O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Viziunea Viziniuck. Afirmam cândva că poetul botoşănean Cezar C. Viziniuk nu este nici postmodernist, nici douămiist, miserupist nici atâta. Nu e nici himerist şi nici adept al noului formalism pe linia „dansociuană”, dacă pot folosi acest termen. Poetul în discuţie este un suprarealist în ipoteza propusă de Simona Popescu. Autoarea „Exuvii”-lor publică în anul 2000 „Salvarea speciei”, un eseu biografic cu referire la Gellu Naum, un suprarealist de referinţă. Spune Simona Popescu: „suprarealistul are două opere, cea propriu-zisă şi viaţa sa”. Pornind de aici se poate vorbi de o „viziune Viziniuck”. Aflat în Spania (el, nu eu!), poetul mi-a acordat acest mic interviu:
Georgică Manole: A apărut la editura „Neuma” volumul „Între inimă şi ţara promisă. Antologia poeţilor români din Spania” (Cluj – Napoca, 2022). Este vorba de 14 poeţi printre care regăsim şi numele lui Cezar C. Viziniuck. Care este povestea (geneza) acestei antologii?
Cezar Viziniuck: Povestea acestei antologii nu este una foarte specială. Pe când ASARS încă mai exista, sau mai bine spus, încă mai funcționa ca asociație și eu eram încă membru, făcusem o propunere de a scoate o antologie de grup. Pe vremea aceea, sunt peste patru ani de atunci, președinte era Gelu Vlașin. Eu vorbisem cu Eugen Barz despre antologie în ziua precedentă lansării celei de-a treia cărți ale mele, „Unde ești,Maria?”, în mai 2018. Antologia nu a luat naștere imediat și nu știu dacă apariția ei are ceva a face cu propunerea mea. Cert e că, mult mai târziu, în martie anul trecut, când eu nu mai eram membru al Asociației – mă retrăsesem în 2019 din cause personale – m-a contactat Eugen Barz și mi-a cerut 15 poezii pentru antologie. M-am conformat și așa am ajuns în rândul celor 14.
M.: Trăieşti în Spania. Este aceasta „ţara promisă”?
V.: Nu știu dacă o pot numi „țara promisă”. Noi suntem călători pe pământ. Ne naștem într-un loc și putem termina călătoria în altul. Spania este țara ce m-a adoptat și, deși mă leagă ani mulți pe aceste meleaguri, inima este în România. Acest termen de „țară promisă” este cumva atipic atribuit nouă celor ce, vorba spaniolului, „buscamos lavida”, adică ne căutăm norocul pe alte meleaguri. Eu nu pot căuta o țară promise pentru că eu am deja o țară. Spania este o țară adoptivă care m-a primit și mi-a oferit niște oportunități. Pentru asta o iubesc și respect cetățenii acestei țări. „Țara promisă” este fără doar și poate România. Eu azi sunt aici, dar mâine pot fi în Franța însă România va fi mereu în inima mea.
M.: Există viaţă literară românească în Spania?
V.: Da. Deși în general suntem aici pentru „o viață mai bună”, niciunul, cred, dintre cei ce au pasiuni literare sau artistice nu și-au abandonat pasiunile. Fiecare dintre noi a încercat și încearcă să se integreze aici atât pe plan social cât și pe plan cultural. Unii au început să scrie în spaniolă, un exemplu ar fi Adina Alexandrescu, iar alții au apelat la traducători și au scos volume bilingve. Fosta ambasadoare, Doamna Gabriela Dancău, s-a implicat enorm de mult în promovarea și integrarea culturii române și a oamenilor de cultură români aici, în Spania. Actualul ambasador, Domnul George Gabriel Bologan, se pare că îi continuă munca. Deasemenea sunt câteva asociații serioase care se implică foarte mult, printre care pot numi o asociație madrilenă din care fac și eu parte, Uniunea „Lucian Blaga” a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania condusă de Ovidiu Constantin Cornilă şi unde îl avem ca vicepreședinte pe botoșăneanul Ioan Oniciuc, artist plastic. Prin intermediul acestei asociații apare revista “Cuvânt românesc”, în paginile căreia apar nume sonore atât din diaspora cât și din România.
M.: A mai rămas România în „inima” ta?
V.: România a fost, este și, indiferent unde voi fi, va rămâne în inima mea.
M.: Propune cititorului botoşănean două poeme din antologia amintită.
V.: Sigur. Vă mulțumesc!
ACASĂ ÎNTR-O ȚARĂ STRĂINĂ
PROLOG
sunt eu. tot eu. nu sunt altfel dar m-am regăsit pe mine. pe mine… fără cuvinte. Fără vecini. fără iubire. mort deși viu. trăind deși fără voință. topesc cuvintele rezemate de piept. Le beau. le simt gustul tot mai amar. spun tuturor că merg acasă. unde acasă? sunt eu. tot eu. nu sunt altfel dar m-am regăsit pe mine. Pe mine… fără cuvinte. fără vecini. fără iubire. mort deși viu. trăind deși fără voință. topesc cuvintele rezemate de piept. le beau. Le simt gustul tot mai amar. spun tuturor că merg acasă. unde acasă?
de câteva zile
nu mai am starea de vinovăție
pe care o aveam mereu
în timpul sevrajului lipsei de acasă
acasă
în mijlocul unor oameni
ce nu vorbesc ca mama
acasă într-o țară
în care nu am învățat să merg
să gângur
să râd sau să plâng
într-o țară în care
am învățat să uit
să pierd
iubiri
oameni
prieteni
familie
sunt acasă într-o țară străină
în care nici vecinii nu mă cunosc
și câinii mă latră
dar sunt acasă
e singurul loc căruia îi mai spun
ACASĂ.
MARIA ŞI MAREA
[urmă de umbră]
se aude noaptea lunecând din munți
cum acoperă marea
catargele își leagănă cuiburi de păsări
ea îmbrăcată-n cămașă fierbinte
se strecura pe plaja pustie
își ascunsese un vis în dulap
iar frumusețea
și-o lăsase cu el
în ochi purta îmblânzirea mării
era frumoasă când venea
când pleca
în zare se forma ceva ca
o aureolă ce o aștepta
era frumoasă ca un cer
sclipind în mare
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News
