Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (112)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Ilustraţii administrative”)1. „Nu-nţelegea nimeni că bogăţia nu este în aer sau în pământ, ci în braţe şi că, unde lipsesc braţele sau calitatea producţiei e proastă, nu poate fi nici vorbă măcar de ţară bogată”; 2. „Deci în ţară săracă am voit să introducem de-a gata toate formele civilizaţiei apusene.  Trebuiau şcoli. Prin ce le puteai înfiinţa? După cum am spus, buruiana noastră de leac – munca. Trebuia ca şcolile puţine, câte erau,  să se ridice la cel mai înalt grad de dezvoltare cu putinţă, precum se şi-ncepuse treaba în vremea în care d-nii Laurian şi M. Cogălniceanu ş. a. nu erau decât simpli profesori de liceu. Pentru atâta treabă erau ei buni.  Generaţia ce le-ar fi urmat ar fi făcut altele mai bune şi mai multe şi, în 30 de ani, câţi sunt de atunci, aveam astăzi şcoli destul de multe şi bune şi o generaţie sănătoasă care ar şti să gândească limpede şi cu temei şi să-nşire două cuvinte potrivite pe hârtie. Aceasta ar fi fost calea de dezvoltare prin muncă. Am luat calea contrară. Pe vechii profesori de liceu i-am  prefăcut în profesori de universitate, deşi nu se potriveau deloc, căci nu se ocupaseră toată viaţa cu-n singur obiect, apoi am făcut o mulţime de şcoli secundare, pe care le-am umplut cu care cum ne-au ieşit înainte, apoi mii de şcoli primare, la numirea personalului cărora chiar de cap ne-am făcut. Afirmăm că sunt sute de învăţători care nu ştiu să despartă cuvintele unul de altul, nici să pună punct şi virgulă unde trebuie. Nu mai pomenim de sintaxă sau de ortografie, căci în privirea aceasta e babilonie curată, şi fiecare crede că poate scrie cum îi place”; 3. „Pentru sarcina de subprefect se cere atâta ştiinţă, atâta patriotism pe care le poate avea numai unul cu multă şi temeinică cultură. Cum că vor fi între cei de azi şi oameni cumsecade admitem, dar, în orice caz, o cultură temeinică şi o experienţă lungă sunt o garanţie mai mare  decât nici o cultură şi nici o experienţă”; 4. „De la un capăt al ţării până la altul se corupe orice simţire curată, orice om onest”;

Citește și: MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (111)

Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Din abecedarul economic”): 1. „De câte ori un creştin s-apucă la noi să scrie un rând ca să lumineze neamul – presa este lumina, zic d-nia lor – de atâtea ori pune mâna-n raft şi scoate la iveală o carte nemţească sau una franţuzească şi răsfoieşte până găseşte  ce-i trebuie. Precum ni s-aduc toate de-a gata din străinătate şi n-avem alt chin decât să băgăm mâinile în mânecile paltonului venit de la Viena şi piciorul în cizma pariziană, fără a ne preocupa mai departe din câte elemente economice se compun lucrurile, tot astfel facem şi cu cunoştinţele; leluăm frumos din cărţi străine, le aşternem pe hârtie înlimba păsărească şi facem ca negustorul care nu-şi dă nici el seama de unde-i vine marfa, numai să se treacă. Chiar învăţaţii noştri, când vor să polemizeze, polemizează cu citate”;  2. „Bietul Ştefan Voievod! El ştia să facă fărâme pe turci, tătari, leşi şi unguri, ştia niţică slavonească, avusese mai multe rânduri de neveste, bea bine la vin vechi de Cotnari şi, din când în când, tăia capul vreunui boier sau nasul vreunui prinţ tătăresc. Apoi descăleca târguri de-a lungul râurilor, dăruia panţirilor şi dărăbanilor locuri bune pentru păşunarea hergheliilor de cai moldoveneşti, a turmelor de oi şi de vite albe, făcea mănăstiri şi biserici, şi apoi iar bătea turcii, şi iar descăleca târguri, şi iar se-nsura, până ce şi-au închis ochii în cetate la Suceava şi l-au îngropat cu cinste la  mănăstirea Putna. Ce-şi bătea el capul cu idei cum le au d-alde gazetari de-ai noştri, ce ştia el de subţietura de minte din vremea de azi?”; 3.”Îi mersese vestea voievodului românesc şi moldovenilor că nu sunt deprinşi a sta pe saltea turceşte, ci sunt totdeauna gata de război, oameni vârtoşi, care nu ştiu multă carte, dar au multă minte sănătoasă; averi mari iar n-au, dar nici săraci nu sunt”; 4. „Deci abecedarul nostru economic zice: Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită numai pentru a se ţine pe sine şi familia”;

Mihai Eminescu în „Timpul” din decembrie 1877. Reţinem din „Icoane vechi şi icoane nouă” („Frază şi adevăr”):   „Socialistul Bebel, în foaia sa „Volksstaat”, anul 1873, spune următorul lucru:”Sau există Dumnezeu, ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau nu există, şi-atunci putem face ce-om pofti”. Fraza ăntoarsă nu va fi nici mai clară şi mai cuprinzătoare de cum e. Să zicem: „Sau nu există Dumnezeu, ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau există, ş-atunci putem face ce-om pofti”. Tot astfel sunt toate frazele radicalismului. Oricum le-ai întoarce, cuprinsul lor nu s-adaogă, pentru că nu-l au; ba adesea contrariul lor cuprinde mai mult adevăr decât ele însele. „Luminează-te şi vei fi!”. Poate contrariul e adevărat. „Fii şi te vei lumina!” Căci o existenţă lungă şi sigură va avea drept fruct al ei cunoştinţa, adică lumina. Tot aşa-i şi cu „Voieşte şi vei putea!”. „Să poţi, şi-atunci vei şi voi!”, căci omul vrea ceea ce poate, nu când vrea ceea ce nu poate, nu-i în toate minţile”;

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani: Incendiu izbucnit la centrala termică

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul său. Aflată în bucătărie, proprietara a observat că centrala termică a luat foc în urma unui scurtcircuit. S-a evacuat imediat și a solicitat ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte bunuri din locuință. Proprietara, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

Publicitate

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;

 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și „Săptămâna verde” dedicate elevilor. Care sunt instrucțiunile ministerului

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”. Ministerul a transmis un set de instrucțiuni pentru inspectorate și școli privind organizarea activităților pentru elevi, în cele două programe, informează alba24.ro.

Recomandările privind aceste activități sunt pentru aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu. De asemenea, trebuie să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare, notează edupedu.ro.

Ministerul propune două abordări pentru desfășurarea acestor săptămâni:

forma educațională clasică, care presupune continuarea procesului de învățare cu focalizarea conținuturilor pe temele menționate;

Aaordări nonformale, care promovează învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale. Sunt încurajate atelierele practice, experimentele, proiectele interdisciplinare, vizitele de studiu și colaborările cu instituții, organizații sau specialiști din comunitate

Programul ”Școala altfel” – instrucțiuni

Publicitate

În programul educațional „Școala altfel”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline trebuie tratate cu extinderea și aplicabilitatea lor la viața cotidiană. Suplimentar, în programul educațional „Școala altfel” se vor aborda transversal teme legate de violență și consumul de droguri (și alte substanțe interzise), după instrucțiuni care vor fi prezentate la început de an școlar.

Acestea vor urmări mai ales implementarea eficientă a procedurii de management al cazurilor de violență școlară și al situațiilor corelate, inclusiv consumul de droguri/substanțe interzise, potrivit ministerului.

Programul ”Săptămâna verde”. Recomandări

În programul educațional „Săptămâna verde”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline se vor relaționa cu cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, cu accent pe cele relaționate direct de mediu.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi seară că aceste perioade nu ar trebui privite ca o pauză de la procesul educațional. Dimpotrivă, ar trebui considerate ca o oportunitate de a aborda disciplinele într-o altă logică, mai aplicată și legată de viața reală, inclusiv prin integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în toate materiile, nu doar în biologie sau ecologie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În următorul an școlar, Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Mașină în flăcări pe un drum din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Prelipca, comuna Văculești. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit mașina, a coborât imediat și a sunat după ajutor la 112.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate. Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

Publicitate

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Campania „Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare”! Prima activitate s-a desfășurat, vineri seară, în debutul Zilelor municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Din acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a reluat campania de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”, adresată atât personalului localurilor publice și vânzătorilor din unitățile comerciale, cât și tinerilor cu vârsta mai mică de 18 ani.

Prima activitate s-a desfășurat vineri seară, la debutul Zilelor municipiului Botoșani, iar campania va continua astăzi, la Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Traditionale organizat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Popauți.

Ca și anul trecut, obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea și combaterea vânzării/oferirii cu titlu gratuit de băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, precum și conștientizarea riscurilor consumului acestora de către minori asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice.
Activitățile de informare și de distribuire a pliantelor preventive vor fi organizate până la finalul lunii august, în zonele de competență ale structurilor operative ale inspectoratului, precum și la manifestările publice la care este permisă comercializarea băuturilor alcoolice, a energizantelor și țigărilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice/energizante sau a produselor din tutun, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale acestora, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, pot fi sancționați cu amendă de la 10000 de lei la 30000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending