În Duminica a treia după Paști, Biserica ne pune înainte arătările Mântuitorului către femeile mironosiţe, fapt pentru care Duminica aceasta mai este numită şi a femeilor mironosiţe; a tuturor femeilor evlavioase şi curajoase care L-au urmat pe Mântuitorul încă „din Galileea”, rămânând alături de Maica Domnului şi urmărind îndeaproape procesul, patimile, răstignirea şi moartea pe Cruce, punerea în mormânt, iar în final, Învierea cea de-a treia zi.
Aceste femei mironosiţe, în „prima zi a săptămânii, foarte de dimineaţă” (Luca 24, 1), „fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1), au mers la mormânt, întrebându-se între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” (Marcu 16, 3). Şi aceasta pentru că înmormântarea Mântuitorului fusese făcută în mare grabă. De aceea, femeile mironosiţe voiau să continue îmbălsămarea Preacuratului Trup al Mântuitorului cu miresme, fapt pentru care se întrebau cine le va ajuta lor să intre în mormântul închis.
Pline de curaj, au înfruntat atât puterea nopţii, cât şi frica de străjerii care păzeau mormântul, căci, totuşi, nu erau decât nişte simple femei; aceasta în vreme ce toţi apostolii erau ascunşi de frica iudeilor. Şi iată-le pe aceste femei mironosiţe, apropiindu-se de mormânt. Plângeau şi se tânguiau pentru Învăţătorul Hristos, în timp ce, apropiindu-se de mormânt, văd piatra răsturnată.
Sunt uimite de mormântul gol şi chiar speriate de vederea a doi îngeri care străjuiau mormântul. Pentru puţin timp se făcu liniştite: „Nu vă temeţi!” (Matei 28, 5) – „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (în mormânt). Iată locul unde L-au pus” (Marcu 16, 6). Văzând şi auzind toate acestea, femeile mironosiţe „au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică şi de uimire” (Marcu 16,
. Maria Magdalena se întoarce la mormânt, plângând.
Îl vede pe Mântuitorul Înviat, dar nu-L recunoaşte, atât pentru faptul că tot Trupul Său era acum transfigurat, dar şi pentru că încă nu se luminase de ziuă. De aceea, pentru câteva momente crede că este grădinarul sau paznicul grădinii, căruia Îi cere Trupul Domnului. „Marie” – îi spune Mântuitorul. Iar ea înţelegând că este Mântuitorul, se apropie acum de Învăţătorul, probabil vrând să-I cuprindă preacuratele picioare. Dar Mântuitorul îi spune: „Nu te atinge încă de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru”(Ioan 20, 17). După cuvântul Sfintelor Evanghelii, Maria Magdalena fiind cea dintâi căreia Iisus Cel înviat i se arată şi îi vorbeşte.
Tot Maria Magdalena este cea dintâi trimisă să mărturisească ucenicilor că L-a văzut pe Hristos. Însă, după Tradiţia Bisericii, cel dintâi om care L-a văzut pe Mântuitorul înviat este Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru a răsplăti credinţa ei. Ea fiind singura care, crezând în dumnezeirea Mântuitorului, aştepta şi învierea Lui. În tot acest timp, celelalte femei mironosiţe fug de la mormânt la apostoli, spunându-le că Trupul Mântuitorului a fost luat. Apostolii Petru şi Ioan vin în mare grabă şi văd giulgiurile de îngropare.
După aceasta, femeile mironosiţe se întorc ca şi Maria Magdalena la mormânt. Şi abia acum Îl văd pe Mântuitorul Înviat, Care le spune: „Bucuraţi-vă! Iar ele apropiindu-se au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” (Matei 28, 9). În felul acesta, din voia lui Dumnezeu, femeile mironosiţe fiind primii oameni care L-au văzut pe Mântuitorul înviat. Mai târziu, atunci când ele se duc la apostoli şi le mărturisesc că L-au văzut pe Domnul Înviat, ucenicii „au considerat spusele femeilor o minciună. Şi nu le-au dat nici o crezare” (Luca 24, 11). Fapt pentru care „i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor” (Marcu 16, 14).
Cine au fost aceste femei mironosiţe?
1. Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria.
2. Maria Magdalena, din care Mântuitorul scosese „şapte diavoli” (Marcu 16, 9).
3. Maria lui Cleopa, numită şi „cealaltă Marie” (Matei 28, 1), verişoară a Maicii Domnului şi mamă a verişorilor (fraţii) Domnului: Iacov, Iuda, Iosie şi Simon.
4. Salomeea, soţia lui Zevedeu şi mama apostolilor Iacov şi Ioan.
5. Ioana.
6. Suzana, două femei cu o situaţie materială mai bună, care din avutul lor slujeau Mântuitorului.
7. Marta.
8. Maria, surorile lui Lazăr din Betania, în casa cărora Mântuitorul poposea adeseori.
Ziua Femeilor Mironosiţe este dedicată femeii creştine. Ca îndemn de a le urma exemplul de vieţuire creştină.
Biserica aduce cinstire uceniţelor Domnului, atât celor de altădată, cât şi celor de azi. Celor care, în Biserică, formează majoritatea închinătorilor, ctitorilor şi binefăcătorilor. Celor care în Istoria creştinismului au dat şi dau în continuare adevărate exemple de credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu: atât în viaţa monahală, cât, mai ales, în viaţa de familie – unde ele îşi cresc odoarele în frica de Dumnezeu şi respect faţă de toţi oamenii societăţii. Valori pe care le cultivă, cu multă răbdare, în familie.
Însă, astăzi, parcă mai mult ca oricând, se vorbeşte, din păcate, atât de mult de „femeia modernă”, ce are ca prototip aşa-numitele „vedete” ale micilor ecrane. Femeia modernă, de dragul carierei şi al „succesului”, rămâne adesea nepăsătoare faţă de valorile cu care a binecuvântat-o Dumnezeu, de a fi soţie şi mamă, în familia creştină. În felul acesta, familia se află într-un continuu declin, cu un viitor sumbru atât pentru Biserică, cât şi pentru societatea în care trăim.
De aceea, dacă femeia modernă s-a înstrăinat de Dumnezeu şi de darurile cu care El a hărăzit-o, femeia pe care noi o propovăduim astăzi şi o dorim creştină, trebuie să aibă model pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, pe femeile mironosiţe şi, în general, pe toate sfintele femei pe care Biserica le cinsteşte. Să le urmăm credinţa, curajul, demnitatea, sfinţenia şi, nu în ultimul rând, discreţia atât de plăcută Bunului Dumnezeu.