O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

ZIGZAG EMINESCOLOGIC

Există pe  „facebook” un filmuleţ documentar (doar 1 minut şi 40 de secunde) despre Mihai Eminescu. Ideea filmuleţului este de a scoate în relief şi faptul că „toată viaţa lui Mihai Eminescu a fost marcată de boală, sărăcie şi tragedie”.  Iată secvenţele: 1. „Există doar 4 portrete cu Mihai Eminescu”; 2. „Mihai Eminescu a avut 10 fraţi”; 3. „Niculae, mai mare cu 7 ani, s-a sinucis”; 4. „Şerban, cu 9 ani mai mare, a murit de tuberculoză, bolnav mintal”, 5. „Matei a fost singurul dintre fraţi care a lăsat urmaşi direcţi cu numele Eminescu”; 6. „Mihai Eminescu a repetat clasa a II-a din cauza problemelor la învăţătură”; 7. „Iosif Vulcan, de la revista „Familia” l-a convins să-şi schimbe numele din Eminovici în Eminescu”; 8. „Revista „Familia” mai există şi azi”; 9. „Eminescu l-a introdus pe Creangă în Societatea „Junimea”; 10. „La 20 de ani, Eminescu l-a cunoscut pe Al. I. Cuza, în Austria”; 11. „Prima limbă în care a fost tradus Eminescu a fost maghiara”; 12. „9495 Eminescu este un asteroid descoperit în 1971 la Observatorul Palomar din California”; 13. „Eminescu şi Veronica Micle au avut împreună un copil care s-a născut mort”; 14. „Veronica Micle s-a sinucis la 50 de zile după moartea lui Eminescu”; 15. „Eminescu a murit intoxicat cu mercur”, 16. „Pe planeta Mercur există un crater care poartă numele lui Eminescu”;

În  „ Ziarul Lumina” din 15 decembrie 2017,  este reluat sub titlul „Pelerinajul Regelui Mihai I la Văratic şi Neamţ”, un fragment din volumul „Maica Benedicta (Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga) – Chipuri de lumină la Văratic – convorbiri cu Fabian Anton”. Reţin din acest fragment: „M. Sa a mers apoi la Şcoala Nr. 1 „Grigore Ghica Vodă”, unde I. Creangă a învăţat clasa 3-a primară. M. Sa a admirat îndelung cei 7 plopi, rămaşi din cei 9, pe care Eminescu i-a cântat atât de frumos („pe lângă plopii fără soţ adesea am trecut…”) în timp ce făcea vizite lui Creangă şi Veronicăi Micle, care a locuit vis-a-vis de şcoală”.  În acest context, întreb: Unde, până la urmă, a localizat istoria literară aceşti plopi? Eu îi ştiam undeva, pe la Iaşi;

Din “Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017, reţinem poezia “Eminescu şi marea” a lui Ion Haineş: “Poetu-avea un singur dor, / Să-şi doarmă somnul lin, / Pe ţărm, într-un sublim décor, / La Pontul Euxin. // Dorea, pe-ntinsele poteci, / Să lumineze luna, / Să aibă-alături, veci de veci, / A codrului cununa. // Şi numai toamna glas să dea / Tristeţii-nseninate, / Izvoarele care-or cădea / Să amintească toate // Că nu va fi nicicând pribeag / Şi că-n eternitate / L-or pomeni cu toţi cu drag, / Iar vara, pe-nserate, // Când de pe ţărm va străjui / Întinsurile-albastre / Statuia lui va-nsufleţi / În inimile noastre // Şi-nfioraţi, vom recita / Poemele pe maluri / Când umbra lui s-o proiecta / În ape, valuri-valuri.”;

Valentin Coşereanu, în „Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017,  scrie despre europenismul eminoviceştilor. În acest context este prezentat traseul european al fraţilor lui Eminescu. Reţinem pasajul rezervat lui Şerban: „Primul care o face este Şerban, fratele cel mare, care, după ce trece mai întâi pe la National Hauptschule, apoi la Ober Gymnazium-ul cernăuţean, va urma medicina la Viena şi va obţine un doctorat la Erlangen, în Bavaria. În 1873 se afla la Berlin, funcţionând ca secretar al consulatului român de acolo. Era atât de talentat în domeniul chirurgiei şi obţinuse atâta încredere şi stimă între colegii doctori, încât, deşi era încă student, i se permitea să opereze. Astăzi încă, nu se realizează pe deplin cât însemna aceasta în regulile atât de stricte ale societăţii germane, care nu se abătea cu o iotă de la regulă. Iată ce spune despre Şerban, fratele său, Mihai, omul care nu a minţit şi nu a fabulat niciodată în legătură cu nimeni: „Pe Şerban îl văd foarte rar, căci şede foarte departe de mine (…). Altfel el o duce destul de pasabil; are amici, cunoştinţe cu doctori germani şi societatea lui e foarte căutată. El e şi membru la o societate ştiinţifică medicală. Ce sunt  Românii  care învaţă medicina aicea pe lângă el? Pot să zic că dispar” (Scrisoarea din Berlin, datată 18 iulie 1873, expediată părinţilor). Din păcate, acest frate al poetului va muri la Berlin, la numai 33 de ani, bolnav de tuberculoză”;

Horia Vicenţiu Pătraşcu, în „Contemporanul.Ideea europeană” nr. 11 (788) din 2017, despre Eminescu şi Bacovia: „Chiar şi poetul nostru naţional, Mihai Eminescu, dovedeşte aceeaşi arhetipală insensibilitate la potenţialul maritim  al mării – căci pentru el marea este un element cosmologic opus cerului în povestea lui Hyperion, decorul funebru al elegiei „Mai am un singur dor” sau, cum ziceam, stimulent al unor cuminţi reverii romanţioase. În orice caz, de departe, Eminescu preferă lacul – lichid static, aqua firma, ce poate fi cuprins cu privirea şi traversat, fără pericole, dintr-un loc în altul, a se citi dintr-un loc ştiut în alt loc ştiut. Cât despre apa „pluvială” a lui Bacovia – simbol macabru al unei întunecate viziuni asupra zădărniciei universale – nu mai e nevoie să insistăm”;

Valentin Coşereanu, în „Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017,  scrie despre europenismul eminoviceştilor. Reţinem  pasajul dedicat lui Nicolae, alt frate al lui Eminescu: „Nicolae, alt frate al poetului, poartă cu el un destin de excepţie. După ce studiază dreptul, practică avocatura la Timişoara, pe lângă un anume Emmerich Christiani, cunoscut şi el pentru studiile făcute în străinătate. Pe lângă tatăl său, care deprinsese gustul de a cumpăra cărţi, Nicolae a fost acela care a adunat aproape întreaga bibliotecă a familiei. Era un om de o sensibilitate ieşită din comun, iar acasă era poreclit Niculae cel prost, întrucât, dacă i se făcea o cât de fină observaţie – fire introvertită la maxim -, se retrăgea în sine şi se închidea în bibliotecă, unde rămânea să citească până noaptea, târziu. El a fost acela care l-a îndrumat pe Mihai, în vastul şi totodată ascunsul domeniu al filozofiei indice. Atins de Nirvana, Nicolae se sinucide la 41 de ani, mărturisind că s-a săturat de viaţă şi că vrea să atingă stadiul liniştii eterne. Eminescu însuşi va fi cuprins de filozofia indică, întrucât ea constituia boala vremii şi o va sintetiza / decanta cu asupra de măsură, în poetica sa”;

Theodor Codreanu, în “Contemporanul. Ideea europeană” nr. 11 din 2017, despre romantismul eminescian: “La începutul anilor `80 ai secolului trecut, am încercat, în premieră, să-l smulg pe Eminescu de sub eticheta „romantic întârziat”, găsind aprobare din partea unor eminescologi de mare prestigiu ca Edgar Papu, Zoe Dumitrescu-Buşulenga şi George Munteanu. De altfel, George Munteanu va scrie, ulterior, despre „triada precursoare a poeziei moderne: Edgar Poe, Charles Baudelaire şi Mihai Eminescu”. În ce mă priveşte, mergeam până la o radicală scoatere a poetului de sub umbrela curentului literar manifestat, în Europa, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Îmi fundamentam opţiunea pe studiile lui Titu Maiorescu. Liderul Junimii, altminteri, n-avea aderenţă la romantism, scriind defavorabil despre paşoptişti, ceea ce însă nu s-a întâmplat cu Eminescu, admirator al acestor înaintaşi. Aderenţa poetului la romantism nu însemna o solidarizare cu un curent cultural şi literar devenit anacronic, ci aderenţă la un romantism fundamental, cum îl va numi între cele două războaie mondiale poetul Alexandru Philippide. Modernitatea lui Eminescu izvora tocmai din latura perenă a romantismului. Cel dintâi, la noi, care înţelesese acest lucru, a fost A. C. Cuza”;

Valentin Coşereanu, în „Lumină lină / Gracious Light” nr. 4 din 2017,  scrie despre europenismul eminoviceştilor. Reţinem  pasajul dedicat lui George (Iorgu), alt frate al lui Eminescu: „După ce trece şi el şcolile cernăuţene ale imperiului, George(Iorgu) moare, împuşcându-se  la numai 29 de ani. Făcuse studii militare strălucite tot în Europa  centrală – în Prusia. A obţinut gradul de sublocotenent şi – după mărturia dramaturgului I. L. Caragiale: în câteva luni a speriat Academia militară cu talentele-i şi a dat un examen care l-a făcut pe mareşalul Moltke să se intereseze foarte aproape de soarta lui, hotărât să-l ia pe lângă dânsul. Acelaşi frate, întors în ţară, pleacă, însoţit de alţi doi ofiţeri cu o corespondenţă secretă de la regele României, Carol I,  la  cancelarul Bismark, în 1868. Acesta îl remarcă şi, după ce stă de vorbă cu el aproape un ceas (enorm pentru timpul lui Bismark!), îl recomandă pentru a participa la manevrele militare din Brandenburg, unde fratele lui Eminescu se remarcă din nou în mod sclipitor şi oferă cea mai bună soluţie tactică dată manevrelor militare în desfăşurare. Fapt cu totul excepţional, Iorgu este lăudat în faţa trupelor de către acelaşi mareşal Moltke – strategul Europei timpului. La 21 de zile după toate acestea, vine la Ipoteşti şi se împuşcă, dintr-un motiv care, în lipsa documentelor, scapă şi astăzi”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News