O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Al. A. Philippide, în „Adevărul literar şi artistic” nr. 569 din 1 noiembrie 1931, despre George Enescu.  Spicuim din volumul „Ei l-au cunoscut pe Enescu”, de Vasile Bogdan:      1. „Ceea ce frapează în primul rând la Enescu este o modestie pe care o simţi adâncă şi organică. Nu este modestie simulată a orgoliosului, nici atitudinea dispreţuitoare a omului încărcat de glorie”;

2. „Un adânc bun simţ caracterizează tot ce spune. Ştie să dezvăluie un aspect inedit al unei chestiuni prin fraze simple, despuiate de orice literatură”;
3. „Enescu, din primele clipe când stai de vorbă cu el, nu pare deloc distrat; e un om ordonat şi meticulos; detestă boemia capricioasă de romantică memorie; în vorba lui, în gesturile lui nu e nici urmă de orgoliu; nu ia, când vorbeşte, nici un aer visător şi sacerdotal; afirmă cu sinceritate că nu vrea să rămână decât muzician”;
4. „Conversaţia cu Enescu este bogată în sugestii interesante. Dar mai interesant, poate, decât subiectele pe care le spicuim, la întâmplare, e faptul că poţi câteva clipe să stai de vorbă cu cineva. Şi despre altceva decât viaţa politică, crahul cutărei sau cutărei bănci, sau criza mondială.  Din toate caracteristicile imaginii populare a marelui artist, Enescu nu păstrează decât una, dar autentică şi sinceră: aerul detaşat şi indiferent pe care-l păstrează faţă de tot ceea ce nu este arta lui”;
5. „Când îl întreb despre cariera lui de concertist, Enescu dă glasului lui o inflexiune sarcastică. Virtuozitatea, în muzică tot aşa ca şi în celelalte arte, este o calitate mai mult fizică, „un sport”, o „performanţă”, cum se spune în limbajul amatorilor de box şi fotbal. Enescu îşi iubeşte arta de violonist, dar nu şi-o suprapreţuieşte. De altfel, , e de părere că pentru publicul mare, virtuoşii au „un succes de curiozitate”;

Răspunsul lui Gheorghe Ţiţeica la Discursul recepţiei la Academie a lui George Enescu, cu ocazia primirii în acest for.  El a fost rostit în şedinţa solemnă din 22 mai 1933 (vezi „Analele Academiei”, seria „Discursuri de recepţie” – LXIV pginile 9-17. Reţinem din volumul „Ei l-au cunoscut pe Enescu”, de Vasile Bogdan:

Publicitate

1. „Alegerea dumitale, stimate coleg, ca membru activ în secţia literară, în locul pe care l-a ocupat, cu cinste şi cu demnitate Iacob Negruzzi, are pentru noi o deosebită semnificaţie. Academia îşi lărgeşte prin această alegere cadrul activităţii sale”;
2. „Eram la Paris când s-a cântat întâia oară la concertele Colonne („Poema română”). Ca mai la toate concertele ocupasem cel mai bun loc de la galerie, drept la mijloc, în faţă. De acolo de sus ascultasem pe violoniştii Sarasate şi Ysaye, pe pianiştii Raoul Pugno şi Diemer. De acolo asistasem la conducerea concertelor simfonice nu numai de Colonne, dar şi de alţi conducători vestiţi: Richard Strauss, Felix Mottl şi Hans Richter. De acolo admirasem simfoniile lui Beethovem, Damnaţia lui Faust de Berlioz şi câte alte lucrări simfonice minunate şi iată că tot de acolo aveam fericirea să ascult o bucată simfonică compusă de un român.  Vă închipuiţi cu ce evlavia am ascultat-o”;
3. „Lucru rar. Eşti nu numai „virtuoz”, cum se zice în lumea specială a artei muzicale, adică interpret desăvârşit, pe vioara Dumitale, a celor mai vestite şi grele bucăţi, dar eşti în acelaşi timp şi un minunat conducător de orchestră”;
4. „Lucru şi mai rar. De la început ai fost şi executant şi compozitor. În viaţa de muncă extraordinară pe care ai dus-o din copilărie şi până azi, cele două personalităţi în fiinţa Dumitale, cea de executare şi cea de creaţie artistică, şi-au ţinut cumpănă fericită una alteia. Ai atins toate genurile de compoziţie înaltă şi eşti socotit astăzi printre cei mai mari compozitori”;
5. „Dumneata faci, prin activitatea Dumitale superioară, cea mai bună şi cea mai frumoasă propagandă naţională. Dumneata eşti astfel în străinătate un strălucit reprezentant al neamului românesc, iar acţiunea dumitale de misionar pentru cunoaşterea şi înţelegerea ţării e sigură şi durabilă”;
6. „N-a fost an în care să nu străbaţi ţara în lung şi în lat, răscolind şi ridicând sufletele cu farmecul viorii Dumitale, iar în timpul Marelui Război ai mers din spital în spital să alini suferinţele fraţilor răniţi”;
7. „Ai încurajat cu dragoste frăţească talentele tinere ca să se manifeste şi să se ridice şi le-ai dat, prin viaţa Dumitale simplă şi cumpătată, plină de sforţări şi de necontenită perfecţionare, şi o pildă de urmat, şi o dovadă că un mare artist poate fi, în acelaşi timp, şi un mare caracter”;