O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Vasile Bogdan: „Ei l-au cunoscut pe Enescu” (Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1987). Este un volum care se doreşte o imagine a personalităţii lui Enescu. Spune  prozatorul şi publicistul Vasile Bogdan în „Cuvânt înainte”: „Alcătuit din mărturii, fragmente literare şi interviuri inedite, aceasta încearcă să surprindă în multiplele sale faţete omul şi opera, slujind totodată şi ca utilă culegere de texte pentru cei ce doresc să aprofundeze aspecte ale creaţiei enesciene. Textele înserate cuprind esenţa unei bogate bibliografii parcurse în care a operat, cum era şi firesc, spiritul critic.

În acelaşi „Cuvânt înainte”, Vasile Bogdan reţine patru citate din Enescu: 1. „Povestea aceasta începe acolo, departe, pe plaiurile Moldovei şi se isprăveşte aici, în inima Parisului. Pentru a merge din satul în care m-am născut spre marele oraş unde-mi sfârşesc zilele, am străbătut o cale anevoioasă, străjuită de copaci ce se pierd în zarea îndepărtată. A fost lung, desigur, acest drum. Cât de scurt mi s-a părut!”; 2. „La mine, n-au existat niciodată graniţe între viaţă şi muzică A trăi, a gândi, a respira, totul am exprimat întotdeauna în muzică.”; 3. „M-am născut compozitor, şi din toate puterile m-am străduit întotdeauna să iubesc muzica şi să încerc să compun.  Dacă numărul lucrărilor mele este relativ restrâns aceasta este pentru că am vrut să dau  – o spun foarte sincer, fără fals orgoliu şi josnică umilinţă – tot ce e mai bun în mine.”; 4. „Folclorul nostru… nu numai că e sublim, dar te face să înţelegi totul. E mai savant decât muzica aşa-zisă savantă, şi asta într-un fel cu totul inconştient, e mai melodic decât orice melodie, dar asta fără să vrea, e duios, ironic, trist, vesel, grav.” 

Publicitate

Vasile Bogdan: „Ei l-au cunoscut pe Enescu” (Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1987). Eduard Caudella în „Cronici din trecut” (Editura Muzicală, Bucureşti, 1975): 1. „Sunt încântat, chiar mândru, de câte ori aud pe ilustrul nostru artist George Enescu, să constat din nou cu o deosebită satisfacţie că ceea ce am prezis tatălui său când a venit din Dorohoi, anume la Iaşi,  ca să aud pe copilul său, atunci de 5 ani, s-a împlinit într-un mod strălucit.”; 2. „Maestrul Enescu e cel mai mare compozitor al României şi va deveni un rival (dacă n-a devenit deja) şi al compozitorilor renumiţi din străinătate.”; 3. „… e un pianist excelent care descifrează „a prima vista” (la prima vedere) orice îi vei pune înainte, fie muzică de cameră, orchestrală, opere, şi toate acestea după partiturile care conţin toate instrumentele /adică generale). Le îmbină toate acestea într-un mod aşa de dibaci că rămâi uimit şi nu-ţi vine a crede că e posibil.”; 4. „Eu personal îl admir în totul ca un mare şi genial talent care va ajunge foarte departe în cariera sa artistică, va face fală ţării sale pentru toate timpurile şi va deveni istorie ca cel mai mare geniu muzical al României.”

Vasile Bogdan: „Ei l-au cunoscut pe Enescu” (Editura „Ion Creangă”, Bucureşti, 1987).

George Călinescu în „Adevărul literar şi artistic” (nr. 569 din 1 noiembrie 1931): 1. „Chipuk fizic al lui George Enescu este însăşi definiţia muzicii care este proporţie.  Fiinţa sa este de o venustate desăvârşită, care s-a clarificat mereu în cursul vieţii ca sunetul unei violine. Frumuseţea sa n-are nimic fiziologic, de natură să atragă tulburăei afective în sufletul ascultătoarei. E o frumuseţe rece, numerică, orfică, de esenţă metafizică, încât pare o criptogramă a muzicii sale însăşi. Nu altfel mi-am închipuit pe Orfeu narcotizând pădurile, sau pe Amfion, care clădea Teba în sunetul lirei.”; 2. „Beethoven este patetic, Wagner este sarcastic şi fantastic, Paganini este un saltimbanc, prestidigitator, pletele şi negul de pe nas al lui Liszt prevestesc trembolenţa mâinilor agitate de ceardaş, portretul lui Enescu este liniştea muzicii antice, readuse la modul lirei.”; 3. „În mâna sa violina pare un anacronism şi ne e mult mai firesc să-l închipuim adiind leneş lira străveche. Arta lui Enescu este toată aici, fie ca autor, fie ca interpret.  El dă frazei muzicale un luciu neted de marmură, care înfioară prin răceala ei voluptuoasă şi face pe femei, devenite livide, să-şi acopere faţa cu mâna El nu trezeşte furtuni în păduri de stejar germanice, nici ţipete pasionale, nici o mecanică diabolică de prestidigitaţie. Modul său este olimpic, fără isterie şi patimi violente, fără corn silvestru, sublimat de stridenţa materială a instrumentului. Sunetele au suprafeţele netede de alabastru, motivele se expun spaţioase ca un fronton şi în totul palpită o vibraţie marină.”; 4. „Spiritul limpede l-a făcut pe Enescu să se orienteze spre muzica franceză, dar am face o greşeală dacă n-am şti să distingem silueta proprie. În violina lui Enescu răsună străvechea liră, este adevărat, dar lira este ţinută de Orfeu, şi ca atare este străbătută de o tristeţe tracică.”

Publicitate