O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Păstorel Teodoreanu. „Toast la plecarea lui Demostene Botez din Iaşi” (vezi „Tămâie şi otravă” (volumul al II-lea, Editura  „Cultura Naţională, Bucureşti, 1943).  Demostene Botez s-a născut pe 29  iulie 1893 în satul Hulub, comuna Dângeni, judeţul Botoşani. Absolvă Liceul internat din Iaşi în 1912. În 1915 devine licenţiat în drept al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Activează ca avocat  în Iaşi până în anul 1934, când pleacă la Bucureşti. Înainte de a părăsi Iaşul, Demostene Botez şi-a invitat prietenii la o masă de rămas bun, prilej cu care Păstorel Teodoreanu a ţinut un toast. Merită reţinute câteva pasaje şi numai pentru a pune în evidenţă stilul sclipitor al discursurilor ţinute  de acesta, dar şi pentru că ambii sunt botoşăneni:  1. „Vechea şi statornica prietenie care mă leagă de Demostene Botez, mă dispensează de ritualul convenţional patetic al meselor de despărţire. Oroarea de poncif şi marafeturi, de teatral şi fotogenie, cât şi înnăscutul nărav incorigibil al practicii adevărului, îmi impun o desăvârşită sinceritate. De aceea, vă mărturisesc de la început că  nu sunt trist deloc. Vă asigur că nu mă veţi surprinde cu ochii în zare, urmărind fumul trenului care îl va transporta pe Demostene şi că nici voi plânge, pe zidurile cetăţii plecarea lui. Demostene Botez părăseşte Iaşul. Cu atât mai rău pentru Iaşi. Demostene Botez se mută la Bucureşti. Cu atât mai bine pentru Demostene.  Şi dacă e aşa (şi aşa este) sunt, cred, în drept să mă întreb: – Poate fi acesta un motiv de întristare? O fi, dar nu pentru prieteni!” 2. „Şi ca să fiu sincer până la urmă, adevăr zic vouă, mă bucur că Demostene scapă de Iaşi. Dar, bucuria aceasta, domnii mei, recunosc,nu e întreagă. O undă de melancolie pornită de departe şi de demult agită stăruitoare antenele sufletului meu, nostalgic ca o gavotă şi uşor ca un zefir. Îl văd pe Demostene şi pe mine însumi mă văd, păşind alături pe sub teii Copoului, amândoi în uniforma Liceului Internat, Arcades ambo. Îmi amintesc damigeana (parc-o văd), care ne aştepta pe masa  din odaia lui Demostene şi care, adesea în lipsă, îi făceam infidelităţi. Şi-mi amintesc de-un vers, care domniilor voastre desigur nu vă va spune mult, dar care nouă ne evocă atâtea: „Greti, zi-mi cuvântul care ne desparte”. Unde-i Greti? Unde-s teii de-atunci? Unde-i acel Demostene? Unde-s eu?  Unde-i damigeana?”;  3. „Dar aceste dulci şi îndepărtate amintiri le vom răsfoi mai bine la Bucureşti în vechiul birt din Sf. Ionică, pe când sub arcuşul vrăjit al neîntrecutului Grigoraş se  va trezi naiv şi limpede un cântec de demult şi pe când ochiul competent al vigilentului Andrei va priveghea muşchiul sau potârnichea, să nu se cumva smintească. Ca bucureştean mai vechi, fac legământ solemn în faţa domniilor voastre, să-l iniţiez pe Demostene în aceste subtile taine ale Capitalei. Jur, pentru el şi pentru mine,  că ne vom aminti  cu drag de domniile voastre toţi,de ieşeni,  de ieşence (mai ales), dar mai puţin de Iaşi.  Ţie, dragă Demostene, îţi jur că la asemenea fericit prilej, nă voi învrednici să scotocesc o sticlă de vin, vechi cât prietenia noastră. Până atunci, ridic acest pahar de vin nou al vechiului Iaşi, din toată inima zicându-ţi, ţie, să trăieşti, iar pe domniile voastre îndemnându-vă să strigaţi cu mine: Vivat, Crescat, Floreat!”