Connect with us

Educație

Lista olimpiadelor pentru care elevii premiați pot cere echivalarea cu nota 10 la probele scrise

Publicat

Publicitate

La examenul de final de liceu, elevii premiați la olimpiade pot cere echivalarea cu probele scrise și astfel să primească nota 10 la acestea.

Lista olimpiadelor pentru care pot fi solicitate echivalările a fost publicată de Ministerul Educației.

Elevii care, în una din clasele a IX-a – a XII-a, au obținut premii individuale la concursuri/olimpiade școlare internaționale recunoscute de către Ministerul Educației au posibilitatea de a-și echivala, la cerere, proba scrisă de examen la disciplina la care au obținut premiul, potrivit metodologiei de examen.

Echivalarea se face cu nota maximă.

„Recunoașterea/echivalarea probelor se face de către directorul unității respective, în urma solicitării scrise a candidatului și a prezentării dovezilor privind obținerea premiului la concursul/ olimpiada internațională. Documentele menționate se depun, în momentul înscrierii, la secretariatul unității de învățământ”, prevede documentul, potrivit edupedu.ro.

LISTA olimpiade pentru care elevii premiați pot cere echivalarea cu nota 10 la probe scrise BAC 2022

Olimpiade desfășurate la nivel mondial, finanțate de către Ministerul Educației

Publicitate

Limbă și comunicare:

  • Olimpiada Internațională de Limba Franceză
  • Olimpiada Internațională de Limba Germană
  • Olimpiada Internațională de Limba Rusă (Institutul de stat pentru limba rusă A.S. Pușkin Moscova)

Matematică și științe:

  • Olimpiada Internațională de Matematică
  • Olimpiada Internațională de Fizică
  • Concursul Internațional „Young Physicist Tournament” (fizică)
  • Olimpiada Internațională de Chimie
  • Olimpiada Internațională de Biologie

Om și societate:

  • Olimpiada internațională de Filosofie
  • Olimpiada Internațională de Geografie
  • Olimpiada Internațională de Informatică
  • Olimpiada Internațională de Informatică în echipe – IOIT

Interdisciplinare/transdisciplinare/multidisciplinare:

  • Olimpiada Internațională de Lingvistică
  • Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori (biologie, chimie, fizică).

Competiții desfășurate la nivel regional, european finanțate de Ministerul Educației

Limbă și comunicare:

  • Olimpiada elenismului (limba Neogreacă)
  • Olimpiada Internațională de Limbă, literatură și cultură Maghiară
  • Olimpiada Internațională de Limba Polonă
  • Olimpiada Internațională de Lectură

Matematică și științe:

  • Balcaniada de Matematică pentru seniori
  • Olimpiada balcanică de Matematică pentru juniori
  • Olimpiada europeană de Matematică pentru fete
  • Olimpiada de Matematică pentru liceele maghiare din Europa
  • Balcaniada de Fizică BPO
  • Olimpiada internațională de Fizică a țărilor din Asia
  • Olimpiada de Fizică a Uniunii Europene
  • Olimpiada internațională de Chimie „D. Mendeleev”

Om și societate

  • Olimpiada balcanică de Geografie

Tehnologii

  • Olimpiada de Informatică a țărilor din Europa Centrală
  • Turneul internațional de Informatică John Atanasoff”
  • Balcaniada de Informatică
  • Balcaniada de Informatică pentru juniori

Competiții interdisciplinare/transdisciplinare/multidisciplinare:

  • Olimpiada pluridisciplinară „TUYMAADA” (matematică, informatică, fizică, chimie)

CALENDAR actualizat BACALAUREAT 2022

  • 23 – 27 mai 2022 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 8 – 9 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 8 – 10 iunie 2022 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13 – 16 iunie 2022 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 20 iunie 2022 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 21 iunie 2022 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 22 iunie 2022 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 23 iunie 2022 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 27 iunie 2022 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Panică într-un bloc din municipiul Botoșani: Incendiu izbucnit la centrala termică

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a trecut prin clipe de groază, în această după-amiază, după ce un incendiu a izbucnit în apartamentul său. Aflată în bucătărie, proprietara a observat că centrala termică a luat foc în urma unui scurtcircuit. S-a evacuat imediat și a solicitat ajutor.

La caz s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, care au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la celelalte bunuri din locuință. Proprietara, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale de la echipajul medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, aflat la fața locului.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:

 

✔verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;

 

Publicitate

✔nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

 

✔nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;

 

✔nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher. Firele introduse direct în priză, pe lângă pericolul electrocutării, nu asigură un contact bun şi provoacă încălzirea excesivă a conductorilor electrici;

 

✔nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;

 

✔nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

Citeste mai mult

Eveniment

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și „Săptămâna verde” dedicate elevilor. Care sunt instrucțiunile ministerului

Publicat

Publicitate

Noi reguli pentru activitățile ”Școala altfel” și ”Săptămâna verde”. Ministerul a transmis un set de instrucțiuni pentru inspectorate și școli privind organizarea activităților pentru elevi, în cele două programe, informează alba24.ro.

Recomandările privind aceste activități sunt pentru aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu. De asemenea, trebuie să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare, notează edupedu.ro.

Ministerul propune două abordări pentru desfășurarea acestor săptămâni:

forma educațională clasică, care presupune continuarea procesului de învățare cu focalizarea conținuturilor pe temele menționate;

Aaordări nonformale, care promovează învățarea prin experiență și rezolvarea de probleme reale. Sunt încurajate atelierele practice, experimentele, proiectele interdisciplinare, vizitele de studiu și colaborările cu instituții, organizații sau specialiști din comunitate

Programul ”Școala altfel” – instrucțiuni

Publicitate

În programul educațional „Școala altfel”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline trebuie tratate cu extinderea și aplicabilitatea lor la viața cotidiană. Suplimentar, în programul educațional „Școala altfel” se vor aborda transversal teme legate de violență și consumul de droguri (și alte substanțe interzise), după instrucțiuni care vor fi prezentate la început de an școlar.

Acestea vor urmări mai ales implementarea eficientă a procedurii de management al cazurilor de violență școlară și al situațiilor corelate, inclusiv consumul de droguri/substanțe interzise, potrivit ministerului.

Programul ”Săptămâna verde”. Recomandări

În programul educațional „Săptămâna verde”, conținuturile educaționale specifice fiecărei discipline se vor relaționa cu cele 17 obiective de dezvoltare durabilă, cu accent pe cele relaționate direct de mediu.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi seară că aceste perioade nu ar trebui privite ca o pauză de la procesul educațional. Dimpotrivă, ar trebui considerate ca o oportunitate de a aborda disciplinele într-o altă logică, mai aplicată și legată de viața reală, inclusiv prin integrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în toate materiile, nu doar în biologie sau ecologie.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

În următorul an școlar, Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Mașină în flăcări pe un drum din județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc în această dimineață, în timp ce se deplasa pe un drum din localitatea Prelipca, comuna Văculești. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub capotă, a oprit mașina, a coborât imediat și a sunat după ajutor la 112.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că mașina ardea în totalitate. Din fericire nu au fost persoane rănite. Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unei defecțiuni la compartimentul motor.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

Publicitate

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Campania „Alcoolul, energizantele și țigările nu te fac mare”! Prima activitate s-a desfășurat, vineri seară, în debutul Zilelor municipiului Botoșani

Publicat

Publicitate

Din acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a reluat campania de informare ,,Adolescență fără alcool, energizante și țigări!”, adresată atât personalului localurilor publice și vânzătorilor din unitățile comerciale, cât și tinerilor cu vârsta mai mică de 18 ani.

Prima activitate s-a desfășurat vineri seară, la debutul Zilelor municipiului Botoșani, iar campania va continua astăzi, la Târgul Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Traditionale organizat la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Popauți.

Ca și anul trecut, obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea și combaterea vânzării/oferirii cu titlu gratuit de băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, precum și conștientizarea riscurilor consumului acestora de către minori asupra sănătății și dezvoltării fizice și psihice.
Activitățile de informare și de distribuire a pliantelor preventive vor fi organizate până la finalul lunii august, în zonele de competență ale structurilor operative ale inspectoratului, precum și la manifestările publice la care este permisă comercializarea băuturilor alcoolice, a energizantelor și țigărilor.

În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice/energizante sau a produselor din tutun, membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale acestora, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, pot fi sancționați cu amendă de la 10000 de lei la 30000 de lei.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending