Connect with us

Eveniment

Lângă noi: Coliziune între două autoturisme la marginea județului Suceava. O persoană rănită

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, duminică după-amiază, pe un drum din județul Suceava, chiar la marginea județului, lângă Botoșani. Două autoturisme s-au ciocnit, iar din impact una dintre mașini a ieșit în afara părții carosabile.

Potrivit ISU Suceava, accidentul s-a produs în localitatea Fântânele, județul Suceava, localitate pe malul celălalt al Siretului, lângă Joldești, Vorona.

Din primele informații, este vorba despre o coliziune între două autoturisme, fără persoane încarcerate.

Din impact, una dintre mașini a ieșit de pe șosea și a lovit un podeț.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (B2 și TIM) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Echipajele de salvare au găsit la fața locului o persoană, conștientă și cooperantă, care a primit ajutor medical la fața locului.

Publicitate

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Reglementarea educației la domiciliu în „condiții excepționale” este neconstituțională

Publicat

Publicitate

Consiliul Național al Elevilor (CNE) „își exprimă dezacordul față de o parte dintre reformele propuse în raportul QX” prezentat de ministrul Educației pe 19 mai, potrivit unui comunicat de presă. CNE califică propunerea privind educația hibridă în mediul rural drept „complet ruptă de realitate” și avertizând că reglementarea educației la domiciliu în „condiții excepționale” este neconstituțională și riscă să adâncească inechitățile și fragmentarea sistemului de învățământ, precizează site-ul edupedu.ro.

CNE consideră că o parte dintre reformele propuse de ministrul Educației în raportul QX sunt „nefezabile și neconstituționale”.

Ideea implementării unui model de educație hibridă în zonele rurale, ca soluție pentru lipsa cadrelor didactice calificate, este deconectată de realitatea din teren, afirmă reprezentanții consiliului:

„Școli cu grupuri sanitare neconforme, lipsa conexiunii la internet, absența laboratoarelor și echipamentelor digitale, precum și inexistența unui sistem eficient de transport școlar sunt probleme structurale majore ce nu pot fi trecute cu vederea (…) Fără investiții consistente în infrastructura educațională și digitală, asemenea propuneri nu pot depăși stadiul unor exerciții teoretice, complet rupte de realitățile din mediul rural”.

Totodată, Consiliul critică reluarea discuției privind legalizarea educației la domiciliu (homeschooling) în cazuri speciale, precum copiii cu dizabilități sau cei aflați în mobilitate internațională și consideră că „lipsa unui cadru de monitorizare clar, lipsa standardelor de evaluare și a unui mecanism de verificare a progresului educațional pot transforma homeschooling-ul într-un teren fertil pentru abandon educațional mascat, educație precară sau îndoctrinare”, se mai arată în documentul amintit.

Informații de context

Publicitate

Raportul de diagnoză QX a fost anunțat de ministrul Educației în urmă cu cinci luni, de la începutul mandatului său după sărbătorile de iarnă 2024. Acesta a fost prezentat pe 19 mai, în ziua imediat următoare celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2025. Raportul poate fi consultat aici

Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului, potrivit ministerului.

Ce propuneri de schimbări curriculare sunt menționate în Raportul QX:

„Învățământul obligatoriu trebuie pregătit printr-o reorganizare a educației antepreșcolare, cu un curriculum modern, asociat cu resursa umană și infrastructura de calitate. De obicei, educația antepreșcolară și educația preșcolară sunt tratate psihoeducațional și administrativ ca parte a educației timpurii (așa cum este cazul și în standardele/reperele aprobate în țară 2024). În esență, curriculumul educației timpurii trebuia să constituie prerechizitele pentru competențele de bază și cele cheie, care urmează să fie aprofundate și dezvoltate apoi în următoarele cicluri de învățământ.

Cred însă, accentuând (1) componenta psihologică – ex. stadiul senzorio-motor (orientativ 0-2 ani) vs. stadiul preoperațional în dezvoltarea piagetiană clasică (orientativ 2-6 ani) – și (2) noua structură administrativă – educația preșcolară devine parte din învățământul obligatoriu – că, păstrându-se principiile și umbrela educației timpurii, educația preșcolară trebuie tot mai mult gândită prin similaritate și raportare la educația primară, pe care o pregătește psihoeducațional și administrativ. Raportul OECD 2025, din luna mai, va detalia astfel de reforme necesare la nivelul educației timpurii.

Ultima reformă curriculară la nivelul învățământului primar a fost în anul 2013, aici fiind necesare verificări și actualizări, unde este cazul.

Ultima reformă curriculară la nivelul învățământului gimnazial a fost în anul 2017, de aceea, și aici trebuie să se facă verificări și reactualizări, unde este cazul.

La nivelul învățământului liceal, există o întârziere de peste două decenii, de aceea reforma aici trebuie să devină o prioritate; planurile cadru au fost deja puse în dezbatere publică, așadar, următoarele etape – programe/manuale/formarea profesorilor – pot fi implementate, astfel încât anul școlar 2026/2027 să înceapă cu o nouă paradigmă curriculară la nivel de liceu.

În fine, trebuie formulate dezvoltările curriculare pentru educația timpurie și pentru învățământul postliceal.”

Metode de predare-învățare „dublate de noi dezvoltări tehnologice” și IA

Tot la capitolul „Reformă curriculară” sunt menționate și nevoia de utilizarea unor metode „moderne” de predare-învățare „dublate de noi dezvoltări tehnologice”. Iar raportul QX menționează că ar putea fi generalizate, „dacă se vor dovedi eficiente și sigure”, și proiecte de utilizare a IA:

• „Cadrele didactice trebuie pregătite, astfel încât să utilizeze metode moderne de predare-învățare cât mai personalizată, activate și dublate de noi dezvoltări tehnologice, care se dovedesc eficiente și sigure pentru copii (vezi și OECD, 2019; UNESCO, 2023).”

• „Am demarat deja în 2025 o serie de proiecte pilot pentru utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional, iar dacă se vor dovedi eficiente și sigure, vor fi generalizate, alături de metodele mai tradiționale de educație.”

Problema schimbărilor curriculare a fost atinsă de ministrul Daniel David și în conferința sa de presă de luni, 19 mai, când a vorbit pe larg despre schimbările prioritare așteptate la nivel de planuri-cadru la nivel de liceu, dar și despre nevoia generală de a „preda mai puțin, dar mai relevant”.

Citiți articolul întreg aici: edupedu.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Avertizarea de COD PORTOCALIU a băgat autoritățile din Botoșani în ședință

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani: instituțiile de urgență, mobilizate în contextul Codului Portocaliu de vijelii și Codului Galben de inundații

 

Având în vedere avertizarea meteorologică Cod portocaliu de vijelii și atenționarea hidrologică Cod galben de inundații, autoritățile din județul Botoșani sunt în stare de alertă. Toate instituțiile cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor acesteia.

 

Prefectul județului, Dan Nechifor, a convocat astăzi o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani, pentru a evalua situația și a reaminti măsurile necesare gestionării evenimentelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate acțiunile puse în aplicare de către structurile implicate și au fost stabilite o serie de măsuri suplimentare pentru perioada critică ce urmează.

 

Publicitate

Astfel, pe durata Codului Portocaliu de vijelii și a Codului Galben de inundații s-a dispus:

 

– instituirea serviciului de permanenţă la sediul tuturor primăriilor;

 

– monitorizarea persoanelor vulnerabile și cu dizabilități care ar putea avea nevoie de sprijin, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județ;

 

– monitorizarea cursurilor de apă de pe raza unităților administrativ – teritoriale, a zonelor cunoscute ca fiind predispuse la inundații, în special pe perioada atenționărilor/avertizărilor meteorologice de tip NOWCASTING și intervenția de urgență, dacă situația o impune;

 

– asigurarea operativității tehnicii de intervenție la inundații de la nivelul tuturor primăriilor;

 

– creșterea capacității operaționale la nivelul ISU Botoșani.

 

De asemenea, pentru preîntâmpinarea situațiilor deosebite, se vor efectua recunoașteri în teren în zonele cunoscute cu risc de inundații, se va informa populația asupra măsurilor și a modului de comportare în cazul producerii situațiilor de urgență, prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență de la nivelul primăriilor.

 

Totodată, la toate subunitățile de pompieri se va asigura operativitatea tehnicii de intervenție la inundații (motopompe remorcabile și transportabile, bărci, camioane etc.).

 

Toate aceste măsuri dispuse sunt esențiale pentru a asigura rapiditatea și eficiența intervențiilor, în cazul manifestării unor situații deosebite.

 

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite să intervină, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Reamintim faptul că județul Botoșani se află sub incidența a două coduri portocaliu și galben, astfel:

 

– Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată astăzi, până la ora 19:00. În intervalul menționat, vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului 70 …90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 de l/mp și izolat peste 50 l/mp.

 

– Cod Galben de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestora, până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE”.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioşi Paisie și Cleopa la Mănăstirea Sihăstria

Publicat

Publicitate

Canonizarea Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria va fi proclamată în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în data de 7 august 2025, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț.

Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, care vor începe cu prăznuirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, în data de 5 august, se vor încheia joi, 7 august, cu hramul bisericii mari a Mănăstirii Sihăstria, sfântul lăcaș fiind aşezat sub ocrotirea Sfintei Teodora de la Sihla. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, în cadrul slujbei având loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa, scrie ziarullumina.ro.

Proclamarea locală a unui sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă este un eveniment solemn, festiv, prin care este anunțată în mod oficial includerea acestuia în calendarul liturgic al unei eparhii. Acest moment marchează începerea cultului public al sfântului în acea zonă, în urma aprobării canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, informează Doxologia.ro.

„Având în vedere posibilităţile noastre financiare reduse în raport cu amploarea evenimentului sus-menţionat, cunoscând dragostea dumneavoastră pentru Biserică şi pentru Mănăstirea Sihăstria şi vieţuitorii ei de altădată, dar şi de astăzi, apelăm la bunăvoinţa dumneavoastră, rugându-vă ca, în măsura posibilităţilor financiare, să ne ajutaţi şi pe noi. Dumnezeu, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla şi Sfinţii Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Sihăstria să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească însutit în această viaţă, iar în cealaltă să vă învrednicească de vederea faţă către faţă cu El”, transmite părintele arhimandrit Arsenie Popa, starețul Mănăstirii Sihăstria.

Astfel, cei care doresc să doneze pentru buna desfăşurare a proclamării locale a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Paisie şi Cleopa de la Sihăstria o pot face prin virament bancar în următoarele conturi ale Mănăstirii Sihăstria:

Cont în lei: RO28RNCB0199005311250001

Publicitate

Cont în euro: RO17RNCB0199005311250005.

Amintim că în ziua de 28 aprilie, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, a fost împlinită rânduiala de deshumare a osemintelor Sfinților Cuvioși Paisie Olaru și Cleopa Ilie, ca etapă importantă în procesul de proclamare a canonizării lor.

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN pe râurile Siret, Jijia și afluenți

Publicat

Publicitate

Cod Galben de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestuia

 

 

 

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Siret, Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, valabil de astăzi, de la ora 12:00 până mâine, la aceeași oră.

 

Publicitate

Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENȚIE”.

 

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

 

Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

 

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

 

Informare preventivă:

 

Reguli de comportare și acțiune la inundații:

 

 

 

1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:

 

– aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);

 

– blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;

 

– evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;

 

– încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.

 

 

 

2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:

 

– mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;

 

– în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.

 

 

 

3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:

 

– respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;

 

– înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;

 

– scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;

 

– la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;

 

– după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.

 

 

 

4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:

 

– nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;

 

– nu atingeți firele electrice;

 

– nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;

 

– consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;

 

– nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;

 

– acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;

 

– executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.

 

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:

 

• curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

 

• drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

 

• regularizarea unor pârâie, curățirea lor, a canalelor și tuburilor colectoare, a vâlcelelor pentru a asigura preluarea eventualilor torenți formați;

 

• crearea de bazine de rezervă pentru captarea viiturilor;

 

• deținatorilor de construcții situate pe direcția viiturilor de pe versanți li se recomandă realizarea unor canale de captare și dirijare a apei;

 

• curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

 

• achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

 

• executarea unor lucrari de drenare a apei rezultate din precipitatii în zonele afectate de alunecări de teren pentru a împiedica pătrunderea acesteia prin crăpăturile formate în scopul prevenirii reactivării acestora;

 

• întreținerea unor lucrări de îmbunătățiri funciare, protejari de maluri și diguri;

 

• achizitionarea, la nivelul fiecarei localitati, a unor motopompe, acestea fiind necesare evacuarii apei din clădirile instituțiilor și populatiei din zone respective, pentru că în situații majore forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt suficiente.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending