Connect with us

Eveniment

Ministrul Cseke Attila a declarat la Botoșani că va susține investiția viitorului Ambulatoriu de specialitate de la „Mavromati”

Publicat

Publicitate

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a vizitat, vineri, locaţia viitorului Ambulatoriu de specialitate de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, ocazie cu care a declarat că Guvernul va susţine această investiţie, relatează AGERPRES.

Ambulatoriul, care va fi construit în baza unui proiect finanţat de Compania Naţională de Investiţii (CNI), va costa peste 13 milioane de euro. Documentaţia se află în fază de avizare la Ministerul Dezvoltării, urmând ca, în scurt timp, să fie aprobată de Guvern.

„Vom susţine acest demers, pentru că este important. Infrastructura sanitară este importantă şi este important pentru mine, pentru că e altceva să prezinţi în şedinţa de Guvern ceea ce ai văzut cu ochii tăi, nevoia de construi acest ambulatoriu de specialitate”, a afirmat ministrul Dezvoltării.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, a declarat la rândul său că investiţia într-un nou ambulatoriu reprezintă o necesitate pentru întreg sistemul sanitar din Botoşani.

„Spitalul Judeţean Mavromati este una din cele mai mari unităţi spitaliceşti din regiunea Moldovei. Este un spital judeţean cu peste 1.500 de paturi şi peste 2.000 de salariaţi. Este un proiect aşteptat nu doar de personalul medical, ci de toţi pacienţii noştri, pentru că de o parte vorbim de această construcţie, iar pe de altă parte vorbim şi de dotarea cu tot ce înseamnă mobilier, aparatură medicală şi tot ceea ce presupune un ambulatoriu de specialitate”, a precizat la rândul său preşedintele Consiliului Judeţean.

Clădirea, care se va construi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, va avea demisol, parter şi trei etaje, cu o suprafaţă construită de 1066 mp, cu 34 cabinete de specialitate, săli de investigaţii şi săli de tratament, spaţii administrative şi auxiliare. Sectorul de spitalizare de zi va avea o capacitate totală de 49 paturi distribuite în saloane şi rezerve.

Publicitate

Sursa: AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Peste patru tone de petarde confiscate de polițiștii botoșăneni

Publicat

Publicitate

În perioada 22 septembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Botoșani, în colaborare cu polițiștii celorlalte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au acționat în baza Planului de acțiune „PIROTEHNIC” pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale, referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice.

 

Astfel, de la începutul acțiunii și până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au fost întocmite 47 de dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare și au fost efectuate 37 de percheziții domiciliare la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.

 

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat peste 4 tone de articole pirotehnice, rezultatele obținute indicând o creștere semnificativă față de anii anteriori.

 

Publicitate

Amintim faptul că, în perioada 2023–2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au confiscat peste 800 kilograme de materiale pirotehnice, în urma acțiunilor de control și verificare desfășurate la nivelul județului Botoșani.

 

În perioada 2024–2025, ca urmare a intensificării activităților specifice, au fost confiscate aproximativ 2.700 de kilograme de materiale pirotehnice.

 

Cetățenii sunt încurajați să sesizeze orice activitate ilegală.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani reamintește faptul că achiziționarea, deținerea și folosirea articolelor pirotehnice interzise constituie infracțiune, conform legii și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aceeași pedeapsa este suportată și de comerciantul persoană fizică sau juridică neautorizată.

 

Tot aceeași pedeapsă se aplică și pentru operatorii economici autorizați care comercializează articole pirotehnice interzise la utilizare și deținere, precum F2, F3, F4, P1, P2, T1 și T2, persoanelor din publicul larg.

 

Cu o pedeapsă cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă se pedepsește:

 

-comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1, către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;

 

-comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;

 

-prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de legislația în vigoare.

 

 

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale la Dorohoi. Zeci de persoane verificate

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza localității Dorohoi.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.400 de lei .

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier .

 

Publicitate

În același context, polițiștii au restras un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Mașinile înmatriculate în alte țări, luate la ochi de polițiști. Amplă acțiune în județ

Publicat

Publicitate

În perioada 15 octombrie – 31 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier împreună cu alte subunități de profil au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autovehicule înmatriculate în alte state, pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate aproximativ 400 de autoturisme înmatriculate în alte state.

 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 13 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare .

 

Publicitate

Totodată, au fost retrase 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Atenționări ANPC pentru românii care fac cumpărături online pe anumite site-uri. Ce trebuie să știe

Publicat

Publicitate

Românii care fac cumpărături online de pe anumite site-uri sunt atenționați de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) privind anumite situații.

Directorul Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere a Pieţei din cadrul ANPC, Paul Anghel, spune că în cazul site-urilor din afara UE, capacitatea de sancționare este limitată.

„Atenție la magazinele din afara UE – Dacă operatorul economic care administrează site-ul de pe care achiziționați produsele nu are personalitate juridică în Uniunea Europeană capacitatea autorităţilor de a interveni în protejarea intereselor consumatorilor este limitată”, a menționat Paul Anghel, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Recomandări pentru cumpărători

Mesajul a fost transmis în contextul promoțiilor din perioada de iarnă. Acesta a transmis recomandări:

Înainte de a cumpăra, clienții sunt sfătuiți să:

  • compare prețurile (pot fi utilizate comparatoare online)
  • citească atent descrierea produsului
  • verifice stocul, TVA-ul și costul livrării
  • se asigure că prețul redus din coș este cel afișat inițial

Pentru cumpărături online sigure:

Publicitate
  • verificați „https” și simbolul de site securizat
  • nu divulgați PIN-ul sau datele bancare
  • contactați comerciantul dacă aveți nelămuriri

Recenzii & transparență:

  • citiți recenziile reale ale produselor
  • magazinul trebuie să afișeze clar datele firmei, prețul final, livrarea și dreptul de retur

Reduceri, condiții de livrare și retur

Reducerile trebuie să fie reale:

  • prețul redus trebuie să fie mai mic decât cel mai mic preț din ultimele 30 de zile
  • reducerea trebuie afișată clar (preț vechi vs. preț nou / procent)

Livrare & retur:

  • Livrarea: maximum 30 zile
  • Online: 14 zile drept de retur (fără explicații)
  • banii se rambursează în maximum 14 zile
  • garanția legală: minimum 2 ani. Garanția se aplică și la reduceri.
  • clientul are dreptul la reparare, înlocuire sau rambursare
  • responsabil este întotdeauna vânzătorul, nu service-ul

Românii se pot adresa:

  • pentru relația cu comerciant din UE: contactați Centrul European al Consumatorilor Romania – ECC Romania
  • pentru relația cu comerciant din România: ANPC

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending