Actualitate
Iulian Rotariu, pompierul botoșănean, câștigă Roadsign Continental Challenge pentru al doilea an consecutiv
Plutonierul adjutant Iulian Rotariu, a fost desemnat, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun ultramaratonist care a participat la competițiile extreme organizate de Canal Aventure, în ultimii trei ani.
Anunțul a fost făcut de către organizatori pe pagina lor de facebook și de către ISU Botoșani.
„Pentru al doilea an consecutiv, Iulian Rotariu câștigă Roadsing Continental Challenge. Felicitări Iulian pentru performanțe și angajamentul caritabil”, scriu cei de la Canal Aventure în mesajul postat.
Pompierul botoșănean a participat, între anii 2019 – 2021, la patru din cele cinci curse organizate de Canal Aventure.
În vârstă de 46 ani, Iulian a câștigat toate cele patru curse extreme organizate în Australia (522 km – șapte etape), Mozambic (220 km – cinci etape), Vietnam (160 km în patru etape) și Bolivia (220km – în șase etape).
Nu numai că a reuşit să se claseze pe locul I, dar și să stabilească, de două ori (Australia și Bolivia) un record al întrecerilor.
În perioada 24 – 28 ianuarie 2022, Iulian va reprezenta România la ultramaratonul NOMAD din Laponia Finlandeză.
Alături de alți 17 dintre cei mai puternici ultramaratoniști din lume, înscriși în competiție, are de alergat 270 de kilometri, non-stop, cursa fiind organizată tot de Canal Aventure. Va înfrunta temperaturi de minus 30 – 40 de grade, beneficiind de lumina zilei de doar patru din 24 de ore.
La fel ca și celelalte ultramaratoane, această cursă va fi tot autosusţinută, participanții urmând să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac, care nu trebuie să depășească 15 kilograme. Pe traseu, concurenții pot opri în corturile ridicate de organizatori pentru a mânca și a-și trage sufletul.
Fiind o cursă extremă, numărul participanților a fost limitat de organizatori la 20, fiindu-le permisă înscrierea doar celor care au reușit să finalizeze provocări asemănătoare.
Și de această dată, Iulian va alerga în scop caritabil, încercând să sprijine în acest mod activitatea Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism Botoşani.
Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plutonier adjutant Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 el a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017, când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia, Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica.
Fără să fie sportiv de performanţă şi fără să fie legitimat la vreun club, Iulian Rotariu a început să alerge în urmă cu aproape 12 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoşani. După numai câteva curse, reprezentanţii Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.
Modest, pompierul botoșănean dedică această nouă reușită tuturor copiilor cu autism și susține că este fericit că a reușit să termine toate cursele, dar trist pentru că cursa copiilor pentru care aleargă și pe care o susține nu se va termina niciodată.
„Câștigarea acestei competiții nu înseamnă și sfârșitul susținerii cauzei părinților copiilor cu autism. Voi continua să alerg pentru a aduce bucurie în inimile acestor copii minunați. Mulțumesc tuturor românilor care m-au susținut și a căror inimă a bătut, mereu, în piept, alături de a mea”, a precizat Iulian Rotariu, citat de ISU Botoșani.
Urmăriți Botosani24.ro și pe
Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Eveniment
Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan, informează alba24.ro. În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.
Un eveniment asemănător a avut loc și în luna februarie a anului trecut, pe 27 februarie 2025, când șapte planete, inclusiv Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun s-au aliniat într-un spectacol rar care nu va mai putea fi observat până în 2040, scrie The Guardian.
„Grupuri de trei, patru sau chiar cinci planete vizibile nu sunt neobișnuite, apărând regulat în fiecare an… Dar cu cât sunt implicate mai multe planete, cu atât mai multe condiții trebuie să fie îndeplinite pentru a fi vizibile simultan.
Acest lucru face ca paradele complete cu șapte planete să fie destul de rare”, a declarat Greg Brown, astronom la Royal Observatory Greenwich, pentru PA Media.
Ce planete pot fi observate?
Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor putea fi văzute cu ochiul liber. Pentru Uranus și Neptun va fi nevoie de binoclu sau telescop, fiind situate în zonele îndepărtate ale sistemului solar.
Mercur ar putea fi mai greu de observat, deoarece se află jos, aproape de orizont.
Potrivit NASA, astfel de alinieri pot fi observate timp de câteva săptămâni sau chiar peste o lună, deoarece planetele se mișcă lent pe cer.
Totuși, fenomenul poate fi văzut de unii încă din acest weekend, însă 28 februarie este momentul în care planetele vor apărea cel mai apropiate una de alta și vor putea fi observate împreună pe cerul de seară.
Eveniment
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Condiții și acte necesare
Sprijin financiar de până la 2.000 de euro pe hectar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Producătorii agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de înghețul târziu din primăvara anului 2025 pot beneficia de un sprijin financiar de la stat de până la 2.000 de euro pe hectar, în funcție de gradul de afectare, informează alba24.ro.
Guvernul a aprobat la începutul lunii februarie o hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru sectorul pomicol afectat de înghețul târziu din primăvara anului 2025.
Actul normativ prevede instituirea unei scheme de sprijin financiar de urgență destinată producătorilor agricoli din sectorul pomicol ale căror culturi au fost afectate semnificativ de fenomene climatice nefavorabile – înghețul târziu de primăvară, manifestat în perioada aprilie–mai 2025.
Sprijin financiar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu
Sprijinul financiar se acordă sub formă de grant, având ca scop compensarea pierderilor de producție pentru plantațiile pomicole pe rod, cu grad de afectare între 30% și 100%.
Cuantumul sprijinului financiar este de maximum 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha), acordat proporțional cu gradul de afectare.
„După ce am solicitat oficial acest sprijin în Consiliul AgriFish încă din luna iunie a anului trecut, Comisia Europeană a confirmat importanța demersului României, alocându-ne 11,5 milioane de euro — a doua cea mai mare sumă din pachetul de urgență destinat celor șase state afectate. Prin Hotărârea de Guvern adoptată astăzi, transformăm acest demers în sprijin direct pentru pomicultori, oferind granturi de până la 2.000 euro/ha. Este datoria noastră să asigurăm fermierii că nu sunt singuri în fața capriciilor climatice și că au resursele necesare pentru a continua să producă pentru România”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu.
Schema beneficiază de un buget total de 58.538.450 lei (echivalentul a 11.500.000 euro), asigurat din Fondul European de Garantare Agricolă, sub formă de finanțare externă nerambursabilă.
Cine sunt beneficiarii sprijinului financiar
Beneficiarii sprijinului financiar de urgență sunt producătorii agricoli care exploatează plantații pomicole pe rod, afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025 și care dețin documente care certifică suprafețe afectate, în proporție de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, respectiv:
- producători agricoli persoane fizice;
- producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite;
- producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole, grupurile de producători recunoscute, organizațiile de producători din sectorul legume-fructe, cooperativele agricole, precum și universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare.
Sprijin financiar pentru pomicultorii afectați de înghețul târziu. Criterii de eligibilitate
Beneficiarii sunt eligibili dacă:
- dețin documente care certifică afectarea suprafețelor cu plantații pomicole pe rod de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025;
- gradul de afectare a suprafețelor reprezintă un procent de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv;
- sunt înregistrați în evidențele APIA cu cererea de plată pentru anul 2025.
În vederea verificării respectării condițiilor prevăzute, APIA stabilește eligibilitatea beneficiarilor ținând cont de suprafața cu plantații pomicole pe rod determinată conform cererii de plată pentru anul 2025.
Cum se calculează sprijinul financiar
Sprijinul financiar de urgență sub formă de grant este în cuantum de maximum 10.180,6 lei/ha și reprezintă echivalentul sumei de maximum 2.000 euro/ha, care se acordă pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025, pentru suprafața cu grad de afectare de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv, prevăzută în documente, după cum urmează:
- pentru un grad de afectare mai mare de 90% inclusiv până la 100% inclusiv, se acordă grantul în cuantum de maximum 10.180,6 lei/ha;
- pentru un grad de afectare menționat ca valoare procentuală unică, de minimum 30% inclusiv și maximum 90%, grantul care se poate acorda se diminuează corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu gradul de afectare în valoare fixă prevăzut în documente, iar rezultatul obținut se împarte la o sută sau, în cazul în care în documente este menționat un interval de afectare, și nu o valoare fixă, valoarea grantului care se poate acorda se obține prin înmulțirea cuantumului de 10.180,6 lei/ha cu valoarea obținută ca medie aritmetică a intervalului de afectare menționat, iar rezultatul obținut se împarte la o sută.
Sumele totale care se pot acorda unui beneficiar se determină prin înmulțirea cuantumului grantului calculat cu suprafața afectată de plantații pomicole pe rod, care nu poate fi mai mare decât cea determinată de APIA potrivit cererii de plată pentru anul 2025.
Speciile pomicole pentru care se acordă ajutorul financiar
Speciile pomicole eligibile pentru acordarea sprijinului financiar sunt:
- măr
- păr
- prun
- cais și zarzăr
- piersic
- cireș și vișin
- nectarin
- nuc și alun
- migdal
Cererea de acordare a sprijinului financiar
Beneficiarii care îndeplinesc condițiile trebuie să depună la APIA la care au depus cererile de plată pentru anul 2025 o cerere de acordare a sprijinului financiar de urgență. Cererea va fi însoțită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2025.
Copiile documentelor de identificare existente la dosarul cererii de plată pentru anul 2025, în cazul în care nu sunt modificări, rămân valabile și pentru acordarea sprijinului financiar de urgență.
Cererea de acordare a sprijinului se depune la centrele județene sau locale ale APIA, până la data de 9 martie 2026 inclusiv.
Documentele depuse în copie de către beneficiar poartă sintagma „conform cu originalul”, sunt datate și certificate prin semnătură de către beneficiar.
După finalizarea perioadei de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență, APIA verifică respectarea/ îndeplinirea prevederilor referitoare la eligibilitatea solicitanților, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut. Nerespectarea acestora de către solicitanți atrage neeligibilitatea acestora la acordarea sprijinului financiar de urgență.
Plățile către beneficiari se vor efectua până la data de 30 aprilie 2026.
Eveniment
VIDEO: „Măștile poetice”, activitate cultural-educativă la Liceul „Regina Maria” Dorohoi
La Liceul „Regina Maria” Dorohoi s-a desfășurat activitatea din cadrul proiectului „Sfert de oră de lectură: Constantin Abăluță – Măștile poetice”, demers educațional care a îmbinat lectura expresivă cu acompaniamentul muzical.
Sub coordonarea profesoarei Paraschiva-Cezarica Șmocot, elevii au explorat creația poetului Constantin Abăluță, punând în valoare valențele tematice și expresive ale volumului „Măștile poetice”. Activitatea a urmărit stimularea interesului pentru lectură, dezvoltarea sensibilității artistice și cultivarea capacității de interpretare a textului liric.
Momentele de lectură au fost completate de intervenții muzicale, care au contribuit la crearea unui cadru adecvat receptării mesajului poetic. Elevii implicați au demonstrat seriozitate și implicare, abordând actul lecturii ca formă de exprimare și reflecție.
Prin astfel de inițiative, proiectul „Sfert de oră de lectură” își propune să consolideze relația elevilor cu literatura și să susțină educația culturală în mediul școlar.
Eveniment
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR
Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, relatează alba24.ro.
„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.
Au început operațiunile premergătoare pentru Tunelul Boița 1. Acesta este format din două galerii: 264 metri (galeria dreaptă) și 247 metri (galeria stângă).
Este al doilea punct critic de pe această secțiune unde atacăm muntele”, a scris Cristian Pistol, pe pagina de Facebook.
Progresul la zi pe Secțiunea 2 (31,33 km)
Lucrările la tunelul Robești avansează constant, spune directorul CNAIR. Potrivit acestuia, s-au excavat deja 332 metri din galeria stângă și 351 metri din galeria dreaptă.
Lucrările au început acum și pe sensul dinspre Sibiu. Pentru a mări ritmul de lucru, se fac cinci detonări în fiecare zi.
De asemenea, structurile majore prind contur:
- Viaductul V01: 63%
- Viaductul V03: 62,82%
- Viaductul V02: 57,28%
- Viaductele V04 și V05: 49,68%
Constructorul a mobilizat în teren 311 muncitori și 111 utilaje specializate.
Stadiul fizic întregii secțiuni a ajuns la 8,2%.
„Ritmul va crește exponențial pe măsură ce vom elibera autorizațiile de construire pentru restul sectoarelor, odată cu emiterea Acordului de Mediu Revizuit. Secțiunile 2 și 3 reprezintă primul tronson de autostradă care va străpunge efectiv Carpații.
La final, România va beneficia de o conexiune neîntreruptă pe Coridorul 4 Pan-european: aproximativ 850 km de drum de mare viteză de la Constanța până la Nădlac. Investim 4,25 miliarde lei (fără TVA) prin Programul Transport (PT) pentru a transforma acest vis în realitate. Este o lucrare de o complexitate tehnică fără precedent, dar esențială pentru viitorul economic al țării”, a mai precizat directorul CNAIR.
-
Economie3 ani agoManagerul celei mai puternice companii de la Botoșani s-a sinucis
-
Eveniment3 ani agoCe se poate construi fără autorizație. Noi reguli pentru avizarea documentelor
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Biserica Ortodoxă este în DOLIU. Un preot îndrăgit, profesor universitar, și-a pierdut viața într-un accident cumplit
-
Eveniment4 ani agoFOTO: „Doamne, îndură-te de bătrâni, de tineri, de pruncii de la sân!”. Sute de oameni s-au rugat în genunchi la Buzeni
-
Actualitate3 ani agoDe la 1 august sau 1 septembrie 2023 salariul minim ar putea crește din nou
-
Actualitate3 ani agoFiica unor profesori de excepție din Botoșani a luat 10 la TITULARIZARE, una dintre cele șase note maxime la nivel național
-
Eveniment4 ani agoPlânge dealul, plânge valea: „Mor animalele de sete”. Aproape un sfert din judeţul Botoşani în pragul disperării din cauza apei
-
Eveniment3 ani agoFOTO: Un autobuz cu pasageri a luat foc în mers



