Connect with us

Eveniment

Măsuri de ordine la meciul F.C. Botoșani – F.C. Voluntari. „Recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari”

Publicat

Publicitate

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău, împreună cu jandarmi din Inspectoratul Județean Botoșani, polițiști și pompieri botoșăneni, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Botoșani, la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și F.C. Voluntari, partidă ce se va disputa astăzi, 4 noiembrie a.c., pe stadionul municipal din localitate, cu începere de la ora 18.00, iar publicul va avea acces pe stadion începând cu ora 17.00.

Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată a arenei sportive, pe traseele de afluire și defluire a spectatorilor precum și în zonele de filtrare și control de la porțile de acces în stadion.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, activitățile privind accesul, îndrumarea și supravegherea publicului in stadion, precum și paza vestiarelor se realizează de către agenții societății de pază și protecție contractată de organizator.

Conform prevederilor art. 14 din actul normativ menționat, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.    Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Publicitate

Pentru a evita producerea unor incidente, recomandăm suporterilor să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

România are cea mai mare rată de sărăcie din Uniunea Europeană. 1 din 5 români se confruntă cu lipsuri severe. Raport Eurostat

Publicat

Publicitate

România are cea mai mare rată de sărăcie din Uniunea Europeană. Aproximativ unul din cinci români trăiește în sărăcie severă, conform datelor Eurostat pentru anul 2024, publicate recent. Cu o rată a sărăciei de 17,2%, țara noastră este lider în Uniunea Europeană, urmată de Bulgaria (16,6%) și Grecia (14%), informează alba24.ro

În contrast, cele mai scăzute rate de sărăcie au fost înregistrate în Slovenia, Croația, Polonia și Luxemburg, toate sub 2,5%.

Femeile sunt mai susceptibile să fie afectate de sărăcie

Potrivit Eurostat, în 2024, UE a înregistrat o rată ușor mai ridicată a privațiunii materiale și sociale severe în rândul femeilor (6,6%) comparativ cu bărbații (6,2%).

Acest model al ratelor mai ridicate pentru femei este constant în toate grupele de vârstă observate, cu excepția persoanelor sub 18 ani, unde rata pentru bărbați (8,1%) a fost mai mare decât pentru femei (7,7 %).

În rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, rata generală a fost de 6,4%, femeile (6,7%) având o rată mai ridicată decât bărbații (6,1%).

Pentru grupa de vârstă de 65 de ani și peste, rata privațiunii materiale și sociale severe a fost cea mai scăzută, la 5,1%. Este de remarcat că bărbații din această grupă de vârstă au avut o rată mai scăzută (4,5%) comparativ cu femeile (5,6%).

Publicitate

România are cea mai mare rată de sărăcie din Uniunea Europeană

La nivelul UE, rata sărăciei materiale și sociale severe a scăzut de la 6,8% în 2023 la 6,4% în 2024.

În 2024, cele mai ridicate rate au fost observate în România (17,2%), Bulgaria (16,6%) și Grecia (14,0%). Aceste trei țări au fost singurele care au înregistrat o rată peste 10% la nivelul UE.

Între timp, Slovenia (1,8%), Croația (2,0%), Polonia și Luxemburg (ambele la 2,3%) și Cipru (2,5%) au înregistrat cele mai scăzute rate.

Între 2023 și 2024, cele mai mari reduceri ale ratelor privațiunii materiale și sociale severe au fost observate în România (scădere cu 2,6 p.p.), Irlanda (scădere cu 1,5 p.p.) și Bulgaria (scădere cu 1,4 p.p.).

Scăderi mai mici, sub 1,0 p.p., au fost înregistrate în alte 12 țări. În contrast, cele mai mari creșteri au fost observate în Finlanda (creștere cu 0,9 p.p.), Estonia și Slovacia (ambele cu creștere de 0,6 p.p.), Suedia și Grecia (ambele cu creștere de 0,5 p.p.).

Regiunile situate în Europa de Sud și de Est au raportat cea mai ridicată de sărăcie

O hartă prezentată de Eurostat arată distribuția ratelor de sărăcie la nivel regional în 2024. Dintre toate regiunile UE, regiunea de vest a Greciei, Ionia Nisia, a înregistrat cea mai ridicată cotă regională de privațiune materială și socială severă, cu 28,0% din populație confruntându-se cu astfel de condiții.

În întreaga UE, 8 regiuni au avut o cotă de persoane care experimentează sărăcie severă cuprinsă între 20,3% și 28,0%.

Aceste regiuni sunt situate în principal în Europa de sud și de est. În mod specific, ele includ două regiuni din Grecia, trei regiuni din Bulgaria, două regiuni din România și o regiune din sudul Italiei.

În schimb, aproape o treime din regiuni au avut rate ale privațiunii materiale și sociale severe sub 3,5%, majoritatea fiind situate în țările nordice ale UE, precum și în Estonia, Polonia, Slovenia, Cehia, Țările de Jos, Luxemburg, Italia, Croația și Cipru.

Citeste mai mult

Eveniment

Trei sferturi dintre români susțin introducerea stagiului militar voluntar: Profilul cetățenilor care sunt de acord cu acest fapt

Publicat

Publicitate

Aproape trei sferturi (74,2%) dintre români au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat, potrivit unui sondaj de opinie realizat în perioada 1 – 9 septembrie de INSCOP Research, scrie alba24.ro.

Potrivit cercetării sociologice, 74,2% dintre români au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat. Procentul prezintă o scădere față de luna iulie, când 79,4% susțineau o astfel de variantă.

O cincime (20,7%) dintre subiecții sondajului au o părere proastă față de introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat (comparativ cu 15,1% în luna iulie). Ponderea non-răspunsurilor este de 5,1%.

Astfel, au o părere bună despre introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat:

  • 76% dintre votanții PSD,
  • 94% dintre votanții PNL,
  • 87% dintre votanții USR,
  • 68% dintre cei ai AUR.

De asemenea, măsura ar fi susținută de: 76% dintre bărbați și 72% dintre femei, 76% dintre tinerii cu vârsta până în 30 de ani, 77% dintre cei cu vârsta între 30 și 44 de ani, 67% dintre persoanele cu vârsta între 45 și 59 de ani și 78% dintre cei peste 60 de ani.

Mai multe informații despre cei care sunt de-acord cu introducerea stagiului militar pe bază de voluntariat

Împărtășesc aceeași viziune 60% dintre persoanele cu educație primară, 76% dintre cei cu educație medie, 87% dintre cei cu educație superioară, 74% din locuitorii din București, 81% dintre cei din urbanul cu peste 90.000 de locuitori, 80% dintre cei din urbanul mic și 68% din rural, respectiv 81% dintre angajații la stat și 75% dintre cei care lucrează la privat.

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, a remarcat că sprijinul populației pentru stagiul militar pe bază de voluntariat este ‘puternic și consistent’ în timp, trei pătrimi dintre români având o părere bună despre această formă de serviciu militar atât în prezent, cât și în urmă cu zece ani.

Publicitate

„Segmentarea răspunsurilor pe grupuri de populație dezvăluie opinii relativ omogene, doar în rândul populației cu studii primare înregistrându-se un procent de peste 30% care au o părere proastă despre stagiul militar voluntar.

De asemenea, votanții tuturor partidelor declară în proporții foarte mari o părere bună despre stagiul militar voluntar, cu proporții foarte ridicate în cazul votanților PNL și USR.

În contextul regional marcat de agresiunea rusă din Ucraina, aceste percepții pot contribui la consolidarea pregătirii și rezilienței populației în raport cu amenințările de securitate concrete”, a precizat Ștefureac.

Barometrul a fost realizat în perioada 1 – 9 septembrie, la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.

Metodologie

Totodată, datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.103 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative pentru populația neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95%, la un grad de încredere de 95%.

Citeste mai mult

Eveniment

Un asteroid uriaș, de dimensiunea unui zgârie-nori, va trece joi pe lângă Pământ. Unde va putea fi observat live

Publicat

Publicitate

Un asteroid uriaș, cu un diametru între 130 și 290 de metri, catalogat drept „potențial periculos”, va trece joi, 18 septembrie, la mică distanță de Pământ, informează Live Science. Asteroidul 2025 FA22 este suficient de mare pentru a șterge de pe hartă un oraș major în cazul unei coliziuni cu Pământul.

Roca spațială va ajunge la distanța minimă față de noi în primele ore ale zilei de joi (18 septembrie), la circa 835.000 de kilometri de planeta noastră — respectiv puțin peste dublul distanței Pământ-Lună — și va călători cu aproximativ 38.600 km/h.

Asteroidul a fost descoperit în martie de telescopul Pan-STARRS 2 din Hawaii. La scurt timp după descoperire, oamenii de știință au calculat o probabilitate de 0,01% ca asteroidul să lovească Pământul la revenirea sa din 23 septembrie 2089. Această ipoteză i-a adus pentru scurt timp primul loc pe lista ESA cu obiecte cosmice cu risc de impact. Ulterior, observațiile suplimentare au arătat că nu există niciun pericol, iar în luna mai asteroidul a fost eliminat complet de pe lista de risc.

ESA a precizat într-un comunicat că „observațiile prioritare de urmărire au permis astronomilor să rafineze traiectoria asteroidului și să excludă orice risc de impact”.

Unde poate fi observat live

Trecerea de joi va putea fi urmărită live printr-o transmisiune gratuită realizată de Virtual Telescope Project din Italia. Roca ar putea atinge o magnitudine aparentă de 13, suficient de luminoasă pentru a fi observată cu un telescop amator performant sau cu binocluri astronomice.

YouTube video

Cercetători din întreaga lume, inclusiv cei de la radarul NASA din Goldstone, California, vor monitoriza asteroidul pentru a-i determina dimensiunile și forma.

Publicitate

Rețeaua Internațională de Avertizare pentru Asteroizi (IAWN) va folosi acest survol ca exercițiu de pregătire, simulând un scenariu în care 2025 FA22 ar fi încă o amenințare pentru anul 2089.

„Deși 2025 FA22 nu reprezintă niciun pericol, exersarea capacității noastre de a măsura proprietățile unui asteroid este importantă, deoarece acestea influențează modul în care ar reacționa la o eventuală tentativă de deviere de pe o traiectorie de coliziune cu Pământul”, au transmis reprezentanții ESA.

Citeste mai mult

Eveniment

Începe Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR. Ce trebuie să știți

Publicat

Publicitate

Joi, 18 septembrie, începe Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR.

Programul celor patru zile de întâlniri, expoziții, conferințe, dialoguri și ateliere poate fi găsit pe pagina de Facebook a festivalului și pe site-ul acestuia, https://www.festivalul-apolodor.ro/.

Perioada de înscriere la ateliere s-a terminat, iar interesul copiilor și adolescenților pentru evenimentele anunțate de organizatori s-a dovedit major: cele peste 10 ateliere au deja sute de elevi înscriși și pregătiți să se joace, să învețe să ilustreze cărți, să pornească în aventura creației literare.

 Scriitori și artiști vizuali de renume ai literaturii contemporane pentru copii și adolescenți vor ajunge la Botoșani și se vor întâlni cu cititorii printre bănci, în săli de spectacol sau la bibliotecă. Harta festivalului alătură 19 locații: 8 școli gimnaziale, cinci licee și colegii botoșănene, Teatrul „Mihai Eminescu”, Memorialul Ipotești, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Casa Corpului Didactic și Primăria Botoșani.

Pentru atelierele și expozițiile de la Memorialul Ipotești, Inspectoratul Școlar Județean va pune la dispoziție o serie de microbuze ce vor pleca și se vor întoarce de la Ipotești după un program care poate fi consultat aici: https://www.facebook.com/share/p/19m6ZSozsW/.

 

Publicitate

Pentru Serile APOLODOR sala mare a Teatrului „Mihai Eminescu” s-a dovedit neîncăpătoare, voluntarii oferind în toate aceste zile invitațiile pe baza cărora se va intra la cele trei momente: „Copilării pe scenă” cu Matei Vișniec și Florin Bican, „Copilării la feminin” cu Gabriela Adameșteanu și Svetlana Cîrstean și conferința semnată Mihnea Măruță, urmată de mult-așteptata Ada Milea.

Concursurile organizate de editurile partenere, dar și de restaurantul NOD, unde se vor crea bucate de poveste inspirate din literatură, își vor primi concurenții și vor acorda premiile gata pregătite. Tururile ghidate oferite de Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și-au stabilit traseele și punctul de plecare – în fața Primăriei Municipiului Botoșani.

Una peste alta, dacă ești elev sau adolescent, dacă ai peste 8 ani ori sub 108, te așteptăm la evenimentele Festivalului APOLODOR, dar exclusiv la cele care îți fac cu ochiul și îți promit distracție, voie bună, jocuri de-a cuvintele, idei îndrăznețe și desene creative.

Să înceapă APOLODOR!

 

Inițiat de Dan Lungu (director) și Luminița Corneanu (director artistic), festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și este finanțat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani.

 

 

Echipa festivalului

Director: Dan Lungu

Director artistic: Luminița Corneanu

Curator al expozițiilor de ilustrație: Cezarina Caloian

Director executiv: Costică Roman

Asistent director: Pușa Piticari

Manager logistică și voluntari: Alexandru Teioșanu

Identitate vizuală: Marinela Ciobanu

Comunicare: Irina Siminiceanu

Social Media: Anamaria Ionel

Website: Robert Pietraru

Organizator: Fundația Corona

Finanțatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani

Parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Botoșani, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Palatul Copiilor Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Galeria ArtEast Iași, Tipografia Printco Iași, Agenția Caracteristic, CNIPT Botoșani, Asociația pentru Ospitalitate Culturală – AOC Iași, Asociația Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm”, Fundația Star of Hope – SOH România

Edituri partenere: Editura Arthur, Editura Polirom, Editura Vlad și Cartea cu Genius, Editura YoungArt, Editura Minigrafic, Editura Humanitas Junior, Editura Gama, Editura Alice Books

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending