Connect with us

Eveniment

Mici, dar răi: Copii surprinși vandalizând un tablou electric la un loc de joacă. Au fost avertizați de polițiștii locali

Publicat

Publicitate

Un grup de copii a fost depistat în timp ce încerca să forțeze încuietoarea tabloului electric al camerelor de supraveghere dintr-un loc de joacă din Botoșani.

Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 31 mai, în zona străzii Adrian Adamiu, și a fost surprins în direct de camerele video ale Poliției Locale.

Imediat după sesizare, o patrulă de ordine publică s-a deplasat la fața locului. Polițiștii locali i-au identificat pe copii și i-au avertizat în legătură cu riscurile la care se expun, atrăgându-le atenția că manipularea instalațiilor electrice este extrem de periculoasă. De asemenea, li s-a explicat că un comportament civilizat este esențial în spațiile publice, mai ales în zonele special amenajate pentru ei. Din fericire, nu au existat victime sau pagube materiale în urma acțiunii.

Totuși, autoritățile au decis să nu aplice sancțiuni în acest caz, alegând o abordare mai potrivită vârstei celor implicați, preferând doar să îi certe și să îi atenționeze verbal.

Poliția Locală reamintește părinților importanța supravegherii copiilor și a educației privind comportamentul în spațiile publice.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Contribuții la sănătate pentru pensiile mai mari de 3000-4000 de lei. Propuneri CNAS pentru eficientizarea cheltuielilor

Publicat

Publicitate

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va propune Guvernului, până în 30 iunie, un memorandum pentru eficientizarea cheltuielilor instituției. Președintele CNAS, Horațiu Moldovan spune că lărgirea bazei de contribuție la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă o temă analizată, scrie alba24.ro.

”Ne gândim la lărgirea bazei de contribuție la FNUASS. Sunt anumite categorii care ar merita să fie incluse nu pentru că se constituie în venituri suplimentare la FNUASS, ci pur și simplu pentru că este corect din punct de vedere social, e corect față de noi înșine, unii față de alții.

De exemplu, anumite categorii de co-asigurați. Anumite pensii peste o anumită valoare, (…) la cele mari și foarte mari, peste 3.000-4.000 lei”, a afirmat, joi, Moldovan, citat de Agerpres.

CNAS: noi mecanisme de finanțare

Potrivit lui Moldovan, prin extinderea bazei de contribuție la FNUASS doar la aceste categorii, s-ar putea face ”minuni cu medicamentele”.

”Am putea să creștem limita bugetară care este alocată pentru contractele cost-volum, cost-volum-rezultat, care este în momentul de față la 6 miliarde și avem nevoie pe real de 8 miliarde. Am putea să ne gândim la noi mecanisme, pentru că acum avem o anumită finanțare în pachetul de bază.

Am putea să ne gândim la noi mecanisme în ceea ce privește decontarea în pachetul de bază, la nivel de medic de familie, la nivel de ambulator de specialitate, la nivel de spital. Am putea să ne gândim la o plată corectă și la o sustenabilitate reală a cheltuielilor spitalelor. (…)

Publicitate

Noi plătim mai multe influențe salariale în momentul de față pentru spitale decât plătim pentru serviciile pe care le prestează spitalele, pe spitalizare continuă și spitalizare de zi. În felul acesta, fără nicio rezervă spun, că nu se încurajează munca. Adică, unele spitale care nu sunt performante stau liniștite pentru că le este asigurată cheltuiala de personal, fără ca managerii să fie preocupați de performanță, de a atrage pacienții”, a adăugat Moldovan.

Tariful pe caz ponderat, regândit

Președintele CNAS susține că trebuie regândit ”tariful pe caz ponderat”, iar influențele salariale trebuie incluse în acest tarif.

”În ceea ce privește mecanismele de price sharing, clawback, cost-volume și cost-volume-rezultat, este un loc în care putem să eficientizăm. (…) Discutăm despre posibile mecanisme prin care să încercăm să cuantificăm în aceste plăți pe care le facem pe cost-volume și anumite elemente de eficacitate clinică. (…)

Să regândim mecanismul de pricing a medicamentelor, să regândim mecanismul de rambursare, inclusiv din această perspectivă a mecanismului cost-volume și cost-volume-rezultat, pentru a include anumite elemente de rezultat clinic”, a mai spus șeful CNAS.

Horațiu Moldovan a menționat că în viitor va fi analizată și varianta unor asigurări complementare de sănătate pentru cei ce duc o viață nesănătoasă.

Citeste mai mult

Eveniment

Moșii de vară 2025: Semnificații, tradiții și obiceiuri din sâmbăta înainte de Rusalii. Ce se dă de pomană

Publicat

Publicitate

Moșii de vară 2025: sâmbătă, 7 iunie, cu o zi înaintea sărbătorii de Rusalii, sunt pomeniți cei trecuți în neființă. În toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de pomenire. Credincioșii dau de pomană și aprind lumânări în cimitire, scrie alba24.ro.

Două sâmbete din an sunt rezervate special de Biserica Ortodoxă pentru pompenirea general a morților: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoșatei Judecăți/ Postul Paștelui) și Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).

Tradițional, acestea poartă denumirea de ”moși” (Moșii de iarnă/Moșii de vară). În aceste zile se face pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor cei adormiți, potrivit crestinortodox.ro

În sâmbata dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbata Rusaliilor sau „Moșii de vară”), se face pomenirea morților, prin rugăciuni, pentru ca și ei să se bucure de darurile Sfântului Duh.

Moșii de vară 2025: semnificații religioase

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtășească fie de fericire, fie de suferință. Aceste stări dureaza până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc.

Ortodocșii se roagă pentru a ajunge la Judecata universală într-o stare mai bună decât aceea cu care cel adormit s-a despărțit de trup, mai scrie crestinortodox.ro.

Publicitate

Sunt și alte zile pentru pomenirea morților: 6 august – sărbătoarea Schimbării la Față a Domnului (Biserica se roagă ca și cei morți să se împărtășească de lumina dumnezeiască a Taborului), de „Paștile Blajinilor”, după Duminica Tomii, Joia Înălțării Domnului.

Slujbele de pomenire a celor care nu mai sunt în viață se numesc „parastase“. Prin pomenirea morților se înțelege grija pentru sufletul celor dragi, trecuți la cele veșnice.

Moșii de vară 2025: tradiții și obiceiuri

Potrivit tradiției, se credea că sufletele morților, dupa ce au părăsit mormintele în Joia Mare și au ”zburat” timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană, în sâmbăta Rusaliilor.

Oamenii făceau ritualuri de ”îmbunare” a spiritelor morților: împodobeau gospodăriile și mormintele cu ramuri de tei și dădeau de pomană. Sărbătoarea mai este denumită și Moșii cireșelor, fiind în luna iunie.

De obicei, în această perioadă se organizează târguri mari, tradiţionale, iar credincioşii se pot aproviziona cu vase de lut, cu alimente şi cu obiecte necesare pentru pregătirea parastaselor. Se spune că, dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi bogată.

La sărbătoarea moşilor, se crede că răposaţii aşteaptă să primească ofrande. Dacă familia uită sau neglijează să împlinească datina, răposaţii rămân supăraţi. În sate, ofrandele se împart mai ales săracilor şi străinilor. Nu este încurajat schimbul de pomeni între rude.

Se spune că este bine ca mâncarea dată de pomană să fie caldă, deoarece mirosul bucatelor calde îi satură pe cei trecuţi la viaţa veşnică.

Moșii de vară 2025: ce se dă de pomană

La slujba de pomenire, se duc la biserică, pentru binecuvântare anumite ofrande: colivă, colaci, vin şi cireşe. Astfel de ofrande se mai duc în cimitire şi în ziua următoare, în Duminica Rusaliilor, numită şi Duminica Pogorârii Duhului Sfât sau a Cincizecimii.

De Moşi se aduc la biserică frunze de nuc şi ramuri de tei. După ce sunt binecuvântate de preoţi, acestea se pun la streaşina casei sau la icoană pentru a ocroti acea gospodărie de pagubă şi de boală.

În sâmbăta dinaintea Rusaliilor, în gospodării se prepară mâncăruri calde. Astfel de preparate se dau și de pomană, mai ales dacă erau preferate de către cei trecuți la cele veșnice.

În cimitire, credincioşii aprind lumânări, care vor arde pe parcursul ritualului de pomenire. Aceștia dau de pomană și vase de lut, de porţelan sau de lemn, căni împodobite la toartă cu flori de tei şi umplute cu lapte.

În general, se pregătesc între 3 și 7 farfurii sau pachete pentru fiecare suflet pomenit. Numărul 3 simbolizează Sfânta Treime, în timp ce 7 reprezintă zilele creației sau numărul complet al virtuților. În unele zone, se pregătesc pachete suplimentare pentru a fi oferite săracilor sau pentru a fi puse pe morminte.

Fiecare pachet conține, pe lângă alimente, și obiecte precum lumânări, prosoape, căni sau farfurii, care sunt considerate daruri pe daruri pentru cei adormiți. Lumânările aprinse simbolizează lumina credinței, iar obiectele sunt oferite pentru a „folosi” sufletelor în lumea de dincolo, potrivit antena3.ro.

Moșii de vară 2025: superstiții

Se crede că începând cu Joia Mare din Săptămâna Patimilor şi până la Rusalii, cerul, raiul şi iadul sunt deschise. În acest interval de 50 de zile, sufletele morţilor au călătorit libere prin locurile unde au trăit, iar acum acestea sunt triste, pentru că trebuie să se reîntoarcă în lumea de dincolo, părăsindu-i pe cei dragi.

La Moşii de vară toţi morţii se duc pe Valea cu Dor. Acolo ei vor să vadă ce bucate au primit de pomană, până la Rusalii, atâta vreme cât au lipsit. Răposații care nu găsesc pomană pe Valea cu Dor se retag triști în mormânte lor și țin în braţe doar multe crengi cu flori de tei.

Se spune că în această zi nu se mătură, întrucât morţii vor primi praf în loc de mâncare şi nici nu se spală. Chiar dacă stai la casă, este interzis să dormi în afara casei, pentru că te poţi întâlni cu spiritele morţilor care cutreieră pe pământ.

De asemenea, nu este bine să treci pe lângă fântâni sau printr-o răscruce de drumuri, pentru că pe acolo trec duhurile rele.

Pentru ca în grădina casei să rodească tot ce au semănat, gospodarii trebuie să dea de pomană ceapă verde şi usturoi.

În sâmbăta dinainte de Rusalii, nu se lucrează în gospodărie și la câmp, pentru că aduce ghinion. Nu este bine să te cerți în această zi, ci să cauți împăcare și liniște.

Citeste mai mult

Eveniment

Forbalist de la FC Botoșani, în lotul de 23 de jucători al naționalei de tineret pentru Campionatul European de Fotbal U21 alcătuit de selecționerul Daniel Pancu

Publicat

Publicitate

Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Daniel Pancu, a stabilit lotul de 23 de jucători, 9 din străinătate și 14 care activează la cluburi din țară, pentru participarea la turneul final al Campionatul European de fotbal Under-21, programat în perioada 11-28 iunie în Slovacia, informează, joi, site-ul oficial al FRF.

Din cei 26 de jucători anunțați în lotul preliminar, antrenorul a renunțat la Cătălin Cîrjan (Dinamo) și Mario Tudose (CFC Argeș). În plus, fotbalistul formației Universitatea Craiova, Ștefan Baiaram, a părăsit, miercuri, cantonamentul naționalei de tineret din cauza unei accidentări și ratează participarea la turneul final.

Miercuri a fost data limită până când echipele naționale calificate la turneul final al EURO U21 își puteau confirma lotul de 23 de jucători.

Louis Munteanu se regăsește și în lotul convocat de selecționerul primei reprezentative a României, Mircea Lucescu, pentru meciurile cu Austria și Cipru din luna iunie. Acesta va face pe parcurs joncțiunea cu reprezentativa de tineret.

Lotul echipei naționale Under-21 a României se află de săptămâna trecută în Austria, la Bad Loipersdorf, acolo unde efectuează un stagiu de pregătire până pe 9 iunie.

Miercuri seară, naționala U21 a câștigat cu 1-0 meciul amical din Austria cu echipa similară a Georgiei, calificată și ea la turneul final.

Publicitate

Selecționata de tineret va evolua în luna iunie la Campionatul European U21, aceasta urmând să fie cea de-a patra participare consecutivă la un turneu final.

‘Tricolorii’ fac parte din Grupa A, în care vor întâlni reprezentativa Italiei, la Trnava, pe 11 iunie, iar ulterior vor evolua împotriva Spaniei, pe 14 iunie, și Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.

Campionatul European de tineret din Slovacia se va desfășura în perioada 11-28 iunie.

Lotul de 23 de jucători convocat de selecționerul Daniel Pancu este următorul:
Portari: Răzvan Sava (Udinese/Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce/Italia);

Fundași: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio/Franța), Cristian Ignat (Rapid), Matteo Duțu (AC Milan/Italia), Umit Akdag (Toulouse FC/Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (Rapid), Costin Amzăr (Al Nasr/Emiratele Arabe Unite);

Mijlocași: Cătălin Vulturar (Rapid), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia/Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (Rapid), Rareș Ilie (US Catanzaro/Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);

Atacanți: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).
AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident în municipiul Botoșani. O fetiță de două luni, dar și o tânără de 29 de ani au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și una aparținând SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. O fetiță de două luni, dar și o tânără de 29 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Publicitate

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending