O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

„Arta poetică eminesciană” (1998), autor Titus Bărbulescu.  În 1970, profesorul şi scriitorul Titus Bărbulescu scrie, la Paris,  „Structure metrique et rythmique des vers de Mihai Eminescu”. Manuscrisul inedit va fi tradus de Mihai Popescu şi publicat în 1998 simultan la două edituri din Bucureşti: „Saeculum I. O.” şi „Vestala”.  Pe 180 de pagini autorul face o prezentare a metricii şi ritmicii versurilor lui Eminescu, întrebându-se în acelaşi timp: „va fi oare suficientă pentru a face înţelegerea cântecului interior al poetului mai clară, mai bogată, mai densă?” Volumul este important fiindcă, spune autorul, până la publicarea lui, mai există o singură monografie închinată prozodiei lui Eminescu: „Die Metrik Eminescu” (1904) de Alexandru Bogdan, însă „una greu lizibilă datorită caracterului mecanic de catalog – ba chiar şi acest catalog este incomplet şi simplu conceput”. Titus Bărbulescu a studiat o vastă bibliografie, dar ţine să precizeze că a urmat pas cu pas două lucrări: 1.  ediţia Perpessicius (Mihai Eminescu, „Opere” – 6 volume apărute  la Bucureşti la „Editura Fundaţiilor Regale” şi „Editura Academiei Române” între anii 1939 – 1963) pentru ortografia şi punctuaţia fidele manuscriselor eminesciene; 2. lucrarea „Geneza interioară a poeziilor lui Eminescu” (apărută la Paris în 1963), autor Alain Guillermou, din care a urmărit calea lăuntrică a creaţiei lui Eminescu.

Prima parte a cărţii se referă la „Metrică”, accentul punându-se pe silabă, vers, strofă şi rimă. Titus Bărbulescu a contabilizat în opera poetică a lui Eminescu din timpul vieţii un total de 55.270 de silabe, „tot atâtea pulsaţii de viaţă, exprimate în formă definitivă, după numeroase tatonări, într-o perioadă aparentă de la 12/24 ianuarie 1866 – când a publicat poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” – până la „Kamadeva”, ultima poezie publicată în iulie 1877, în „Convorbiri literare”). Structura silabică este analizată  după cele două denumiri ale silabei: deschisă (care se termină printr-o vocală) şi închisă (nucleul vocalic este urmat de una sau mai multe consoane). Astfel că, spune Titus Bărbulescu: „sistemul silabic al lui Eminescu are o evoluţie crescătoare de la 72% la 80% pentru silabele deschise, corespunzându-i o scădere de la 28% la 20% pentru silabele închise. El se alătură, ba chiar anticipează sistemul silabic al poeziei române moderne şi contemporane”.

Versul, ca unitate metrică superioară silabei, au fost  înregistrate de autor, în primul rând, după lungime: „Versurile lui Eminescu au între 3 şi 16 silabe. Dintr-un total de  90 de poezii tipărite în timpul vieţii ( 88 în Tabla de materii a ediţiei Perpessicius, din care 3 sonete, au fost socotite câte o singură poezie, adică 88 plus 2 egal 90), noi am numărat 4829 de versuri din care 2140 versuri scurte (de la 3 la 9 silabe) şi 2752 versuri lungi (de la 10 la 16 silabe). Versul din 3 silabe este foarte rar. El figurează, ca refren, într-o singură poezie cu rimă ( „De tine” în poezia „Adio”). Versul din 3 silabe mai apare o dată şi într-o poezie în vers liber ( „Lângă el” în poezia „Mănuşa”).   Eminescu foloseşte mai multe tipuri metrice în poeziile sale (P)  tipărite în timpul vieţii, astfel: 17 poezii în metru uniform (U), 56 de poezii cu tipuri metrice apropiate (A), 7 poezii cu tipuri metrice  complementare (C) şi 10 poezii în metri diferiţi (D). Ecuaţia pe care o dă din această analiză Titus Bărbulescu este: 17U + 56A + 7C + 10D = 90P.  Din această statistică autorul rezumă următoarea concluzie: “…poetul îndrăgeşte versurile cu tipuri metrice apropiate, pe care le foloseşte în 56 din cele 90 de poezii; metrii uniformi (17) sunt folosiţi în marile poeme de maturitate; cei diferiţi (10) se găsesc mai ales în primele poezii; metrii complementri (7) sunt relativ puţin numeroşi în raport cu ansamblul tipurilor metrice”.

Din totalul general de  4892  de versuri, Eminescu le foloseşte cel mai des pe cele octosilabice (11l8 de versuri), iar cele mai rare sunt  decasilabicele (6 versuri). O altă statistică  este şi aceasta: din totalul de 4892 de versuri, 399 de versuri sunt parisilabice (63%), remarcându-se preferinţa netă pentru versul parisilabic, iar  1793 sunt imparisilabice (37%).

Strofa este  analizată de Titus Bărbulescu în sensul cel mai general, adică:  “o suită de versuri cu tip metric uniform sau diferit, înlănţuite printr-un joc de rime şi formând o unitale logică şi ritmică”. În multitudinea diferitelor tipuri de strofe şi cuplete folosite de Eminescu în poeziile sale antume, autorul a găsit: catrene (42 de poezii), cu 5 versuri (5 poezii), cu 6 versuri (8 poezii), cu 7 versuri (1 poezie), cu 8 versuri (4 poezii), combinate 4-8 versuri (4 poezii),  cuplete de 12 versuri (2 poezii), cuplete de 13 versuri (1 poezie), cuplete de 14 versuri (1 poezie), cuplete de 18 versuri (1 poezie), cuplete de 25 de versuri (11 poezii), formă fixă (9 poezii) şi vers liber (1 poezie), în total 90 de poezii.

Referitor la rimă, în cele 42 de poezii în catrene, statistica făcută de Titus Bărbulescu este următoarea: rime încrucişate (20 de poezii), rime îmbrăţişate (7 poezii), rime simple (2 poezii) şi catrene aranjate pe două rime (13 poezii). În celelalte 48 de poezii, Eminescu face un “joc al rimelor” diferit, încât autorul studiului simte nevoia să  să le analizeze pe fiecare.  Iau ca exemplu doar pe cele a căror strofe au 8 versuri: “Doar 4 poezii antume sunt aranjate în strofe de 8 versuri: “De-aş avea…”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, “La o artistă” şi “Diana”. Prima poezie, “De-aş avea…”, care dă titlul şi începe fiecare strofă, formată din patru distihuri cu rime simple (AA BB CC DD). A doua poezie este compusă din 4 strofe, fiecare bazată pe două catrene cu rime încrucişate (A B A B C D C D). Poezia “la o artistă” este compusă din 4 strofe, fiecare fiind construită din două catrene cu rime încrucişate (A B A B C D C D). Poezia “Diana” cuprinde 4 strofe, fiecare fiind formate din două catrene cu rime încrucişate (A B A B C D C D). Şi analiza continua pentru fiecare grupare de strofe.  În ceea ce priveşte “Ritmica” şi “Poeziile postume”  în “Momentul cultural” următor.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News