O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Puncte de vedere privind istoria ale  prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în „Lumina” nr. 264 din 11 noiembrie 2016: 1. „Oricare individ este pierdut fără amintiri şi fără memorie, adică fără „materia primă” a trecutului şi, respectiv, fără capacitatea de a reconstitui din fragmente trecutul său”; 2. „ Un popor care nu-şi cunoaşte istoria devine un popor fără identitate, adică fără personalitate”; 3. „Un popor fără cunoaşterea şi experienţa trecutului său este mort, este anonim, este masă amorfă. Şi se topeşte uşor în alt popor, în alte popoare, se stinge…”; 4. „Ţara suntem noi toţi şi o facem aşa cum este, noi toţi. Dacă tragem cu toţii de ea, dacă o sărăcim şi o hulim, dacă o părăsim ori dacă ne ruşinăm de ea, cum să funcţioneze ea bine”; 5. „Iubirea este fundamentală pentru mersul lumii, iar iubirea de ţară nu este decât o componentă a iubirii universale”; 6. „A nu mai da importanţă istoriei poporului nostru este eufemistic spus, fiindcă există factori de decizie care urăsc de-a dreptul trecutul acestui popor, care atunci când aud cuvântul istorie, dacă nu trag cu pistolul (ca să parafrazez o zicere cunoscută), trag cu tirul verbal şi bombardează şcoala cu decizii aberante „; 7. „Se tinde ca toate disciplinele identitare şi de cultură generală, să fie îndepărtate ori diminuate, spre a produce „piese” (în loc de oameni) supuse şi modelabile, fără personalitate, într-un mecanism malefic”; 8. „Istoria creează în mintea elevului conştiinţa valorii comunităţii din care face parte, îi conferă încredere în prezent şi viitor, îl dăruieşte cu acele cunoştinţe necesare ca să poată înţelege şi interpreta lumea, instituţiile, democraţia, valorile, să promoveze binele şi nu răul, să se supună unor reguli indispensabile traiului în societate”;

Poetul  Cezar Ivănescu, în anul 2000 (vezi „Tribuna învăţământului” nr. 526 din 2000): 1. „Eminescu este un autor atât de mare, cum e cazul unor Shakespeare, Dante sau Goethe, încât, în mod categoric, îşi depăşeşte epoca şi depăşeşte toate epocile. Noi ne întoarcem la Eminescu ca la un punct fix. Eminescu îşi pierde pe drum şi adulatorii şi contestatarii, nu are nevoie nici să fie mitizat, nici demitizat,, pentru că prin opera sa, în sine, el covârşeşte toată cultura română. Dar pe lângă operă mai este o datorie morală, pe care contemporanii noştri nu o simt acut, de a i se scrie adevărata biografie şi de a i se edita în întregime opera”; 2. „Viaţa lui Eminescu trebuie din nou scrisă, în sensul că toată acea acreditare infamă, cu boala lui şi cu toate celelalte, trebuie să dispară din biografia poetului. Este evident, s-a făcut dovada foarte clară prin textele tipărite de Nicolae Georgescu, Eminescu a fost primul disident al literaturii române moderne şi prima mare victimă. El a fost o victimă politică a timpului lui. Şi că noi mai rămânem la vechea biografie, pur şi simplu păguboasă şi ruşinoasă, este un foarte mare păcat. Relaţia cu Eminescu ar trebui  stabilită foarte grav, foarte sobru, cu opera, cu biografia lui, cum am spus, şi cu un cult care să ia nişte forme, dacă vreţi, instituţionalizate, dar profunde”;

Poetul Cezar Ivănescu, în anul 2000 (vezi „Tribuna învăţământului” nr. 526 din 2000): 1. „Poetul de geniu, mort tragic la 21 de ani, Nicolae Labiş, este scos din manuale, pe ideea că ar fi poet comunist, iar stalinistul de bază, care trăieşte şi astăzi, Petru Dumitriu este reintrodus, după ce l-am mai prins şi eu, când eram tânăr, în manuale, cu prozele lui antiromâneşti. Cei care fac aceste lucruri şi cultivă falsul, confuzia de valori poartă o grea responsabilitate în România, în clipa de faţă. Eu am scris o carte întreagă, „Timpul asasinilor”, numai ca să dovedesc că Labiş a fost începătorul poeziei autentice de după cel de-al Doilea Război Mondial în România”;  2. „Sigur, ultimele manuale, din ultima vreme, cred că sunt făcute de tembeli sau de cretini, pentru că un criteriu, pe care îl folosesc toţi occidentalii civilizaţi la ora actuală, este acela că în manuale, în general, nu se introduc autori în viaţă. Acesta este un criteriu franţuzesc. Pentru că un autor în timpul vieţii poate să-şi copleşească contemporanii printr-o glorie nemeritată şi atunci copilul nu trebuie să iasă din şcoală învăţând un autor care poate dispărea într-un deceniu sau două. Francezii, deci, în manuale nu introduceau decât autori morţi şi valori bine stabilizate, care-şi aflau locul lor în istoria literaturii. Aşa ar trebui să se întâmple şi la noi, dar aflu că în ultima vreme s-au făcut nişte manuale alternative, toate sub semnul aberantului, sub semnul improvizaţie9i şi poate chiar al afacerilor dubioase”;

Ştefan Marinescu  despre  ideile lui Eminescu privind educaţia şi învăţământul: 1. „ problema educaţiei derivă, la Eminescu, din viziunea sa generală despre cultură”; 2. „în chestiuni pedagogice, ideile sale sunt de bun – simţ”; 3. „locul central este scopul învăţământului: acela (al conştiinţei) de a fi în consens cu natura însăşi”; 4. „Eminescu dovedeşte înţelepciune când vede în învăţământul ce cultivă formele goale (fără idei) unul menit a da ţării „proletari ai condeiului”; 5. „Eminescu recomandă un învăţământ real, practic”; 6. „Spiritul pentru care militează Eminescu este cel clasic, în tradiţia umanităţii fiind inclusă şi cea a naţiunii”; 7. „Spirit conservator, Eminescu gândeşte oarecum elitist, vizând un „clasicism educaţional” doar al clasei culte”; 8. „Eminescu vorbea şi de o „gimnastică morală” care să se răsfrângă şi asupra claselor „pozitive”, predispuse, în concepţia sa, la truda materială”;          9. „pretinde şcolii nu atât programe, abstracţiuni, cât, mai ales o acţiune „pozitivă”, cu profesori bine pregătiţi şi cu un sistem educaţional…nefictiv, apt să ofere doar o imensă plebe de aspiranţi la funcţiuni”; 10. „adoptă metodele treptelor formale, pentru a impune facultăţile mintal-intelectuale, repudiind mecanicismul”; 11. „Dovezile  amendării învăţării mecanice: rapoartele sale de inspecţie din care reiese, graţie exemplelor şi exerciţiilor invocate, cum pot copiii să ajungă la definiţii şi reguli”; 12. „A recuzat, ferm, memorarea de abstracţiuni în favoarea unui „repaus al creierului”; 13. „Principiul eminescian este acela de a învăţa multe (pentru a învăţa…mult), pentru a şti şi…a folosi în viaţă, în societate”; 14. „Niciun om nu se-ntăreşte citind un tractat de gimnastică, ci făcând exerciţii”; 15. „Niciun om nu se-nvaţă a judeca citind judecăţi scrise gata de alţii, ci judecând singur şi dându-şi singur seama de natura lucrurilor”