Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidențiale este interzisă, iar alegătorul care, din motive temeinice, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el.
Biroul Electoral Central a luat o serie de măsuri pentru exercitarea dreptului de vot pe data de 4 mai, în condiții de legalitate, egalitate și integritate.
Potrivit BEC, candidații, membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare și oricare alegător au dreptul să conteste identitatea persoanei care se prezintă la vot, prin orice mijloc de comunicare.
În acest caz, identitatea se stabilește de președintele biroului electoral al secției de votare prin oricare mijloace legale.
”Verificările se vor derula cu tact și respect față de persoana a cărei identitate este contestată, urmărind evitarea situațiilor inconfortabile sau alte comportamente nepotrivite”, arată BEC.
În cazul în care contestația este întemeiată, președintele biroului electoral al secției de votare va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna faptul într-un proces-verbal și va sesiza această situație autorităților publice competente prin predarea procesului-verbal personalului care asigură paza secției de votare din țară sau personalului misiunii diplomatice sau oficiului consular competente teritorial, în cazul secțiilor de votare din străinătate.
Incidentul se va anunța pe cale ierarhică de către reprezentanții autorităților publice care au primit procesul-verbal.
***
Alegătorul care se prezintă la secția de votare și, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabină, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el.
Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate/observatorilor, al membrilor biroului electoral al secției de votare sau al candidaților.
Prin motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur se înțelege situația obiectivă sau condiția medicală care îl pune pe alegător în imposibilitatea de a parcurge singur, în cabina de votare, activitatea de răsfoire a buletinului de vot și de aplicare a ștampilei cu mențiunea ”VOTAT” pe competitorul electoral pe care dorește să îl aleagă.
Motivul temeinic trebuie să poată fi constatat cu ușurință de către președintele biroului electoral al secției de votare cu propriile simțuri sau din analiza unor înscrisuri doveditoare pe care le prezintă alegătorul, fără a fi necesare verificări suplimentare, menționează BEC.
Invocarea neștiinței de carte, a analfabetismului, a necunoașterii legii sau a necunoașterii limbii române nu constituie motiv temeinic care împiedică alegătorul să voteze singur.
Totodată, în situația în care alegătorul, din motive bine întemeiate, constatate de către președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate semna în lista electorală, președintele face o mențiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa și a unui alt membru al biroului electoral.
Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
***
Președintele biroului electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții.
Atribuțiile sale, în această privință, se întind și în afara localului de vot, în sediul secției de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul sediului secției de votare, precum și pe străzi și în piețe publice până la o distanță de 500 metri.
Pentru menținerea ordinii, președintele biroului electoral al secției de votare va avea la dispoziție mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar și de prefect, împreună cu reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.
În afară de membrii biroului electoral al secției, de personalul tehnic auxiliar al acestuia, de personalul tehnic desemnat să asigure remedierea deranjamentelor sistemelor informatice și de comunicații utilizate în procesul electoral, de candidați și de delegații și de observatorii acreditați, nicio altă persoană nu poate staționa în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.
La toate operațiunile efectuate de birourile electorale ale secțiilor de votare pot asista, în afara membrilor acestora, a operatorilor de calculator și a personalului de pază, candidații, persoanele acreditate în condițiile legii, reprezentanții Autorității Electorale Permanente, membrii birourilor electorale superioare și ai Biroului Electoral Central.
Pe durata votării se interzice membrilor birourilor electorale și persoanelor acreditate să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală.
Sunt interzise comercializarea și/sau consumul de alcool în jurul sediului secției din țară, pe durata votării, până la o distanță de 500 metri.
Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucționa accesul persoanelor la secțiile de votare în preziua votării și în ziua votului. AGERPRES