În vara anului 1853. Imperiul Rus a ocupat Moldavia şi Valahia aflate sub suzeranitate otomană şi a promovat drepturile minorităţilor creştin-orotodoxe din Palestina, provincie a Imperiului Otoman, descrie alba24.ro.

Obiectivele sale erau expansioniste, încercând să obţină controlul asupra peninsulei balcanice şi acces la Marea Mediterană pe fondul declinului Imperiului Otoman.

Otomanii s-au aliat cu francezii care promovau drepturile minorităţilor creştine din Palestina, şi cu britanicii care nu voiau ca ruşii să aibă acces la Marea Mediterană.

1835: Otomanii, francezii și britanicii declară război Rusei

În octombrie 1853, otomanii, francezii şi britanicii au declarat război Rusiei şi au pornit o campanie defensivă pentru a opri înaintarea Rusiei la Silistra. Flotele anglo-franceze au pătruns în Marea Neagră în ianuarie 1854.

După o mică confruntare la Constanţa, ruşii au abandonat Silistra. Anglo-francezii au decis atunci să atace Sevastopol, baza navală a Rusiei din peninsula Crimeea.

Războiul din Crimeea. Rușii capitulează la Sevastopol

Aliaţii au debarcat în Crimeea pe 20 septembrie 1854 şi s-au bătut cu ruşii la Balaclava pe 25 octombrie. Ruşii au fost respinşi. După 11 luni de asediu, trupele ruse din Sevastopol au capitulat.

Pe 30 martie 1856 a fost semnat Tratatul de la Paris care a pus capăt războiului, interzicând Rusiei să-şi mai trimită navele în Marea Neagră ce căpăta statut neutru, iar fluviul Dunărea devenea deschis transportului maritim pentru toate naţiunile.

Tratatul de la Paris – 1856: Rusia obligată să renunțe la Moldavia și o parte din Basarabia

Rusia a fost obligată să renunţe la Moldavia, inclusiv la o parte dn Basarabia, precum şi la revendicările creştin-ortodoxe din Palestina.

Principatele române Moldavia şi Valahia, precum şi Serbia, au fost recunoscute ca principate autonome cvasi-independente sub protecţia puterilor europene.

Un nou stat, tampon între Imperiile austro-ungar, otoman și Rusia

Pentru a preveni un alt conflict cu Rusia, împăratul Franţei, Napoleon al III-lea, şi-a dorit crearea unui stat românesc tampon dintre Imperiul Otoman, Imperiul Rus şi Imperiul Austro-Ungar, un stat independent care să fie condus de un principe, să aibă constituţie şi instituţii reformate.

În cadrul adunărilor ad-hoc, colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost votat ca Domnitor al Principatului Moldaviei (sau Principatul Moldovei) la 5 ianuarie 1859, respectiv ca Domnitor al Principatului Valahiei (cunoscută ca Principatul Ţării Româneşti) la 24 ianuarie, ceea ce a rezultat unirea celor două entităţi statele în Principatele Unite ale Moldaviei şi Valahiei, un stat ce a rămas vasal Imperiului Otoman până în 1877.

Prima denumire a României: Principatele Unite Române

Noul stat a purtat denumirea de Principatele Unite Române între anii 1862 şi 1866, iar din 1866, pe baza constituţiei adoptate atunci, acesta a căpătat denumirea oficială de România.