O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
În „România literară” nr. 6 din 2019, Gellu Dorian publică un interviu cu Liviu Ioan Stoiciu, laureatul ediţiei a XXVIII-a a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. Reţinem din spusele laureatului: 1. „Pentru mine scriitorii adevăraţi, valoroşi, aveau autoritatea din naştere a unui nobil”; 2. „Nu o dată scriitorii de azi sunt puşi pe baricade adverse, „tribalizaţi”; 3. „Azi scriitorul, dacă nu e ignorat cu totul, e marginalizat, nu mai e loc la tribună pentru el; îşi cultivă steaua fiecare după cum crede de cuviinţă, plin de frustrări, intolerant, redus la un fel de observator depăşit de vremuri”; 4. „Schimbarea discursului poetic a venit de la sine, „scriind înainte”, au trebuit să treacă ani să intru pe un alt făgaş decât cel dinainte, pe altă „formulă” (impropriu zis); 5. „N-am încredere în criticii care cred că au o reţetă estetică de scris versuri şi dau sfaturi şi sentinţe şi nu lasă poeţii să scrie aşa cum cred ei de cuviinţă, peste orice direcţie lirică, şi nu cum vor criticii”; 6. „Nu sunt nici „posedat” când scriu, nici „inspirat”, am conştiinţa unei acumulări de energie creatoare care trebuie eliberată”; 7. „Trăiesc o adevărată dramă la recitire, tot ce am scris mi se pare a fi prost, eşuat, fără valoare”; 8. „Da, scriu numai pentru sufletul meu, nu pentru public (nu pentru critici sau pentru poeţi), îmi respect cererea naturală de a mă exploata, pentru a supravieţui”; 9. „Cred că fiecare dintre noi e altceva la masa de scris, unii mai aşezaţi, mai normali, alţii mai zbuciumaţi, mai atipici, lăsaţi aşa de la mama natură”; 10. „Eu sunt aşa cum arăt în opera mea poetică, atotprezent, cu bolboroseli mitice şi fraze epice clare, care ies din tiparul liric, pe cât posibil în permanentă evoluţie şi involuţie la nivel lingvistic, mă recunosc în fiecare vers, în tot fragmentarismul operei mele”; 11. „Eu sunt în asemenea hal născut, că trebuie să-mi ascund gândurile de propriul subconştient, fiindcă sunt pedepsit dacă mă laud (îmi anulează orice plan propus)” etc.;
- D. Zeletin, în „Ateneu” nr. 1 din 2006, face o paralelă între Sadoveanu şi Vasile Voiculescu. Continuăm să reţinem: 16. SADOVEANU: „poezia prozei sale stă în vorbire, instrument al vorbirii lirice” – VOICULESCU: „poezia prozei sale e condensată în secretul vieţii concrete, de unde prestigiul tăcerii lucrurilor necântate”; 17. SADOVEANU: „vederea e în alb / negru, scotopică” – VOICULESCU: „vederea e cromatică, fotopică”; 18. SADOVEANU: „scrutează lumea la depărtarea care-l defineşte ca filozof plutitor pe largi perspective crepusculare” – VOICULESCU: „îşi propune să vadă lumea de aproape, din vecinătăţi unde culoarea frapează recomandând structuri şi s-o exprime prin înţelegere de biolog”; 19. SADOVEANU: „totul se realizează ca reverie” – VOICULESCU: „totul se realizează ca revelaţie”; 20. SADOVEANU: „planează egal, păstrându-şi altitudinea” – VOICULESCU: „se afundă spre a se înălţa”;
La pagina 194-195 a jurnalului său, „Întoarcerea din Iad” (ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Florentina Toniţă, Editura „Eikon”, Bucureşti, 2018), Camelia Răileanu face unele aprecieri privind punctele de vedere exprimate de Gellu Dorian şi Lucian Alecsa faţă de cele două cărţi de poezie pe care le-a scris. Reţinem: 1. „Gellu Dorian vorbeşte de „existenţa (mea) tragică” şi de „disperare”. Greşeşte, pentru că le caută în poeme scrise înainte de operaţie şi bineînţeles că nu le găseşte. Dar finalul arată o percepţie bună. Spune că fac victorie din zi în zi din viaţa mea care merge mai departe cu siguranţa memoriei clipei ce a trecut, şi a celei ce va veni”; 2. „Gellu Dorian a făcut din mine un personaj în cronica sa, de altminteri blândă”; 3. „Acum doi ani, scriind despre prima mea carte, un alt poet (Lucian Alecsa), mă numea „condamnată la întuneric”, legându-se de boala mea, fără îndoială. Acum mă văd din nou în situaţia de a mă întreba de ce îi fascinează pe oameni boala unui poet tânăr. Toată cronica se bazează pe o regretabilă eroare, aceea că poemele publicate sunt scrise după operaţie, când în realitate doar 2-3 din cele scrise în ultimii doi ani sunt înserate în cărţile mele. Mi se exploatează boala pentru a „condimenta” cronica” etc.
Despre prima carte de poezie a Cameliei Răileanu am scris şi eu la timpul respectiv. Recenzia mea se intitula „Împăcarea culturii cu natura” şi a fost publicată în „Actualitatea botoşăneană” nr. 1066 din 22 iulie 1998. Recenzia a fost reluată sub acelaşi titlu şi în cartea mea „Chipul efemerului. Jurnal din Actualitate(a)” (Editura „Agata”, Botoşani, 2008). Se pare că autoarea n-a citit-o la momentul apariţiei, sau i s-a părut neinteresantă pentru a-şi exprima un punct de vedere în „Jurnalul” său. Reiau rândurile scrise de mine: „Citind „Dimineaţa cercului”, o suspectez pe Camelia Răileanu (profesor de limba şi literatura română la Şcoala nr. 16 din Botoşani) de frondă feministă, fără ca autoarea să facă aceasta dintr-un capriciu gratuit, ci mai mult dintr-o necesitate a vârstei. Cartea este o „invitaţie” la risipirea misterului feminin, la deschiderea acelei „cutiuţe fermecate” pe care numai femeia o are şi-i dă superioritate. Titlul, „Dimineaţa cercului”, e o provocare. „Cercul” de aici fiind sexul, „dimineaţa” nu reprezintă altceva decât timpul dezvirginării, când orice femeie e coaptă şi e plină de dorinţele dezlegării enigmelor feminine: „ca să dau de tine, / urc în două, trei, sau patru labe / spirala turnului mov / de pe care poţi vedea /toată tristeţea lumii. / venită să mă arunc de pe turn, / e de-ajuns să-mi întinzi o mână / ca să fac din ea / o scară de urcat în ceruri…”.
Punând accent pe stările personale şi adeptă a lui Freud, poeta sugerează mereu experienţe. Spre exemplu, trecerea din copilărie în adolescenţă: „A venit ursul din tine să / muşte cu dinţii lui din felia mea / de vis cu urşi de pluş…”.
Suntem obişnuiţi ca în „poşeta” feminismului să găsim mode, isterie, capricii, intimităţi gratuite, nulităţi simpatice etc. Nu se întâmplă la Camelia Răileanu. Deşi nu este adepta liniştii fiindcă poeta vrea, în general, dezbatere şi zbucium, cartea se sustrage tiptil acestei constatări şi, asemenea multor cărţi de acest gen, întăreşte o afirmaţie a psihanalistului francez Andre Green: „Suntem cu toţii nişte isterici, cu excepţia când ne scriem lucrările”.
Într-o carte a sa, Marin Mincu se întreabă: „Ce să gust mai întâi, cultura sau natura?” Camelia Răileanu dă un răspuns acestei dileme: „Iubirea mea / e o infantă înzorzonată / în candorile mitice / ale sufletului tău, iar tu / un straniu Velasquez / desenându-mi sub picior / treapta sinucigaşă.” Să privim „Dimineaţa cercului” şi ca o încercare reuşită de împăcare a culturii şi naturii”;
Primesc un mesaj de la poetul Cezar Haiura cu referire la recenzia pe care i-am făcut-o cărţii sale de poezie „Poet de contrabandă”: „Lăsând la o parte mulţumirile, care sunt absolut obligatorii din partea mea, nu pot să nu remarc un critic literar de forță si subtilitate în persoana dumneavoastră. Sunteţi singurul care a remarcat ceva din ciclul „Între maluri”…care e o metaforă în integralitatea sa. Vă felicit şi va doresc să publicaţi la un nivel cât mai înalt”;
Google News
Economie2 ani ago
Eveniment2 ani ago
Eveniment2 ani ago
Eveniment3 ani ago
Actualitate2 ani ago
Actualitate2 ani ago
Eveniment3 ani ago
Eveniment2 ani ago
