Connect with us

Eveniment

Mai mult poșete PIERDUTE pe stradă, găsite și predate proprietarelor de polițiștii locali de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Mai mult poșete pierdute în aceste zile pe stradă au fost găsite și predate celor care le-au pierdut de către polițiștii locali de la Botoșani.

Miercuri, 16 octombrie, în jurul orei 15:00, ofițerul de serviciu al Poliței Locale a municipiului Botoșani, a primit un apel telefonic, de la un cetățean care sesiza faptul că în stația de transport local, situată pe strada Calea Națională nr. 36 (în zona E-ON), pe bancă, se afla o poșetă de damă, de culoare neagră.

La fața locului, a fost direcționată patrula auto, care, în prezența celui care făcuse sesizarea, au controlat geanta respectivă, în interior fiind găsite mai multe bunuri, printre care și un telefon mobil, un portofel ce conținea suma de 620 lei, medicamente și o carte de identitate ce aparține unei persoane de sex feminin domiciliată în comuna Coșula, jud. Botoșani.

Pe baza informațiilor din actul de identitate, polițiștii locali au reusit să contacteze proprietara genții, pe care au invitat-o la sediul instituției, bunurile fiindu-i restituite.

În aceeași după-amiază, cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în jurul orei 15:45, în fața Centrului Județean Cultură, polițiștii locali care efectuau serviciul prin patrulare pedestră, au găsit pe o bancă o poșetă de culoare neagră în interiorul căreia se afla un telefon mobil, mai multe chei și suma de 240 lei.

Folosind telefonul mobil, polițiștii locali au luat legătura cu proprietara bunurilor, numita M.A. cu domiciliul în municipiul Botoșani, str. Ștefan Luchian, care s-a prezentat la sediul Poliției Locale, unde bunurile i-au fost predate pe bază de proces verbal.

Publicitate

“Pe această cale, sfătuim toți cetățenii să manifeste prudență în piețe, magazine, locuri aglomerate și să-și supravegheze bunurile pentru evitarea unor incidente neplăcute”, au transmis polițiștii locali de la Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Dealurile și văile din Hănești, pline de colinde și bucurie: Copiii școlii „Teofil Vâlcu” au adus spiritul Crăciunului în toată comuna

Publicat

Publicitate

Dealurile și văile din Hănești au prins viață în acest final de săptămână, când sute de copii din școlile și grădinițele comunei au adus spiritul sărbătorilor de iarnă mai aproape de oamenii din comună. Cu chiote, colinde și multă voie bună, elevii au colindat profesorii, părinții și autoritățile locale, într-un adevărat tablou de Crăciun autentic.

Momentul culminant al evenimentului l-a reprezentat serbarea școlară de final de an, organizată în unitățile de învățământ din comună. Cu această ocazie, copiii au primit cadouri de la Moș Crăciun, daruri oferite prin grija primarului Costel Matei, împreună cu Primăria Hănești și Consiliul Local Hănești.

Directorul Școlii Gimnaziale „Teofil Vâlcu”, Marinela Vieriu, a subliniat importanța păstrării tradițiilor locale și a colaborării dintre școală și autorități.

„Ideea este că ne străduim să ducem tradiția mai departe. Mulțumiri reprezentanților Primăriei și Consiliului Local, prin intermediul cărora Moș Crăciun aduce bucurie în inimile tuturor copiilor din grădinițele și școlile din Hănești”, a explicat directorul Școlii Gimnaziale „Teofil Vâlcu”, Marinela Vieriu.

Tot din respect pentru tradiție, colindatul a continuat cu directorul școlii, urmat de reprezentanții Primăriei, într-un gest simbolic ce întărește legătura dintre instituțiile locale și comunitate. Atmosfera caldă, emoția copiilor și bucuria dăruită au transformat evenimentul într-o adevărată sărbătoare a comunei, cu imagini care vor rămâne mult timp în amintirea tuturor.

Iată și câteva imagini surprinse cu această ocazie:

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Aproape 20.500 de persoane din județul Botoșani au primit ajutor pentru încălzirea locuinței cu lemne

Publicat

Publicitate

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a efectuat miercuri, 17 decembrie, plățile pentru aproape 20.500 beneficiari ai ajutorului pentru încălzirea locuinței cu lemne, în valoare totală de 23.189.320 lei, în conformitate cu Legea nr. 226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Pentru ajutorul de încălzire cu lemne, AJPIS Botoșani a virat celor 78 de primării din județ suma de 22.780.800 lei, pentru tot sezonul rece, respectiv noiembrie 2025-martie 2026, în timp ce suma virată primăriilor pentru suplimentul la lemne, pe luna noiembrie, se ridică la 408.520 lei.

Aceste beneficii se acordă în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure fără alte bunuri ori proprietăți, conform cererii, care au venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană pentru familie sau până la 2.053 lei pentru persoana singură.

Pentru combustibili solizi sau petrolieri, suma aferentă sezonului rece se plătește integral în luna decembrie (sau proporțional, dacă cererea este depusă ulterior), iar suplimentul se acordă pe tot parcursul anului.

Citeste mai mult

Eveniment

Casieriile NOVA APASERV Botoșani, program special de sărbători

Publicat

Publicitate

Programul casieriilor NOVA APASERV Botoșani va suferi modificări în perioada sărbătorilor de iarnă. Compania anunță ajustarea orarului de funcționare pentru încasarea plăților, recomandând utilizatorilor să își achite facturile din timp sau să folosească metodele alternative de plată disponibile.

24 Decembrie 2025–08 Ianuarie 2026

 

Casieria

Miercuri 24.12.2025

 

Publicitate

Joi,

25.12. 2025

 

Vineri

26.12.2025

 

Sambata

27 12.2025

Luni

29.dec.2025

Marti

30.12.2025

Miercuri

31.dec.2025

 Bulevard Botosani

8-12

Inchis

Inchis

 8-12

Program normal

Program normal

8-12

Primaverii

Botosani

Inchis

Inchis

  Inchis

  Inchis

  Program normal

  Program normal

Inchis

Uvertura Mall

10-14

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

10-14

Piata 1 Decembrie

Botosani

Inchis

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

Inchis

A.I.Cuza Dorohoi

8-12

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

8-12

Casieria Darabani

Inchis

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

Inchis

Casieria Saveni

Inchis

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

Inchis

Casieria Bucecea

Inchis

Inchis

Inchis

  Inchis

Program normal

Program normal

Inchis

 

25-26 decembrie 2025- Sărbătoarea Crăciunului şi 01-02 Ianuarie 2026 – Anul Nou– toate casieriile vor fi închise.

În perioada 03-08 Ianuarie 2026 toate casieriile vor fi închise pentru inventarierea anuală a soldurilor.

Reamintim ca platile pot fi efectuate in conturile bancare mentionate pe factura, deschise la BCR,BRD,TRANSILVANIA, pe site-ul operatorului si prin POS.

Citeste mai mult

Eveniment

Atenție la condițiile de trafic! Mai multe localități din județul Botoșani se mențin sub COD GALBEN de ceață

Publicat

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au emis un nou Codul galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani și care este valabil până la ora 15:00.

Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Santa Mare, Darabani, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc și Adășeni se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma ghețuș sau chiciură.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending