Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (91)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

„România literară” nr. 48 – 49 din 18 noiembrie 2022.    Jean Dumitraşcu publică articolul „Când s-a născut Eminescu?”  Autorul consideră că foarte uşor s-a reţinut ca oficială data naşterii lui Eminescu  drept 15 ianuarie 1850,  care nu ar fi cea  reală.  Articolul ocupă aproape două pagini tip „România literară” şi vrea să ne convingă un lucru: Eminescu s-ar fi  născut  pe 20 decembrie 1849.  Reţin: 1. „…Eminescu ar fi spus el însuşi că s-a născut în 1849. Nu numai că se mărturisea astfel prietenilor, dar şi scria acest lucru. Publicându-l în 1892 pe N. D. Giurescu (cel cu descoperirea actului de botez), Iacob Negruzzi adăuga o notă, prea puţin luată în seamă, din păcate: „Eminescu a scris cu mâna lui, în rubrica „Data naşterii”, următoarea însemnare:1849, decembrie 1849 (Sf. Ignat) Botoşani” (după I. E. Torouţiu, „Studii şi documente literare”, IV, 1933). Ciudată manieră de ignorare a acestei însemnări de către eminescologi, atenţi, de regulă, la orice literă sau apostrof  din manuscrisele poetului (celebra lecţiune „totuşi/totul este trist pe lume” sau, de dată mai recentă, o nouă ediţie a „Luceafărului”, realizată de Nicolae Georgescu într-o formă ortografică sensibil schimbată”;

  1. „Revenind la data din „Psaltire”, un împătimit cercetător al vieţii lui Eminescu, Augustin Z. N. Pop, arată că e „mai probabil data scrisă de tatăl poetului”, adică de 20 decembrie 1849, decât cea din 15 ianuarie anul următor. De fapt, există şi alte variante. Veşnic derutantul Octav Minar propune 24 decembrie 1849. Într-o primă fază, căpitanul Matei Eminovici lansează data de 8 noiembrie 1849, legând-o de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil (ce ar explica şi prenumele primit). Constanţa de Dunca-Schiau merge şi mai departe, avansând data de 21 mai 1849, plasând locul naşterii la Dumbrăveni, unde Gh. Eminovici se îngrijea de moşia boierului Costache Balş. Într-un fel îl înţelegem pe George Călinescu, cel care, în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, după ce prezintă o serie de variante, încheie plictisit: „bunul-simţ cere să păstrăm ca dată a naşterii ziua de 15 ianuarie 1850”. Dar, tocmai bunul-simţ trebuie să oblige un istoric literar să cântărească toate probele şi argumentele, înainte dea trage o concluzie. De ce, procedând precum G. Călinescu, să nu luăm în calcul, din bun-simţ, şi argumentele ce susţin data de 20 decembrie 1849?”
  2. „Să recapitulăm: pentru 20 decembrie 1849 avem însemnarea de la „Junimea” a lui Eminescu însuşi, calculul din manuscrise, mărturiile sale, redate de Ştefanelli, Maiorescu iniţial, Iosif Vulcan, V. Gr. Pop, , Mite Kremnitz, Aglae şi Matei Eminovici ş. a, însemnare din „Psaltire”,pledoariile unor Lecca Morariu, N. Iorga, D. Popovici, D. Murăraşu, I. D. Marin, Augustin Z. N. Pop, Ioana Em. Petrescu (dubii). De partea cealaltă, susţinătorii actului de botez descoperit de Giurescu: Maiorescu, G. Călinescu, N. Manolescu, E. Simion, George Munteanu, Petru Vintilă, autorii de dicţionare şi manuale. După cum am încercat să demonstrăm, certificatul de botez nu conţine data reală de naştere a lui Eminescu, aceasta fiind 20  decembrie 1849. Până când nu o să ascultăm de gândul lui Eminescu, de notaţia sa din albumul „Junimii” şi de calculele din manuscrise, preferând să ne  „odihnim” întru Călinescu, vorba lui Noica?”;

 

„România literară” nr. 48 – 49 din 18 noiembrie 2022.  Nicolae Manolescu, în rubrica „Ochiul magic”, face referiri la problema pusă de Jean  Dumitraşcu: „Publicăm în acest număr un informat studiu al lui Jean Dumitraşcu referitor la vechea controversă legată de data naşterii lui Mihai Eminescu. Ne-am permis una sau două intervenţii care nu ating fondul chestiunii, ci atenuează unele formulări prea drastice („minciună” etc.). Studiul strânge în mănunchi mai toate punctele de vedere exprimate de-a lungul vremii referitoare la data şi locul naşterii poetului, de la cele ale apropiaţilor lui Eminescu, la cele ale istoricilor literari. Jean Dumitraşcu e foarte categoric în opinia d-sale, şi anume aceea că Eminescu s-ar fi născut la 20 decembrie 1849 şi nu la 15 ianuarie 1850, punând pe două coloane opiniile exprimate sau înregistrări în matricole bisericeşti şi şcolare. Îl rugăm să reflecteze la următoarele trei observaţii: 1) reluarea discuţiei nu aduce nicio probă nouă în dosarul cu pricina (ceea ce, de altfel, nici nu cred că mai e posibil); 2) nici în ce priveşte argumentaţia, autorul studiului nu produce lucruri noi, limitându-se la a opune în chip meticulos şi ordonat argumentele sale; 3) concluzia, favorabilă datei de 20 decembrie 1849, nu devine neapărat mai convingătoare decât până acum, din cauză că e un pic prea tendenţioasă, mizând oarecum riscant pe veridicitatea unor mărturii incerte sau contradictorii, cum ar fi însemnarea căminarului pe marginea „Psaltirii” pe care n-a văzut-o nimeni în afară de Matei Eminovici, fratele poetului, considerat de toţi eminescologii nu tocmai demn de încredere, sau datele comunicate în diferite împrejurări de poetul însuşi care sunt, chiar şi ele, diferite. Publicăm în acest număr studiul lui Jean Dumitraşcu nu numai fiindcă este temeinic informat şi bine scris, dar şi fiindcă orice readucere în actualitate a lui Eminescu ni se pare importantă azi, când, se ştie, în ochii noii generaţii , peste trecut s-a aşternut umbra grea a uitării. În ce ne priveşte, nu credem că vechea controversă legată de naşterea lui Eminescu va fi vreodată lămurită definitiv”;

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Reforma administrației publice locale: Situația posturilor, discutată la Guvern cu reprezentanții primăriilor

Publicat

Publicitate

Situația posturilor din administrația publică locală a fost discutată, miercuri, la guvern cu reprezentanții primăriilor și consiliilor județene.

Consultările Guvernului cu structurile asociative pe tema reformei administrației publice locale au continuat cu o nouă întâlnire desfășurată la Palatul Victoria, relatează alba24.ro.

Vicepremierii Marian Neacșu și Tánczos Barna și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, au analizat împreună cu reprezentanții primarilor și consiliilor județene mai multe aspecte cuprinse în proiectul de lege pentru reforma administrației publice locale.

Unul dintre subiecte l-a constituit situația posturilor din administrația publică locală, în contextul obiectivului asumat de reducere a cheltuielilor și de creștere a eficienței activității.

Pe baza datelor transmise de către unitățile administrativ-teritoriale, a fost realizată o situație ce cuprinde numărul total al posturilor aprobate potrivit organigramelor, numărul posturilor ocupate și al celor vacante.

De asemenea, această analiză arată numărul posturilor ocupate în funcție de serviciile publice pe care le oferă, precum evidența persoanei, poliția locală, asistență socială, asigurarea derulării proiectelor finanțate din fonduri europene etc.

Îmbunătățirea grilei de personal

O altă temă de discuție a fost legată de îmbunătățirea grilei de stabilire a numărului de personal din primării și autorități publice locale în funcție de numărul de locuitori din unitatea administrativ-teritorială, astfel încât să crească eficiența serviciilor publice.

Publicitate

Tot în acest context reprezentanții Guvernului și cei ai autorităților publice locale au analizat posibilitatea redimensionării structurilor interne din instituțiile publice – direcții și servicii – tot în scopul eficientizării activității.

Finanțarea investițiilor

Continuarea investițiilor din fonduri naționale și europene a fost un alt subiect aflat pe agenda consultărilor de miercuri.

Reprezentanții Guvernului au menționat că finanțarea proiectelor susținute prin PNRR va fi prioritizată și că se va asigura predictibilitate și transparență pentru susținerea investițiilor din Programul Anghel Saligny.

La consultările de la Palatul Victoria au participat, din partea Guvernului,   vicepremierul Marian Neacșu, vicepremierul Tánczos Barna, și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Attila Cseke, iar din partea autorităților asociative ale administrației publice reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, ai Asociației Comunelor din România, ai Asociației Municipiilor din România și ai Asociației Orașelor din România.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (387)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

 

Cristian Pătrăşconiu, în „Ramuri” nr. 4 din 2020, publică un interviu cu Martin S. Martin, chirurg român stabilit în SUA. Una din întrebările puse este: „Unde e punctul sau zona de maximă criză în privinţa sistemului educaţional american?”. Martin S. Martin consideră că trei factori au dus la „ruperea filmului” cu tradiţia americană: „1. secularismul – critica religiei, falsa interpretare a principiului de neamestec al bisericii în treburile statului; 2. atitudinea antiamericană a noilor generaţii de educatori din colegii şi universităţi – în şcolile de stat nu se mai recită în fiecare dimineaţă, cum era regula, jurământul de loialitate pentru Statele Unite. (…) Unii profesori sunt cu adevărat convinşi de superioritatea ideilor de stânga, alţii fac tot ce pot să „mimeze” aderenţa lor la ele, aşa cum cei din generaţia mea repetau textele cu limba de lemn care ni se cereau în comunism, fără să credem în ele. E mai de bon ton să fii antiamerican decât patriot, să fii „de stânga” decât conservator; 3. corectitudinea politică – pe care istoricul englez Paul Johnson a numit-o „o boală mintală”, este o ideologie a frustraţilor, nemulţumiţilor care vor să blameze pentru mediocritatea lor orice altceva decât propria vină. Dar este şi va rămâne o cale periculoasă de a schimba felul de a gândi al oamenilor, un instrument de a submina criteriile riguroase de merit şi valoare pentru a face loc slăbănogilor plângăcioşi”;

Am citit, am reţinut: Răzvan Voncu: „Poezia este partea cea mai solidă şi, în acelaşi timp, mai originală a literaturii noastre”; Răzvan Voncu: „Poezia, astăzi, se găseşte, aşadar, într-o poziţie paradoxală. Continuă să fie la un înalt nivel estetic prin unele opere, precum o „regină” a literaturii, devenind, în schimb, o „cenuşăreasă” în ce priveşte difuzarea, receptarea, relevanţa publică a celor care o scriu”;

Publicitate

Alex Ştefănescu, la rubrica „Viaţă şi operă” din „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, îl prezintă pe Petre Ţuţea. Distinsul critic reţine şi câteva adevăruri tăioase ale filosofului: 1. „Comuniştii au vrut să ne facă fericiţi cu forţa: Bă, să fiţi fericiţi, că vă ia mama dracului!”; 2. „Am fost acuzaţi, noi ăştia de dreapta, că exagerăm puterea naţiunii. Toate popoarele fac aşa. Nemţii se consideră buricul pământului, englezii două buricuri ale pământului, francezii trei buricuri şi jumătate”; 3. „Social-democraţia e laptele bătut al comunismului”; 4. „Când va dispărea ultimul ţăran din lume – la toate popoarele, vreau să spun -, va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine”;

Marius Chivu, în „Dilema veche” nr 842 din 2020, reţine un punct de vedere al poetului Florin Iaru cu privire la manualele şcolare: „Pentru cine nu ştie, cu rare excepţii, manualele de limba şi literatura română sunt, vorba lui Creangă, cumplit meşteşug de tâmpenie. Ce au putut aduna între paginile lor autorii e o poveste de pe tărâmul celălalt. Adică texte ce nu pot fi citite fără să nu ţi se rupă fălcile de la căscat, fără dicţionar de termeni arhaici sau fără batistuţe pline cu mucii sentimentelor nobile, texte care nu ar fi primite, azi, nici la poşta redacţiei, nici pe un blog cu floricele, albinuţe şi păsărele, texte care nu interesează pe nimeni, de parcă ar fi scrise în persana veche. Pe scurt, manualele de română sunt cel mai mare duşman al cititului”;

George Apostoiu, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 5 din 2020, reţine un citat din Eugen Simion despre Mite Kremnitz: „Într-o scrisoare pe care Elena Văcărescu i-o trimitea de la Paris lui Iorga, la 10august 1935, am găsit aceste rânduri care mă surprind. Le iau ca o reacţie de invidie – destul de frecvente printre femeile intelectuale -, fără să le contest ab initio: „În paginile dumitale intuiţia se împleteşte cu deducţia, deopotrivă de exacte. M(ite) K(remnitz) era o spioană pe care însuşirile ei intelectuale o împiedicau să pară suspectă. Şi-apoi, pe vremea aceea, nu se cunoştea adevăratul geniu al rasei germanice, care se aplică mai ales la spionaj… Mite K. lucra pentru Goluchowski ( ministrul de externe al Austro-Ungariei- n.n.) şi Bulow (fost ambasador al Germaniei la Bucureşti – n.n.), după cum desigur arată arhivele de la Viena” (Document semnalat de Andrei Pippidi în „Agenda literară”, 1985);

Cu interes citesc serialul despre viaţa şi opera unor scriitori, serial pe care, în „Luceafărul de dimineaţă”, Alex Ştefănescu îl susţine număr de număr. În „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, criticul amintit caută să descopere personajele din unii scriitori. Titlurile puse incită la lectură: „Caragiale în rolul lui Trahanache”, „Eugen Lovinescu sau democraţia practicată cu graţie”, „George Călinescu era un om grăbit”, „Petre Ţuţea – profet şi măscărici” sau „Cum se juca Titus Popovici”;

Dan Ionescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 4 din 2020, ne atenţionează că se împlinesc 100 de ani de la apariţia romanului „Ion” de Liviu Rebreanu. Reţinem: „Pentru „Ion”, nucleul originar este scena cu ţăranul care îngenunchează şi sărută pământul: „Ion”, mărturiseşte romancierul, îşi trage seva dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul, jilav, lipicios. Ieşisem cu puşca la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului Prislop, am zărit un ţăran în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul, l-a sărutat ca pe o ibovnică…Scena m-a urmărit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar n-am fost curios să aflu de ce a sărutat omul glia. M-a observat pe urmă şi el, căci prefăcându-se că e grăbit, a luat-o repede spre sat. Cu toate că nu-i văzusem faţa şi deci nu-l cunoscusem, aş fi putut afla cine a fost şi ce l-a îndemnat la acest gest atât de neobişnuit, dar, repet, m-a interesat numai ca o bizarerie, ca o ciudăţenie ţărănească”;

Ion Pop, în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 2 din 2020, preia un punct de vedere al lui Mircea Martin despre critica literară: „Nu înţeleg actul critic altfel decât ca participare, ca „experienţă”. Critica e una, indiferent de pretext, şi identitatea ei o dă efortul interpretativ. Pentru mine această participare presupune o încercare de identificare infinit repetată. Ţinta oricărei exegeze trebuie să fie aceea de a întâlni conştiinţa unei opere (nu pe cea a autorului) şi de a-i reda (sau atribui) o coerenţă semnificativă. Nu există critică în afara unei fidelităţi fundamentale faţă de operă, a cărei „deformare” (inevitabilă) e de dorit să se producă în punctul cel mai înalt cu putinţă”;

Martin S. Martin, întrebat de Cristian Pătrăşconiu cum este „omul recent” american, face o clasificare a acestuia: 1. omul recent american tradiţional – „deşi a trecut prin educaţia superioară, a rămas fidel valorilor americane din generaţiile anterioare: modestie, politeţe, muncă asiduă, respect şi atenţie pentru familie, responsabilitate în educaţia copiilor, decenţă în opţiunile politice, rezervă faţă de excesul de modernism, practică religioasă fără exagerări”; â

2. omul recent american modificat de educaţia superioară: „nu mai seamănă cu părinţii săi, pe care îi contestă. Nu vrea să se zbată prea mult, „visul american” îi este străin. A luat de bune toate poncifele instilate în mintea lui de profesorii de ideologie radicală neomarxistă şi este de acord să arunce cu uşurinţă acuzaţii nefondate despre cei care nu gândesc la fel ca el: rasism, sexism, retrograd, incorect politic”; 3. omul recent american indiferent: „care nu citeşte, are numai păreri preluate de la posturile favorite de tv. Şi de la blogurile de pe Facebook, este mediocru dotat şi colegiul nu l-a atras, nu a realizat nimic meritoriu şi a ajuns nemulţumit cronic. Răspunde cu entuziasm la ideile politice care promit „totul gratis”: ajutoare sociale, învăţământ gratuit, asistenţă medicală free, salariu social universal”; 4. omul recent american motivat şi obsedat de activisme: „ei sunt de toate felurile: antisemiţi, albi suprematişti, feministe care se dezbracă pentru proteste „toples”, antiglobalişti, anticapitalişti, antiFA, Trump-haters, gay-pride etc. Au apărut în ultimele generaţii şi se caracterizează prin intoleranţă, violenţă, refuzul dezbaterilor, afirmaţii nedovedite. Sunt proştii americani „încremeniţi în proiect” (vezi „Ramuri” nr. 4 din 2020)

 

 

Citeste mai mult

Cultura

Filarmonica Botoșani deschide stagiunea cu „Carmina Burana” de Carl Orff

Publicat

Publicitate

Deschiderea unei noi stagiuni la Filarmonica Botoșani se anunță a fi nu doar un eveniment muzical, ci o adevărată sărbătoare culturală. Anul acesta, cortina se ridică în sunetele uneia dintre cele mai puternice și spectaculoase lucrări corale ale secolului XX: „Carmina Burana” de Carl Orff, prezentată într-un an cu o semnificație aparte – marcarea a 130 de ani de la nașterea compozitorului german.

Considerată o operă monumentală, „Carmina Burana” este mai mult decât muzică: este un imn al vieții și al iubirii, o meditație asupra destinului și o celebrare a pasiunii. Partiturile ei surprind contrastul dintre fragilitatea umană și forța implacabilă a sorții, dintre jocul norocului și efemeritatea clipei, dintre umbră și lumină. În fiecare acord se simte vibrația unei lumi care arde intens și trecător deopotrivă.

Pentru melomani, debutul acestei stagiuni nu este doar un concert, ci o experiență ce promite să emoționeze și să înalțe. Publicul este invitat să asculte cu mintea, dar și cu inima, redescoperind prin muzică frumusețea universală a artei. Un început de stagiune sub semnul grandorii muzicale, menit să aducă împreună comunitatea și să celebreze arta în forma ei cea mai intensă.

Biletele vor fi disponibile online începând de luni, 22 septembrie, iar în ziua concertului vor putea fi achiziționate și la intrarea în sala de spectacol.

Citeste mai mult

Educație

Ce salarii sunt în învățământul românesc. Cât câștigă un profesor sau un educator

Publicat

Publicitate

Ce salarii sunt în învățământul românesc. Un profesor câștigă, în medie, 5.000 de lei net pe lună, în timp ce salariul unui educator ajunge la doar 4.000 lunar, arată datele Salario, comparatorul de salarii realizat de eJobs, informează alba24.ro.

Totodată, un bibliotecar pleacă acasă lunar cu aproximativ 4.000 de lei, potrivit aceleiași surse.

Comparatorul de salarii funcționează pe baza datelor introduse de utilizatori sau de specialiști. „Educația rămâne unul dintre pilonii esențiali ai societății, însă piața muncii din acest domeniu nu este lipsită de provocări”, spune Raluca Dumitra, șefa de marketing în cadrul eJobs, citată de libertatea.ro.

Având în vedere salariile pe care specialiștii le-au publicat în Salario, veniturile în educație continuă să fie sub media altor sectoare dinamice.

„O tendință vizibilă este diversificarea carierei în educație: mulți profesioniști aleg să completeze veniturile prin meditații, cursuri online sau colaborări cu platforme educaționale.

Această flexibilitate aduce un plus de atractivitate domeniului, dar și o diferențiere puternică între veniturile celor care rămân exclusiv în sistemul public și ale celor care valorifică oportunitățile alternative”, adaugă Dumitra.

Publicitate

De asemenea, veniturile din învățământ diferă în funcție de nivelul la care predă cadrul didactic, dar și de experiența acumulată și de gradul profesional obținut.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending