Connect with us

LIFESTYLE

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces. Prevalenţa mare a fumatului în rândul tinerilor, îngrijorătoare

Publicat

Publicitate

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a subliniat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale fără Tutun.

În fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie este celebrată Ziua Naţională fără Tutun, care are ca scop creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei privind riscurile pentru sănătate asociate consumului de tutun. Anul acesta evenimentul se desfăşoară sub sloganul „Alege înţelept! Spune NU fumatului!”.

„Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conţine peste 7.000 de substanţe chimice toxice, iar fumatul pe parcursul vieţii poate să ducă, în medie, la scurtarea vieţii unei persoane cu cel puţin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viaţă pierduţi prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun”, a explicat INSP.

Potrivit institutului, prevalenţa mare a fumatului în rândul tinerilor este „îngrijorătoare”, alături de expansiunea produselor noi care conţin tutun, creşterea utilizării dispozitivelor de vaping şi tutun încălzit.

„Vârsta de începere a utilizării produselor de tutun este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicţie. Conform studiului YRBSS 2022, 40% dintre elevii de liceu din România au fumat pe parcursul vieţii cel puţin o ţigară. Dintre aceştia, 8 din 10 au experimentat şi noi produse din tutun – ţigări electronice sau produse cu tutun încălzit”, se precizează în mesaj.

Limitarea consumului de tutun este reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a îmbunătăţi starea generală de bine, mai spun medicii.

Publicitate

Conform statisticilor, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în ţările cu venituri mici şi medii.

În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, şi este totodată unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obţinut în reducerea prevalenţei fumatului în UE, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populaţia, una din cinci persoane şi, ceea ce este şi mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15 – 24 de ani fumează, atrage atenţia INSP.

Datele prezentate în raportul Health at a Glance 2023 arată că, în România, prevalenţa fumatului zilnic în rândul bărbaţilor a fost de 30,8%, iar în rândul femeilor 7,7%.

AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Impozitul auto 2026: Reguli noi pentru mașinile cumpărate și vândute în același an și pentru radierea din circulație

Publicat

Publicitate

Impozitul auto 2026: Reguli noi pentru mașinile cumpărate și vândute în același an și pentru radierea din circulație, prevăzute în reforma administrativă pusă în dezbatere de Guvernul Bolojan.

Guvernul pregătește modificări în Codul Fiscal care vizează modul de impozitare a autovehiculelor cumpărate, înmatriculate și vândute în același an, dar și procedura de radiere din circulație.

Proiectul de lege publicat de Ministerul Dezvoltării, propune simplificarea termenelor și clarificarea obligațiilor proprietarilor de autovehicule, scrie Techrider.

În prezent, impozitul auto este datorat de persoana care deține vehiculul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Această regulă a generat, spune Guvernul, situații neclare în cazul mașinilor achiziționate, înmatriculate și ulterior vândute în cursul aceluiași an calendaristic.

Potrivit proiectului de lege, pentru aceste situații se introduce un termen unic de plată, respectiv data înstrăinării autovehiculului.

Publicitate

Astfel, impozitul aferent anului în curs va fi achitat la momentul vânzării mașinii, și nu ulterior.

„(11) Prin excepție de la alin. (1), un mijloc de transport achiziționat, înmatriculat și vândut în același an calendaristic generează stabilirea unui impozit pentru anul respectiv cu un singur termen de plată, respectiv data înstrăinării”, se arată în proiect.

Autoritățile susțin că această modificare are ca scop eliminarea ambiguităților și reducerea birocrației pentru contribuabili.

Impozitul auto 2026: Reguli noi privind radierea

Proiectul introduce și reguli mai clare privind radierea din circulație a autovehiculelor.

Astfel, proprietarul va avea obligația de a depune declarația de radiere la organul fiscal competent în termen de 30 de zile de la data radierii.

Începând cu 1 ianuarie a anului următor radierii, impozitul pentru vehiculul respectiv nu va mai fi datorat.

Totodată, radierea din circulație va fi posibilă doar după achitarea tuturor obligațiilor fiscale restante către bugetul local.

„(4) În cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, proprietarul are obligația de a depune declarația de radiere la organul fiscal competent (…) în termen de 30 de zile de la data radierii. Începând cu data de 1 ianuarie a anului următor radierii, proprietarul încetează să datoreze impozitul aferent mijlocului de transport. De asemenea, este obligatorie achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local (…) până la data radierii din circulație”, se mai precizează în document.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal urmează să parcurgă procesul de dezbatere și aprobare, iar dacă va fi adoptat, noile reguli ar putea clarifica semnificativ situațiile fiscale frecvent întâlnite în cazul tranzacțiilor cu autovehicule.

Citeste mai mult

Eveniment

Schimbări minime la conducerea școlilor din Botoșani: Doar trei unități au directori noi

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a finalizat procedura de selecție a directorilor și directorilor adjuncți în vederea numirii prin detașare în interesul învățământului, începând cu data de 17 ianuarie 2026.

Pe cele 109 posturi vacante au fost depuse 115 dosare de candidatură, 6 fiind respinse.

În ședința Consiliului de administrație a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de astăzi, au fost numiți 85 de directori și 24 de directori adjuncți, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de 31 august 2026.

Numirile au fost realizate cu respectarea procedurii Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Doar doi directori, dintre cei cărora le-au încetat contractele de management, au fost schimbați, pentru că nu au dorit să-și continue activitatea în funcții de conducere. De asemenea, urmare a demisiei unui director, numit la începutul anului școlar prin detașare, a fost numită o altă persoană.

Unitățile de învățământ care vor avea directori noi sunt următoarele:

Școala Gimnazială „Nicolae Călinescu” Coșula – prof. Cornaci Marius Corneliu;

Publicitate

Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești – prof. Boicu Lenuța;

Școala Gimnazială Nr. 1 Vorniceni – prof. Jijie Florin.

 

„Am încredere că fiecare dintre directorii care preiau sau continuă mandatul va acționa cu responsabilitate, profesionalism și deschidere către comunitatea educațională pe care o conduce. Prioritatea noastră rămâne aceeași: creșterea calității actului educațional și sprijinirea tuturor unităților de învățământ pentru obținerea unor rezultate școlare cât mai bune. Le urez succes tuturor directorilor și îi asigur de întreaga mea susținere.” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC.

Citeste mai mult

Eveniment

Prognoza pe patru săptămâni. Val de frig prelungit în România: Temperaturi sub normal până pe 16 februarie

Publicat

Publicitate

Vremea până în 16 februarie. Meteorologii anunță temperaturi mai scăzute decât în mod normal, în următoarea perioadă. 

De Ziua Îndrăgostiților va fi mai frig decât de-obicei, dar cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza de vreme pentru următoarele patru săptămâni.

Vremea în săptămâna 19 – 26 ianuarie

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în jumătatea nordică a teritoriului.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii țări.

Vremea în săptămâna 26 ianuarie – 2 februarie

Temperaturile medii se vor situa sub cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice, scrie Mediafax.

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în zonele montane dar și ușor excedentare în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Publicitate

Vremea în săptămâna 2 – 9 februarie

Temperaturile medii se vor situa sub cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.

Cantitățile de precipitații vor fi local deficitare în zonele montane dar și ușor excedentare în cele sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Vremea în săptămâna 9 – 16 februarie

Mediile valorilor termice se vor situa sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Atelierele de pictură pe sticlă „Dimineți de ianuarie la muzeu”

Publicat

Publicitate

Continuând seria atelierelor dedicate adulților, atât începători, cât și cu experiență artistică, Muzeul Județean Botoșani vă invită, pe data de 25 ianuarie 2026, în intervalul orar 10.00-13.00, la atelierele de pictură pe sticlă intitulate „Dimineți de ianuarie la muzeu”.

Pătrunzând în lumea unei arte atemporale, sub îndrumarea unui artist priceput, fiecare participant poate transforma o bucată de sticlă într-o lucrare ce-i reflectă sufletul, cunoștințele și talentul.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 23 ianuarie 2026.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending