O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Anca Manolescu, în „Dilema veche” nr. 757 din 2018,  despre singurătate: „pe de o parte, singurătatea apăsătoare a lipsei de repere: fără educaţie religioasă în familie şi în mediul socio-cultural unde crescuse, dar şi fără răspuns în mediul bisericesc obişnuit faţă de căutarea care se stârnise în el. Pe de altă parte, singurătatea ofensivă: îndrăzneala de a se preda drumului, de a pune întrebări, de a avea exigenţe calitative, libertatea încordată cu care îşi caută traseul personal, irepetabil. În sfârşit, acel punct de întâlnire din care pornise totul: contactul singurătăţii vulnerabile cu semnalul celeilalte singurătăţi”;

Spuse de poetul Ovidiu Genaru: 1. „Trebuie să chem psihiatrul să repare ceasornicarul Domnului Bacovia”; 2. „Scăpaţi din tunel, prea repede am intrat în biserici”; 3. „Prin biserici varul crăpat desparte Fecioara de Prunc”;

Trei idei ce aparţin lui Dimitri Gusti: 1. „Vreţi întregire, intraţi în război”(în 1915); 2. „Sociologia va fi monografică ori nu va fi”; 3. „Metoda monografică are în centru observaţia sociologică obiectivă a faptelor şi nu anchetă asupra opiniilor despre aceste fapte”;

Ioanid Romanescu fixându-şi, încă din anii `80,  un autoportret: „După ce ni s-a luat cu forţa, / am distrus ce ni se lăsase din milă / încât am rămas doar nume şi orgolii // proliferând, nu am întemeiat familii / ci singurătăţi, / cursul vieţii schimbându-se / nu am încercat să fim alţii // un arhetip – / în câmp deschis / îngheaţă pe noi lumina stelară, / privirea noastră-i vântul / care aleargă peste morminte” („Ioanizii”);

Nicolae Prelipceanu, în „Ramuri” nr. 8 din 2018, despre  Lucian Boia şi istorie: „Încercările de a readuce istoria pe un plan cât de cât obiectiv, scoţând-o din plasa încâlcită a ideologiei, pe care le face Lucian Boia, sunt întâmpinate cu o ostilitate evidentă de multă lume la noi, de mulţi intelectuali şi specialişti în această ştiinţă. În fond, istoria nu este decât o docu-ficţiune sau o ficţiune autoreferenţială, pentru că faptele, odată consumate, nu lasă altceva decât impresii în minţile oamenilor, inclusiv în cele ale istoricilor. Documentele nu fac decât să confirme unele impresii sau să le infirme, iar asta le face utile sau de dat la o parte, dacă nu corespund ideii dinainte stabilite despre evenimentele la care se referă şi una, şi alta”;

Xenia Negrea, în cartea sa „Florin Mugur şi poetica exasperării”, realizează o tipologie a scriitorilor din perioada proletcultismului şi realismului socialist: 1. „unii care au ştiut şi au făcut”; 2. „categoria celor eliminaţi, a victimelor”; 3. „cei care au crezut şi n-au făcut nimic”; 4. „cei care nu au putut opta”; 

Din „Ramuri” nr. 8 din 2018, reţinem  poezia „Blues” a lui Adrian Alui Gheorghe: „Nu mă mai miră nimic / din ce se întâmplă în viaţa / de zi cu zi / politicile strâmbe / şi fără de rostul artei / în spaţiul public // după ce azi am văzut / câteva privighetori / ciugulind / resturi / din tomberon.”;

Herve Mariton despre Soljeniţîn, citat de Matei Vişniec în „Dilema veche” nr. 770 din 2018: „Soljeniţîn este în căutarea dificilă a universalităţii, este în căutarea unui ideal. În Est, el a fost martorul totalitarismului, denunţat ca un lucru oribil. În Vest, el denunţă însă umanismul lui Erasmus, pe care îl vede scufundat în egoism. Soljeniţîn nu poate recomanda societatea occidentală ca pe un ideal pentru transformarea societăţii ruse”; 

Selma Iusuf, în „Dilema veche” nr. 770 din 2018, publică articolul „O cronică cinstită de familie”. Aflăm aici ce este aceea o „hoaşcă”: 1.”ambiţia ei, gura bogată, egoismul, invidia verde, simplitatea ei, ca ţesătură interioară”; 2. „e credincioasă, dar drăcuie şi suduie la o adică de s-ar fi opărit de ruşine Scaraoţchi”; 3. „invidioasă, şi orice succes sau măcar pas înainte al vreunui cunoscut trebuia să aibă nişte resorturi ascunse, adicătelea nu putea omul acela să fi făcut prin puterile lui aşa ceva. Ori a fost ajutat pe ascuns de cine ştie ce figură dubioasă, ori a dat la cineva în cap sau, mă rog, a trădat, minţit şi viclenit, ceva trebuie că a fost la mijloc”; 4. „nici străinii nu-i plac. Dacă mai aduce vreunul din familie  un venetic la masă, îl omeneşte pe acela agresiv, să-i sară ochii de la atâta mâncare şi băutură, să vadă străinul că are de unde. După aia înfoieşte cu năduf pernele pe care stătuse omul, „al dreacu”, ai văzut ce mâţâit vorbea?”; 5. Bijuteriile ei, sărmane tinichele aduse de prin agealâcuri, cositor strâmb şi aramă coclită”; 6. „o geantă veche care miroase pe dinăuntru a acreala vremurilor şi a ceva mentă medicinală”; 7. „rochii fără Dumnezeu” etc.;