O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

„Luceafărul de dimineaţă” nr.1 din ianuarie 2023. Anastasia Dumitru publică o  recenzie la volumul Mihaelei Albu, „Din exil… acasă… cu Eminescu de mână” (Editura Muzeului Literaturii Române, 2021)  cu titlul „Eminescu în antologia exilului”. Reţin din  cele scrise de  Anastasia Dumitru: „Articolele şi studiile cuprinse în antologia „Din exil… acaă… cu Eminescu de mână” sunt inegale ca lungime: unele de amploare, altele, doar selecţii de fragmente sau cronici sumare, care abordează vasta operă eminesciană de la tematica ei până la limbaj şi stil. Toate acestea constituie dovezi că intelectualii exilului românesc au stat permanent sub semnul lui Eminescu, sub semnul culturii române, pe care au slujit-o, căci,  „în exil, Eminescu a fost, din primele momente, un reazem şi un îndemn”, se destăinuia Emil Turdeanu. Imaginile de pe coperte pun în relief faptul că autorul nu a fost studiaţi numai de literaţi; el a fost în centrul atenţiei tuturor exilaţilor constituind o probă a iniţierii şi pentru sculptori, cu toţii întregind personalitatea eminesciană. Pe coperta întâi este sculptura lui Nică Petre, din Montreal, iar pe a patra, a lui Ion Vlad, de la Paris. Printre cei incluşi în volum, promotori ai culturii române în străinătate, figurează: Mircea Eliade, George Racoveanu, Aurel Răuţă, Alexandru Busoiceanu, Constantin Amăriuţei, Vintilă Horia, Leontin Jean Constantinescu, N. I. Herescu, Victor Buescu, Ioan Guţia, Basil Munteanu, Mihai Niculescu, Titus Bărbulescu, Virgil Ierunca, Horia Stamatu, Mircea Popescu, Emil Turdeanu, George Uscătescu, N. A. Gheorghiu, Octavian Buhociu, Lucian Boz, George Balan, Nicu Caranica, L. M. Arcade etc.  Pentru toţi aceştia, Eminescu este reperul, „punctul fix”, după cum îl numea Mircea Eliade. În acest sens, istoricul religiilor a fondat în 1948 revista „Luceafărul”, titlul  simbolic însemnând ghidul pribegilor prin pustia istoriei nedrepte.  Exilaţii postbelici l-au omagiat şi comemorat pe poetul naţional în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, s-au reunit sub steaua lui călăuzitoare, au creat publicaţii şi asociaţii culturale care îi purtau numele”

Anastasia Dumitru şi-a  presărat  recenzia cu citate  extrase din referirile la Eminescu, citate care merită reţinute: Mircea Eliade: „recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă”; Mircea Eliade: „Nu e deloc de mirare solidaritatea întregii emigraţii româneşti în jurul lui Eminescu. Deasupra tuturor gloriilor efemere şi deşertăciunilor legate de patimile noastre omeneşti, un singur punct rămâne fix, neclătinat de nicio catastrofă istorică: geniul”; Mircea Eliade: „neamul românesc simte că şi-a asigurat dreptul la „nemurire” mai ales prin creaţia lui Mihai Eminescu”; N. I. Herescu: „Doina” avea să fie (…) cântecul lebedei. „Doina” este deci ultima sa manifestare poetică, în vremea când era încă în deplinătatea puterilor sufleteşti”; Virgil Ierunca: „deşi a dispărut din literatura oficială, poemul „Doina” s-a refugiat în inima şi conştiinţa poporului, unde devine rugăciune, blestem şi descântec”;

Publicitate

Revista „Orizont” nr. 1 din ianuarie 2023. Revin la articolul Simonei Preda, „Iubire, trădări, vitriol”, care îl vizează pe George Enescu. Din articolul amintit voi sistematiza sub forma unei cronologii aspecte din furtunoasa poveste de dragoste dintre  geniul muzical botoşănean şi Maruca Cantacuzino:

1. În 1906 se naşte Elena, copilul pe care Enescu l-a avut cu Dominica, menajera familiei sale. Didica, aşa cum a fost alintată această Elena Ferbei, căsătorită Dinu, a fost croitoreasă la Opera Naţională din Bucureşti şi, deşi a fost considerată toată viaţa „un copil din flori”, Enescu a susţinut-o mereu financiar;
2. În aceeaşi perioadă, tânăra Maruca îşi surprinde soţul – pe Mihail Cantacuzino – în pat cu sora ei, Nellie. Dezamăgită, cere divorţul, însă Cantacuzinii nu sunt de acord. Ei o conving să rămână în continuare prinţesă a familiei, cu o libertate totală în ceea ce priveşte viaţa amoroasă;
3. Şi Mihail Cantacuzino va avea libertate amoroasă deplină, dar în 1928 va sfârşi într-un accident rutier alături de două dintre amantele sale;
4. În 1907, are loc întâlnirea de la Peleş dintre Maruca şi Enescu. Este momentul declanşator al poveştii de dragoste;
5. După un timp, într-un şir lung de reproşuri, Enescu o acuză cu violenţă că i-a trădat credinţa jurată pentru Matila Ghyka”;
6. Fiindcă trebuia să plece cu Enescu la Paris, ca răzbunare pentru reproşuri, anulează biletele şi pleacă în Italia, apoi în Norvegia;
7. Maruca, inventează o poveste de iubire cu un gentleman englez, lordul R. C. , persoană care n-a fost identificată niciodată. Enescu revine la sentimente mai bune şi declanşează o întreagă campanie în rândul prietenilor comuni pentru a obţine iertarea Marucăi.
8. Maruca pleacă la Monte Carlo şi neglijează în continuare răspunsul la o telegramă disperată de la Enescu.
9. Până la urmă se împacă şi petrec o vară de iubire în Franţa. Maruca află, de la secretarul reginei, de escapadele amoroase ale lui Enescu la Paris. Fără să stea pe gânduri, pleacă în Norvegia.
10. În toamna anului 1913 se întâlnesc la Sinaia, la vila Catargi, pentru a afla în ce stare se află ruptura sau legătura dintre ei. După o discuţie cu scântei, Enescu părăseşte vila şi Sinaia pentru o perioadă;
11. În primăvara anului 1914 se împacă la Bucureşti;
12. Urmează perioada Primului Război Mondial, timp în care Maruca este alături de regina Maria în Moldova. În 1917, în spitalele de care se ocupa, avea întâlniri galante în pavilionulmde scândură („somptuos mobilat”) cu trei bărbaţi: Jean Chrissoveloni (bancher), Matila Ghyka (diplomat) şi Enescu. Venea adesea la Tescani însoţită de Jean, Enescu ştiind de relaţia dintre ee;
13. În 1918, Enescu va avea o relaţie cu o frumoasă scriitoare, Maria Dolores Cosoiu.
14. În 1919, Maruca şi Enescu s-au mutat, pentru o perioadă, în Elveţia. Apoi relaţia lor continuă între Paris, Bucureşti, Sinaia şi Tescani;
15. În 1928 Maruca l-a cunoscut pe filosoful Nae Ionescu, invitat de Matila Ghyka la Palatul Cantacuzino. Maruca avea 49 de ani, Nae doar 38. Filozoful o hipnotizează pur şi simplu, Enescu ştie şi se simte, după cum spune, „jupuit de viu”;
16. Nae Ionescu o părăseşte pentru Lucia Popovici Lupa (Luli) şi pleacă în Germania cu aceasta;
17. Maruca se simte trădată şi îşi aruncă pe faţă vitriol. Enescu îşi va anula un turneu la Paris şi o îngrijeşte cu un rar devotament;
18. După atâtea evenimente furtunoase, pe 5 decembrie 1937, Enescu şi Maruca se căsătoresc;
19. În 1946, cuplul a părăsit România pentru a se retrage la Paris. În 1947, cei doi au donat statului vila Luminiş de la Sinaia şi domeniul Tescanilor. Pentru a fi folosite ca loc de odihnă şi de creaţia pentru artişti;
20. După un turneu în Statele Unite, Enescu revine în ţară. După un timp va avea câteva aracuri cerebrale. Maruca nu vrea să-l îngrijească, pe motiv că nu se pricepe. Va fi pus sub grija unui cardiolog şi o infirmieră.
21. Enescu moare la 7 mai 1955, şi va fi înmormântat în cimitirul Pere Lachaise. Maruca va mai trăi încă 13 ani, murind în Elveţia. Chiar dacă s-a manifestat cu cinism faţă de ultima perioadă de viaţă a lui Enescu, ei îi datorăm donaţiile către statul român şi opera „Oedip”, pentru care a compus-o Enescu.