O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

„România literară” nr. 29 – 30 din 14 iulie 2023.  Cristian Pătrăşconiu realizează ancheta „Care este basmul dumneavoastră preferat”. Răspund 40 de scriitori, mulţi dintre ei aceeaşi care  sunt repondenţii de serviciu ai revistei. Răspunsurile sunt destul de ample, eu reţinând doar secvenţa prin care repondentul şi-a manifestat preferinţa: Adrian Alui Gheorghe: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” ( „nu este chiar un basm, că este un poem cu o încărcătură metafizică din care îţi poţi hrăni spiritul o viaţă”); Adrian Bodnaru: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („atât de neînţeles şi fascinant pentru mine, a devenit, dintr-o dată, un reportaj  despre linia întreruptă a drumurilor”); Hanna Bota: „nu e vorba de vreun basm, ci de istorioarele din Vechiul Testament”; Leo Butnaru:  „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” în tandem cu „Micul Prinţ”; Liviu Capşa: „Harap Alb” („lumea din basm a însemnat pentru mine, de fapt, o prelungire, la alt nivel, a lumii satului de câmpie, încremenit într-o monotonie mohorâtă); Ion Cocora: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” şi „Balaurul cel cu şapte capete”; Petre Crăciun: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („are legătură cu unicitatea sa în folclorul românesc şi chiar în cel universal. Niciunde nu găsim atâtea idei filosofice privitoare la condiţia omului în univers, la relaţia viaţă-moarte. Reîntoarcerea în timp prin ratarea nemuririi este poate cea mai spectaculoasă construcţie din folclorul românesc”); Nichita Danilov: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” şi „Harap Alb”; Gellu Dorian: „Aleodor Împărat” şi „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”; Ovidiu Dunăreanu: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („începe într-un timp imemorial, imposibil, timpul etern al întâmplărilor de veste-poveste); Mihai Firică: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”; Horia Gârbea: „Făt-Frumos din lacrimă şi „Harap Alb”; Gabriela Gheorghişor: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” (este un basm atipic, fără happy end. Făt-Frumos se întoarce acasă, unde îl aşteaptă Moartea. Totodată, basmul reprezintă o parabolă a condiţiei umane ambivalente. Omul poartă în ADN-ul său nostalgia Paradisului din care a fost izgonit Adam. Aspiraţia nemuririi şi căutarea elixirului tinereţii veşnice sunt obsesiile dintotdeauna ale umanităţii, de după căderea în păcat a primului om”) şi „Fata de fum” („o poveste erotică despre două personaje aparţinând unor regimuri ontice diferite”); Vasile Igna : „Harap Alb”, Făt-Frumos din lacrimă”, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” şi „Micul Prinţ” („e mai mult decât un basm, e un manifest”); Nicolae Jinga: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („pe care Noica l-a supranumit „Basmul Riinţei”); Nicolae Manolescu: „Scufiţa Roşie”, „Hansel şi Gretel” şi „Mica sirenă”; Menuţ Maximinian:  basmele năsăudene; Angelo Mitchievici: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”  (un basm cult, în acelaşi timp un basm trist”); Andrei Novac: „Crăiasa zăpezilor”; Toma Pavel: „Făt-Frumos cu părul de aur”; Ovidiu Pecican: „Alice în Ţara Minunilor” şi „Vrăjitorul din Oz”; Irina Petraş: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”  („cărţile mele despre „ştiinţa morţii” l-au folosit ca argument”); Marta Petreu: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („basmul este un ciob ieşit direct din miturile de căutare a nemuririi”); Monica Pillat: „Hainele cele noi ale împăratului”; Ion Pop: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”  („m-a surprins adâncimea meditaţiei asupra unor probleme fundamentale ale vieţii şi morţii noastre, trecute în emblemă în acest text neobişnuit”); Savu Popa: „Harap Alb”(„a rămas basmul în care „oglindirea vieţii în moduri fabuloase” (Călinescu) se desăvârşeşte în modul cel mai deplin cu putinţă”); Ileana Roman: basmele lui Creangă („dintre protagoniştii basmelor de oriunde cel mai simpatic mi-a rămas Calul”); Vasile Spiridon: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”  („situat la graniţa dintre folclor şi mitologie, acest basm de factură pesimistă este unic în felul său, deoarece, lipsindu-i variantele, nu posedă motive şi tipuri iterative”); Dan Stanca:  „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” („este basmul care, dacă se poate spune aşa, rupe tot acoperământul feeric al acestor poveşti despre care se spune tot timpul că sunt doar pentru cei mici”); Florin Toma: „Harap Alb”; Laurenţiu-Ciprian Tudor: „Prostia omenească”; Lucian Vasiliu: „Capra cu trei iezi”; Ioan Radu Văcărescu: „Făt-Frumos din Lacrimă” („expresie inegalabilă a limbii române în stare de graţie eminesciană”); Marcel Vişa: „Hansel şi Gretel” („are mai multe teme şi mesaje importante, cum ar fi: lupta pentru supravieţuire în condiţii de sărăcie  extremă, importanţa familiei şi mai ales a iubirii fraterne, pericolul la care ne expune lăcomia, curajul şi inteligenţa copiilor în faţa răului, biruinţa binelui şi pedepsirea celor răi”); Răzvan Voncu: „Punguţa cu doi bani” şi „Fata babei şi fata moşului”; Constantin Zaharia:  „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” şi „Făt-Frumos din Lacrimă”; Florina Zaharia: basmele din „Cărticica de crescut” ; Mihai Zamfir: „basmele autentic populare nu mi-au plăcut niciodată”.

După cum se observă,  basmul preferat  este „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Petre Crăciun ne reaminteşte că basmul a fost introdus în circuitul nostru literar de Petre Ispirescu.. Acelaşi Petre Crăciun  ţine să ne precizeze faptul că Petre Ispirescu l-a cules de la tatăl său, frizerul Gheorghe Ispirescu „şezător în Bucureşti, mahalaua Udricani”, fiind unul dintre puţinele care vin pe această filiaţie. Basmul a fost publicat în „Ţăranul român” la data de 21 ianuarie 1862, la sugestia lui Nicolae Filimon. Textul figurează apoi, la loc de cinste în ediţia completă „Legendele sau basmele românilor adunate din gura poporului”, publicată în 1882, cu valoroasa prefaţă a lui Vasile Alecsandri..