O fântână din comuna botoșăneană Hlipiceni, distrusă și lăsată în paragină, despre care se spune că are cea mai bună apă din zonă, a împărțit localnicii în două tabere. Construcția este la un pas să se dărâme și de vină ar fi un sătean care a folosit în mod neglijent un utilaj. La „radio Șanț” se știe sigur cine este autorul, însă nimeni nu ia nicio atitudine.
I se spune din bătrâni, „La fântâna lui Ungureanu” , un loc unde fiecare om din sat a băut cel puțin o cană de apă când s-a întors de la muncile câmpului. Oamenii au numit locul așa după potcovarul satului, un localnic care în 1987 s-a gândit să facă o faptă de milostenie pentru consătenii ce se întorc istoviți și însetați de la prășit. Fiecare bogdaproste pe care l-ar fi rostit cineva după o cană de apă rece și dulce s-ar fi socotit în „desaga” cu care domnul Ungureanu avea să meargă în Veșnicie. Numai că vremurile în care câmpurile erau lucrate de oameni au apus și rareori mai vezi câte unul sau doi mergând cu sapa în spate, astfel că interesul pentru fântâna miraculoasă s-a pierdut. Chiar și în contextul în care, cel puțin anul acesta, nevoie de apă potabilă a fost la cote maxime.
Două fotografii sugestive, postate de un sătean din Hlipiceni,pe pagina de socializare, a stârnit of-ul oamenilor care s-au împărțit în două tabere. O parte insistă să repare cine a stricat, iar majoritatea se declară pentru o acțiune „mână de la mână” pentru a mulțumi cumva pentru cana de apă rece primită cândva.
Se spune că fiecare sătean a băut de aici măcar o cană cu apă, pe când se întorcea acasă după o zi grea de muncă la câmp.
„Cu sapa in spinare către bucata de pământ sau cu vacile la păscut nu se mai duce nimenea, iar fermierul nu mai are nevoie să zăbovescă la fântână, din păcate nu au de ce!, utilajele agricole majoritatea au aer condiționat, și deci nu au nevoie de apă. Cine știe câtă trudă a depus proprietarul acelei fântâni spre a o construi! Câte guri si suflete a răcorit, cate guri de bine i-au dorit, in viață ești dator să lași in urma ta măcar o fântână, un pom si o casă! Slavă omului care a trudit si plătit la facerea fântânii!”
„Daca nu e alta solutie si se face o cheta pt reparatii ma bag pt ca am baut apa de acolo”.
„Probabil este așa de nesimțit cel ce a distrus că nu are mustrări de conștiință! Oare a făcut un bine fără să aștepte ceva în schimb așa cum a făcut bunicul meu ? După câte știu pe vreme de secetă se ia apă de acolo cu butoaiele. Iar cât despre reparat am văzut un comentariu că ar putea să repare rudele .Foarte urât ! Rudele să repare iar cei ce se folosesc de ea să se uite …”
„Din ce am citit pe aici, ”un nesimțit cu utilaj agricol a dărâmat fântâna și refuză să o repare”! Dărâmarea unui bun al altuia = infracțiune de distrugere! Autorul poate fi obligat, așadar, și penal să repare bunul distrus, cu atât mai mult cu cât acesta este de utilitate publică! Și cu atât mai mult cu cât, se pare, este cunoscut! Altfel, e păcat de biata fântână! Mai ales că, după cum zice lumea, are și apă bună!”…
Sunt câteva dintre opiniile localnicilor din Hlipiceni și până se decid cine și cum să intervină, „Fântâna lui Ungureanu” continuă să potolească setea trecătorilor, mai ales că încă este destulă apă, e drept, la adâncimea de 10 metri. Periodic câte un „binevoitor” fură găleata sau lanțul, dar sunt iute înlocuite prin strădania urmașilor domnului Ungureanu.
Uitată pe deal, îngenuncheată de neglijența oamenilor, fântâna vorbește despre vremurile în care ospitalitatea, bunătatea și solidaritatea erau trăsături ale românului autentic, ale moldoveanului cu credință nestrămutată în Dumnezeu.
Foto: facebookstiri

Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News