O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

ZIGZAG  EMINESCOLOGIC

Din pagina de cultură  a ziarului „Adevărul” din 14 ianuarie 2009, am reţinut: „…omul de publicitate Florin Dumitrescu a organizat, alături de Răzvan Penescu de la LiterNet, concursul online „Pune-l pe Eminescu la produs”, care îi îndemna pe participanţi să spună ce produs de larg consum ar putea fi denumit „Eminescu”.  Ideea a fost primită de o anumită parte a opiniei publice ca încălcarea unui tabu! Ceea ce era doar un joc de creativitate a fost expus ca o tentativă ocultă de destabilizare a esenţei fiinţei naţionale. Participanţii la concurs l-au transformat pe Eminescu în marcă de frigider „nemuritor şi rece”, care protejează stratul de ozon, râul şi ramul,  în ciorapi „nepereche”, în cafea instant „EmiNESScu” sau ceai te tei”;

Oana Raluca Topală despre Eminescu: “Mihai Eminescu vede timpul în cele trei componente ale sale: timpul cosmic (lipsit de conştiinţa timpului), timpul individual (în componentele sale: copilărie, iubire, pribegie, suferinţă, moarte) şi timpul istoric (eroic sau degradant), întreaga creaţie stand sub pecetea timpului ireversibil”;

Eminescu, în „Timpul” din 7 aprilie 1879, despre fenomenul secularizării: „Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul. Cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Stilul elegant al artei creştine cedează stilului monoton al cazărmilor de închiriat. Shakespeare şi Moliere cedează bufonărelilor şi basmelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven şi pe Mozart. E o epocă în care ideile mari asfinţesc, în care credinţele mor.”(citat preluat din  Mihail Daniliuc, „Întoarcerea la Eminescu”, „Lumina” din 13 iunie 2017);

Câteva idei din eseul „Eminescu şi familia creştină”, publicat de Arhim. Mihail Daniliuc în „Lumina” din 15 iunie 2017: 1. „Dintru început trebuie să reiterăm spusele unor eminescologi, care au afirmat că opera stihuitorului s-a plămădit din năzuinţa autorului spre metafizic, el crezând cu tărie într-o stăpânire divină a lumii, stăruind pe un aspect inedit în lirica românească: cunoaşterea lui Dumnezeu”; 2. „Cât priveşte familia creştină, întemeiată prin iubirea dintre un bărbat şi o femeie, având ca arhetip spiritual relaţia dintre Hristos şi Biserică, creaţia eminesciană abundă de versuri în care poetul, cu o neobosită forţă, cântă iubirea dintre bărbat şi femeie, expresie a dragostei lui Dumnezeu faţă de lume. Eminescu este poetul iubirii, căci în foarte multe poezii face elogiul celui mai sublim simţământ”; 3. „După ce încercările din viaţă, deziluziile l-au tot marcat, poetul a creat poezii de o profunzime aparte, exprimând regretul iubirii neîmplinite, chiar încercând să definească dragostea prin propriile sale trăiri, revelând şi întrebările existenţiale care-l frământau din ce în ce mai des”; 4. „Eminescu a căutat iubirea, dorind să se împlinească prin iubire. Există mărturii că, după moartea lui Ştefan Micle, stihuitorul a voit s-o ia în căsătorie pe marea iubire a vieţii sale, Veronica Micle, după ce avusese şi în trecut mai multe astfel de năzuinţe”;

Mario Luzi, în “Paradigma” nr. 2 din 2000, despre Eminescu: “Prin necesitate naturală şi prin situaţie geopolitică trăită, Eminescu a făcut tot ceea ce în secolul următor celui al lui şi chiar azi încearcă a se face din convingere şi calcul: o literatură  fără frontiere  între germanism şi moştenirea latină, între Orient şi Occident”;

Arhim. Mihail Daniliuc, în „Lumina” din 15 iunie 2017, despre Eminescu: „Iacob Negruzzi mărturisea că, întâlnindu-se cu cei doi, Eminescu chiar i-a prezentat-o pe Veronica drept „actuala logodnică şi viitoare soţie”. În anul 1882, august, hotărâse împreună că e mai bine să se despartă. Tensiunea din anturajul lor crescuse alarmant, devenind insuportabilă. Maiorescu s-a opus cu vehemenţă căsătoriei. Nici cei doi nu sunt prea siguri pe sentimentele lor. Iată cum unul din marile lui visuri se spulberase. Nefericele poet  a rămas doar cu imaginea familiei sale de acasă, la care visând mereu, hotărnicise să-şi temeluiască o căsnicie trainică, de vreme ce în a sa copilărie a experiat din plin ce înseamnă familie, dragoste de tată, de mamă, de fraţi şi surori”;

Un punct de vedere al lui Alecsandri despre Eminescu, reluat de Dumitru Lavric în „Epistolarul românesc 500” (vol. I şi II, Botoşani, 2015, p. 71): „Nu rămâne indiferent Alecsandri nici la lovitura fatală ce o primeşte Eminescu în vara anului 1883; în octombrie transmite telegrafic Paulinei  aflată la Mirceşti („Astăzi la 3 ore fac o conferinţă în folosul nenorocitului Eminescu. Cu banii adunaţi se va trimite sărmanul la casa de nebuni din Viena”), iar o săptămână mai târziu adaugă noi amănunte către prietenul stabilit la Londra: „Îmi ceri să-ţi trimit câteva fragmente din conferinţa mea? Nu am nici o firimitură, publicul înghiţind totul cu o graţie încântătoare; dar pot să-ţi spun cu oarecare mândrie că am făcut o reţetă de aproape 2000 de franci pentru nefericitul de Eminescu…în ciuda lui Macedonski. Bolnavul va fi în curând transferat la Viena într-o casă de sănătate. Să dea Dumnezeu să se vindece!”;

Mircea Platon, în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 6 din 2017, publică eseul „Prin preajma lui Eminescu”. Privind gestul faţă de Eminescu al celor de la „Dilema”, spune: 1. „…nu putem face inventarul „misterului eminescian”. Orice tentativă se concretizează fie în fraze incantatorii, de liturghie literară – precum la G. Călinescu -, fie în obrăznicii de găligani zburliţi care fluieră în biserică şi îşi lipesc guma de strane pentru a-şi dovedi cât de tari sunt – cum au făcut cândva cei de la „Dilema”; 2. „Cu mulţi ani în urmă, vizitând Muzeul de Artă Contemporană  din Frankfurt, am ajuns la un moment dat într-o sală care oferea contemplaţiei, în zbârnâitul verzui al tuburilor de neon, o „instalaţie”: agăţate de tavan, spânzurau, hepatice, eprubete pline cu urină. Când le-am văzut, mi-am amintit instantaneu de numărul „Dilemei” despre Eminescu. Acelaşi stil, postmodern, de a-ţi flutura dejecţiile în aer pretinzând că faci artă. Poezie. Sau gazetărie. Aceeaşi modalitate de a agresa „canonul”, „ierarhia”, „mitul”; 3. „Dacă ne situăm pe o poziţie tradiţionalistă şi apărăm ierarhia, atunci Eminescu nu poate fi coborât de pe soclu. Şi nici nu va putea fi: pentru că e un „părinte fondator”. Cum Homer, Dante. Shakespeare. Nu e o poveste de spus la drum de seară. E chiar drumul. Dacă, pe de altă parte, îl contestăm pe „Eminescu” de pe coclaurii relativismului postmodern, atunci contestarea devine un moft. Pentru că nu are motor axiologic.”;

Dumitru Lavric, în „Epistolarul românesc 500” (vol. I şi II, Botoşani, 2015, p. 101),  reţine un pasaj dintr-o scrisoare a lui Traian Demetrescu (Tradem) către Alexandru Macedonski:  “Dacă am pus pe Eminescu şi Vlahuţă să nu te supere?  Eminescu nu mi-e cunoscut numai din    2-3 poezii, l-am citit tot. Sincer îţi spun că am găsit multe bucăţi filozofice şi multe altele de inimă. Aici însă îl judec ca poet, şi nicidecum ca om. Nu am avut ocaziunea să citesc „Timpul” în care auzeam că te înjura grosolan. Dar şi sarcasmele şi ironiile epigramelor d-tale îl ţinteau amar”;

Mircea Platon, în „Contemporanul – ideea europeană” nr. 6 din 2017, privind gestul faţă de Eminescu al lui Mircea Cărtărescu, spune: 1. „În acelaşi, de mucedă notorietate, număr al „Dilemei”, Mircea Cărtărescu înţelegea să ne trezească la Eminescu descriindu-ne părul de pe picioare şi „platfusul” poetului. Fapt care nu mă deranjează: fiecare ia din Eminescu numai ceea ce consideră că i se potriveşte mai bine. Ceea ce mă nedumireşte e însă ţâfna dadaistă pe care şi-o asortaseră condeierii cu pricine”; 2. „Proprie culturii  post(moderne) e viteza. Adică stilizarea. Or, mitul e tocmai stilizare. Din acest punct de vedere, descripţia lui Cărtărescu e de o minuţiozitate de taxidermist cu totul şi cu totul obsoletă. De spirit ţestos-parohial, de „amurg al Evului Mediu”. Mediocrul profesor de liceu care mânuieşte trei şabloane despre Eminescu e mai modern decât elitistul, academicul Cărtărescu”;

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News