O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Grigore Gherman, interpret de muzică populară şi poet. Îndrăgitul solist s-a născut în data de 23 iunie 1987 în satul Pasat (ţinutul Herţa, Ucraina), un sat de români de lângă Codrii Cosminului.  Înainte de a absolvi cursurile Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, secţia Compoziţie Muzică Uşoară, a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii “Yurii Fedkovici” din Cernăuţi. Pe vremea cât a fost student al Universităţii din Cernăuţi, împreună cu un grup de colege a făcut şi  o perioadă de practică la Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” din Botoşani, amfitrion atent fiind distinsa doamnă Cornelia Viziteu, directorul de atunci al instituţiei respective, care i-a purtat, pe urmele poetul nostru national, la Ipoteşti şi la Iaşi.  Cu o alură de lup tânăr, Grigore Gherman este gata să sară oricând întru apărarea crezului său, un crez nu venit oricum, ci în urma unor discuţii cu divinitatea, singura, în opinia poetului, care ar mai putea scoate Herţa din starea de umilinţă în care se află (vezi poemul „la ceai cu Dumnezeu”). Poetul, conştient de românitatea sa şi de injustiţia comisă asupra herţenilor la 29 iunie 1940, îşi alege ca armă poezia şi ca aliat pe Dumnezeu, pentru repararea marii greşeli istorice. Convins fiind că Dumnezeu geometrizează (vezi poemul „la geometrie”), lui Grigore Gherman nu-i rămâne decât actul suprem al atigeometrizării, concretizat, într-o primă fază, prin volumul „Epoca nedescifrată” ( Editura „DrukArt”, Cernăuţi, 2009), mănunchiuri de poeme ce se vor căi de descifrare a dramei sale existenţiale. Herţa, încremenită de ocupaţie, stă precum o bucată de piatră uitată, aşteptându-şi timpul reînvierii.Ce n-au putut face alţii o poate face poetul, iar Grigore Gherman, punându-şi la încercare avantajele tinereţii, şi-a propus să cioplească permanent cu poemul-daltă şi s-o readucă, îmbrăcat în haină de înger, el sculptopoetul, la forma fericită de altădată. Vor dispărea, prin forţa poemului-daltă, „durerea din frunze”, „încătuşarea în umbra de pe piatră”, „netimpul ud ca o scoică”, „omizile ce intuiesc o dramă pentru anotimpurile telurice”, „timpul netimp”, „acele ceasului inflexibil”, „oboseala din picioare”, „starea de manechin de sol”, „rugina umbrei mitologice”, „zidurile din suflet”, „primăverile ce nu mai înfloresc”, „apa ce răvăşeşte sufletul”  etc.

Locuitor al intervalului („între cer şi pământ / faptă şi gând / e un interval // între rău şi bine / ieri şi mâine / e un interval // între lut şi piatră ( viu şi moarte / e un interval / între ură şi iubire / eu şi tine / e un interval „ („interval) ce reprezintă INFERNUL de azi ca rezultat disjunct al intersecţiei dintre RAI (periferia de ieri) şi PARADIS (umbra de mâine), poetul mai are puterea să se hrănească doar cu  „bucăţi de eternitate” venite dintr-o conştiinţă a apartenenţei la neam: Mioriţa, Codrii Cosminului, Ştefan cel Mare şi Sfânt, doina noastră sfântă, tricolorul, Eminescu, Fântâna Albă (unde odihnesc victimele lui Stalin), Alexandru cel Bun, Făt-Frumos,  Ileana Cosânzeana, cântecul privighetorilor sau cântecul popular românesc”. Raportarea la aceste repere pline de esenţă românească completează gradul de asumare a unui demers patriotic sublimat.

În ciclul „la priveghiul îngerilor”, Grigore Gherman pune îngerul  în corespondenţă biunivocă cu vulnerabilităţile timpului prezent şi viitor, având ca exemplu pe cel istoric. Andrei Pleşu spunea că „îngerii ne însoţesc până la capăt şi după capăt”, aspect pe care îl sesizează şi poetul în poemul „lacrimi îngereşti”, aşezat neîntâmplător la pagina 66, fiind şi un poem scris sub semnul lui 6. Cineva, al cărui nume nu-mi vine acum în minte, dar de la care am reţinut imaginea pornită dintr-o mare încărcătură transcendentală, spunea că viaţa lui este exact conversaţia dintre doi îngeri, în cazul său cel al melancoliei, aşezat pe umărul stâng, şi cel al deznădejdii, aşezat pe umărul drept. Din această perspectivă, viaţa lui Grigore Gherman se prefigurează a fi un lung priveghi al celor doi îngeri ce sălăşluiesc pe umerii lui încă verzi: CEL AL POEZIEI şi CEL AL ROMÂNISMULUI. Cartea lui Grigore Gherman, despre care Doina Uricariu spune că „poezia trăieşte, în împlinirile ei, realitatea fracturilor, a antitezelor, iad şi rai, paradis şi infern, împlinire şi obstacol, viaţă şi moarte, ea se scrie ca şi cum ar fi scrisă de alţii, prin exerciţii de descifrare”, se încheie cu un grupaj alcătuit din „micropete cu iluzii”. Fiecare suntem un obiect, parte a obiectului cel mare. Dumnezeu priveşte la noi prin ochelarii săi aburiţi,sesizându-ne ca pe nişte  micropete numai pregătit să mai strivească un destin.   Dintr-o altă perspectivă, în cartea aceasta a lui Grigore Gherman stau faţă în faţă două lumi: „una cu chipul umed de lacrimi” şi alta „cu sufletul de mucegai”. Din 2009, când a apărut cartea în discuţie, şi până azi, Grigore Gherman n-a mai scris o alta, semn că îngerul poezie e mulţumit. În schimb are o activitate prodigioasă ca interpret de muzică populară românească, semn că îngerul românismului e foarte activ.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News