Connect with us

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica

Publicat

Publicitate

Acest sfânt s-a născut în anul 1730, într-o familie de români credincioşi şi cu frica de Dumnezeu. La 19 ani părăseşte casa părintească şi pleacă la Bucureşti. Aici cunoaşte un ierarh grec cu care în 1750, pleacă la Constantinopol. După puţin timp, merge la Muntele Athos şi intră în mănăstirea Vatoped. În această vatră monahală a fost hirotonit ierodiacon. Murind părintele său duhovnicesc şi auzind de vieţuirea sfântă a stareţului Paisie, în anul 1752, a cerut binecuvântarea acestuia să intre în obştea cârmuită de el. La numai doi ani a fost hirotonit ieroschimonah pe seama schitului Sfântul Ilie, întemeiat de Paisie şi de fraţi. La vârsta de 51 de ani, cuviosul părinte Gheorghe a fost numit să refacă schitul părăsit al mănăstirii Cernica. După ce i-a fost încredinţat, împreună cu doi ucenici, Atanasie şi Gherasim, au început reamenajarea locului. Auzind din predicile arhimandritului Macarie, pe care mitropolitul îl pusese să cuvânteze, pe la biserici în duminici şi sărbători, că mănăstirea Cernica a fost redeschisă, au început să vină credincioşi pentru a primi binecuvântare şi a asculta cuvintele de învăţătură ale Cuviosului Gheorghe. Mulţi dintre ei au rămas aici, astfel încât, după 4 ani numărul călugărilor din obşte crescuse la 54. Pentru că în anii următori numărul vieţuitorilor a crescut la 103 (călugări şi fraţi), au fost hirotoniţi trei preoţi şi trei diaconi şi s-a început săvârşirea continuă a sfintelor slujbe după modelul atonit. Vestea despre nevoinţele lor a ajuns şi la domnul Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care i-a cercetat şi le-a dăruit 103 galbeni, pentru a-i ajuta la refacerea sfântului aşezământ, iar pe Cuviosul Gheorghe l-a numit „frate de cruce întru Hristos”. Acelaşi domnitor, care venea deseori la Cernica pentru a-i care sfat, îi încredinţează şi conducerea mănăstirii Curtea de Argeş, recunoscându-l arhimandrit în 1788. În anul 1806, după ce s-a rugat împreună cu fraţii de la Căldăruşani, în plânsul tuturor a plecat la Cernica. Aici, la scurt timp s-a mutat la Domnul, în ziua de 6 decembrie 1806. A fost înmormântat în cimitirul făcut de el lângă biserica Sfântul Lazăr, în cadrul unei slujbe impresionante, la care au participat numeroşi clerici, monahi şi credincioşi. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2006 cu ziua de prăznuire 3 decembrie

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Jandarmii botoșăneni au reluat activitățile preventive la școli după încheierea vacanței de iarnă

Publicat

Publicitate

Miercuri, 14 ianuarie, 30 de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Elie Radu” din municipiul Botoșani au participat la o activitate preventiv-educativă desfășurată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani.

Discuțiile jandarmilor botoșăneni cu elevii au abordat, ca de obicei, siguranța școlară, evitarea victimizării și a bullyingului, precum și consecințele legale ale săvârșirii unor fapte de natură penală sau contravențională.
Un alt domeniu adus în discuție a fost utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare, deoarece ,,prietenii” virtuali nu au întotdeauna cele mai bune intenții, în acest sens fiind făcute recomandări privind accesarea în siguranță a rețelelor de socializare și riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora, prin acceptarea unor „provocări”, expunerea la pericolul hărțuirii sau furtului de date.

De asemenea, jandarmii le-au vorbit elevilor despre posibilitatea urmării unei cariere militare în Jandarmeria Română, prin înscrierea la concursurile de admitere organizate de Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” București și Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni și Drăgășani.
Activitatea preventivă s-au încheiat cu explicarea modului de folosire rațională a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și situațiile în care acesta poate fi apelat.

Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: „Târgul Mărțișorului”, ediția a XVI-a, 26 februarie – 1 martie 2026

Publicat

Publicitate

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează în perioada 26 februarie – 1 martie 2026, activitatea Târgul Mărțișorului care a ajuns la cea de-a XVI-a ediție.

Manifestarea are ca obiectiv principal menținerea activității de confecționare a mărțișoarelor, aceste talismane nelipsite în comunitățile rurale de altădată. Participanții trebuie să expună mărțișoare realizate manual. Nu sunt acceptate în cadrul târgului mărțișoarele achiziționate din comerț sau realizate de meșteri/artizani/participanți într-o manieră care să imite linia produselor în serie.

Rolul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani este de a urmări și de a îndruma participanții să respecte anumite exigențe impuse de criteriile estetice promovate cu mult timp în urmă de către comunitățile rurale care reușeau să confecționeze aceste talismane în funcție de eposul moldav, de datinile şi de credinţele existente. În acest sens, motivele abordate trebuie să aparțină culturii noastre populare și să transmită conotațiile specifice poporului nostru legate de acest simbol.

Participanții pot aduce mostre la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Str. Unirii, Nr.10, Compartiment Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, vinerea de la 10:00 – 14:00 sau pot trimite fotografii pe adresa de e-mail: etnografie.cjcpctbt@yahoo.com.

Perioada de selecție va fi până la data de 30 ianuarie 2026.                                                                      

Târgul va avea loc pe Pietonalul Unirii din Botoşani în perioada 26 februarie – 1 martie 2026.                                                                                                                                                          

Publicitate

Deschiderea oficială este programată în ziua de 26 februarie 2026, ora 12:00.              

„Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți și să participați cu cele mai autentice mărțișoare la cea de-a XVI-a ediție a Târgului Mărțișorului”, au transmis organizatorii.

Citeste mai mult

Educație

Primele explicații după prăbușirea tavanului într-o școală din Botoșani: Lucrări PNRR, garanție 9 ani și anchetă cerută de autorități

Publicat

Publicitate

Autoritățile locale au venit cu precizări oficiale după incidentul produs la cea mai mare unitate de învățământ din municipiul Botoșani, unde o porțiune din plafonul unei săli de clasă s-a desprins în timpul orelor.

Potrivit reprezentanților administrației locale, la respectiva unitate de învățământ au fost derulate lucrări de renovare energetică prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiect gestionat de Primăria Municipiului Botoșani. Intervențiile au vizat reabilitarea termică a clădirii și a suprafețelor vitrate, modernizarea sistemelor de încălzire și furnizare a apei calde, instalarea și reabilitarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică pentru îmbunătățirea calității aerului, modernizarea instalațiilor de iluminat, implementarea sistemelor inteligente de management energetic și de umbrire pentru sezonul cald, precum și modernizarea sistemelor tehnice și lucrări la acoperiș.

Autoritățile subliniază că, potrivit expertizei tehnice și proiectului, nu era necesară desfacerea tuturor tencuielilor, în lipsa unor indicații exprese în acest sens. Incidentul ar fi fost provocat de uzura naturală a materialelor, acumularea de umezeală și oprirea bruscă a agentului termic pe perioada vacanței, care a generat variații rapide de temperatură. În aceste condiții, o mică porțiune din plafon ar fi cedat.

Primăria Municipiului Botoșani a solicitat deschiderea unei anchete pentru întregul obiectiv și anunță că va dispune măsurile necesare în cel mai scurt timp. Lucrările de reabilitare beneficiază de o garanție de nouă ani.

De asemenea, constructorul susține că este vorba despre un caz izolat și a anunțat demararea de urgență a verificărilor la toate suprafețele, pentru a preveni producerea unor incidente similare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tavan prăbușit peste elevi, într-un liceu din Botoșani. Poliția a deschis dosar penal. Unul dintre copii a fost transportat la spital

Publicat

Publicitate

Incident grav într-o unitate de învățământ din municipiul Botoșani. Astăzi, 14 ianuarie 2026, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au intervenit după ce în spațiul public au apărut imagini care surprind un fragment de tavan prăbușit într-o sală de clasă.

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a verifica circumstanțele în care s-a produs incidentul. Din primele cercetări a reieșit că, în momentul desprinderii tavanului, în clasă se aflau elevi. Unul dintre aceștia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, însă, potrivit autorităților, se află în prezent în afara oricărui pericol.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ancheta este în desfășurare, urmând să fie stabilite toate împrejurările producerii incidentului, precum și eventualele responsabilități.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending