Connect with us

Economie

Delgaz Grid pregătește rețelele pentru hidrogen și biometan. Botoșani, printre județele-cheie în tranziția energetică la gazele verzi

Publicat

Publicitate

Rețelele de gaze naturale din zona Moldovei, inclusiv cele din județul Botoșani, intră pe lista infrastructurilor pregătite pentru tranziția energetică. Delgaz Grid a anunțat astăzi într-un comunicat că cei peste 26.000 de kilometri de conducte pe care le operează sunt 100% compatibile cu biometanul, iar rețelele din polietilenă – care reprezintă aproximativ 70% din total – sunt parțial pregătite pentru utilizarea hidrogenului.

Compania derulează în prezent trei proiecte pilot în domeniul gazelor verzi, un pas important pentru modernizarea sistemelor de distribuție din cel mai mare județ din nordul Moldovei.

Potrivit datelor prezentate la o masă rotundă organizată la Târgu Mureș, biometanul ar urma să aibă o pondere de 5% în rețeaua națională până în 2030 și de 10% până în 2050, iar producția de hidrogen regenerabil ar putea ajunge la 153 kt/an în 2030. Delgaz Grid subliniază că România are un potențial considerabil în domeniul gazelor verzi, iar Moldova, inclusiv județul Botoșani, poate deveni un actor important în adoptarea noilor tehnologii.

Directorul general al Delgaz Grid, Cristian Secoșan, a transmis că rețelele de gaze vor rămâne esențiale în arhitectura energetică a țării, mai ales în contextul tranziției spre energie curată. Investițiile în hidrogen și biometan sunt considerate obligatorii, nu opționale, iar întârzierea modernizării ar duce la costuri mult mai mari în anii următori.

Pentru Moldova și implicit pentru Botoșani, unde Delgaz Grid operează atât rețele de gaze, cât și rețele electrice, proiectele verzi pot genera locuri de muncă și pot consolida siguranța energetică a regiunii. Testele cu hidrogen în concentrații de 20%, 23% și 30%, precum și proiectul HyGrid100, care urmărește utilizarea hidrogenului pur pe tronsoane existente, sunt prezentate ca prime etape ale unei transformări masive la nivel național.

Compania pregătește și un proiect dedicat biometanului, BioMethaneMix, care va testa producția și injectarea gazului verde în rețele de distribuție. Delgaz Grid subliniază că implementarea acestor soluții necesită modernizarea cadrului legislativ și programe de finanțare care să susțină piața gazelor verzi.

Publicitate

Cu o rețea de gaze care acoperă 20 de județe, printre care Botoșani, Delgaz Grid joacă un rol central în pregătirea infrastructurii pentru energia viitorului, iar schimbările anunțate pot avea un impact major în dezvoltarea regională din nord-estul țării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Premierul Ilie Bolojan, astăzi la Botoșani: Intâlnire cu primarii, de la ora 12.30, la Casa Lux

Publicat

Publicitate

Premierul României, Ilie Bolojan, este prezent astăzi la Botoșani, după periplul de ieri din județul Iași. Potrivit informațiilor disponibile, șeful Guvernului va avea o întâlnire cu primarii din județul Botoșani la pensiunea Casa Lux, eveniment programat să înceapă în jurul orei 12:30.

Vizita are loc într-un context politic interesant, după episodul tensionat de ieri din Iași, unde mai mulți primari PSD ar fi refuzat să se întâlnească cu premierul și să participe la discuții. Rămâne de văzut care va fi atmosfera de astăzi și câți dintre edilii din Botoșani vor lua parte la întâlnire.

Întâlnirea de la Casa Lux este așteptată să aducă în discuție problemele administrațiilor locale și reforma lui Bolojan , dar și proiectele de infrastructură și prioritățile comunelor din județ, într-un moment în care relația dintre Guvern și autoritățile locale rămâne esențială pentru accesarea fondurilor și implementarea investițiilor, dar este și extrem de tensionată după majorea taxelor și impozitelor locale.

Întâlnirea ar putea fi urmată și de declarații publice, în funcție de desfășurarea discuțiilor și de mesajele pe care premierul va dori să le transmită din Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Darabani. Zeci de șoferi au fost amendați

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, pe raza localității Darabani și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 30 de persoane și au fost oprite pentru control, 27 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 8.000 de lei.

 

În același context, ca măsură complementară, a fost reținut un permis de conducere și retras un certificat de înmatriculare.

 

Publicitate

Totodată, au fost efectuate 10 testări în vederea depistării conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului, rezultatele fiind negative.

 

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Tânăr de 33 de ani, depistat la volan beat și drogat, la Flămânzi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit, vineri, pentru control, pe drumul public din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Ilfov.

 

Tânărul nu avea asupra sa niciun un document dintre cele prevăzute de lege, pentru control. Mai mult decât atât, acesta avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și pentru depistarea prezenței substanțelor interzise în organism. Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul substanțelor interzise rezultatul a fost pozitiv pentru ”cocaină”, acesta fiind, ulterior, confirmat de către analizele toxicologice.

 

Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă de peste 5.000 de lei, pentru conducere sub influența alcoolului și lipsa documentelor.

 

Publicitate

De asemenea, se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor interzise.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 28 de ani, din Mihăileni, reținut pentru furt

Publicat

Publicitate

Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că acesta, în seara de 15 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în incinta unei societăți comerciale, din comuna Dersca, de unde ar fi sustras peste 16.000 de lei și mai multe pachete de țigarete.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea de furt calificat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending