Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

„Dilema veche” nr. 945 din 19-20 mai 2022.  La Editura „Polirom” a apărut anul acesta volumul „Şoferul din Oz”, un volum semnat de botoşăneanul Dan Lungu.  O prezentare a acestui roman este făcută, în revista amintită, de Adrian G. Romilă.  Reţinem câteva puncte de vedere din cele scrise de criticul amintit sub titlul „Combinagii şi vieţi paralele”: 1. „După un ocol publicistic cu o poveste pentru copii contemporani, Dan Lungu pare a se întoarce la problematica „realistă” care l-a consacrat. Instrumentele narative sunt aceleaşi ca-n „Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu” sau ca-n „Pâlpâiri”, de pildă, şi sunt la fel de eficient estetic, doar decupajul României de azi e altul.  Şi-n „Şoferul din Oz”  se asociază fericit umorul, ironia, tandreţea, caracterele hiperbolizante şi inevitabila tentaţie a parabolei socio-politice cu priză imediată.  Avem deja – slavă Domnului! – o familie de prozatori a căror perspectivă la firul ierbii a generat o literatură gustată cu un zâmbet dulce-amar în colţul gurii”; 2. „De fapt, întregul roman e construit pe contrastul colorat dintre lumea imorală şi violentă în care se mişcă protagonistul, ca aghiotant indispensabil  al lui Boss, şi cea a Oanei şi a planurilor de a rămâne cât de curând alături de ea. Naraţiunea se desfăşoară ramificat, navigând larg şi sinuos prin labirintul complicat al lumii româneşti postdecembriste şi prin posibilele ei variante de-a o aborda existenţial fără capotare.  Evenimentele riscante la care participă cei doi protagonişti, obsesia de-a da lovitura,  de-a avea puterea, de-a intra în „lumea bună” şi de-a se îmbogăţi repede se izbesc de amintirile lor dureroase, de tipologiile candide ale unor cunoscuţi, de scene domestice şi de tot felul de interstiţii duioase”; 3. „Romanul lui Dan Lungu e, şi din acest punct de vedere, unul simfonic, care alternează decorurile, tonurile,  stilul,  o cronică tragi-comică a prezentului nostru atât de spectaculos, o dare de seamă despre „gustul de sacâz al inutilităţii” şi despre gândul nebunesc de-a mai putea trăi decent vreodată în România”; 4. „Noul roman al lui Dan Lungu e o panoplie de lumi interconectate, într-un joc parodic de-a normalitatea. Finalul său apoteotic confirmă esenţa profundă a halucinaţiei cotidiene: ea e însăşi realitatea brută, una în care colcăie haotic mulţimea de vieţi paralele ale personajelor, care mai de care mai greu de înţeles. Din ele, nici un Şofer din Oz nu te poate scoate, oricât ai spera. Fiecare se salvează cel mult pe sine”.

„România literară” nr. 20 din 20 mai 2022.  Ca de obicei, Alex Ştefănescu face ce face şi ne duce  spre/prin Eminescu. Reţin din „Poezii pentru serbările şcolare de altădată”, un microeseu semnat de criticul amintit: „Cărţile de poezii ale lui Dimitrie Bolintineanu stau necitite de marele public de aproape 100 de ani.  Sau, cel mult, sunt luate în treacăt din rafturi şi răsfoite.  Le-a dat atenţie însuşi Mihai Eminescu, care le-a descoperit în locuinţa lui Aron Pumnul din Cernăuţi (ca parte a documentaţiei adunate de acesta pentru elaborarea faimosului „Lepturariu rumânesc cules de-n scriptori rumâni”, 5 vol., 1862 -1865).  Eminescu a înţeles bine discursivitatea naivă şi grandilocventă a versurilor lui Bolintineanu. Atât de bine încât a imitat-o, pentru a-l omagia şi astfel pe poetul născut cu mai bine de treizeci de ani înaintea lui. Iată strofa pe care i-o consacră în „Epigonii”: „Pe-un pat alb cu un linţoliu zace lebăda murindă, / Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă – / Viaţa-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău; / Iar poetul ei cel tânăr o privea ca îmbătare, / Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare / Şi astfel Bolintineanu începu cântecul său.”  Personajul evocat aici este, fără îndoială, „o fată tânără pe patul morţii”, din poemul cu acelaşi titlu. Eminescu l-a avut de multe ori în minte, scriindu-şi opera, pe Bolintineanu, de exemplu atunci când şi-a imaginat scena întâlnirii dintre Mircea cel Bătrân şi Baiazid în „Scrisoare III.”

Publicitate

Botoşăneanul Gellu Dorian, cel veșnic supărat pe UAT-uri, revine cu un punct de vedere acid, pus sub semnul întrebării: „Reformă sau anticulturalism administrativ?” Reţinem: 1. „Se observă de o bună bucată de timp, în rândul celor care au ajuns să administreze viaţa unei comunităţi, dar şi la nivel central,  un fel de soi de dorinţă de a reforma ceea ce a ajuns până la ei.  Însă ceea ce înţeleg ei prin reformă este cu totul şi cu totul altceva faţă de ceea ce este reforma în sine”; 2. „De remarcat, echipele de „reformatori” sunt formate din tineri, care, judecând grăbit ceea ce s-a făcut bine până la ei, propun alte criterii de evaluare a proiectelor menite să înlocuiască tradiţii temeinice în acel domeniu. Şi mă refer aici la acţiunile tradiţionale, de zeci de ediţii, care s-au impus, din domeniul culturii”; 3. „Zilele trecute, cineva, care s-a ocupat de la început de acel proiect, se plângea pe facebook că proiectul lui a fost respins de comisia alcătuită pentru a analiza, în pregătirea Capitalei Culturale Europene de la anul, proiecte precum FILTM, Fiind în discuţie aici promovarea culturii scrise, argumentele de respingere ale comisiei spuneau printre altele că un astfel de proiect nu are impact, nu este util, deci nu este eligibil. Iar suma cerută era prea mică.  Alte şi alte motive aberante, menite să înlăture proiectele tradiţionale, pentru a face loc unora de „impact”, cum ar fi concertele cu mare priză la public, ori altora în care poezia, poeţii, literatura nu-şi găsesc locul. Şi acesta e doar un exemplu de marginalizare a unui segment important al culturii vii”; 4. „De asemenea, recentul scandal încă nestins, în ce priveşte raptul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia şi schimbarea  din mers a organizatorilor, tocmai pentru a „reforma” un proiect cultural care funcţiona bine de treizeci şi unu de ani, este încă un exemplu de degradare culturală, venită din noua mentalitate administrativă a echipelor care s-au trezit pe cap cu o pălărie mult prea mare.  Şi acţiunile acestei „reforme” sunt în derulare, iar efectele se vor vedea curând, când, astfel de proiecte, duse în derizoriu, vor fi provincializate, spulberate şi înlocuite cu formate noi, ce ţin de o mancurtizare de masă”; 5. „Nu văd deocamdată pe chipurile încruntate ale „noii”  lumi lumina aceea dătătoare de speranţă. Ştiu doar că fără un trecut solid nu poate exista nici un fel de viitor”.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News