Connect with us

Eveniment

ITM Botoșani: Eliberarea adeverințelor de vechime, o obligație legală! Campanie națională de conștientizare a angajatorilor

Publicat

Publicitate

Perioada în care se desfășoară această campanie este 11.10.2024-31.12.2024.

 

Motivarea campaniei

Potrivit dispozițiilor Codului muncii și Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate.

Acest document aduce informații necesare despre perioada de activitate a salariatului, în cadrul angajatorului și cuprinde următoarele elemente: datele de identificare ale salariatului, datele de identificare ale angajatorului, data și numărul contractului individual de muncă, tipul de contract, data începerii activității, funcția ocupată, salariul de bază și sporurile prevăzute în contractul de muncă, modificările suferite în executarea raportului de muncă, data încetării contractului individual de muncă, temeiul de încetare, perioadele de absențe nemotivate și concedii fără plată, semnătura reprezentantului legal al angajatorului și ștampila.

Având în vedere numărul mare de sesizări prin care sunt semnalate dificultăți întâmpinate cu privire la obținerea adeverințelor referitoare la activitatea realizată în baza unui contract de muncă, este necesară desfășurarea la nivel național a unei campanii de informare și conștientizare cu privire la eliberarea acestora.

Publicitate

 

Obiectivul campaniei

Informarea persoanelor fizice care au sau au avut calitatea de salariat cu privire la condițiile în care pot solicita adeverințe de vechime și informarea și conștientizarea angajatorilor și a altor deținători de arhivă,  cu privire la obligația legală de eliberare a acestora.

 

Grupul–țintă al acestei campanii sunt angajatorii, administratorii judiciari/lichidatorii judiciari, salariații/foștii salariați.

 

Până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în  funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retributia tarifara de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.

Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.

Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator.

În cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris, după cum urmează:

   unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt;

 

–   inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.

 

  1. Angajatorii au obligația de a elibera adeverințe de vechime, astfel:

 

–  la încetarea activităţii salariatului, fără a fi  necesară vreo solicitare în acest sens, din partea acestuia;

la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, în termen de 15 zile de data solicitării formulate în scris.

În cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale in vigoare, administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul judiciar este obligat sa elibereze salariatilor, in termen de maximum 60 de zile calendaristice, un document care sa ateste activitatea desfasurata de acestia, conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

  1. Succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceștia le deţin.

Cererea poate fi depusă în format letric sau în format electronic.

  1. În cazul în care angajatorul este desființat fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator, obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.

 

Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

 

Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înfiinţare şi până la desfiinţare sau radierea din registrul comerţului, după caz.

 

Prin urmare, pentru a identifica operatoratul economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.  

 

Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale.

 

Date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la ONRC.

 

Adeverinţele, se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prin reprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant.

 

Încălcarea de către angajator sau de către succesorul în drepturi a acestuia, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime, se constată și se sancționează de către Inspecția Muncii prin inspectoratele teritoriale de muncă.

 

Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivele Naţionale şi, după caz, ai serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

Citeste mai mult

Administratie

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa Guvernului și au cerut intervenții rapide pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile și a mediului de afaceri local.

La protest a fost prezent un singur ales, senatorul Cătălin Silegeanu, care a stat de vorbă cu participanții și a transmis un mesaj dur la adresa modului în care este gestionată situația economică.

„Deficitul bugetar nu a atins o cotă istorică din vina cetățenilor. Împrumuturile fără măsură și risipa de bani publici nu s-au făcut prin voința poporului, nici măcar prin consultarea lui. Și, totuși, singurii care plătesc prețul prostiei politice sunt oamenii de rând”, a declarat senatorul.

Acesta a susținut că a inițiat proiecte legislative pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și a mediului de afaceri, însă inițiativele ar fi blocate de parlamentarii coaliției de guvernare. Totodată, a indicat o discrepanță între așteptările create de actuala conducere guvernamentală și măsurile adoptate până în prezent.

În discursul său, senatorul a criticat creșterea TVA, extinderea taxării prin CASS, majorarea accizelor și posibilitatea creșterii impozitelor locale, afirmând că aceste decizii au generat scumpiri resimțite puternic de populație.

Publicitate

„Nicio măsură împotriva celor de sus, numai împotriva celor de jos. Botoșănenii au strigat că nu putem continua să credităm un stat care exploatează cetățenii. Țara este împărțită între privilegiați și oameni care sărăcesc”, a mai afirmat Cătălin Silegeanu.

Protestul s-a desfășurat pașnic, iar participanții au transmis că astfel de acțiuni ar putea continua dacă situația economică nu se îmbunătățește și dacă autoritățile nu vor adopta măsuri concrete pentru reducerea poverii fiscale.

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziții într-un dosar de înșelăciune prin metoda „Accidentul”. Țepe trase cu telefoane date și din Penitenciarul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune într-un dosar penal care vizează înșelăciuni comise prin binecunoscuta metodă „Accidentul”, iar una dintre locațiile unde au avut loc percheziții este Penitenciarul Botoșani, relatează agerpres.ro.

Intervenția a avut loc la data de 11 februarie 2026, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere.

Activitățile s-au desfășurat în Penitenciarul Botoșani, dar și la imobile din județele Suceava și Galați, în cadrul cercetărilor privind persoane suspectate că ar fi coordonat apeluri telefonice frauduloase către victime din diferite zone ale țării.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit și ridicat mai multe telefoane mobile, alte mijloace de probă relevante pentru cauză, precum și bunuri interzise la deținere în mediul de detenție.

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate ar fi organizat, chiar din penitenciar, apeluri către persoane vătămate, pe care le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor situații fictive privind producerea unor accidente rutiere. Victimelor li se solicitau sume de bani sub pretextul unor cheltuieli medicale sau procedurale urgente.

Prejudiciul total estimat în acest dosar depășește 100.000 de lei, o parte din bani fiind recuperată până în prezent de către anchetatori.

Publicitate

În cadrul aceleiași cauze, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore și urmează să fie prezentată unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Totodată, în luna ianuarie 2026, față de o altă persoană implicată fusese deja dispusă măsura arestului la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din inspectoratele județene Brașov, Suceava și Galați, al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea, precum și al polițiștilor de penitenciare din cadrul Penitenciarului Botoșani.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.

Citeste mai mult

Economie

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare bazate în principal pe criteriul cost – beneficiu. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, numărul serviciilor fiscale vizate pentru desființare variază semnificativ de la un județ la altul – între unu și trei în fiecare județ. La nivel național, numărul celor care ar urma să fie închise ar putea fi de câteva zeci.

Ținta principală a restructurării o reprezintă serviciile fiscale mai mici și cele cu eficiență scăzută. Un indicator esențial în evaluare este raportul dintre costurile de funcționare și sumele colectate.

Pentru a menține un grad minim de acoperire teritorială, se analizează și variante alternative. Una dintre acestea presupune ca un angajat ANAF să se deplaseze câteva ore pe săptămână în localitățile rămase fără unitate fiscală proprie, în cazul în care primăria respectivă solicită acest lucru.

Fără concedieri, dar cu eliminări de posturi de conducere

Potrivit informațiilor Profit.ro, reorganizarea nu va duce la concedierea de personal. Angajații de la serviciile fiscale desființate ar urma să fie preluați de structura care va prelua zona administrată anterior de unitatea desființată.

Cu toate acestea, desființarea unor servicii fiscale orășenești sau comunale, împreună cu noi reduceri la posturile vacante, va avea ca efect automat eliminarea unor posturi de conducere din schema organizatorică a ANAF.

Publicitate

Conducerea centrală a ANAF a oferit șefilor de structuri regionale și județene libertatea de a veni cu propriile propuneri pentru reduceri de costuri și restructurări, încurajând astfel o abordare adaptată specificului fiecărei zone.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending