Connect with us

Eveniment

Județul Botoșani a fost plasat sub COD PORTOCALIU de ploi. Se anunță vijelii puternice și căderi de grindină

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza pentru următoarele ore, vizat de vremea rea fiind și județul Botoșani.
Astfel, a fost instituit Cod Portocaliu de ploi torențiale, însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelii puternice și căderi de grindină astăzi, de la ora 15.00, până mâine, la ora 08.00, pentru județul Botoșani.
Cantitățile de apă vor depăși local 30….40 l/mp și, izolat, 50 …60 l/mp.
Vântul va sufla cu 70 …90 km/h, izolat peste 100 km/h.
Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare.
ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
Totodată, s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de fenomenele meteo prognozate:

– curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

– drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

– curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

– achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

Publicitate

– în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;

– fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;

– parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;

– nu atingeți firele căzute la pământ.

Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.

FURTUNĂ: https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Beat la volan în Bucecea: Tânăr prins cu alcoolemie de 0,95 mg/l

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul public din localitatea Bucecea, un autoturism condus de un tânăr, de 25 ani, din aceeași localitate.

 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident spectaculos și alcoolemie de 0,82 mg/l. Tânăr din Botoșani, cercetat penal

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Copălău, s-ar fi produs un accident rutier.

 

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat, iar la scurt timp, au identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

 

Întrucât conducătorul auto ( un tânăr de 24 ani, din localitatea Chițoveni) emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămarea corporală din culpă.

Citeste mai mult

Eveniment

A sfidat legea și a atacat-o pe soție: Bărbat din comuna Mihai Eminescu, reținut pentru violență în familie

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și violență în familie.

 

Din cercetări a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi, ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa, prin aceea că ar fi pătruns în locuința soției sale și ar fi agresat-o fizic pe aceasta, creându-i leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

 

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prinși cu minciuna! Tânăra din Flămânzi care s-a dat drept sora sa, reținută de polițiști

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, din orașul Flămânzi, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, favorizarea făptuitorului și fals privind identitatea.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, la data de 15 august a.c, o tânără, de 30 ani, din orașul Flămânzi ar fi declarat faptul că nu deține asupra sa documentele prevăzute de lege, iar în momentul solicitării de către polițiști a datelor necesare verificării, tânăra ar fi oferit datele altei persoane, încercând să îi inducă în eroare pe polițiști.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat de la începutul lunii august, pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h.

 

Publicitate

Ulterior, tânăra ar fi solicitat unei rude, un bărbat de 34 ani, din aceeași localitate, să îi aducă la sediul poliției actul de identitate și permisul de conducere, aceasta din urmă, susținând că documentele respective îi aparțin, deși cunoștea faptul că acest lucru nu este adevărat.

 

Din verificări, a rezultat faptul că tânăra oferise datele surorii sale, cu scopul de a se sustrage de la răspunderea penală, întrucât ea nu avea dreptul de a conduce.

 

Tânăra este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere și fals privind identitatea, iar bărbatul care a încercat să o ajute, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

 

Față de cei doi a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending