Connect with us

Actualitate

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (266)

Publicat

acum 1 an

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Prin intermediul scriitorului Al. D. Funduianu citesc lunar revista “Cafeneaua literară”, aflată sub directoratul lui Virgil Diaconu. În aceste zile toride mi-am propus să citesc şi cartea aceluiaşi Virgil Diaconu, “Destinul poeziei moderne” (Editura “Brumar”, Timişoara, 2008).

(urmare din “Momentul de cultură” nr. 264, 265)

Negându-se tradiţia şi gesturile publicului larg, modernismul impune alte principii  de creaţie. Accentul se pune pe funcţia simbolică a limbajului, pe cultivarea principiului disonanţei sau pe promovarea fragmentarismului. Lor li se adaugă depersonalizarea, dezumanizarea sau metamorfoza. Fiind preocupat de  destinul  poeziei moderne, Virgil Diaconu identifică doi factori care determină valorizarea acestei creaţii: 1. conjunctura politică, economică şi culturală; 2. calitatea lectorului şi a operei.  În ceea ce priveşte lectorul, autorul identifică două tipologii: 1. competent (sensibil, cultivat); 2. necompetent (necultivat, insensibil, profan). Adaugă Virgil Diaconu: „Dacă în timpul vieţii poetul şi generaţia pot să manipuleze destinul operei, de la un moment dat, nici poetul, nici generaţia nu mai au nici o putere asupra operei: ei i se croieşte un destin sau altul de către ceilalţi, de către posteritate”. Din această perspectivă, autorul consideră că există un destin antum al operei şi unul postum. Mai mult,  destinul poate fi fluctuant, în funcţie de epoca în care se face şi generaţia literară la putere, concluzia lui Virgil Diaconu fiind că : „Destinul, ca şi poezia, nu este o fiinţă fixă, ci una în prefacere”.

În ceea ce priveşte generaţia  literară aflată la putere, este  amintit faptul că la început s-a impus termenul de curent literar („cuprinde produsele culturale şi atitudinea comună a spiritelor mai multor naţii şi care dă o direcţie estetică”) şi apoi cel de generaţie.  La noi găsim generaţia interbelică,  proletcultismul, generaţiile  `60, `70, `80, `90 etc. şi care, prin denumirile lor, nu comunică nimic de ordin estetic.  Reţinem una dintre exemplificările făcute de Virgil Diaconu cu privire la generaţia `80, una mult mai scoasă în faţă decât celelalte: „În anii debutului, generaţia `80 nu şi-a conturat nici ea un program literar. Deşi recunoaşte, după 21 de ani, prin Liviu Ioan Stoiciu,  că a intrat în literatură „cu viaţa concretă, de pe stradă, nefardată, plină de „şopârle”, că „a pus în versuri banalul cotidian, realitatea aşa cum e”, generaţia nu şi-a făcut public dintru început un program al ei, ca grupare unitară, şi a rămas nebotezată artistic: termenul „generaţia `80”, care a fost mediatizată intens, este unul biografic – istoric, iar nu estetic, este unul care, prin denumirea sa, nu spune nimic în ordinea literaturii. Ceea ce nu înseamnă, desigur, că ea nu are valori”.

Virgil Diaconu  consideră că rolul în viaţa literară a timpului este dat de generaţia literară aflată la putere. Cum procedează o astfel de generaţie: 1. „îşi consolidează propria poziţie”; 2. „neagă sau ignoră ceea ce nu-i netezeşte drumul”; 3. „îşi exaltă până peste poate valorile, fie şi le  fabrică atunci când ele lipsesc”; 4. „luptă pentru puterea literară, astfel că fiecare nou canon creşte pe compromiterea canoanelor învecinate”; 5. „aşa se face că în patul lui Procust al canonului optzecist, de pildă, Eminescu începe să-şi piardă calitatea de poet – vezi revista „Dilema” din 27 februarie 1998 -, ajungând în final să fie socotit „idiotul naţional” (Călin Vlasie, unul din liderii optzecişti). Cât despre poezia altor generaţii şi îndeosebi generaţia `60, aceasta se găseşte cu picioarele tăiate în patul optzecist, doar pentru că au cutezat să stea sub umbrela propriilor canoane”; 6. „nu poate să-şi ofere un destin favorabil pe termen lung şi nu poate controla nici total nici la nesfârşit mersul şi evoluţia literaturii în geografia locului”.

Publicitate

Astfel că, spune Virgil Diaconu, modernitatea, care ocupă timpul  de la simbolism încoace, generează două tipuri de poetică:  1. poetica generaţionist – canonică (aceea care dă poezia şirului de canoane diferite, inegale valoric şi contradictorii); 2. poetica conceptuală (care produce poezia unui înţeles mai larg şi mai adânc). Pornind de la această clasificare, autorul explică de ce dadaismul, absurdul, futurismul,  proletcultismul sau suprarealismul sunt doar atitudini canonice şi nu artistice, deoarece “din ele istoria literaturii n-a reţinut decât spectacolul incendiar sau carnavalesc”. Pornind de aici, reţinem două concluzii ale  lui Virgil Diaconu:        1. “… nu pot să confirm valoarea unei opera judecând-o în limita canonului, a generaţiei sau curentului literar, ci judecând opera în spiritual unei experienţe poetice mai largi şi oarecum stabile, aşadar, în spiritual conceptului modern de poezie”; 2. “… entităţile care ar trebui să intre în dialogul poetic şi care se cer discutate nu sunt conceptul şi canonul, ci conceptul şi opera unui poet sau altul”.  Ceea ce înseamnă că poetul n-ar trebui să se raporteze la canon ci la poezia modernă, la spiritual ei.

Primul capitol continuă cu problematica “celui mai mare poet în viaţă”,   care îl obligă pe Virgil Diaconu să treacă la  prezenţa unor accente polemice pornind de la cine pe cine propune, dar mai ales cine se autopropune, cum ar fi Mircea Cărtărescu făcând o istorică declaraţie despre o carte a sa: “Levantul a pus  o lespede de neridicat asupra perimatei şi obositei poezii româneşti”. În ceea ce priveşte critica literară, în această zonă Virgil Diaconă constată o “orbecăială” constantă, astfel  că aproape fiecare critic are o nominalizare la statutul de “cel mai mare poet”. Există, din perspectiva lui Virgil Diaconu, trei tipuri de critică:  1. critica autentică (“tratează poezia conform propriilor merite”); 2. critica autistă (“aceea care, lipsită de papile poetice, ignoră sau minimalizează valorile”); 3. critica holografică ( “supradimensionează valoarea poetică, acordă valoare poeţilor modeşti, o valoare pe care opera lor nu o confirmă”).  Virgil Diaconu  dă exemple concrete, Mircea Cărtărescu ocupând un loc important  în vizorul celui de-al treilea tip de critică. Pentru a-l  ridica pe Cărtărescu, spune Virgil Diaconu,  a trebuit să se treacă la “lichidarea lui Eminescu”.

În finalul primului capitol („Orizontul poeziei”), Virgil Diaconu pune problema necesităţii existenţei unor şcoli de poezie în genul  „Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu”, din comunism, şi a celei de la Mănăstirea Râşca, din postdecembrism. Virgil Diaconu acceptă, dar să fie o şcoală fără ziduri, adică chiar poezia modernă. Şcoala fără ziduri  îşi propune nu să facă poeţi, şi aceasta pentru că „a fi poet înseamnă a fi creator, iar creator nu poţi fi decât „de la natură”. (VA URMA)

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (407)

Publicat

acum o oră

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Sintagme, termeni, concepte: Eugen Cucerzan: „ideile-fulgere”; Kant: „cârji ale raţiunii”; Nicolae Iliescu: „viaţa ca sumă de opţiuni”; Jean-Pierre Richard: „pivniţele textului”; Mircea Petean: „ferecat între ziduri de tăcere”; Persida Rugu: „uitarea cerşeşte uitare”; Oana Pellea: „hodoronca-tronca”; Leo Strauss: „reductio ad Hitlerum”; Lionel Duroy: „oboseala de a trăi”;

Vergonii lui Ecovoiu: Sunt locuitorii spaţiului Vergo inventat de Alexandru Ecovoiu în romanul său „Ambitus” (Editura „Polirom”, Iaşi, 2018). Autorul îi caracterizează astfel: „Îşi pierduseră teama, curajul, instinctul de conservare şi cel gregar, locuitorii convieţuiau doar pentru că erau prinşi la un loc, într-un timp ce nu-l puteau pricepe. Nu se simţeau şi apropiaţi, ca odinioară, aşa cum numai într-un spaţiu temporal limitat fusese posibil. Doi oameni aflaţi la numai câţiva paşi unul de altul, se puteau întâlni asemenea unor drepte paralele, undeva şi niciodată, la infinit: o aserţiune, nimic nu promiteau apropierile de altă dată. […]Vinul nu mai omora pe nimeni, chiar se îmbătau tot mai greu vergonii, se adaptau propriilor dorințe, reprimate deseori, cândva, de temeri chiar de ei hrănite. Se omorau atunci, strop cu strop, din renunțare în renunțare” (vezi Ana-Maria Tupan în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 6 din 2020);

Irina Petraş, în „România literară” nr. 25 din 2020, publică un eseu cu un titlu interesant: „Despre comparaţie şi „dibuirea indefinită”. Eseul e plin de exemple de cum scriitorii români stăpânesc necunoscutul / imprecisul prin cunoscut, cu ajutorul comparaţiilor: Eminescu: „Este drept că viaţa-ntreagă, / Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă”; George Coşbuc: „Ieşi Zamfira-n pas isteţ, / Frumoasă ca un gând răzleţ”; Octavian Goga: „Ostenit, din aripi bate / Ca un vis pribeag, un graur”; Lucian Blaga: „Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi / ca un miros sfios de iarbă tăiată, / ca o cădere de fum din streşini de paie, / ca un joc de iezi pe morminte înalte”; George Bacovia: „Dacă tot oraşul plânge cu note de ploaie ca o veche pianolă”; Sadoveanu: „Bolborosea apa scânteind ca un cuibar al soarelui”; H. P. Bengescu: „Lina cu sufletul ei miezos şi puhav ca pâinea moale”; Tudor Arghezi: „Pribeag în boare / Ca un miros fără floare”; Ion Vinea: „Pământul e de drumuri plin ca un nebun de zdrenţe”; Marin Sorescu: „Nevinovaţi ca ciucurii de pernă / Se lasă zorii peste geana zării”; Ana Blandiana: „Ca floarea tăiată / Cu petale aripe / Ţi-aminteşti cum cădeai / Printre clipe”; Ioan T. Morar: „Înserarea ca o dorinţă cu luminile stinse / ca o tristeţe împrumutată din cărţi / ca o trestie care a fost cândva / un mesaj neînţeles”; Liviu Rebreanu: „Ceaţa plumburie, gâtuită, leopăia şi se terfelea în noroiul proaspăt, ca o femeie beată, deşirată şi zdrenţoasă” etc.;

Ana Maria Sandu, în „Dilema veche” nr. 845 din 2020, publică o anchetă pe baza întrebării: „Ce v-a lipsit în izolare?”. Reţin câteva răspunsuri: Istvan Teglas (actor): „mi-am auzit gândurile mult mai clar”; Diana Geacăr (scriitoare): „am chemat în ajutor bucuria”; Nicoleta Lefter (actriţă): „am trăit clipa prezentă cum nu am mai trăit până acum”; Oana Giurgiu (regizoare): „mi-a lipsit să mă ţină cineva în braţe mult”; Ada Condeescu (actriţă): „mi-a lipsit postura de călător; Krista Szocs (poetă): „de la balcon puteam să simt doar cum lumina începe şi unde se termină”; Codruţa Cernea (artist vizual): „dar mi-a lipsit alternanţa”; Carmen Lidia Vidu (regizoare): „mi-a plăcut senzaţia de dor”; Elena Stancu (jurnalistă): „ne-a lipsit libertatea de a dormi oriunde găsim un peisaj frumos”; Irina-Roxana Georgescu (poetă): „explozia de flori din primăvara aceasta”; Alex. Tocilescu (scriitor): „libertatea de a face ce vreau”; Mihaela Michailov (dramaturg): „mi-au lipsit siguranţa şi liniştea unor îmbrăţişări”;

Publicitate

 

Răzvan Voncu, în „România literară” nr. 25 din 2020, publică un comentariu critic la cartea lui Lucian-Vasile Szabo „Ameninţarea clasicilor. Scriitori şi jurnalişti în dispută cu puterea politică” (Editura „Junimea”, Iaşi, 2019). Sunt prezente 6 studii ce vizează relaţiile cu puterea, după cum urmează: câte un studiu pentru Ion-Heliade Rădulescu, Alexandru Macedonski, Ioan Slavici şi Constantin Noica; două studii pentru Mihai Eminescu. În ceea ce-l priveşte pe Eminescu, Răzvan Voncu scrie: „Primul este consacrat episodului prin care liberalii i-au arătat, cum se spune, pisica poetului, fabricându-i un dosar penal pentru gestiunea Bibliotecii Universitare din Iaşi. Cel de-al doilea este un episod publicistic care răstoarnă imaginea lui Eminescu anti-modern şi conservator, în sensul rău al termenului: în realitate, atitudinea din „Doina” este una strict lirică. Poetul s-a luptat, ca gazetar, cu corupţia puterii politice, spre a asigura României căi ferate moderne.”;

Andrei Crăciun, în „Dilema veche” nr. 845 din 2020, scrie despre prezent ca ficţiune. Reţin câteva idei care mi-au plăcut: 1. „Timpul este şi el tot o poveste, o ficţiune”; 2. „Eu cred mai mult în domnul Cioran ieşind din dulapul în care se ascunsese, într-o amiază din ultimii săi ani mutilaţi de boală, pentru a se prăbuşi peste univers spunând: Eram atât de obosit!”; 3. „Visătorii sunt sarea pământului” (Panait Istrati); 4. „Cine pleacă vreodată din copilărie îşi pierde paradisul posibil – e o lege de fier, dintotdeauna şi pretutindeni”; 5. „Este foarte greu să ai răbdare când singura ta calitate este viteza gândului”; 6. „Timpul, deşi este o ficţiune, este totdeauna şi un cerc”;

Gheorghe Grigurcu, în „România literară” nr. 25 din 2020, publică o pagină cu poezie. M-au atras câteva versuri: 1. „A merge înseamnă a rătăci singur / a căuta ascunzişul unor mai fragezi ani / de la real la ficţiune”; 2. „…dar ce e vechimea? Un rudiment / al perfecţiunii…”; 3. „imaginaţia e-o sensibilitate / răcoroasă graţioasă”; 4. „imaginaţia se culcă deseori cu realul / dar nu poate fi fecundată”; 5. „Forma ascunde fondul / care ascunde Forma / care descoperă fondul / care descoperă Forma / în interiorul atât de strâmt / al poemului în care pogoară / neţărmuritul spaţiu”;

Teoria diavolului unic: Aparţine lui Michel Onfray şi am găsit-o prezentată de Matei Vişniec în „Dilema veche” nr. 846 din 2020. Ideea de la care pleacă M. Onfray este explicată astfel: „Dacă într-o societate este desemnat un singur diavol, gândirea critică nu poate progresa. Diavoli unici au fost pe rând: burghezia, Hitler, Stalin şi, mai nou, extrema dreaptă”. Continuă să explice Matei Vişniec: „Din 1987, de când trăiesc în Franţa, am asistat de mai multe ori la astfel de tentative de revoltă a unor filozofi sau eseişti care au ţinut să spună că desemnarea extremei drepte ca diavol unic nu este benefică nici pentru democraţie şi nici pentru înţelegerea realităţilor. Doctrina diavolului unic s-a mai şubrezit puţin când Franţa a descoperit ce redutabile reţele de islamişti radicali operează pe teritoriul ei. Mai nou, francezii descoperă cum ura faţă de poliţie federează o întreagă nebuloasă a ultra-stângii, indivizi aflaţi la stânga extremei stângi şi care doresc prăbuşirea statului, iar ca strategii de luptă adoptă crearea cu orice preţ şi oriunde se poate a haosului. Nu este exclus ca în viitor pe post de diavol unic să fie desemnat omul alb”;

Nikolai Berdiaev despre epoca noastră: 1. „În zilele noastre se pare că vechile şi secularele temelii ale lumii moderne se clatină. Tot ceea ce în Europa părea stabilizat prin obicei se deplasează”; 2. „Să recunoaştem că epoca oastră este sfârşitul timpurilor moderne şi începutul unui nou Ev Mediu”; 3. „Lumea este într-un haos, dar tinde la elaborarea unei ordine spirituale, a unui univers analog celui din Evul Mediu”;

Constantin Noica despre epoca noastră: 1. „Mai degrabă o nouă Renaştere, fireşte, fără conţinutul şi orientările celei dintâi, dar cu aceeaşi bucurie şi exuberanţă a adjectivului”; 2. „Omul a fost făcut în chip determinat fără înzestrări speciale şi fără sălaş, ca să le poată avea pe toate. Nici muritor, nici nemuritor şi nici ceresc, nici pământean cum este, omul a fost înzestrat cu liberul arbitru, spre a-şi alege singur chip”;

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Procesiunea cu Sfintele Moaște în Protopopiatul Dorohoi: O săptămână de bucurie și binecuvântare pentru credincioși

Publicat

acum o oră

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

Procesiunea cu racla Catedralei Mitropolitane din Iași, în care se află părticele din moaștele mai multor sfinți și o parte din Brâul Maicii Domnului, s-a încheiat duminică, 23 noiembrie 2025, după o săptămână plină de rugăciune, trăiri duhovnicești și binecuvântare pentru credincioșii din Protopopiatul Dorohoi. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan și a adus multă mângâiere sufletească în această perioadă de început a Postului Nașterii Domnului.

Racla a poposit în fiecare zi într-o altă parohie, iar credincioșii au venit în număr mare pentru a se închina, unii dintre ei mărturisind că nu ar fi reușit să ajungă altfel la astfel de sfințenii dacă nu ar fi fost aduse în comunitatea lor. În multe sate, oamenii au venit încă de dimineață — elevi care plecau la școală, localnici grăbiți spre serviciu sau vârstnici care țineau să fie prezenți încă de la primele ore.

Seară de seară au fost săvârșite Ceasul IX, Vecernia și Litia, iar în unele parohii credincioșii au rămas până târziu pentru citirea acatistelor și cântarea pricesnelor. Preoți din mai multe cercuri pastorale au însoțit racla, slujind împreună și rostind cuvinte de învățătură care au întărit inimile celor prezenți. Mulți dintre părinți au vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu în lume prin mijlocirea sfinților, iar rândurile lungi de închinători au arătat o sete vie pentru rugăciune și apropiere de cele sfinte.

În unele parohii, au participat numeroși copii și tineri, însoțiți de profesori și educatori. La Cervicești, de exemplu, patru doamne profesoare au venit cu aproximativ cincizeci de elevi, iar la Broscăuți grupul catehetic al parohiei a citit acatistele sfinților, oferind un moment deosebit de rugăciune și de mărturisire a credinței. Prezența lor a adăugat multă lumină și speranță întregului pelerinaj.

Au fost momente în care bisericile au devenit neîncăpătoare. La Rogojești, credincioșii au venit în număr foarte mare, iar elevii din sat au trecut pe la biserică înainte de ore pentru a se închina. S-a slujit Sfânta Liturghie, apoi Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte numeroși preoți și oficialități locale. O atmosferă asemănătoare s-a regăsit și la Dumeni, unde, pe durata șederii sfintelor moaște, s-au închinat peste două sute de persoane, între care elevi, preșcolari și angajați ai instituțiilor din localitate.

În multe locuri, credincioșii au mărturisit că își doresc ca astfel de momente să se repete, considerând că prezența sfintelor moaște a adus pace, bucurie și o întărire a legăturii dintre oameni și Biserică. La Ionășeni, oamenii au spus cu emoție că au simțit o mare binecuvântare și nădejde, iar unii au subliniat că, fără această procesiune, nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se închina la asemenea odoare sfinte.

Publicitate

Pelerinajul s-a încheiat la Șendriceni, unde credincioșii au participat la numeroase slujbe: Utrenie, Acatistul Tuturor Sfinților, Sfânta Liturghie, Parastasul și Taina Sfântului Maslu. Aproximativ 170 de persoane s-au închinat aici la racla adusă din Iași, încheind într-o atmosferă de rugăciune intensă această săptămână de mare trăire duhovnicească.

În toate parohiile, preoții și credincioșii au simțit că Dumnezeu a lucrat prin mijlocirea sfinților, iar bucuria întâlnirii cu aceste odoare a adus alinare celor bolnavi, celor împovărați de griji și tuturor celor care au căutat întărire sufletească în prag de post. Protopopiatul Dorohoi mulțumește tuturor celor implicați în organizare și își exprimă speranța că roadele acestei săptămâni binecuvântate vor continua să lumineze viața comunităților și în lunile care urmează.

Pr. misionar protopopesc Mihai Bogdan Ștefan

Citeste mai mult

Eveniment

APIA Botoșani: Plățile în avans pentru Campania 2025

Publicat

acum 2 ore

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani a autorizat la plată, în perioada 16 octombrie – 27 noiembrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de peste 24.000 de fermieri, cu suma totală de aproximativ 30.000.000 euro.

Campania de plăți în avans se derulează până la finalul lunii noiembrie 2025, urmând ca, începând cu data de 2 decembrie 2025, să fie demarată autorizarea plăților finale, reprezentând diferența dintre cuantumul total calculat și sumele acordate în avans.

„Colegii mei au reușit să parcurgă toate procedurile de operare, verificare, administrare și control pentru un număr de 24.100 de dosare, dintr-un total de 25.600. În acest moment, suprafața pentru care a fost autorizată plata în avans este de aproximativ 261.000 de hectare. Dorim ca, în perioada următoare, toți fermierii botoșăneni să își poată primi banii pentru subvențiile solicitate”, a declarat Dan Șlincu, director executiv APIA Botoșani.

Procesul de autorizare și plată a avansului implică un volum ridicat de activități complexe: verificări administrative riguroase, analiză atentă a datelor, coordonare între structurile locale și centrale, rezolvarea rapidă a situațiilor neprevăzute și menținerea unui dialog constant cu fermierii.

Plățile pentru intervențiile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă se efectuează în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei/euro.

APIA rămâne și în această campanie aproape de fermieri, asigurând transparență și sprijin constant pentru beneficiarii fondurilor europene și naționale.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Vacanța de iarnă 2025-2026: Câte zile libere vor avea elevii și când se întorc la cursuri. Calendar

Publicat

acum 3 ore

joi, 27.11.2025

de

Publicitate

Vacanța de iarnă 2025–2026: elevii intră în vacanța sărbătorilor de iarnă, din 20 decembrie. Ultima zi de cursuri va fi vineri, 19 decembrie, informează alba24.ro.

Vor avea 19 zile libere, perioadă ce include sărbătorile de Crăciun și Anul Nou.

Elevii se întorc la cursuri miercuri, 8 ianuarie 2026, după zilele libere de Bobotează și Sfântul Ioan Botezătorul (6-7 ianuarie).

Următoarea vacanță va fi cea din februarie-martie, de o săptămână, decisă de inspectorate. În Alba, va fi în 23 februarie – 1 martie.

Anul școlar este structurat pe cinci module de cursuri, alternate cu perioade de vacanță.

Calendar an școlar 2025-2026

  • cursuri: de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025
  • vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025
  • cursuri: de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025
  • vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie, 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026
  • cursuri: de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026 sau vineri, 13 februarie 2026 / vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare
  • vacanța de schi: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare în perioada 9 februarie – 1 martie 2026
    • În Alba, vacanța de schi va fi în perioada 23 februarie – 1 martie. AICI, perioada vacanței pe județe
  • cursuri: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare până vineri, 3 aprilie 2026
    • În Alba, cursurile încep din 2 martie
  • vacanța de primăvară: de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026
  • cursuri: miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026
  • vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Programele ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Publicitate

Pentru clasele a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026.

Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending