Connect with us

Eveniment

Mai puține accidente grave în Botoșani, însă tot mai mulți șoferi sancționați și prinși băuți la volan

Publicat

Publicitate

Siguranța rutieră, prioritate pentru polițiștii botoșăneni: Scădere a accidentelor grave, dar creștere a sancțiunilor aplicate în trafic

Siguranța traficului rutier rămâne una dintre principalele priorități ale polițiștilor din județul Botoșani, care, în prima jumătate a anului 2025, au desfășurat numeroase activități pentru prevenirea accidentelor și eliminarea din trafic a conducătorilor auto care pun în pericol siguranța celorlalți participanți.

În perioada ianuarie–iunie 2025, polițiștii rutieri au acționat atât în baza planurilor întocmite la nivel local, în urma analizelor realizate asupra evenimentelor din anul precedent, cât și în cadrul Programului Operațiunilor Europene ROADPOL și al Calendarului de acțiuni al Inspectoratului General al Poliției Române.

146 de acțiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze de accidente

Pe întreg teritoriul județului Botoșani au fost organizate 146 de acțiuni (+8 față de aceeași perioadă din 2024), concentrate pe categorii specifice de abateri, sectoare de drum cu risc crescut și intervale orare cu incidență ridicată. În urma acestor activități, au fost descoperite și instrumentate 359 de infracțiuni rutiere, în ușoară scădere față de 2024 (-32).

Tot în cadrul acțiunilor de control în trafic, polițiștii au confiscat 3.400 de țigarete și 67 de metri cubi de material lemnos, descoperite în condiții ilegale de transport sau fără documente justificative.

Publicitate

Peste 16.000 de sancțiuni aplicate în doar 6 luni

Numărul sancțiunilor contravenționale aplicate a crescut considerabil, ajungând la 16.029, cu 2.333 mai multe decât în primele șase luni ale anului trecut. Dintre acestea:

6.064 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză;
1.897 pentru neutilizarea centurii de siguranță;
1.153 pentru abateri comise de pietoni;
415 pentru nerespectări ale legislației rutiere de către bicicliști;
138 pentru neacordarea priorității pietonilor;
105 sancțiuni pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, au fost reținute 1.804 permise de conducere (+78), dintre care 1.621 pentru suspendarea dreptului de a conduce, 117 au fost anulate, iar 8 retrase din motive medicale. Au fost retrase temporar și 644 de certificate de înmatriculare (+9).

Creștere alarmantă a numărului de persoane reținute pentru alcool la volan

Un semnal de alarmă îl reprezintă creșterea semnificativă a numărului de rețineri pentru infracțiuni legate de conducerea sub influența alcoolului. În primele 6 luni din 2025 au fost reținute 38 de persoane, comparativ cu doar 4 în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai puține accidente rutiere grave, dar victimele rămân o preocupare

Analiza accidentelor rutiere grave arată un trend descendent. În prima jumătate a anului 2025 au fost înregistrate 181 de accidente, cu 8 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 33 au fost accidente grave, iar 148 ușoare.

În ceea ce privește urmările, s-au înregistrat 188 de persoane rănite ușor (-12) și 24 de persoane rănite grav (-1). Numărul deceselor s-a menținut la același nivel: 13 persoane și-au pierdut viața în urma accidentelor.

Cele mai multe accidente grave au avut loc în zilele de vineri (24%) și joi (21%), în intervalul orar 14:00–22:00, când s-au înregistrat 16 accidente grave și 85 ușoare.

Principalele cauze ale accidentelor grave: bicicliștii și traversările neregulamentare

Printre cele mai frecvente cauze ale accidentelor grave s-au numărat:

  • abateri ale bicicliștilor – 7 cazuri;
  • traversarea neregulamentară a pietonilor – 6 cazuri;
  • viteza neadaptată sau neregulamentară – 3 cazuri;
  • neacordarea priorității pietonilor și vehiculelor – câte 3 cazuri fiecare.

Deși datele statistice indică o scădere a numărului de accidente grave și a victimelor rănite, creșterea numărului de sancțiuni, precum și a cazurilor de conducere sub influența alcoolului, arată că responsabilitatea în trafic trebuie să rămână o prioritate atât pentru autorități, cât și pentru fiecare participant la trafic. Poliția Rutieră Botoșani va continua acțiunile de prevenire și control, pentru a asigura un climat de siguranță pe drumurile publice.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile: Nicolae Grigorescu (tronsonul cuprins între B-dul Mihai Eminescu și Calea Națională), Gheorghe Filipescu, Calea Națională nr. 80-90.

           Ne cerem scuze față de abonați și îi asigurăm că se va interveni în regim de urgență pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

Citeste mai mult

Administratie

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

Publicitate
Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum și extinderea a încă aproximativ 12km de rețea nouă de canalizare, pe lânga cei 25km ce sunt deja în execuție.
„Știu că acest tip de investiție nu reprezintă neapărat unul ce ne aduce beneficii imediate, creând mult disconfort tuturor pe parcursul implementării, dar trebuie să fim conștienți cu toții că nu ne putem dezvolta altfel decât construind mai întâi infrastructură principală! Mulțumesc atât președintelui CJ Valeriu Iftime pentru toată susținerea acestei noi investiții din comunitatea noastră cât și întregii echipe din Primăria Darabani pentru implicarea în scrierea acestui nou proiect!”, a spus primarul orașului Darabani,  Mihai-Alin Gîrbaci.

Citeste mai mult

Eveniment

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate, cu sprijinul și colaborarea conducerii liceului, s-a înscris și cea de educație pentru promovarea integrității, care a avut loc în sala de informatică a Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoșani, din municipiul Botoșani, participând numeroși elevi ai claselor a X- a și un profesor coordonator din cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani.

În acest context, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa și identitatea instituțională a Direcției Generale Anticorupție, datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Botoşani, infracțiunile de corupție, noțiunea de funcționar public, instituții și instrumente de prevenire și combatere  a corupției existente în prezent, consecințele corupției, campanii și activități preventive desfășurate de către DGA, atitudinea/ reacția  față de corupție, modalități de sesizare, popularizarea sistemului telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806 și modul de funcționare al acestuia,  toate adaptate specificului vârstei participanților.

Au fost dezbătute dileme care reflectă conduita şi spiritul etic pe care trebuie să-l adopte în societate, subiecte ce țin de comportamentul legal și moral, aspecte referitoare la integritate şi noţiuni de educaţie juridică, fiind amintite titlurile campaniilor de prevenire derulate de Direcția Generală Anticorupție în scopul limitării fenomenului corupției în România, inclusiv în domeniul educației și învățământului.

Participanților le-au fost distribuite materiale preventive, în scopul încurajării semnalării faptelor de corupție la sistemul telefonic Call-center anticorupție 0800.806.806. Totodată, li s-a recomandat să acceseze site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial

Publicat

Publicitate

Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.

Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate fiscal prin CNP (nu prin CIF) nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura până la 1 iunie 2026.

”Acest termen le va permite o perioadă de adaptare, testarea funcțională a platformei, precum și un tratament egal cu agricultorii persoane fizice, care beneficiază deja de aceeași amânare.

Cei deja înregistrați obligatoriu pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cei care nu sunt înscriși trebuie să se înregistreze cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026”, a comunicat Guvernul.

Sistemul RO e-Factura a fost extins, de la începutul acestui an, şi asupra persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, în baza CNP (cum ar fi operatorii foto/video, influencerii, prestatori de servicii diverse. Detalii, AICI

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending