Connect with us

Eveniment

Memorialul Ipotești: Numeroase și variate lecturi poetice în cadrul Zilelor Eminescu (11-15 iunie 2025)

Publicat

Publicitate

Manifestarea Zilele Eminescu (11-15 iunie 2025), organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, va fi presărată pe întreaga durată cu numeroase lecturi de poezie. Poeți cunoscuți din afara județului Botoșani, invitați ai Memorialului Ipotești, alături de propriii lor invitați, poeți botoșăneni consacrați, vor discuta cu elevii și vor citi poezie în diferite localuri din Botoșani, care rezervă publicului numeroase surprize.

Astfel, miercuri, 11 iunie, începând cu ora 10, Nichita Danilov și invitatul său botoșănean, Vasile Iftime, vor dialoga cu liceenii de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, iar de la ora 17, cei doi poeți vor lua parte, în incinta La Barista Coffee Shop, la manifestarea „Poezia la cafea”, moderată de Lucia Țurcanu. Joi, 12 iunie, de la ora 12, Ioan Pintea și Bogdan Perdivară vor dialoga cu elevii Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona, iar, de la ora 17, Ioan Pintea și Dan Sociu vor citi „Poezia la cafea și nu doar”, la restaurantul Wenge Bistro. Vineri, 13 iunie, Irina Nechit și Nicolae Popa vor intra în dialog cu elevii clubului „Unde fugim de-acasă?” în sala de ateliere de la Memorialul Ipotești, începând cu ora 12, iar în aceeași zi, de la ora 17, cei doi vor citi „poezie la o prăjitură” la cafeneaua Papillon (de pe strada Marchian). Sâmbătă, 14 iunie, Daniel Corbu și invitatul său, Stelorian Moroșanu, vor lectura din poezia lor „la o cafea” la Barista Coffee Shop, iar de la ora 17, Adrian Alui Gheorghe și invitatul său, Gabriel Alexe, vor fi invitații la ceai ai Terasei Pergola Restaurant. Duminică, 15 iunie, Liviu Apetroaie și invitatul său, Mihai Babei, vor citi „poezie la cafea” în incinta Cafenelei Artelor de la ora 16.30, urmați, de la ora 18.00, în același local, de Dan Sociu – „Poezii scrise cu AI”, proiecție video – Ana-Maria Micu.

Pe lângă aceste lecturi, zilnic, între orele 10:00-12:00 și 15:00-17:00, vor avea loc, la Memorialul Ipotești, ateliere de lectură performativă, coordonate, în acest an, de Ionuț Caras, sunetul și luminile fiind asigurate de Vasile DJ (Vasile Gherghel), iar participanții la festival vor susține zilnic, în perioada 12-14 iunie, într-un spectacol de lumini și sunet, recitaluri din propriile creații și din opera lui Eminescu pe esplanada Cinematografului „Unirea” din Botoșani, începând cu orele 20.30.

 

Proiectul „Zilele Eminescu, ediția iunie” este finanțat de Ministerul Culturii prin axa de proiecte prioritare.

Ediția din iunie 2025 a Zilelor Eminescu este organizată de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, cu susținerea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Primăria Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Cinematograful „Unirea” și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Botoșani, al Casei Corpului Didactic, al liceelor și școlilor din oraș și al mediului privat. Programul desfășurat al Zilelor Eminescu poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești: http://www.eminescuipotesti.ro/

Publicitate

 

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, acordat în cadrul Zilelor Eminescu 2025, a fost câștigat de Simona Sigartău

Publicat

Publicitate

Zilele Eminescu, ediția iunie 2025, și-au atins punctul culminant la Botoșani, printr-un moment de mare încărcătură simbolică: decernarea mult așteptatului Premiu Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. Distincția, acordată anual pentru debut editorial remarcabil în poezie, a revenit în acest an poetei Simona Sigartău.

Ceremonia de decernare a avut loc la Memorialul Ipotesti Centrul National de Studii „Mihai Eminescu”, într-un cadru festiv, în prezența juriului de specialitate, a reprezentanților instituțiilor de cultură locale și naționale, dar și a iubitorilor de literatură adunați la Botoșani pentru a-l celebra pe Mihai Eminescu în orașul său natal.

Simona Sigartău s-a remarcat printr-un volum de debut apreciat pentru originalitate, forță lirică și autenticitate, impunându-se în fața celorlalți finaliști printr-o voce poetică distinctă, profund ancorată în sensibilitatea contemporană.

Premiul „Opus Primum” este considerat una dintre cele mai importante recunoașteri literare pentru tinerii poeți din România și face parte din seria manifestărilor culturale organizate în fiecare an, în luna iunie, la Botoșani, în memoria poetului național.

Organizatorii Zilelor Eminescu au anunțat că și ediția din acest an a fost un succes, cu numeroase evenimente culturale, lansări de carte și recitaluri poetice care au consolidat statutul orașului Botoșani ca epicentru al poeziei românești.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Soț și soție, descoperiți în PTF Siret, la Suceava, cu 1.4 milioane de dolari ascunși lipiți de corp

Publicat

Publicitate

Un bărbat de 49 de ani, cetățean ucrainean, și soția sa, o femeie de 39 de ani cu dublă cetățenie româno-ucraineană, au fost descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Siret cu o sumă impresionantă de bani nedeclarată, ascunsă pe corp. Cei doi încercau să intre în România pe jos, ieri seară, 14 iunie 2025, în jurul orei 19:50.

Ieri, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat la controlul de frontieră, deplasându-se pe jos, două persoane – un bărbat în vârstă de 49 de ani, cetățean ucrainean și soția acestuia, o femeie de 39 de ani, cu dublă cetățenie, româno-ucraineană.

În baza unei suspiciuni justificate, echipa comună de control a Poliției de Frontieră a efectuat un control amănunțit asupra celor două persoane, fiind descoperite cu această ocazie sume importante de bani ascunse pe corpul celor două persoane.

Astfel, asupra bărbatului au fost găsiți 810.000 de dolari americani, în timp ce asupra femeii au fost identificați 590.000 de dolari americani. Niciuna dintre sume nu fusese declarată conform prevederilor legale în vigoare privind introducerea în țară a numerarului în valută sau în monedă națională.

Conform procedurilor legale, întreaga sumă a fost reținută în vederea continuării cercetărilor, iar cele două persoane au fost sancționate contravențional de către Biroul Vamal Siret cu câte 15.000 de lei fiecare.

„Reamintim că introducerea în țară a sumelor mai mari de 10.000 de euro (sau echivalentul în altă valută) fără declarare este interzisă și atrage sancțiuni, inclusiv confiscarea sumelor nedeclarate”, au transmis polițiștii.

Publicitate

Poliția de Frontieră Română reiterează importanța respectării reglementărilor vamale și încurajează cetățenii să se informeze corect înainte de a călători în/din România.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 iunie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 iunie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 15 iunie 2025:

Loto 6/49:  22, 27, 47, 18, 26, 24

Loto 5/40: 13, 5, 30, 25, 18, 32

Joker: 43, 27, 4, 30, 13 (+4)

Noroc: 9, 1, 1, 9, 3, 9, 9

Publicitate

Noroc Plus: 3, 0, 4, 1, 9, 4

Super Noroc: 1, 3, 1, 7, 0, 6

Citeste mai mult

Eveniment

Hramul Capelei din Penitenciarul Botoșani: Credință, speranță și rugăciune dincolo de gratii

Publicat

Publicitate

Capela Penitenciarului Botoșani a găzduit sâmbătă, 14 iunie 2025, un moment de profundă încărcătură spirituală, odată cu sărbătorirea hramului „Duminica Tuturor Sfinților”. Evenimentul a reunit preoți, angajați ai instituției și persoane private de libertate într-un cadru de rugăciune, reflecție și apropiere de valorile creștine.

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți condus de iconom stavrofor Petru Fercal, protopop al Protopopiatului Botoșani. Alături de acesta au slujit preotul capelei, Sergiu Brașoveanu, și alți slujitori ai altarului din județ: pr. Marius Ciobanu (Biserica Spitalului de Copii), pr. Bogdan Zara (Parohia Șupitca – Coșula), pr. Ionuț Simionică (Parohia Mesteacăn – Vorona), pr. Marius Babiuc (Parohia Uspenia), pr. Marcel Asmarandei (Parohia Sf. Nicolae) și pr. Teodor Cenușă (Biserica Armatei Botoșani).

Participanții au trăit momente de reculegere și înălțare sufletească, într-o atmosferă în care fiecare rugăciune a fost o adiere de speranță, iar fiecare cuvânt rostit – o invitație la vindecare interioară. Pentru mulți dintre cei prezenți, întâlnirea cu credința a însemnat o șansă reală de întoarcere spre sine și spre Dumnezeu, dincolo de limitele impuse de ziduri.

„Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera” (Psalmul 125:5) a fost versetul care a însoțit spiritual întreaga zi, într-un demers care a depășit dimensiunea ritualului, devenind expresia dorinței de renaștere morală.

Capela Penitenciarului Botoșani rămâne, prin astfel de momente, un loc în care credința deschide drumuri nevăzute, iar demnitatea umană este reafirmată, chiar și în cele mai dificile împrejurări.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending