O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
„Contemporanul. Ideea europeană” nr.1 (838), ianuarie 2022. Declarată ca revistă naţională de cultură, politică şi ştiinţă, numărul din ianuarie nu putea trece fără a se referi la Eminescu. Maria-Ana Tupan în „Eminescu, epistemologul”, porneşte de la „interesul profund şi uneori divinatoriu al lui Eminescu pentru ştiinţă, alături de enorma cultură umanistă”. Autoarea face referire la însemnările făcute de poetul nostru naţional în celebrele sale „Caiete”: „Studentul Facultăţii de filozofie a Universităţii din Viena din anii 1869 – 1872 emite din laboratorul „Caietelor” idei uimitor de apropiate de epistema contemporană. Din sfera celor mai populare idei ale epocii noastre păşim în textul eminescian ca şi când am deschide o uşă pe acelaşi palier, uşa fiind timpul. Lumea sa este construită, istoricizată şi descrisă interpretării fenomenologice. Imaginea sa despre univers nu este nici sublimă, nici pitorească, în spiritul romantismului, ci semiotică, apropiindu-se de metafora cognitivă a platoului lui Deleuze”. Conceptul numit „platoul lui Deleuze” este o alcătuire de cristalizări de forme temporare ale fluxului imanent de materie şi energie, el fiind adeptul unei „filozofii a diferenţei”. Gilles Deleuze, secondat de Felix Guattari, e convins că tocmai în aceste diferenţe este realul. Ontologia deleuziană pune accent pe rolul real al ştiinţelor. E preocupat de domeniul fizicii, interesat fiind de termodinamică din care a făcut un model ontologic. Are şi tentative de ontologizare a matematicii, sau de folosire a dublei funcţii pe care o îndeplineşte biologia. Citate din „Caietele” lui Eminescu anticipează teoria deleuziană. Un text precum „Pentru a-şi închipui cineva metaforic lumea ar putea să ieie o bucată de lut – eterna aceeaşi, care, prin urmare nu cunoaşte timp – şi să-i dea cele mai felurite forme, pe când una, când alta, când aşa, când aşa. Lutul rămâne în orice caz acelaşi”, obligă pe Maria-Ana Tăuşan să concluzioneze: „Este uimitor cum a putut Eminescu să anticipeze descrierea funcţiei de undă, aceeaşi în esenţă cu formula intrată în istoria fizicii o jumătate de secol mai târziu de Schrodinger”. Articolul se continuă cu o serie de alte texte eminesciene care anticipează, într-o sistematizare şi formulare a autoarei, şi alte teorii ale altor personalităţi, cum ar fi Hedegger, Matthew Arnold sau Kant: 1. „universul ca o însumare de stări virtuale a căror interferenţă rezultă într-o stare reală”; 2. „cultura a fost pentru Eminescu norul de forme create de munca fiecărei generaţii pe un substrat etern de forme simbolice”, anticipând ceea ce Heidegger spunea că realitatea dispare în semne; 3. „există în manuscris şi aceste însemnări asupra palimpsestului de interpretări date fiinţei şi condiţiei umane patetice de succesivele generaţii care au fost” anticipându-l pe Arnold”; 4. „deşi e considerat, pe bună dreptate un kantian, în privinţa distincţiei dintre ştiinţă şi umanităţi, divizate de Kant în sfere care apelează la incompatibile forme de imaginaţie creatoare, Eminescu se situează mai aproape de holismul epocii noastre, reprezentându-şi cultura ca pe un tot, o utopie semiologică”.
Botoşăneanul Alexa Visarion, născut la 11 septembrie 1947 la Băluşeni, publică un eseu consistent intitulat „A fi poporul lui Eminescu”. Textul debutează cu o serie de citate ce aparţin unor importante personalităţi culturale româneşti în ceea ce-l priveşte pe Eminescu şi pe ideea sa permanentă de a fi aproape de popor. Sunt prezenţi: Nicolae Steinhardt („îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie este pentru mine o zi sfântă, nu uit, când sunt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, opera sculptorului Gh. Anghel…”), Lucian Blaga (cu fericita formulă a ideii de Eminescu), Zoe Dumitrescu-Buşulenga ( „altitudinea la care se află poetul naţional derivă nu dintr-o simplă calitate a spiritului său, ci dintr-un raport constant în care se află cu neamul său”), Titu Maiorescu (Eminescu „rămâne cea mai înaltă încorporare a inteligenţei române”), Nicolae Iorga („expresia integrală a sufletului românesc”) şi Octavian Goga („dacă ar fi să se caute, totuşi, pe lângă zbuciumul nostru personal şi un patron comun, a cărui aureolă să ne fi unit pe toţi în aceeaşi tabără, atunci acesta e, desigur, Eminescu, în a cărui religie artistică şi ideologie naţională am crescut”). Este evident că nu am reluat în extenso citatele redate de Alexa Visarion, dar o idee a sa merită reluată în toată plenitudinea. Spune, astfel, marele regizor: „De aceea fenomenul Eminescu este un dar de esenţă cu care a fost botezat poporul român. La tonalităţile cele mai diverse pe toate palierele gândurilor, imaginilor şi afectelor trăirea româno-eminesciană se vădeşte indisolubilă până la nivelul nuanţelor şi detaliilor. Liniile melodice ale imaginilor dintre cele două fiinţe-structuri se suprapun fără greşeală, rezonanţa e maximă, subtilităţile se armonizează după structura celor mai misterioase alcătuiri, aşa cum există ele în nucleul unui atom. Poetul şi neamul par a fi două ipostaze, două feţe ale aceleiaşi identităţi. Aceasta este trăsătura originală a fenomenului Eminescu valabilă dintotdeauna şi pentru totdeauna”.
Venind în realitatea de azi, în care Alexa Visarion vede doar ipocrizie, degradare, mistificare, un permanent bâlci al zădărniciei, un spectacol mascaradă şi o bufonadă a derizoriului înălţat la rang statal, crede că „Eminescu trebuie, astăzi mai mult ca oricând, să fie semn al permanenţei, duratei şi identităţii noastre în cultură, pildă prin excelenţă a angajaării totale a unui poet în destinul poporului, în tradiţiile, suferinţele, luptele şi izbânzile acestuia, în direcţiile devenirii sale istorice”.
Dintre articolele care acoperă cele 40 de pagini ale revistei, cu interes se citesc cele semnate de Ioan-Aurel Pop (“România ca proiect de stat”), Theodor Codreanu (“Dezlănţuirea barbariei”), interviul cu Victor Voicu, Mirel Taloş (“Revanşa lui Marx. Identitatea de idei între Marxism şi corectitudinea politică”), Simona Modreanu (“Eugen Simion şi timpul trăirii, timpul nedesăvârşirii”) sau Adrian Majuru (“Ce este în realitate România?”).
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News