Connect with us

Eveniment

Mașinile vândute în UE vor avea o „cutie neagră”, din iulie

Publicat

Publicitate

Exact ca la avion și mașinile vor avea o cutie neagră. Începând din 6 iunie, toate mașinile noi, care sunt puse în circulație în Uniunea Europeana, trebuie să fie dotate cu un astfel de sistem. El va înregistra viteza de deplasare, poziția pedalei de accelerație, alte date importante care vor ajuta în ceea ce privește stabilirea vinovatului în cazul unui accident rutier, scrie tvrinfo.ro
Folosită în domeniul aviatic, cutia neagră a ajuns, după câteva zeci de ani, să fie obligatorie și în industria auto. Practic, orice mașină înmatriculată în Uniunea Europeană, începând cu 6 iulie, va avea din fabrică un dispozitiv care trebuie să înregistreze parametri importanți. Vorbim în primul rând de viteza de deplasare, poziția pedalelor de accelerație și frâna, cât de tare a fost apăsată pedala, turația motorului, unghiul de virare. Cutia neagră va înregistra și activitatea sistemelor de siguranță precum ABS-ul și sistemul de control al stabilității, momentul declanșării airbag-urilor sau purtarea centurilor de siguranță.

DRAGOŞ POROJNICU – jurnalist TVR: Dispozitivul va înregistra în buclă toți acești parametri, dar salvarea lor se va face doar în cazul unui accident. Mai exact, acesta va salva doar datele înregistrate cu 5 secunde înainte de momentul impactului și cu 3 secunde după impact.

Comisia Europeană a precizat că sistemul nu va permite identificarea proprietarului autovehiculului sau a șoferului și nu va putea înregistra audio sau video. Parlamentul European urmează să stabilească persoanele sau entitățile care vor putea consulta toate datele înregistrate de sistemul de cutie neagră. Specialiștii consultați de Stirile TVR spun că datele înregistrate vor fi foarte folositoare în stabilirea vinovatului în cazul producerii unui accident.

CĂTĂLIN CODESCU – preşedinte, Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie din România: În prezent, să stabilești viteza de deplasare trebuie să iei în calcul multe elemente spre analiză, precum deformările care apar pe caroserie, urme de frânare. O astfel de cutie neagră va furniza informații certe. La momentul impactului, viteza a fost de 73 km pe oră. Acea viteză va fi una reală și va ajuta foarte mult activitatea de cercetare.

ALEXANDRU FILIP – specialist în conducere defensivă: Sunt două mari avantaje: Specialistii din domeniul auto vor putea interpreta aceste date și vor face niște statistici la sfârșit care vor ajunge să ne îmbunătățească viața pe sosele și, în același timp, cred că din punct de vedere psihologic, fiecare dintre noi știind că avem acea cutie neagră la bord, care ne va apăra de fiecare dată în cazul unui accident, cred că asta ne va face să circulăm cu mai multă atenție, cu mai multă responsabilitate.

În momentul de față, multe dintre mașinile care sunt în circulație sunt echipate cu un dispozitiv asemănător, și anume modulul de control al airbag-ului care, pe anumite modele de mașini, înregistrează date asemănătoare.

Publicitate

România ocupă primul loc în Europa la numărul deceselor provocate în urma accidentelor rutiere. 86 de decese la un milion de locuitori, față de 46 cât este media europeană.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Primarul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, suspendat de drept după arestare, prin ordin emis de prefectul de Botoșani

Publicat

Publicitate

Prefectul județului Botoșani, Raluca-Ștefania Curelariu, a emis marți, 23 decembrie 2025, ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului de primar al comunei Drăgușeni, exercitat de Eugen Nechita. Măsura a fost luată ca urmare a dispunerii arestării preventive a acestuia.

Decizia prefectului are la bază Încheierea nr. 87 din 11 decembrie 2025 a Tribunalului Botoșani, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 107 din 17 decembrie 2025 a Curții de Apel Suceava. Documentele au fost transmise Instituției Prefectului – județul Botoșani în cursul zilei de 23 decembrie.

Suspendarea mandatului de primar intervine în temeiul prevederilor art. 159 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, coroborate cu art. 163 alin. (1) din același act normativ. Conform legii, suspendarea de drept se aplică pe întreaga durată a măsurii arestării preventive.

Pe perioada suspendării din funcție, atribuțiile legale ale primarului comunei Drăgușeni vor fi exercitate de drept de către viceprimarul localității, fără a fi necesară emiterea unui act administrativ suplimentar.

Reprezentanții Prefecturii precizează că ordinul prefectului poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de lege.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Primul accident pe Autostrada Moldovei A7, Focșani–Adjud, la două ore de la deschidere: Două persoane au fost rănite

Publicat

Publicitate

La nici două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani – Adjud al Autostrăzii Moldovei A7, s-a produs primul accident rutier. Evenimentul a avut loc la kilometrul 180, în zona municipiului Adjud, județul Vrancea, la scurt timp după darea în folosință a noului sector de drum.

Potrivit informațiilor transmise de Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în accident au fost implicate un autoturism, o autoutilitară și un autocamion. Impactul dintre cele trei vehicule s-a soldat cu rănirea a două persoane.

Victimele au fost evaluate medical la fața locului de echipajele de intervenție, fără ca autoritățile să precizeze, deocamdată, gravitatea leziunilor suferite. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și salvare, pentru acordarea primului ajutor și pentru fluidizarea traficului.

În urma accidentului, circulația rutieră pe sensul de mers Focșani – Adjud a fost oprită temporar. Traficul a fost deviat de pe autostradă pe DN 2, pe ruta ocolitoare Pufești – Adjud, pentru a permite intervenția echipelor și degajarea carosabilului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Autoritățile recomandă șoferilor prudență sporită, mai ales în primele ore de la deschiderea unui nou tronson de autostradă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie în prag de Crăciun! Un bărbat de 42 de ani a murit într-un incendiu izbucnit într-un bloc din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un bărbat, în vârstă de 42 de ani, și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul său, situat la etajul al doilea al unui bloc de pe strada Elie Radu, din municipiul Botoșani.

 

Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp. Vecinii au simțit miros de fum și au alertat pompierii.

 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, autospeciala de salvare și lucru la înălțime și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

 

Publicitate

Pentru a pătrunde în apartament, pompierii au fost nevoiți să deblocheze ușa de acces. Odată intrați, aceștia au constatat că locuința era inundată cu fum. Bărbatul a fost găsit în interior, inconștient. Imediat, au fost începute manevrele de resuscitare, însă în ciuda eforturilor depuse, medicul a declarat decesul.

 

Au ars bunurile din mai multe camere.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată.

Citeste mai mult

Eveniment

Circulația rutieră s-a deschis pe tronsonul de 50 de kilometri dintre Focșani și Adjud al Autostrăzii A7

Publicat

Publicitate

Cei 50 de kilometri ai tronsonului dintre Focșani Nord și Adjud al Autostrăzii A7 au fost dați în circulație marți, după finalizarea completă a lucrărilor la partea carosabilă, au anunțat reprezentanții CNAIR.

‘Astăzi am dat drumul la cei 50 kilometri dintre Focșani Nord și Adjud. Stadiul lucrării este de 100% al părții carosabile. Urmează ca în următoarele trei luni de zile să finalizăm și spațiile de servicii, care sunt în curs de execuție’, a declarat Cristian Andrei, director în cadrul CNAIR, responsabil cu întreținerea, siguranța circulației, drumuri și poduri.

 

Pe acest tronson au fost realizate trei noduri rutiere, complet finalizate, care asigură conectivitatea cu rețeaua rutieră națională.

‘Avem trei noduri rutiere care se vor deschide. Sunt finalizate în totalitate din punct de vedere al părții carosabile, al siguranței circulației și al tuturor elementelor necesare unei exploatări în condiții optime. Nu credem că vor apărea probleme, întrucât toate lucrările sunt finalizate’, a adăugat Cristian Andrei.

Publicitate

El a precizat că următorul tronson de pe Autostrada A7, de 25 kilometri dintre Adjud și Răcăciuni, este în curs de finalizare și ar putea fi dat în circulație până la Paște.

‘De la Adjud la Răcăciuni, încă 25 kilometri vor fi finalizați cam până de Paști, iar de la Răcăciuni la Bacău urmează o altă fază, care, în funcție de condițiile meteo, va fi finalizată în lunile mai-iunie’, a mai spus acesta.

Segmentul Bacău – Suceava urmează să intre în execuție într-o fază ulterioară, în funcție de disponibilitatea fondurilor și de condițiile contractuale.

În prezent, de la București la Adjud se poate circula pe autostradă pe o distanță de aproximativ 250 de kilometri. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending