1. 69.343 lei brut, 56.738 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  2. 63.842 lei brut, 52.282 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  3. 62.783 lei brut, 56.805 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  4. 62.145 lei brut, 50.907 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  5. 60.465 lei brut, 49.546 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  6. 58.191 lei brut, 47.705 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  7. 56.875 lei brut, 46.638 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  8. 56.489 lei brut, 46.326 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  9. 56.447 lei brut, 46.292 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor
  10. 56.385 lei brut, 46.241 lei net – beneficiar privind statutul procurorilor și judecătorilor

CNPP face scut de GDPR în fața magistraților

Deși nu intră sub incidența GDPR, reprezentanții Casei Naționale de Pensii nu au comunicat din ce județe fac parte cei zece pensionari ”speciali” ai țării.

Aceștia au răspuns: ”vă informăm că instituția noastră respectă prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), în vigoare de la 25 mai 2018, motiv pentru care nu vi se pot pune la dispoziție informațiile cu caracter personal solicitate, referitoare la județul de domiciliu al  beneficiarilor”.

Răspunsul CNPP legat de GDPR este anulat chiar de sucursala Casei de Pensii Alba, care într-o altă solicitare a reporterilor alba24.ro a comunicat care top-ul celor mai mari pensii speciale plătite în județ, dar și a pensiilor publice.

Top-ul celor mai mari pensii din România. Cât primește lunar cel mai bogat pensionar din țară

Dacă un beneficiar de pensii speciale primește peste 56. 000 e lei lunar, sunt pensionari mult mai bogați decât el.

Mai exact cea mai mare pensie publică din România este de 108.627 lei brut, adică lunar un pensionar primește 88.558 de lei în mână.

  1. 108.627 lei brut, 88.558 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  2. 94.519 lei brut, 77.130 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  3. 89.991 lei brut, 73.463 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  4. 81.299 lei brut, 73.469 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  5. 72.317 lei brut, 59.146 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  6. 70.972 lei brut, 58.057 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  7. 67.614 lei brut, 55.338 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  8. 67.355 lei brut, 55.127 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  9. 64.265 lei brut, 52.624 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale
  10. 62.654 lei brut, 51.320 lei net – beneficiar de pensie de asigurări sociale

Diferența dintre pensii speciale și pensii publice

Care este diferența dintre pensiile publice și pensiile speciale. Sistemul public de pensii este bazat pe contribuții: fiecare persoană plătește lunar contribuția de asigurări sociale (CAS), iar pensia primită ulterior depinde de vechime și nivelul veniturilor realizate.

Cu alte cuvinte vorbim despre un sistem contributiv. Mai pe scurt primești în funcție de cât ai contribuit. În schimb pensiile speciale sunt acordate anumitor categorii profesionale (precum magistrați, diplomați, aviatori civili sau funcționari parlamentari) și sunt stabilite prin legi speciale, nu doar pe baza contribuțiilor.

Ele sunt finanțate în mare parte de la bugetul de stat și pot depăși considerabil pensiile din sistemul public.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi norme pentru plata amenzilor de circulaţie. Plățile se vor putea face direct de pe telefon, prin internet banking sau cod QR

Publicat

Publicitate

Guvernul României a aprobat normele metodologice care permit plata amenzilor de circulație prin transfer bancar, folosind aplicații de internet banking, home banking sau mobile banking. Măsura, așteptată de mai mulți ani, simplifică procesul de plată și reduce birocrația, potrivit Ministerului Finanțelor.

Prin aceste norme se introduce şi posibilitatea ca procesul-verbal de contravenţie să includă un cod QR, cod de bare sau un element similar, pentru a facilita plata rapidă de pe telefon.

Cum se va putea face plata amenzilor de circulație

Normele metodologice aprobate de Guvern permit plata amenzilor de circulație prin transfer bancar, folosind aplicații de internet banking, home banking sau mobile banking. Măsura, așteptată de mai mulți ani, simplifică procesul de plată și reduce birocrația, potrivit Ministerului Finanțelor.
Procesul-verbal de contravenție va putea include și un cod QR, care va permite achitarea rapidă a sancțiunilor direct de pe telefon.

Plata amenzilor devine mai simplă și mai rapidă

Potrivit noilor norme, conducătorii auto vor putea achita amenzile de circulație prin mai multe modalități:

Publicitate
  • Transfer bancar: prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziție de bănci;
  • Mandat poștal: în contul unic al Trezoreriei Operative Centrale din cadrul Ministerului Finanțelor;
  • Plată cu cardul: prin Sistemul Național Electronic de Plăți – Ghiseul.ro;
  • Numerar sau POS: la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului și la casieriile organelor fiscale locale.

Până acum, plata online era posibilă doar prin platforma Ghiseul.ro, însă utilizatorii erau nevoiți să își creeze un cont. Noile reguli vor permite plăți mai flexibile, inclusiv direct din aplicațiile bancare folosite de șoferi.

Cod QR pe procesul-verbal și serie unică de identificare

Fiecare proces-verbal de contravenție va avea o serie unică de 23 de caractere, împărțită în cinci grupuri numerice care vor identifica instituția emitentă, anul și numărul de ordine al documentului.
În plus, acesta va putea conține un cod QR, un cod de bare sau un element similar care, odată scanat, va genera automat datele de plată, simplificând procesul.

Lege veche, aplicare întârziată

Baza legală pentru plata amenzilor prin cont unic a fost stabilită prin Legea nr. 203/2018, însă normele de aplicare nu au fost adoptate până acum.
Noile reglementări au fost aprobate de Guvern în 2025, după o întârziere de aproape șase ani, și vor intra în vigoare odată cu publicarea hotărârii în Monitorul Oficial

Implementarea sistemului va permite plata amenzilor fără deplasări la ghișeu și fără timpi de așteptare, direct de pe telefon, tabletă sau laptop.
Totodată, mecanismul ar putea fi extins ulterior și pentru alte tipuri de amenzi, nu doar cele rutiere.

Citeste mai mult

Eveniment

BLITZ, acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive, la Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani  au organizat, în weekend, o acțiune tip ”BLITZ” pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă.

 

Acțiunea s-a desfășurat în sistem cascadă, pe arterele rutiere cu valori ridicate de trafic, respectiv pe DN 29 și DN 29 C.

 

În cadrul activității au fost surprinși 24 de conducători auto circulând cu viteză peste limita legală, aceștia fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de peste 16.000 de lei.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziții la Corlăteni după un videoclip postat pe rețelele sociale: Polițiștii au ridicat o armă și 1.500 de cartușe

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadru Serviciului Arme explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, din comuna Corlăteni.

 

În urma activităților desfășurate, la locuința unui tânăr de 22 de ani, au fost identificate și ridicate o armă scurtă, tip pistol, de culoare neagră, calibrul 6mm, 1500 (o mie cinci sute) elemente de muniție calibrul 6 mm.

 

Tânărul vizat de polițiști postase pe o rețea de socializare un videoclip în care poartă asupra sa o armă.

 

Publicitate

Toate bunurile au fost ridicate în vederea efectuării unei constatări criminalistice de specialitate pentru a se stabili categoria din care face parte arma și dacă aceasta este în stare de funcționare

 

În continuare se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

FOTO: arhivă, caracter ilustrativ

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending