O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

O RESCRIERE A COPILĂRIEI

Publicitate

M-am întrebat adesea ce-i determină pe unii autori să scrie cărţi pentru copii, ţinând cont că acestui segment literar nu prea i se acordă premii şi nici nu prea au parte de cronici. Dintre cele 42 de volume  scrise de Maria Baciu, 17 sunt cărţi pentru copii, semn că autoarea  tratează cu seriozitate acest domeniu considerat pe nedrept de unii ca fiind minor. Am citit câteva dintre cele 17 cărţi, despre unele am şi scris, şi atunci pun aceeaşi întrebare: de ce ar scrie şi  Maria Baciu cărţi pentru copii? Fiindcă adultul care este vrea să retrăiască bucuriile copilăriei, doreşte să pună în evidenţă amintirile despre cei apropiaţi, vrea să redea viaţă obiectelor şi fiinţelor care au însoţit-o la această vârstă. Toate se supun crezului acestei poete, evidenţiat pe coperta a patra: „Din Imperiul Copilăriei nu te poate izgoni nimeni! Fiind Împăratul Libertăţii, stai de vorbă şi cu Dumnezeu! Numai Copilăria sare, într-un picior şi-n altul pe Şotronul Vieţii, ştiind că toată lumea e a ei!” Şi mai cred că Maria Baciu scrie astfel de cărţi pentru a aduce un omagiu volumelor pe care le-a citit (şi personajelor acelor  scrieri)  pe când era copil. Alina Purcaru, o scriitoare pentru copii spune într-un interviu câteva lucruri pe care le sesizez şi la Maria Baciu: „Literatura pentru copii mi se pare că impune rigori de adecvare, cerinţe de natură interioară şi formală adesea chiar mai constrângătoare decât în alte cazuri.  Am făcut, totuşi, asta şi mă gândesc că aş putea să mai scriu aşa din dorinţa de a înţelege nevoile şi preferinţele unor făpturi nefalsificate”. Poezia care deschide volumul „Cip-Cirea şi Cip-Ciri” (Editura „Quadrat, Botoşani, 2023), volum aflat în discuţie,  se intitulează „Lume de poveste” şi  întăreşte cele spuse: „Să ne-ntoarcem, dragii mei, / La patine şi cercei, / Săniuţe, derdeluş, / La pisoii mici, de pluş, / La fustiţe şi panglici / Şi la ghiozdane mici, / Însoţindu-ne mereu / Şi la bine şi la greu, / La ghiduşe bileţele / Cu un „te iubesc” pe ele, / Neştiind de unde vin, / Dar… mişcându-te puţin. / Iar în bănci sau în penare, / Să păstrăm câte-o scrisoare / Cu cuvinte mici, subţiri, / Semnul primei mari iubiri… // Vino, draga mea codană, / Sub peniţă ori sub pană, / Şi tu, dragă băieţaş, / Nostim, ca un iepuraş, / Să ne-ntoarcem unde este / Lumea noastră de poveste!…”

Profesor fiind, Maria Baciu e convinsă că lectura va fi mereu calea ideală spre cunoaştere şi autocunoaştere,  copiii fiind dominaţi de bucuria de a citi.  Din această perspectivă, poeta scrie pentru cei mici având convingerea că o face pentru nişte fiinţe curioase, deschise la minte şi cu o mare dorinţă de a empatiza: „Copilul şi lectura” – „Asta-i cartea  „despre boală”, / Nu e o carte de şcoală / Cu fetiţe şi băieţi, / Pe care-ai putea să-nveţi! // Răsfoieşte-o, şi-ai să vezi! / Am dreptate ori visez? / Sunt fiole, sunt pastile, / Instrumente inutile, // Pentru un copil ca mine, / Care nu-nţelege bine… // Vreau o carte de copii, / Cu-animale, jucării, // Cu poveşti frumoase tare, / Să citească fiecare / Dintre noi sau să le-asculte, / Să-nţeleagă lucruri multe…”

Publicitate

Stilul este unul direct, înnobilat  de acea libertate de exprimare specifică acestei poete. Personajele alese nu sunt misterioase.  Ele sunt din proximitatea copiilor şi au o calitate: sunt jucăuşe.

Personalitatea unei cărţi pentru copii e legată şi de ilustraţii. Maria Baciu ne dă o lecţie de interactivitate prin apelarea la câteva talentate eleve ale distinsei poete Mihaela Arhip, toate de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani: Ilinca Ciubotariu, Ines Havârneanu şi Karina-Adriana Muscaliuc. Ilustratoarele au înţeles bine mesajul poeziilor, fapt ce ne face să nu  considerăm prezenţa lor ca un fel de aflare în treabă, nici măcar ca o evadare din preocupările lor, ci un demers serios. Prezenţa lor ne face să credem că Maria Baciu nu priveşte copilul de la înălţimea catedrei. Ea se coboară lângă el  aducându-l la rangul de colaborator: „Piticot cu personalitate” – „E atât de Piticot, / Că-i cât mâna-mi, pân-la cot… // Are personalitate! / Merge , pe genunchi, cât poate, / Să ajungă la tejghea, / Să ia îngheţata sa… // Dacă tata-l ia în braţe, / Ţipă, ca un cârd de raţe, / Şi, târâş-grăpiş, aşa, / Se opreşte în şosea, / Mulţumit, nevoie-mare, /  C-a fugit de pe cărare! // Mama alerga să-l ia, / Însă Piticot râdea: / „Lasă-mă! Vleau să mă zoc / Chial aisi, în acest loc!”

Maria Baciu propune o carte care,  dacă va ajunge în mâna unui copil, cu siguranţă va lăsa tastatura sau orice flux de imagine şi o va citi.

Publicitate