Connect with us

Eveniment

JAF la Supermarket: HOȚ din Răuseni dibuit și reținut de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis la data de 5 august 2023 o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din comuna Răuseni, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat.

Din cercetări, a reușit faptul că acesta, în cursul lunii iunie, precum și în luna iulie a.c. ar fi sustras dintr-un supermarket, din municipiul Botoșani, mai multe bunuri electronice, reușind să treacă de casa de marcat, prin înlăturarea sistemului de alarmare.

La data de 5 august a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului, fiind identificate mai multe mijloace materiale de probă, precum și o parte dintre bunurile sustrase.

“Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de furt calificat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Șofer beat pe străzile din Darabani: Un tânăr de 32 de ani, din Hudești, dat jos de la volan de polițiști

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Hudești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 22 decembrie a.c. a fost depistat de polițiști în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 29 A, în orașul Darabani, fiind sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

FOTO cu caracter generic

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la ieșirea din municipiul Botoșani spre Orășeni Deal. O mamă și fetița ei au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Orășeni Deal. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și două echipaje parținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Forțele de intervenție au constatat faptul că ambele mașini erau în afara părții carosabile și că nu erau persoane încarcerate. O femeie și fiica ei, în vârstă de 11 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Victimele au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Publicitate

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

 

Pentru prevenirea producerii unor astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

De ce merge preotul cu icoana Nașterii Domnului la casele credincioșilor în Ajunul Crăciunului?

Publicat

Publicitate

Mersul cu icoana este ritualul liturgic prin care se vesteşte în toate casele, tuturor creştinilor, apropierea praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos. Această tradiţie misionar-liturgică se menţine şi astăzi, în aproape toate zonele ţării şi se constituie într-o temă ce ar trebui studiată aprofundat din punct de vedere istoric, liturgic, misionar. Intrarea icoanei în casele creştinilor semnifică intrarea Domnului Hristos în „casa sufletului”, scrie ziarullumina.ro.

Acest ritual este o ierurgie prin care se aduce vestea Naşterii Domnului şi se binecuvântează viaţa creştinului, acolo, în spaţiul ambiental intim: casa unde omul vieţuieşte. Ca orice slujbă a Bisericii, şi această ierurgie are rădăcini biblice. Purtând icoana în case, preotul se aseamănă îngerilor (Luca 2, 13-14) şi păstorilor (Luca 2, 15-18, 20), care au adus întregii lumi vestea despre naşterea lui Mesia, în Betleemul Iudeii, precum a fost scris (Isaia 7, 14; Miheia 5, 1).

Prin imagine sacră, icoana Naşterii Domnului „consemnează” fidel şi definitiv, într-o sintetiză teologică de mare forţă, momentul major, unic şi sfinţitor din iconomia mântuirii: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Altfel spus, înomenirea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1, 14; Coloseni 2, 9; Evrei 1, 1-3) arată menirea înaltă pe care o are „casa cea de lut a sufletului” – trupul fiecărui creştin, chemat să devină, prin Hristos, cer al Lui!

Intrarea icoanei în casele creştinilor semnifică, totodată, intrarea Domnului Hristos în „casa sufletului” creştinului, pentru a-Şi face acolo locaş. Astfel preotul, cel mai de seamă dintre toţi colindătorii care merg la casele creştinilor în zilele premergătoare Crăciunului, mărturiseşte şi arată, prin icoana pe care o poartă, adevărul naşterii lui Hristos. Icoana, prezenţă reală a Pruncului Iisus, Îl aduce pe Acesta în maximă apropiere faţă de cei care Îl primesc. Preotul, ca purtător al harului preoţiei şi ca „iconofor” – căci poartă, ca un iconostas viu, icoana Naşterii Domnului -, face simţită în casele creştinilor prezenţa în şi prin har a lui Fiului lui Dumnezeu Întrupat, pe Care Îl simte şi „Îl vede numai omul care crede!”.

Prin prezenţa preotului şi a icoanei, se binecuvântează casele, se înseninează sufletele, se alungă supărările, se alină bolile şi toţi creştinii îşi pregătesc inimile pentru colinde şi pentru marele praznic care se apropie. „Mersul cu icoana” este o lucrare de apostolat, pe care preotul o împlineşte, cu multă jertfelnicie, şi astăzi, într-o lume care, deşi se îndepărtează de Dumnezeu, are tot mai multă nevoie de El.

Deplasarea preotului la casele credincioşilor face parte din strategia pastoral misionară a Bisericii Ortodoxe şi are o semnificaţie aparte. Preotul intră în casele credincioşilor, la invitaţia acestora din urmă, şi cu prilejul unor evenimente sau situaţii concrete ale vieţii creştine: citirea rugăciunilor la femeia lehuză (în prima şi a opta zi după nașterea unui copil), pentru spovedania şi împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor bolnavi, la trecerea la cele veşnice a vreunui credincios.

Publicitate

Însă, de câteva ori pe an, vine în casele credincioşilor, nu pentru a răspunde unor nevoi imediate legate de viaţa duhovnicească a acestora, ci mai degrabă pentru a împărtăşi (şi aceasta întotdeauna în legătură cu marile praznice) din bucuriile credinţei, a se întări şi a se încuraja reciproc, cler, popor. În acest sens, cu ocazia mersului cu icoana, preotul nu doar vesteşte bucuria Întrupării şi invită pe credincioşi la celebrarea liturgică, ci se descoperă ca părinte duhovnicesc.

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste mai mult

Eveniment

Gropile de gunoi din Darabani și Săveni vor fi închise și ecologizate

Publicat

Publicitate

Administrația Fondului pentru Mediu a semnat contractul privind elaborarea studiilor de fezabilitate pentru închiderea și ecologizarea a șase depozite neconforme de deșeuri municipale, marcând prima fază esențială în demararea procedurilor necesare pentru conformarea României la standardele europene de mediu și la angajamentele asumate în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

 

Această etapă pregătitoare este fundamentală pentru asigurarea unei intervenții corecte, eficiente și conforme cu legislația națională și europeană, reprezentând baza tehnică necesară pentru inițierea lucrărilor de închidere și ecologizare propriu-zise. Totodată, proiectul contribuie la consolidarea cadrului național de gestionare a deșeurilor și la reducerea riscurilor de neconformitate cu obligațiile europene.

 

Depozitele neconforme vizate de contractul de elaborare a studiilor de fezabilitate sunt amplasate în următoarele localități:

● Vulcan (județul Hunedoara);

Publicitate

● Darabani (județul Botoșani);

● Săveni (județul Botoșani);

● Hurghiş – Câmpulung Moldovenesc (județul Suceava);

● Lipova (județul Arad);

● Rupea (județul Brașov).

“Această etapă a presupus un efort continuu pentru a debloca o situație pe care am găsit-o într-un stadiu de stagnare la preluarea mandatului. A fost nevoie de muncă de echipă, de ambiție și de determinare pentru ca acest prim pas să se concretizeze. Fiecare zi contează pentru România, atât în perspectiva aderării la OECD și a îndeplinirii obiectivelor europene, cât și pentru comunitățile care trăiesc de ani de zile în vecinătatea acestor depozite de deșeuri. Studiile de fezabilitate sunt fundamentul fără de care nu putem vorbi despre lucrări durabile și conforme.”, a declarat Florin Bănică, președintele Administrației Fondului pentru Mediu.

Prin demararea acestei prime faze, AFM sprijină autoritățile publice locale în abordarea unor situații istorice de neconformitate, cu impact direct asupra sănătății populației și asupra mediului, și creează premisele necesare pentru reducerea riscurilor de infringement asociate depozitării necontrolate a deșeurilor municipale.

 

Studiile de fezabilitate vor include definirea etapelor de implementare pentru închiderea, ecologizarea și monitorizarea post-închidere a depozitelor, în conformitate cu cerințele legislative în vigoare.

 

Prin acest demers, Administrația Fondului pentru Mediu își consolidează rolul instituțional în atingerea obiectivelor asumate de România la nivel european și internațional și contribuie la dezvoltarea unui sistem de management al deșeurilor modern, sustenabil și orientat către protejarea comunităților și a mediului.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending