Connect with us

Eveniment

Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN. Se așteaptă descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului

Publicat

Meteorologii au emis un COD GALBEN de instabilitate atmosferică valabil până la ora 18:30. 

Publicitate

Zonele afectate sunt Botoșani, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Bălușeni, Lunca, Vlădeni, Cristești, Curtești, Copălău, Gorbănești, Coșula, Sulița, Stăuceni, Blândești;

Se vor semnala : local averse ce vor acumula peste 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Mașini ridicate și zeci de amenzi pentru parcări ilegale în zona Pieței Centrale din Botoșani după controalele Poliției Locale

Publicat

Parcările ilegale din zona Pieței Centrale au fost din nou în vizorul Poliției Locale Botoșani, în cadrul unei acțiuni desfășurate la finele acestei săptămâni, pe 12 februarie, menită să fluidizeze traficul și să redea spațiul public pietonilor.

Publicitate

Polițiștii locali au verificat principalele artere din jurul pieței, unde sunt frecvente opririle pe trotuare, în stațiile de transport public, pe carosabil sau în apropierea trecerilor pentru pietoni.

Șoferii care nu au respectat regulile de circulație au fost sancționați contravențional, fiind aplicate amenzi și puncte de penalizare conform legislației rutiere în vigoare.

În mai multe situații, autoritățile au dispus și măsura ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar, pentru eliberarea carosabilului și evitarea blocajelor în trafic.

Reprezentanții Poliției Locale atrag atenția că astfel de controale vor continua constant, iar conducătorii auto care ignoră regulile riscă sancțiuni similare.

Polițiștii au transmis că acțiunile fac parte din strategia de menținere a ordinii rutiere în zonele intens circulate ale municipiului Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Sănătății vrea concedierea medicilor care lucrează la privat în timpul programului de la stat

Publicat

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, susține desfacerea contractelor de muncă pentru medicii angajați în spitalele publice care părăsesc unitățile de stat în timpul programului pentru a lucra în sistemul privat. Oficialul afirmă că astfel de practici nu pot fi tolerate și că sunt necesare măsuri ferme pentru respectarea programului din sectorul public, relatează alba24.ro.

Publicitate

Ministrul Sănătății a mai anunțat că va fi introdusă în lege o nouă prevedere care va interzice dreptul la libera practică a medicilor din sistemul medical public, la privat, în timpul liber, dacă respectivul medic susține că este bolnav și nu poate face gărzi la stat.

Ministrul Sănătății vrea să-i dea afară pe medicii care lucrează la privat în timpul programului de la stat

„Mă refer la cei care pleacă la ora 11:00 de la spitalul public, la cabinetul privat și de cele mai multe ori împreună cu pacientul. Dacă nu încetăm cu acest fenomen care ne costă multe sute de milioane de lei pe an, sistemul de sănătate nu are cum să se facă bine. Eu am fost cel care a fost împotriva conceptului ca medicul să aleagă între public și privat. Nu este normal.

Medicul, după programul de la public, are dreptul să facă ce vrea cu profesia lui. Dar nu este corect ca în timpul programului de la public să activeze în programul de la privat.

Eu îmi asum să desfac contractul de muncă al medicului care este prins în timpul programului de lucru la public, în altă zonă decât în cabinetul său din spital”, a declarat ministrul Rogobete, vineri, la Timișoara, citat de Agerpres.

Fenomenul „lombosciaticii selective”

„Nu putem fi ipocriți și nu putem avea lombosciatică doar la spitalul public, dar apoi să stăm 12 ore în picioare în cabinetul privat”, a spus ministrul Sănătății.

Alexandru Rogobete a subliniat că scutirile de gărzi vor fi reevaluate la nivel național, după evenimentul de la Constanța, unde 75% din personalul medical avea lombosciatică și scutire de gardă la spitalul public, dar toți aveau activitate operatorie în privat.

Publicitate

„Se mai introduce o măsură nouă, în curând: cine are scutire de gardă, nu mai are voie prin lege, își pierde dreptul de liberă practică (în privat, n.r.), dacă după orele de program din sistemul public este fără activitate medicală, pentru a proteja un om care are probleme de sănătate să se recupereze mai repede”, a mai afirmat ministrul Alexandru Rogobete.

Citeste mai mult

Educație

Rezultate pentru elevii din Avrămeni la competiția de șah și tenis de masă de la Liceul Tehnologic Coțușca

Publicat

Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni au obținut rezultate frumoase la competiția de șah și tenis de masă organizată în cadrul fazei pe cerc pedagogic – zona Săveni, desfășurată la Liceul Tehnologic Coțușca.
Participarea lor a fost marcată de ambiție, concentrare și dorință reală de afirmare, calități care s-au reflectat în clasările obținute.

Publicitate

La proba de tenis de masă – fete, Condurache Paula Andreea a reușit o evoluție excelentă, clasându-se pe locul I și demonstrând un nivel ridicat de pregătire.
În competiția de tenis de masă – băieți, Gherman Matei a urcat pe podium, obținând locul III după meciuri disputate cu determinare.

La șah – fete, Barariu Daria s-a clasat pe locul IV, evidențiind atenție, strategie și stăpânire de sine pe parcursul partidelor.
În concursul de șah – băieți, Bohorodit Cristian Ștefan a obținut, de asemenea, locul IV, confirmând interesul și seriozitatea cu care elevii se pregătesc pentru astfel de competiții.

Rezultatele obținute reflectă munca susținută a elevilor, sprijinul cadrelor didactice și importanța activităților sportive și intelectuale în formarea tinerilor.
Astfel de competiții contribuie la dezvoltarea spiritului de fair-play, a perseverenței și a încrederii în propriile forțe.

Reprezentanții școlii transmit felicitări tuturor participanților pentru implicare și determinare, subliniind că fiecare experiență competițională reprezintă un pas înainte în evoluția personală.
Elevii sunt încurajați să continue pregătirea și să participe la viitoarele etape cu aceeași seriozitate și motivație.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel

Publicat

Sfântul Apostol Onisim în tinerețe a fost rob al lui Filimon, un creștin din orașul Colose. În urma unei greșeli pe care a făcut-o față de stăpânul său a fugit la Roma, unde a fost întemnițat alături de Sfântul Apostol Pavel.

Publicitate

În închisoare Sfântul Apostol Onisim îi slujește ca un fiu Sfântului Apostol Pavel, de la care primește învățătura creștină și apoi este botezat. Marele Apostol îl informează personal pe Filimon scriindu-i o scrisoare plină de dragoste în care îi cere să îl ierte pe sclavul rătăcitor și să îl accepte ca pe un frate. Deoarece Sfântul Apostol Pavel a fost cel care îl adusese mai înainte pe Filimon la dreapta credință, a mijlocit împăcarea între acesta și Onisim. În acest sens, ne stă mărturie epistolă sa către Filimon, care constituie cea mai scurtă carte cuprinsă în Sfânta Scriptură. Sfântul Apostol Pavel îl trimite chiar pe Onisim cu această scrisoare, lipsindu-se astfel de ajutorul lui de care avea atâta trebuință.

Aceste lucruri, relatate de Epistolă către Filimon a Sfântului Apostol Pavel par să se fi întâmplat către sfârșitul primei captivități a Sfântului Apostol Pavel la Roma, adică în jurul anului 63. De la „Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mântuirii, și tot de la el, a primit Sfântul Botez. Textul biblic este o apologie duhovnicească prin care marele Pavel își disculpă ucenicul, cerând clemență pentru dânsul „în numele lui Iisus Hristos”.

Pentru că și Filimon era creștin, cuvintele Apostolului Pavel trec dincolo de obișnuitele formalisme, dobândind o evidentă notă personală. Dragostea părintelui duhovnicesc străbate dincolo de lanțurile captivității romane, transformându-se în rugăciune stăruitoare pentru cel care mai înainte fusese, la fel ca dânsul, rob. Iată ce îi scrie Sfântul Apostol Pavel lui Filimon: „Te rog pe tine pentru fiul meu, pe care l-am născut fiind în lanțuri, Onisim, cel ce altădată nu-ți era de folos, dar acum și ție și mie de folos. Pe acesta ți l-am trimis, pe el însuși, adică inima mea, primește-l. Eu voiam să-l țin la mine ca, în locul tău, să-mi slujească mie, care sunt în lanțuri pentru Evanghelie, dar n-am voit să fac nimic fără încuviințarea ta, ca fapta ta cea bună să nu fie ca de silă, ci de bunăvoie.

Căci poate pentru aceea a fost despărțit de ține câtva timp, ca veșnic să fie al tău, dar nu ca rob, ci mai presus de rob, ca un frate iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru ține, și după trup, și în Domnul. Deci, dacă mă socotești părtaș cu ține, primește-l pe el că pe mine” (Filimon 10-17). În urma acestei epistole, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberându-l de robie. După ce Sfântul Filimon primește scrisoarea, nu numai că îl iartă pe Onisim, ci chiar îl trimite înapoi la Roma la Apostolul Pavel. Sfântul Onisim îi slujește pe apostoli până la moartea acestora. După moartea sfinților apostoli, el propovăduiește Evanghelia în regiuni din Spania, Carpetania, Colose și Patras.

La bătrânețe, Onisim ocupă scaunul episcopal din Efes, urmându-i Sfântului Apostol Timotei. Când Sfântul Ignatie Teoforul este arestat că să fie dus la Roma pentru execuție (anul 107), episcopul Onisim împreună cu un grup de creștini vine să se întâlnească cu el, așa cum Sfântul Ignatie menționează în Epistola către Efeseni (a nu se confunda cu Epistola către Efeseni scrisă de Sfântul Apostol Pavel) scrisă de el însuși. În anul 109, în vremea împăratului Traian (98-117), bătrânul episcop Onisim a fost prins spre a fi judecat pentru credința în Iisus Hristos și dus la Roma înaintea eparhului Tertul, care l-a trimis la Puteoli (azi Pozzuoli, lângă Napoli).

În pofida chinurilor la care a fost supus, Sfântul Onisim nu a renunțat la credința în Hristos și a fost ucis în același an din porunca lui Tertul. Dintr-un rob hoinar, Onisim ajunge laudă a creștinilor. Același har dumnezeiesc care schimbă oameni și vieți ne este dat tuturor celor care mărturisim, credem și cerem această Domnului Hristos. Sfântul Apostol Onisim și Filimon sunt prăznuiți împreună (cu Arhip și Apfia), ucenici ai sfântului Pavel, în ziua de 22 noiembrie. După martiriul Sfântul Apostol Onisim o femeie creștină dintr-o familie aristocratică romană ia trupul sfântului și îl așează într-o raclă din argint.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending