Connect with us

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (110)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Teofil Vâlcu. Începutul sfârşitului. În seara zilei de 24 februarie 1989, în timp ce juca  rolul lui Mihai Gruia din „Sfânta Sfintelor” de Ion Druţă, partener fiindu-i Dionisie Vitcu, alt botoşănean remarcabil, a suferit un accident cerebral, moment în care a rămas fără vedere. Val Condurache îşi aduce bine aminte cele povestite de Dionisie Vitcu: „Vâlcu a simţit o durere cumplită la tâmple, s-a clătinat şi câteva secunde a rămas neclintit în decor. Probabil că dacă s-ar fi oprit atunci, oprind spectacolul, Teofil Vâlcu ar fi fost în viaţă şi astăzi. Marele lui respect pentru teatru şi pentru spectator l-au făcut să continue, deşi în ochiul lui explodase o crizantemă”. Revenindu-şi, încă venea la teatru, având momente când nu se simţea în apele lui.

Citește și: MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (109)

Vederea i-a dispărut încet – încet, a fost operat la Cluj, dar  nu i-a mai revenit niciodată. Devenind purtătorul unei drame personale, lipsa vederii, Teofil Vâlcu era tot mai încrezător în lumină astfel că, deşi orb, s-a întors pe scenă, caz unic în istoria teatrului.  Ultimul rol jucat, Oedip din „Oedip la Colona”, interpretat în 1992, este un rol de două ori dramatic: întâi prin destinul personajului interpretat, apoi prin destinul actorului care şi-a pierdut vederea, pentru că, după cum se ştie, Oedip era un rătăcitor rege orb. Spune Val Condurache: „Primitiv ca natură, Teofil Vâlcu întrupa, într-o singură zi, nimicnicia şi măreţia omenească, pentru că ACTORUL, ca şi POETUL, are privirea ingenuă, de parcă ar orbi în fiecare clipă”. Ştefan Oprea, un apropiat al actorului, deşi era convins că Teofil Vâlcu a orbit, scria  că de fapt „refuză să ne privească în ochi, pentru că a dorit prea intens să ne privească în suflet şi să ne trăiască pe fiecare aşa cum şi-a trăit sutele de personaje din care se compune şi peste care domină urieşeşte fiinţa lui, în aceeaşi măsură concentrată şi devastată de toamna vieţii”.

Teofil Vâlcu era de un optimim incurabil şi tot timpul credea că se va face  sănătos şi va vedea din nou. Îi spunea lui Ştefan Oprea: „În rest, dragă Fănică, trăiesc cu speranţa că într-o zi voi vedea din nou. Sunt puternic, sunt optimist. Nu ştiu cât o să mă ţină, dar deocamdată rezist şi sper. „Dum spiro, spero”, ne-a învăţat Cicero.”

Teofil Vâlcu. Sfîrşitul. După rolul lui Oedip, a avut loc un alt atac cerebral, urmat de o ţintuire la pat de aproape şase luni. Doctorii erau tot mai categorici în ceea ce priveşte viaţa lui Teofil Vâlcu: “un an, doi, dar nicio speranţă de însănătoşire totală sau revenire pe scenă”. Cei apropiaţi lui ştiau acest adevăr pe care nu i-l spuneau. Val Condurache, care îl vizita foarte des, îşi aminteşte: “Într-o după amiază mi-a povestit cum a urcat într-un avion pe uşa din spate şi a coborât şi a pe uşa din faţă. Umbra visului în care trăia începuse să se întindă şi asupra realului”. Peste aproape un an, acelaşi Val Condurache îşi aminteşte: “Era într-o vineri la prânz. Semnele pe care le primisem în cursul dimineţii erau descurajante, dar în martie 1993, Teofil Vâlcu mai trecuse, încă o data, pe lângă moarte, o vizitase, făcuse cunoştinţă cu ea.  Şi atunci venise preotul pentru ultima împărtăşanie. Şi totuşi viaţa biruise moartea care se instalase parcă pentru totdeauna. Când am ajuns acasă la locuinţa lui, Teofil Vâlcu murise de un sfert de oră, era cald. De data aceasta moartea  nu a mai putut fi păcălită”.

Publicitate

Teofil Vâlcu moare la 1 octombrie 1993 la Iaşi. A fost înmormântat la cimitirul “Eternitatea” din aceeaşi localitate. Uniunea Teatrală din România – UNITER dă titlul necrologului astfel: “Teofil Vâlcu – s-a prăbuşit un stejar”.

Teofil Vâlcu. Ultimul patriarh. Val Condurache e categoric: „Aşa cum şi în alte meserii au dispărut meşterii mari, pe lângă care cresc ucenici, şi din teatru au dispărut maeştrii”. La Iaşi, după George Popovici sau după Teofil Vâlcu, spune acelaşi Val Condurache, nu a mai apărut nici un patriarh, fiindcă „patriarhul nu este niciodată un dictator, el te sperie cu marea lui blândeţe” sau „un patriarh se naşte, nu se imită”. Ştefan Oprea îşi aminteşte cum, prin Iaşi „dacă ziceai „Conu Mihai”, toată lumea – chiar şi de pe cea mai îndepărtată străduţă de cartier – ştia că e vorba de Sadoveanu. Mai încoace, dacă ziceai „Conu Miluţă”, şi-n miezul  nopţii primeai semn că interpretul Chiriţei se află în inimile tuturor. A venit rândul lui „Teo” sau „Măria Sa” şi toată lumea ştia că e vorba de Teofil Vâlcu”.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

COMUNA DÂNGENI – ANUNȚ DE INTERES PUBLIC: Licitație publică

Publicat

Publicitate

Unitatea administrativ-teritorială Dângeni, județul Botoșani organizează în data de 16.04.2025 ora 10:00 licitație publică pentru închirierea pe o durată de 10 ani a unui spațiu care poate fi folosit ca și farmacie cu o suprafață de 45,44 mp la care se mai adaugă o suprafață de 39,55 mp care este folosit ca și spațiu comun.

Documentele necesare se pot ridica de la sediul Primăriei Comunei Dângeni începând cu data de 7.04.2025, costul și condițiile de plată pentru obținerea documentelor potrivit prevederilor OUG nr. 57/2019 este de 50 lei ce se achită la casieria Primăriei.

Ofertele se pot depune la sediul Primăriei începând cu data de 09.04.2025 până pe data de 15.04.2025.

Relațiile suplimentare se pot obține telefonic la: 0742856793 sau la sediul Primăriei.

Citeste mai mult

Eveniment

Salariu majorat la cerere! Când și cum să ceri o mărire de salariu la orice firmă din România, ca să nu fii refuzat niciodată

Publicat

Publicitate

Ai ajuns în punctul în care știi că meriți mai mulți bani. Muncești din greu, ai rezultate bune, colegii te respectă, șefii se bazează pe tine, dar… salariul tău a rămas același. Nu-i așa că e frustrant? Asta pentru că mărirea de salariu nu vine de la sine. Trebuie să o ceri, dar să știi exact când și cum să o faci, ca să nu fii refuzat. Nu e vorba doar de noroc, ci de strategie. Dacă ai abordarea potrivită, vei pleca din biroul șefului cu un zâmbet larg și un salariu mai mare, scrie playtech.ro.

Momentul perfect: când să ceri o mărire?

Nu te duci la șef într-o zi haotică, când e stresat și are alte probleme. Nici după o perioadă în care firma merge prost sau s-a tăiat din bugete. Cel mai bun moment să ceri o mărire de salariu este după ce ai demonstrat că aduci valoare. Dacă tocmai ai finalizat un proiect de succes, ai adus economii companiei, ai crescut vânzările sau ai îmbunătățit ceva semnificativ, acum e momentul. Efectul e mai puternic dacă cererea vine imediat după ce ai făcut ceva impresionant.

Mai există și alte momente strategice: la final de an, când se fac evaluările de performanță, sau după un an de muncă în firmă, dacă ai dovedit că ești indispensabil. Dacă firma are rezultate financiare bune și se fac angajări, e clar că există bani. De ce să nu fie și pentru tine?

Cum pregătești terenul?

Nu intri în birou pur și simplu și spui „Vreau mai mulți bani!”. Asta e rețeta sigură pentru un refuz. În schimb, trebuie să ai un „dosar” în minte cu toate motivele pentru care meriți mai mult. Fă o listă clară cu realizările tale, economiile pe care le-ai adus companiei, responsabilitățile în plus pe care le-ai preluat. Ai crescut vânzările? Ai adus un client nou? Ai eficientizat procesele? Ai învățat ceva nou care te face mai valoros? Fiecare detaliu contează.

Publicitate

Un alt truc este să cercetezi piața. Vezi cât se plătește pentru poziția ta în alte companii. Dacă descoperi că angajații cu aceleași competențe ca tine câștigă cu 20-30% mai mult, e un argument solid. Nimeni nu vrea să piardă un angajat bun doar pentru că nu i-a oferit salariul corect.

Cum formulezi cererea ca să primești un „DA” rapid?

Tonul face diferența între succes și eșec. Nu te plângi că ai nevoie de bani, nu aduci în discuție probleme personale. Șefii vor rezultate, nu emoții. Abordarea corectă este una profesionistă: „În ultimul an am contribuit la X și Y, am crescut eficiența echipei, am adus clienți noi și am preluat responsabilități suplimentare. Cred că este momentul să discutăm o ajustare a salariului care să reflecte aceste contribuții.”

Dacă ești pregătit cu argumente solide și ai încredere în tine, răspunsul va fi mult mai greu de refuzat. Important este să eviți să ceri o sumă anume din prima. Mai bine îl lași pe angajator să vină cu o ofertă. Dacă e sub așteptările tale, poți negocia elegant spunând: „Mă așteptam la o valoare mai aproape de X, având în vedere impactul pe care l-am avut.”

Ce faci dacă totuși ești refuzat?

Se poate întâmpla, chiar dacă ai făcut totul bine. Uneori, compania nu are buget sau politica salarială nu permite măriri în acel moment. Dacă primești un „nu”, nu pleca cu capul plecat. Întreabă ce ai putea face pentru a merita o mărire în viitor și cere un termen clar: „Ce ar trebui să îndeplinesc ca să discutăm din nou peste trei luni?”

Dacă nu primești un răspuns clar sau dacă simți că nu există interes să fii recompensat corect, poate e timpul să îți reevaluezi opțiunile. Piața muncii e dinamică, iar dacă ai competențe valoroase, vei găsi un angajator care să te plătească pe măsura muncii tale.

Banii nu vin la cei care așteaptă, ci la cei care cer!

Dacă nu ceri, nu primești. E simplu. Angajatorii nu îți vor crește salariul din proprie inițiativă, pentru că e mai convenabil pentru ei să te plătească la nivelul actual. Dar dacă vii cu argumente solide, îți alegi momentul perfect și îți formulezi cererea inteligent, ai toate șansele să obții o mărire fără emoții.

Acum știi ce ai de făcut. E timpul să îți iei inima în dinți și să ceri ceea ce meriți!

Citeste mai mult

Eveniment

O nouă regulă pentru obținerea vizelor SUA, anunțate de ambasada de la București. Intră în vigoare în 7 aprilie

Publicat

Publicitate

O nouă regulă pentru obținerea vizelor SUA: Ambasada americană în România a anunțat, miercuri că, începând din 7 aprilie, persoanele care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a demonstra că au utilizat acelaşi formular de cerere pentru a-şi programa interviul, scrie alba24.ro.

„Începând cu 7 aprilie 2025, toţi solicitanţii de viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a demonstra că au utilizat acelaşi formular de cerere DS-160 pentru a-şi programa interviul”, au scris reprezentanții Ambasadei SUA în România, într-o postare pe Facebook.

Înainte de interviu, solicitanții trebuie să verifice dacă au completat și trimis formularul DS-160 online și să se asigure că numărul codului de bare de pe pagina de confirmare DS-160 corespunde cu cel utilizat pentru programarea întâlnirii.

În cazul în care numerele nu corespund, solicitanților care și-au programat întâlnirea folosind un formular incomplet sau incorect nu li se va permite să susțină un interviu și li se va solicita să își reprogrameze întâlnirea prin intermediul USTravelDocs.com, folosind numărul de cod de bare DS-160 corespunzător.

Ambasada transmite că secția consulară nu poate modifica sau actualiza numerele codului de bare DS-160 în numele solicitanților.

O nouă regulă pentru obținerea vizelor SUA: Formularul DS- 160

Publicitate

Formularul DS-160 („Online Nonimmigrant Visa Application”) este o cerere online utilizată pentru a solicita toate vizele de neimigrant în SUA, inclusiv vizele de vizitator B-1/B-2, vizele K (logodnic), vizele de student F-1 și vizele de muncă, precum H-1B, O-1 și altele.

În esență, pentru orice tip de viză temporară necesară pentru a intra în Statele Unite, va trebui completat și trimis online formularul DS-160.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (339)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

 

Daniel Sur, în „Apostrof” nr. 5 din 2019, reluând o idee a lui Yuval Noah Harari despre viitorul omului: „…crede că principala boală de care va suferi omul într-un viitor imediat este irelevanţa. Că omul va deveni inutil…”;

 

Publicitate

Constantin Cubleşan definind poezia: „O emoţie care se materializează în cântec”;

 

Vă rog să vă opriţi asupra unui poem scris de Alexandru Florin Rădulea şi care  se intitulează „a cumpăra un zbor”:

„a venit îngerul şi mi-a spus:

– nu vrei să-ţi dai bocancii jos şi să zbori?

eu nu am fost în stare să-i răspund;

cuvintele pe care le-aş fi putut răspunde

se ridicau spre văzduh, precum sufletul unui muribund.

 

a venit îngerul şi mi-a spus:

– nu vrei să te descalţi şi să zbori cât mai sus?

– cum să zbor? am întrebat ulterior

– să zbori, aşa, în mintea ta de vinecior

că, oricum, ai acolo spaţiu din belşug;

îmi spuse îngerul cu un oarecare prieteşug.

 

iar eu, naiv şi curios din fire, am întrebat

– şi unde să zbor, mă rog?

– spre binele tău

mi-a răspuns îngerul, înălţându-se uşor.

(vezi „Apostrof” nr. 5 din 2019)

 

Scriitorul, jurnalistul şi scenaristul Didier Decoin, secretarul general al Academiei Goncourt,  acordă un interviu Despinei Jderu (vezi „Observator cultural nr. 975 din 2019). La un moment dat, Didier Decoin ne recomandă doi scriitori francezi clasici: „Cei doi scriitori clasici la care mă întorc mereu sunt Proust şi Malraux. Revin la observaţiile lui Proust şi la umorul lui, la reuniunile organizate la Madame Verdurin, care mă amuză cumplit. Fraza lui Proust nu mi se pare dificilă. Trebuie să te arunci în ea şi apoi să înoţi. Un alt scriitor pe care îl recitesc este Alexandre Dumas. Este formidabil. Singurul care a reuşit tot ceea ce a făcut. I-am cerut lui Jacques Chirac să-l primească în Pantheon. Preşedintele m-a chemat la Elysee şi m-a întrebat: „Chiar credeţi că este un scriitor enorm şi merită să fie în Pantheon?” „Domnule preşedinte, chiar cred”, i-am răspuns. Pe lângă tot ceea ce a scris, a fost un om desăvârşit. A luptat împotriva pedepsei cu moartea, a rasismului, a misoginismului, toate sunt problemele societăţii de astăzi. Dacă cineva merită să intre în Pantheon nu doar ca scriitor, ci şi ca om, este Dumas. Cortegiul funerar a fost urmat de o femeie de culoare, într-o ceremonie extraordinară dedicată primirii lui Alexandre Dumas la Pantheon.”;

 

Ion Simuţ, în „Familia” nr. 5 din 2019, publică eseul (mai mult un articol de opinie) intitulat „Elegie pentru revistele literare”. Articolul este dur şi merită citit pentru obiectivitatea opiniilor. Menţionăm că a fost reluat şi în„Observator cultural nr. 975 din 2019. Reţinem concluzia mare: „…avem o presă literară inflaţionistă, şablonardă, uniformizată, rubricardă, îmbătrînită, inerţială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială. Soluţii sau remedii există pentru fiecare dintre aceste defecte, dar mai întâi ele trebuie asumate. Un pacient care nu-şi recunoaşte boala şi simptomele ei nu are cum să fie tratat eficient”;

Ion Simuţ, în “Observator cultural”  nr. 975 din 2019, despre revistele literare de azi:

  1. a) “Revistele de cultură, (cu cele trei excepţii: “România literară”, “Dilema veche” şi “Observator cultural”) nu au difuzare, nu au vizibilitate pe piaţă, nu au public, din nefericire, şi nu fac nimic pentru a-l identifica şi a-l câştiga; aproape tot tirajul se dă colaboratorilor, celorlalte reviste şi prietenilor;
  2. b)Revistele de cultură nu au orizont şi spirit jurnalistic: adună literatură şi recenzii uşurele, complezente, pe care le împachetează neatractiv şi neproblematic; revistele noastre nu au întrebări, nu au nelinişti, nu fac investigaţii, nu ridică problem în domeniul culturii”;
  3. c) “Revistele de cultură sunt făcute predominant de poeţi, rămăşiţe de mentalitate ale vechii epoci, dar poeţi buni, care burduşesc sumarul cu poezie şi îşi închipuie că au dat lovitura; poezia a căzut din rangul comunist în această epocă de piaţă, dar nimeni nu vrea să vadă, se iluzionează că tot genul liric se poartă; din păcate, nu se mai poartă, iar la recitalurile USR elevii aduşi cu forţa râd pe înfundate şi se distrează”;

 

Deschid „România literară” nr. 27 – 28 din 2019. La „poemul săptămânii” e prezent Gellu Dorian cu „Literatura”.  Reţin câteva versuri: „întâi de toate priveşti prin gaura cheii din pagină / şi deodată sânge, şi deodată iubire, şi deodată ură / şi deodată totul, / apoi închizi uşa, între coperte e linişte ca în rai, / în afara lor e ca în iad, dar fără iad nu poţi alege raiul, / fiecare pagină e o ţară în care emigrezi…”;

 

Preşedintele ARACIP, Şerban Iosifescu, în „Ziarul Lumina” din 8 iunie 2019, declară: „Sistemul de învăţământ nu este nici echitabil şi nici just, nu este just inclusiv în repartiţia resurselor, pentru că, pe de o parte, cei care au – au şi mai mult, iar cei care nu au – au mai puţin şi se produce chiar un transfer invers de resurse de la cei care nu au la cei care au”;

 

La editura „Baroque Books & Artsdin Bucureşti a apărut volumul „Citeşte! Te rog, citeşte!”  semnat de Felicitas von Lovenberg. Simona Preda, în „România literară” nr. 27 – 28 din 2019, publică o cronică în care include şi „cele zece drepturi inviolabile ale cititorului” în propunerea scriitorului francez Daniel Pennac:

  1. a) „dreptul de a nu citi”;
  2. b) „dreptul de a sări pagini”;
  3. c) „dreptul de a nu citi o carte până la capăt”;
  4. d) „dreptul de a reciti”;
  5. e) „dreptul de a citi orice”;
  6. f) „dreptul la bovarism (adică dreptul de a interpreta romanul ca pe o realitate);
  7. g) „dreptul de a citi oriunde”;
  8. h) „dreptul de a răsfoi”;
  9. i) „dreptul de a citi cu voce tare”;
  10. j) „dreptul de a tăcea”;

 

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending