O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
Eminescu despre Austria şi austrieci în „Convorbiri literare” din 1 august 1876. Eminescu publică un articol de întindere intitulat „Influenţa austriacă asupra românilor din principate”. Reluăm câteva idei din acest articol, parte a volumului „Mihai Eminescu . Opera politică” (Editura „Timpul”, Iaşi, 1998); 1. „… şi dacă întrebăm care element parazit a intrat cu sistemul său de artere în organismul vieţii noastre naţionale, va trebui să răspundem: în cea mai mare parte, CEL AUSTRIAC.”; 2. „Din punct de vedere austriac, ar fi nedrept însă de a pretinde ca Austria să ne cruţe pe noi. Pentru orice patriot austriac e o datorie de a deschide porţile Orientului pentru colonizarea prisosului copiilor săi şi desfacerea mărfurilor sale, cu un cuvânt pentru pionierii cuceririi sale. Ar fi absurd din punct de vedere austriac de a pretinde ca ea s-o facă aceasta cu arma în mână, când are înainte-i o cale paşnică, nebătătoare la ochi şi care nimiceşte pe contrar în mod atomistic, atacând prin agenţi economici nu forma statului, ci pe fiecare membru al statului în parte, care nici ştie, nici voieşte să se sustragă de la această influenţă.”; 3. „Să venim la republicile române care, ca şi cele antice, trăiau prin exploatarea sclavilor şi a ţăranilor, unde Domnul era cu mâinile legate şi cel întâi între egali – primus inter pares – unde o clasă stăpânea totul. Vodă, adică statul, putea să zică da, Hâncu zicea ba şi pe-a lui Hâncu rămânea. Să vedem cum libertatea când nu porneşte din armonia intereselor ci din individualism, nimiceşte clasele sociale şi în urmă şi statul, cum, prin înmulţirea neamului lui Hâncu, influenţa economică a Austriei devine distructivă şi cum, sub ea abia, Hâncu îşi deschide ochii, se sperie de câte vede şi nu ştie de unde vin relele, nu ştie că vin din „ba” al lui.”; 4. „Vecinătatea Austriei e omorâtoare pentru noi dacă nu ne vom trezi de cu vreme şi nu vom arunca la naiba toţi perceptorii, subperceptorii, sub-sub–perceptorii, dacă nu vom descărca pe ţăran şi nu-i vom asigura o dezvoltare liniştită, dacă nu ne vom hotărî să nu purtăm nici un product străin pe noi, precum au făcut ungurii în vremea absolutismului.”;
Eminescu, în “Curierul de Iaşi” din 16 iulie 1876, despre Austria şi austrieci care voiau să ia sub protectorat “Confederaţia Dunăreană”: “… dar exemplul României ar trebui întipărit în mintea popoarelor de peste Dunăre, ar trebui să li se spuie că protectoratul Austriei este echivalent cu sărăcirea, cu stoarcerea populaţiilor prin agenţi economici fără patrie şi că acelea n-ar forma decât terenul de nutriţie al dezvoltatelor sisteme intestinale de la bursa din Viena. În loc de a trăi pentru ele însele, în loc de a forma prin clasele lor pozitive terenul înfloririi unei culturi naţionale, acele clase ar devein mijlocul de trai pentru o cultură străină, pentru un popor strain, pentru o industrie străină. Acele popoare ar ajunge la proletariatul plugului, ar fi silite să asude o zi pentr-o cutie de chibrituri, să plătească, cu greaua lor muncă agricolă, secăturuile şi nimicurile industriale ale mult civilizaţilor austrieci.”;
Eminescu, în “Timpul” din decembrie 1877, în “Icoane vechi şi icoane nouă” capitolele I şi al II-lea: 1. “Legile noastre sunt străine; ele sunt făcute pentru un studiu de evoluţie socială care în Franţa a fost, la noi n-a fost încă. Am făcut strane în biserica naţionalităţii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care să constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oameni a căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stârpiturile, plebea intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oameni care riscă tot pentru că nu au ce pierde, tot ce-i mai de rând şi mai înjosit în oraşele poporului românesc, căci, din nefericire, poporul nostru stă pe muchia ce desparte trei civilizaţii deosebite: cea slavă, cea occidental şi cea asiatică şi toate lepădăturile Orientului şi Occidentului…”; 2. “Am admis legiuiri străine? Ei bine, nu le-am admis pentru român, cu trebuinţele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau şi care ştiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare”; 3. “Franţuzul nu-i mai cu cap decât noi… dar mai este un cusur la mijloc, care ne-mpiedică sau ar fi trebuit să ne-mpiedice. Franţuzul ia o bucată de metal în preţ de 50 de parale şi-ţi face din ea un ceasornic pe care ţi-l vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lână cu un franc şi el ţi-o trimite înapoi sub formă de postav şi-ţi ia pe aceeaşi oca 20 de franci; franţuzul ia paie de orez, care nu-i ţin nimica, şi-ţi împleteşte din el o pălărie pe care nevasta dumitale dă trei sau patru napoleoni”;
Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News