O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
„Dilema veche” nr. 960 din 1-7 septembrie 2022. Profesor de drept, Valeriu Stoica transferă partea teoretică a meseriei pe care o practică, cea de avocat, în domeniul atât de delicat al poeziei, publicând în acest număr al „Dilemei vechi” eseul „Legile poeziei – libertate şi constrângere”. Valeriu Stoica pleacă de la ideea că „raportul dintre libertate şi constrângere este o temă recurentă nu numai în etică, în filosofia politică şi în teoria juridică, ci şi în arta poetică”. O explicaţie de substanţă o constituie partea de debut a eseului: „Proporţia dezirabilă dintre libertate şi constrângere depinde de modul în care sunt elaborate normele sau canoanele din fiecare domeniu şi de imaginaţia destinatarilor, dublată de experienţa acestora. În sfera etică şi în cea estetică, la normele şi canoanele exterioare se adaugă reguli proprii, pe care fiecare persoană şi le creează pentru sine, pe temeiul experienţei de viaţă sau al celei artistice. Există canoane specifice diferitelor epoci şi curente artistice. În plus, fiecare artist îşi elaborează propriile reguli în cadrul acestor canoane. Substanţa şi matricea creaţiei personale suportă atât constrângerea normelor specifice unei anumite epoci şi unui anumit curent artistic, cât şi autoconstrângerea rezultată din regulile proprii. Paradoxal, această autoconstrângere este expresia libertăţii creatoare. Oricum, se verifică încă o dată afirmaţia că nu există libertate fără constrângere.” Valeriu Stoica face o evidenţă a transformărilor care au vizat mecanismele creaţiei poetice de-a lungul timpului: 1. „până în zorii modernităţii, legile prozodiei erau comune pentru toate genurile, poezia fiind considerată numitorul comun al tuturor genurilor literare”; 2. „au urmat secole după care singura schimbare importantă a fost înlocuirea piciorului metric format din silabe lungi şi silabe scurte cu acela format din silabe accentuate şi silabe neaccentuate”; 3. „o transformare radicală s-a produs în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când poezia a încetat să mai fie numitorul comun al tuturor genurilor literare, devenind sinonimă cu genul liric”; 4. „treptat, poezia s-a eliberat şi de legile prozodiei, ceea ce nu înseamnă că versul alb este lipsit de ritm şi armonie, de muzică interioară. Acestea nu se mai nasc însă din aplicarea unor legi obiective, ci sunt creaţia personală a fiecărui poet”. Ca studiu de caz în descifrarea raportului dintre libertate şi constrângere, cum se putea altfel, Valeriu Stoica îl alege pe Eminescu, poetul nostru naţional, cu poezia „Sara pe deal”:„Aşadar, poetul îşi creează trei reguli şi îşi asumă tot atâtea constrângeri, care organizează formal materia poetică, născută din liberele asocieri ale inspiraţiei. În urzeala asocierilor vizuale (sub un salcâm; lângă salcâm; înaltul; vechiul salcâm; frunza cea rară, valea-i în fum) şi a asocierilor sonore, cu intensităţi molcome sau urcătoare (buciumul sună cu jale; scârţâie-n vânt cumpăna de la fântână; fluiere murmură-n stână; toaca răsună mai tare; clopotul vechi împle cu sunetul lui sara; satul în vale-amuţeşte) se desfăşoară mişcarea pastoral-agricolă (turmele-l urc; osteniţi oameni cu coasa-n spinare; vin de la câmp) şi mişcarea cosmică (stele le scapără-n cale; apele curg clar izvorând din fântâne; luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară; stelele nasc umezi pe bolta senină; nourii curg). Tabloul idilic este îmbogăţit de emoţiile îndrăgostiţilor.
Eseul, pe care eu îl consider o sclipire a lui Valeriu Stoica, e şi un îndemn la studiul poeziei eminesciene şi din altă perspectivă: „ dacă descifrarea raportului dintre libertate şi constrângere ar continua şi cu alte poezii scrise de Eminescu, s-ar putea ajunge la concluzia că poeţii români fie au intrat (precursorii), fie au ieşit (succesorii) din „manta” celui care „nu credea să-nveţe a muri vreodată”.
„România literară” nr. 36 din 9 septembrie 2022. Gellu Dorian publică un articol intitulat „Bastarzii” lui Eminescu”, pornind de la constatarea că „de o bucată de vreme, prin diverse medii, a apărut ideea „progeniturilor”lui Eminescu”. Pe lângă valoarea documentară a articolului, eu cred că este şi unul scris cu intenţia de a-l pune la punct pe un personaj care e din Botoşani şi se revendică „strănepot” al lui Eminescu. Pe baza unei documentări serioase, Gellu Dorian vine cu referiri la: 1. „Faptul că din relaţia lui Eminescu cu Veronica Micle, spre finalul vieţii, ar fi apărut un copil, o fată, despre care nu aflăm nimic din corespondenţa acestora, aşa cum nici biografii poetului nu fac caz de aşa ceva, ar putea avea şi un dram de adevăr, dacă numele copilei nu ar fi acelaşi cu al primei fete a Veronicăi Micle, Valeria, născută în 1864. Se spune că , pentru a ascunde această aventură cu rod, comuniştii ar fi devastat mormântul Valeriei Sturdza, soţie de moşier, şi ar fi distrus şi orice alt semn al existenţei acesteia. Această Valerie s-ar fi născut chiar în anul morţii părinţilor ei. Însă cum am putea să ne imaginăm că o mamă şi-ar lua zilele când avea un copil de nici o lună, ştiind că Veronica s-a sinucis în ziua de 3 august 1889? Sau aceasta să nu-i fi spus nimic lui Eminescu, intrat iarăşi în crizele bolii fatale, „ascuns” de prieteni şi autorităţi în spitalul doctorului Şuţu? Şi e greu de presupus ca Eminescu, după atâtea tratamente dure să mai fi fost fertil! Întrebări îndreptăţite, chiar dacă retorice.”; 2. „Însă dacă ar fi să-l credem pe Mihai Drăgan, această presupusă fiică a lui Eminescu, devenită Valeria Sturdza după căsătoria cu Mihai Sturdza, a existat cu adevărat, a scris chiar şi poezii, ca presupuşii ei părinţi, a avut un copil, deci nepot al lui Eminescu, pe Ghighi Sturdza, fugit la Paris odată cu întreaga familie odată cu venirea comuniştilor la putere. Valeria Sturdza a murit în anul 1929, la vârsta de 39 de ani, vârstă speculată de „cercetătorii” poetei ca fiind izvorâtă din gena presupuşilor părinţi. Or, Valeria Micle, prima fiică a Veronicăi Micle, a avut un prim soţ, pe Nicolae Gh. Nanu, cu care a avut doi copii, iar pe cel de-al doilea soţ, pe Dimitrie-Mihai (Popovici) Sturdza, l-a cunoscut abia în 1904, la Paris, pe când era cântăreaţă de operă. A murit în 1929, la vârsta de 65 de ani. Acestei fiice a Veronicăi Micle i se atribuie o afirmaţie, nefondată însă, că din dragostea lui Eminescu cu Veronica ar fi rezultat un copil, care a murit la naştere, în 1880. Chestiuni care nu pot fi luate în calcul decât ca fabulaţii.”
Gellu Dorian consideră că adevăraţii urmaşi ai poetului sunt „cei ce se trag din Matei Eminescu, tatăl lui Gheorghe Eminescu, a cărui fiică, Yolanda, a născut-o pe Roxana Eminescu, al cărui fiu trăieşte la Paris cu numele Ion Teodor Eminescu-Iacobescu şi care, probabil, are şi el urmaşi. Despre presupusul nepot al lui Eminescu, Ghighi Sturdza, fiul Valeriei, nu se ştie nimic, dar cert este că nu are nici o legătură de sânge cu Eminescu”
În ceea ce priveşte „strănepotul” care trăieşte în oraşul pe care l-a dat lumii pe Eminescu”, şi al cărui nume îl bănuiesc, despre care , pe un ton maliţios, Gellu Dorian spune că este robul unor „cercetări acribioase, dar şi susţinute şi de dorinţa expresă de a se afla pe ultima creangă a arborelui genealogic eminescian”, s-ar fi declarat urmaş direct al lui Eminescu pornind de la o relaţie a poetului cu o femeie frumoasă, slujnică în casa Eminovicilor. Augustin Z. N. Pop ar fi spus-o tangenţial, dar I. D. Marin, un eminescolog botoşănean, a stabilit exact relaţia lui Eminescu cu Ipoteştii şi relaţia Eminescu – fata din casă nu apare. Continuă Gellu Dorian: „Chestiunea a rămas în aer, până la acest auto-presupus strănepot de la Botoşani, care stabileşte, peste alte lucruri încetăţenite deja de cercetători, după ce consultă pas cu pas arhivele unui întreg secol, că adevărul este altul, şi anume cel pe care el îl scoate la iveală.”
Publicitate
Noi, cititorii, ce să zicem? „Auto-presupusul strănepot de la Botoşani”, dacă se recunoaşte în acest articol, este obligat să vină cu documente. Pentru că, dacă are dreptate? N-ar afecta cu nimic biografia lui Eminescu, mai mult, ar completa-o.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Programul cultural-educativ Eminescu fără frontiere marchează, în anul 2026, o nouă etapă de dezvoltare prin extinderea sa în Republica Turcia, consolidându-și statutul de platformă internațională de cooperare culturală și educațională. Demersul deschide noi perspective de dialog intercultural și diplomație culturală, aducând opera lui Mihai Eminescu mai aproape de publicuri diverse, dincolo de granițe.
Inițiat în anul 2014, programul cultural-educativ „Eminescu fără frontiere” s-a dezvoltat ca o platformă deschisă de cooperare culturală, menită să extindă și să diversifice manifestările dedicate operei și personalității lui Mihai Eminescu, dincolo de cadrul unui eveniment singular. Programul a fost inițiat de Asociația Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română Botoșani și Asociația Culturală „Arlechin”, împreună cu partenerii lor instituționali, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani, ca răspuns firesc la amploarea și impactul crescând al Festivalului Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu”.
Conceput ca un program complementar și interdependent Festivalului Național de poezie și proză „Mihai Eminescu”, programul cultural-educativ „Eminescu fără frontiere” oferă un cadru flexibil de inițiere, conectare și promovare a unor evenimente literar-artistice autonome, concursuri, spectacole, expoziții și manifestări tematice dedicate operei eminesciene. Acestea sunt organizate de instituții publice și private, unități de învățământ, organizații neguvernamentale sau comunități culturale din România, Republica Moldova și diaspora românească, fără a afecta structura, regulamentul sau procesul de jurizare ale Festivalului Național.
Programul își propune să creeze și să asigure un cadru optim de manifestare cultural-artistică, în spirit educațional și competitiv, care să permită descoperirea, formarea, promovarea și valorificarea disponibilităților culturale, artistice, estetice, interpretative și de creație ale preșcolarilor, elevilor, tinerilor și ale tuturor celor care îndrăgesc arta și literatura. Activitățile desfășurate în cadrul platformei încurajează realizarea de lucrări, materiale didactice și momente artistice inspirate din opera eminesciană, abordată într-o varietate de forme de expresie: poezie, proză scurtă, eseu, critică și creație literară, teatru scurt, desen, fotografie și film.
Prin extinderea manifestărilor la nivel local, regional, național și internațional, „Eminescu fără frontiere” contribuie la democratizarea accesului la cultură, la stimularea participării comunităților locale și la valorizarea inițiativelor educaționale și culturale din teritoriu. Programul încurajează implicarea activă a elevilor, tinerilor, profesorilor, artiștilor și comunităților locale, consolidând sentimentul de apartenență culturală și respectul față de patrimoniul literar românesc.
Totodată, platforma facilitează conectarea comunităților românești din diaspora la spațiul cultural național, prin promovarea și susținerea unor activități dedicate operei lui Eminescu în afara granițelor României. Prin parteneriate educaționale și culturale, programul sprijină cercetarea, studiul și reinterpretarea operei eminesciene în contexte contemporane, educaționale și interculturale.
Publicitate
Participanții la evenimentele incluse în cadrul programului „Eminescu fără frontiere” au posibilitatea de a transmite lucrări, materiale și momente artistice și de a participa, în condițiile stabilite prin regulament, la activitățile și secțiunile Festivalului Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu”. În acest mod, platforma consolidează caracterul deschis, colaborativ și formativ al întregului demers cultural.
Prin acest model de organizare, „Eminescu fără frontiere” funcționează ca o rețea de bune practici în domeniul educației culturale și al parteneriatului instituțional, în care Festivalul Național rămâne nucleul de referință, iar platforma devine instrumentul de extindere, adaptare și conectare a inițiativelor dedicate operei eminesciene. Astfel, programul depășește statutul unui simplu cadru de promovare și se afirmă ca un instrument de dezvoltare culturală comunitară, contribuind la consolidarea identității culturale, la formarea publicului tânăr și la promovarea valorilor naționale în contexte educaționale, artistice și interculturale.
Flavius Damean, CEO Asociația cultural artistică Arlechin, inițiator și coordonator al platformei „Eminescu fără frontiere”, a subliniat: „Ideea de a promova opera lui Mihai Eminescu într-un cadru deschis, viu și accesibil a apărut din convingerea că aceasta trebuie nu doar comemorată, ci trăită, reinterpretată și transmisă noilor generații prin artă, educație și dialog cultural, dincolo de formele strict academice. Momentul de reflecție care a stat la baza acestui demers a apărut încă din 2009, cu prilejul organizării, de către Asociația Culturală Arlechin, a ediției a XVII-a a Festivalului „Tinere Speranțe”, desfășurată la Casa Tineretului din Botoșani și la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.
Contactul direct cu aceste spații culturale și conștientizarea potențialului Casei Memoriale, arealului eminescian și al amfiteatrului exterior au generat ideea inițierii unui concurs național de muzică folk pentru copii și tineri, primul de acest gen din România la acel moment, ca formă vie și accesibilă de apropiere a tinerilor de opera eminesciană.
Astfel, începând cu 2010, împreună cu conducerea Memorialului Ipotești și cu referentul cultural Relu Oneaga din acea perioadă, a fost inițiat Festivalul Național de Muzică Folk „Seri melancolice eminesciene”, prima ediție fiind susținută integral din resursele Asociației „Arlechin”, cu sprijinul Memorialului Ipotești prin punerea la dispoziție a spațiilor de desfășurare. Ulterior, proiectul s-a consolidat prin parteneriate cu Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, Primăria Orașului Săveni, Primăria Orașului Bucecea, Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Județean Botoșani devenind un reper cultural național.
În același spirit de valorizare educațională și comunitară a patrimoniului eminescian, a fost dezvoltat Festivalul Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu”, inițiat de Asociația Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română Botoșani și Asociația Culturală „Arlechin”, împreună cu partenerii instituționali – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani – ca răspuns firesc la interesul și impactul tot mai mare al activităților dedicate operei poetului Mihai Eminescu în rândul elevilor și tinerilor.
Un moment fondator în acest parcurs l-a reprezentat anul 2012, când Ziua Limbii Române a fost celebrată pentru prima dată în România în spațiul public urban, printr-o amplă manifestare culturală organizată la Botoșani. În organizarea manifestărilor dedicate Zilei Limbii Române s-au alăturat Asociației Județene a Profesorilor de Limba și Literatura Română Botoșani și Asociației Culturală „Arlechin”, partenerii instituționali – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani și Centrul Județean de Voluntariat Botoșani – precum și Asociația Județeană a Organizatorilor de Evenimente Botoșani, Coaliția Civică 2012, Biblioteca Județeană Botoșani, Muzeul Județean Botoșani și Primăria Municipiului Botoșani care a finanțat întregul proiect, manifestarea demonstrând, pentru prima dată la nivel național, potențialul culturii de a funcționa ca instrument de coeziune comunitară.
Această evoluție a condus, în 2014, la lansarea platformei culturale și educaționale Eminescu fără frontiere, concepută ca program complementar și interdependent Festivalului Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu”, Festivalului „Tinere Speranțe”, singurul festival organizat în Botoșani, înainte de 1989, Festivalului de muzică folk„Seri melancolice eminesciene” și al Festivalului de cultură și artă „Limba Română – Tezaur al neamului românesc”, având rolul de a extinde și conecta inițiativele literar-artistice dedicate operei eminesciene în România, în Republica Moldova și în diaspora românească.
Procesul de internaționalizare a platformei Eminescu fără frontiere a cunoscut o etapă semnificativă în Republica Moldova, începând cu anul 2022, când proiectul a fost lansat la Bălți, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, prin spectacole și activități culturale dedicate operei lui Mihai Eminescu. Evenimentele din municipiul Bălți au fost realizate în parteneriat cu Primăria municipiului Bălți, reprezentată de doamna Tatiana Dubițkaia, viceprimar al municipiului, Direcția Învățământ, Tineret și Sport a municipiului Bălți, precum și Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți, care au asigurat coordonarea instituțională și educațională a manifestărilor. Această etapă a consacrat caracterul transfrontalier al platformei și a reafirmat ideea de patrimoniu literar comun, dincolo de granițe.
Extinderea platformei în Republica Moldova a continuat în mod constant începând cu anul 2023, prin dezvoltarea unor inițiative culturale și educaționale desfășurate în mai multe localități. Un exemplu relevant este proiectul „Eminescu etern”, spectacol–concurs inițiat și organizat la Centrul de Creație și Agrement pentru Copii și Adolescenți Chișcăreni, în localitatea Chișcăreni, raionul Sîngerei, sub coordonarea doamnei director Natalia Mereuță. Totodată, în 2024 și 2025, platforma s-a consolidat prin organizarea „Zilelor Eminescu” la IPLT „Mihai Eminescu” Edineț, în municipiul Edineț, în coordonarea doamnei Mariana Odobescu, Șef al Direcției Educație din cadrul Consiliului Raional Edineț, și a doamnei Natalia Cojocari, director al instituției de învățământ. Prin aceste inițiative succesive, desfășurate în Bălți, Chișcăreni și Edineț, platforma Eminescu fără frontiere a depășit cadrul unor evenimente punctuale, transformându-se într-o rețea activă de cooperare culturală și educațională, prezentă în comunități diverse din Republica Moldova și capabilă să se extindă organic, în parteneriat cu autorități locale, instituții de învățământ și centre culturale.
În acest context, anul 2026 marchează o nouă etapă de maturitate a platformei Eminescu fără frontiere, care, prin extinderea sa în Republica Turcia, își afirmă rolul de instrument de dialog intercultural, diplomație culturală și cooperare educațională. Această etapă este susținută de cooperarea cu Asociația de Prietenie Interculturală Româno–Turcă Ankara (ARKADD), reprezentată de doamna Adina Vasilica Çelik, și de sprijinul Ambasada României în Republica Turcia. La primul eveniment cultural organizat în 2024 la Muzeul și Parcul de Istorie al Turciei din Bağlıca – Etimesgut, au fost prezenți excelența sa Doru Liciu, Ambasador al României în Republica Turcia, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic român – Laura Dumbrăveanu, Consul, Mihaela Deaconu, Consul, și Lucian Dobrogeanu, Viceconsul – precum și Luminița Dorina Ivanov, reprezentantă a diasporei românești din Turcia. Totodată, au participat reprezentanți ai mediului universitar, respectiv Universitatea din Ankara, prin doamna Alina Iftime, profesor universitar și domnul Cem Babadoğan, profesor universitar, cadre didactice universitare (Öğretim Üyesi) și fondatori (Kurucu Ortak) ai Babadogan Tech and Edu, a căror implicare a contribuit la consolidarea dimensiunii academice, educaționale și interculturale a festivalului, prin dialog intelectual și cooperare internațională. Prezența oficialilor români, a reprezentanților comunității românești din diaspora și a mediului academic a subliniat importanța acestui demers în contextul diplomației culturale și al promovării valorilor și tradițiilor românești în plan international, precum și sprijinul constant acordat inițiativelor care consolidează relațiile de prietenie și cooperare dintre România și Turcia. Astfel, s-a conturat o nouă oportunitate pentru programul cultural=educativ „Eminescu fără frontiere” să își continue misiunea de a facilita circulația operei eminesciene prin organizarea unui simpozion și a unui concurs literar-artistic în Republica Turcia, precum și a patrimoniului cultural românesc în contexte educaționale și comunitare internaționale, dincolo de granite.”
În perspectiva dezvoltării sale viitoare, programul cultural-educativ Eminescu fără frontiere rămâne deschis colaborării cu ambasade, institute culturale, universități, organizații neguvernamentale și alte instituții educaționale și culturale din țară și din străinătate, interesate de promovarea dialogului intercultural, a educației prin cultură și a valorilor patrimoniului românesc în contexte internaționale.
Echipa de coordonare a programului cultural-educativ Eminescu fără frontiere este formată din: Damean Flavius Alin, CEO – Asociația: Societatea cultural artistică Arlechin, Săveni-Botoșani, România și vicepreșeidnte al Fundației Județene pentru Tineret Botoșani; Adina Vasilica Çelik, președinte Asociația de Prietenie Interculturală Româno–Turcă Ankara (ARKADD); Oana Avătămăniței, director Biblioteca Orașului Bucecea – Liceul Tehnologic Bucecea; Natalia Mereuță, director Centrul de Creație și Agrement pentru Copii și Adolescenți Chișcăreni, în localitatea Chișcăreni, raionul Sîngerei – Republica Moldova; Pleșu Constantin Corneliu, prof. Colegiul National Gheorghe Rosca Codreanu, Bârlad – Vaslui și coordonator al Grupului artistic „Dacii liberi”; Felicia Napîrcă, prof. Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Săveni și director executiv al Asociației Județene a Profesorilor de Limba și Literatura Română, Botoșani – România; Drasleucă Mihaela, prof. Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă”, Săveni; Bianca Chiorescu, director al Departamentului artele spectacolului din cadrul Asociației: Societatea cultural artistică Arlechin, Săveni-Botoșani, România; Moroșanu Marian – Promotor Ziarul Curierul Satelor; Sebastian Stanciu, președinte Centrul local „Aventura” Pitești – Organizația Națională „Cercetașii României”; Damian Iuliana, prof. Palatul Copiilor Botoșani și Maria Duduc, înv. Școala Gimnazială nr.7 Botoșani, lideri ai Centrului local „Cutezătorii” Botoșani – Organizația Națională „Cercetașii României”.
Informații cu privire la proiectele, evenimentele și activitățile realizate în cadrul programului cultural-educativ Eminescu fără frontiere pot fi solicitate la adresa de email concurs.eminescu@gmail.com / arlechinromania@gmail.com sau de la reprezentanții instituțiilor și organizațiilor partenere.
Info line: www.arlechinromania.ro
Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde și pentru cei care lucrează în alte localități. Astfel, persoanele care au domiciliul sau reședința într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, ar putea beneficia de locuințele ANL, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Parlament, informează alba24.ro.
De asemenea, primăriile vor putea cumpăra blocuri ANL întregi sau locuințele nevândute, având obligația, printre altele, să păstreze destinația acestora.
Accesul la locuințele ANL s-ar putea extinde
O propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere pe 23 decembrie.
Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari de la UDMR, proiectul vizează extinderea accesului la locuinţele ANL destinate închirierii pentru tinerii care au domiciliul sau reşedinţa într-o unitate administrativ-teritorială, chiar dacă nu îşi desfăşoară activitatea în raza acesteia, precum şi instituirea cadrului legal necesar pentru ca unităţile administrativ-teritoriale să poată achiziţiona aceste locuinţe.
La ora actuală, tinerii care au domiciliul sau reşedinţa într-o localitate, dar lucrează temporar într-o altă localitate, nu pot beneficia de locuinţele ANL. Potrivit Nomelor metodologice de aplicare a Legii nr. 152/1998, solicitantul trebuie să aibă locul de muncă în localitatea în care sunt amplasate locuinţele.
În localităţile mari, această condiţie este justificată prin existenţa unei economii diversificate şi a unui număr suficient de locuri de muncă. În schimb, în localităţile mici, cu o economie restrânsă, această condiţie nu mai corespunde realităţilor socio-economice şi produce efecte contrare scopului iniţial al programului ANL spun parlamentarii.
Publicitate
„Mulţi dintre tinerii care lucrează în localităţi apropiate ar alege să rămână sau să revină în localitatea de domiciliu sau reşedinţă dacă ar avea acces la o locuinţă. În lipsa acestei posibilităţi, aceştia se stabilesc definitiv în alte zone, de regulă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, în detrimentul comunităţilor mai mici. Astfel, condiţia privind locul de muncă devine o barieră artificială, care accentuează migraţia în loc să o reducă”, explică inițiatorii proiectlui.
Ce se schimbă pentru tineri
Potrivit proiectului, persoanele care au domiciliu/reşedinţă/loc de muncă în raza unităţii administrativ-teritoriale, vor avea dreptul la obţinerea unei locuinţe construite prin programele ANL destinate închirierii.
Programul de locuinţe ANL a fost conceput pentm a sprijini persoanele aflate la început de drum, prin asigurarea accesului la locuinţe destinate închirierii, cu scopul de a încuraja tinerii să rămână în comunităţile lor. Având în vedere că autorităţile locale cunosc cel mai bine nevoile comunităţii, condiţiile de acces trebuie să fie flexibile şi adaptate specificului fiecărei localităţi.
Locuințele ANL ar putea fi vândute către primării. Care sunt condițiile
Totodată, parlamentarii propun completarea cadrulul legal necesar pentru ca unităţile administrativ-teritoriale să poată achiziţiona locuinţele ANL, contribuind la întărirea politicilor locale de locuire.
Potrivit proiectului, prin excepţie de la prevederile legii, locuinţele pentru tineri destinate închirierii pot fi vândute către autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate numai la solicitarea acestora, cu condiţia achiziţiei întregului bloc, sau a locuinţelor nevândute în situaţia în care a fost vândută vreo locuinţă.
Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia păstrării destinaţiei acestora, în caz contrar devenind incidente.
Valoarea de vânzare a blocului reprezintă valoarea de investiţie a construcţiei, actualizată cu rata inflaţiei, comunicată de către lnstitutul Naţional de Statistică. Rata inflaţiei se calculează de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia.
În situaţia în care au fost vândute locuinţe către deţinătorii contractelor de închireiere din valoarea de investiţie se diminuează cu contravaloarea acestora.
În situaţia în care titularii contractelor de închiriere a locuinţelor solicită cumpărarea acestora, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale
sectoarelor municipiului Bucureşti în care acestea sunt amplasate soluţionează cererile de vânzare cu respectarea tuturor condiţiilor din Legea nr. 152/1998, republicată cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia destinaţiei sumelor rezultate din vânzare, care constituie venituri ale autorităţilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
„România literară” nr. 50 din 28 noiembrie 2025. Carmen Brăgaru publică articolul „Renașterea Miorcanilor”. Rețin: 1. „De curând, în prezența autorităților locale și județene, Conacul Pillăteștilor din Miorcani și-a redeschis porțile. Domeniul, cumpărat de botoșăneanul Nicolae Pillat (bunicul poetului) pe la 1850 de la un membru al familiei Suțu, a fost moștenit în 1883 de parlamentarul Ion N. Pillat (tatăl poetului), care a ridicat conacul de astyăzi pe ruinele vechii case boierești, existent pe la 1830 – 1833. După ce l-a administrat o vreme, l-a cedat celui dintâi născut, poetul Ion Pillat, ajuns deputat de Dorohoi, care se considera moldovean, „mai ales ca temperament poetic și ca tendință general a firii mele adânci”; 2. „După moartea prematură, din aprilie 1945, a fost moștenit de fiul său, Dinu Pillat, care în vara și toamna lui 1948, dat afară din serviciu și lipsit de mijloace de trai, a încercat refacerea conacului și a moșiei, pentru a-și întreține familia”; 3. „La sfârșitul aceluiași an 1948, imobilul și terenul au fost naționalizate de regimil comunist, clădirea fiind transformată într-o secție a Spitalului Darabani”; 4. „După 1989, conacul nu a avut o soartă mai bună, fiind exploatat impropriu, trecând printr-o devastare în 2001 și sfârșind prin a fi închis și lăsat o vreme în paragină”; 5. „În annul 2002, moștenitoarele Cornelia și Monica Pillat, au donat clădirea și anexele (curtea, livada, pădurea, iazul și alte terenuri) Arhiepiscopiei Iașilor, s-a implementat un amplu proiect de reabilitare, modernizare și dotare a clădirii Conacului „Ion Pillat”;
„România literară” nr. 50 din 28 noiembrie 2025. La pagina 19 este publicat poemul „Toamnă la Miorcani” de Ion Pillat. Scrie Carmen Brăgaru:„Ion Pillat a nemurit în versuri acest biet sat uitat de lume. Nu este vorba numai despre celebrul volum intitulat „Satul meu”, monografia lirică a oamenilor și locurilor, cuprinsă în 54 de poezii a câte două catrene. Scriind în acest spațiu mai cu spor decât decât în orice altă parte (aproape malgre soi, cum va declara la un moment dat), pentru că își găsea liniștea necesară creației și se conecta la rădăcinile spiritual ale strămoșilor, va avea la bilanț o recoltă bogată: 193 de poezii, dintre care 86 închinate locurilor, 4 inspirate de Miorcani, dar redactate la București, 86 scrise acolo, dar inspirate de alte spații și trăiri, iar 17 revăzute sau finisate, după ciorne schițate altundeva”. Rețin ultimele 6 versuri din „Toamnă la Miorcani”: „Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers/ Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,/ Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,/ O să-i pară – cine știe – mai puțin amară sarea/ Lacrimilor sale-n drumul de dureri și dor ascuns…/ Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.”;
„România literară” nr. 50 din 28 noiembrie 2025. Toma Pavel își încheie „nuanțele” sale privind „Literature ca joc” oprindu-se la ”Luceafărul” lui Eminescu: „… în „Luceafărul” lui Eminescu, prea frumoasa fată „din rude mari împărătești” îi cere astruluio îndrăgostit de ea să se coboare pe pământ, să fie muritor ca ea. Atunci, numai atunci ea l-ar iubi și i s-ar dărui. Da, voi fi al tău, voi renunța la nemurire, îi promite astrul plecând „din locul lui de sus” spre Creatorul lumii. Între timp la palatal unde trăiește tânăra prințesă, Cătălin, un paj „ce poartă pas cu pas/ a-mpărătesei rochii,/ Băiat din flori și de pripas/ Dar îndrăzneț cu ochii”, o vede, o admiră și încearcă să o seducă. Rostindu-i numele -= Cătălina – pentru prima oară, poemul ne previne că cei doi tineri au ceva în comun. Când pajul încearcă să o sărute, ea îi mărturisește că se ssimte atrasă de luceaqfăr. Cătălin, dibaci, îi promite să o învețe „din bob cu bob amorul” și îi explică tehnica îmbrățișării: „Câng ți-oi întinde brațul stâng/ Să mă cuprinzi cu brațul/ Și ochii tăi nemișcători/ Sub ochii mei rămâie…/ Se te înalț de subțiori/ Te-nalță din călcâie”, gesturi care convoacă bucuria de a trăi: „Când fața mea se pleacă-n jos/ În sus rămâi cu fața,/ Să ne privim nesățios/ Și dulce toată viața.” (…) Departe de ei, luceafărul zboară lăsând în urmă limitele universului”.
Concluzia lui Toma Pavel: „Greu să nu luăm partea luceafărului, să nu-i preamărim izolarea și mândria. Jocul literar ne îngăduie însă ba chiar ne îndeamnă să-i ascultăm și pe cei doi tineri. Nu se află ei pe această lume? Nu înseamnă asta să înaintezi pe calea vieții tale, o cale demult croită, alteori diferită, riscată poate, dar TOT A TA PRINTRE AI TĂI, alături de alte ființa umane? Căldura, bucuria aproape de tine, nu e la fel de minunată, dacă nu chiar mai minunată ca adorația viselor abstracte, reci”;
În ziua Epifaniei, în ziua în care cerul s-a deschis peste Iordan, peste o familie de preot s-a prăbușit un cer întunecat. Un accident cumplit. Fără avertisment. Fără milă. Soția părintelui Ioan Cosma și copiii lui – zdrobiți într-o clipă care a schimbat totul.
Matei, un adolescent… nu un prunc, nu un bătrân obosit de viață, ci un tânăr cu vise, cu pași înainte, cu viața abia începută, a plecat la Domnul. Un copil mare. Un suflet viu. O inimă care bătea tare. Și acum… tăcere. O tăcere care urlă.
Mama, Diana, și copiii – Xenia, Iustin, Alexe și Filoftea – se află în continuare într-o stare critică. Între viață și moarte. Între speranță și disperare. Între lacrimă și rugăciune. Fiecare minut apasă. Fiecare clipă arde.
Fraților, aceasta nu este o încercare obișnuită.
Este chin.
Este durere.
Este neputință.
Este lacrimă fără sfârșit.
Un preot care poate mângâia pe alții, dar acum nu mai are cine să-l mângâie.
Un tată care și-a pierdut fiul adolescent, nu în boală, nu în timp, ci într-o fracțiune de secundă.
O mamă care luptă pentru viață, în timp ce casa ei s-a umplut de plâns.
Copii care luptă cu trupurile frânte, iar cerul pare departe.
Aceasta este o Golgota adevărată.
Nu una simbolică.
Nu una din cuvinte.
Una din sânge, lacrimi și nopți fără somn.
De aceea vă rugăm, nu formal, nu din obligație, ci cu zdrobire de inimă:
cădeți în genunchi.
Opriți-vă din zgomot.
Lăsați deoparte explicațiile.
Rugați-vă.
Strigați către Dumnezeu.
Plângeți pentru cei care nu mai pot plânge.
Pentru Matei, adolescentul plecat prea devreme.
Pentru Ioan Cosma, tatăl rămas în fața unei cruci inimaginabile.
Pentru Diana, mama care se zbate între cer și pământ.
Pentru copiii care încă luptă pentru viață.
Fraților, dacă rugăciunea noastră nu este acum fierbinte, atunci când?
Dacă lacrima noastră nu curge acum, atunci pentru cine?
Doamne, nu mai avem argumente.
Avem doar durere.
Avem doar strigăt.
Avem doar credința că Tu poți face ce omul nu mai poate.
Doamne, miluiește!
Doamne, nu-i lăsa!
Doamne, nu ne lăsa!”
Acesta este apelul făcut de obștea Mănăstirii „Piatra Tăieturii”, dar pe paginile mai multor biserici din Suceava, dar și alte județe, credincioșii sunt chemați la o faptă de milostenie creștinească și să implore mila lui Dumnezeu.
Accidentul a avut loc marți, 6 ianuarie 2026, în jurul orei 10:30. O femeie de 38 de ani din Vatra Dornei conducea un autoturism pe DN17B. Într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă, a rupt parapetul de protecție al unui pod peste râul Bistrița și vehiculul a căzut în albia râului de la o înălțime de aproximativ 6 metri.
În autoturism se aflau șase persoane: conducătoarea auto, un adolescent de 16 ani pe locul din dreapta față și patru minori pe bancheta din spate. Toate victimele au fost transportate la unități medicale pentru îngrijiri de specialitate.
Din păcate, unul dintre minori, în vârstă de 14 ani, a decedat în spital în jurul orei 17:00. Ceilalți doi minori răniți grav sunt în stare stabilă, sub supraveghere medicală intensivă.