Connect with us

Eveniment

Înscrieri clasa pregătitoare 2022. Actele necesare. Cum se înscriu copiii care vin din străinătate

Publicat

Publicitate

Părinții își pot înscrie copiii în clasa pregătitoare, în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022, prin completarea cererilor-tip, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea celor mici. Cererea-tip apare, de regulă, după publicarea metodologiei de către Ministerul Educației.

Potrivit Edupedu.ro, înscrierea în învățământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțită de documente justificative.

Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în învățământul primar.

Pe 28 martie 2022 sunt afișate circumscripțiile școlare și  planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.

În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 3, cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021.

Documente înscriere clasa pregătitoare

  • Solicitarea părintelui pentru obținerea recomandării de la grădiniță AICI: Anexa-1 
  • Solicitarea părintelui pentru obținerea recomandării de înscriere a copiilor care nu au mers la grădiniță sau au venit din străinătate AICI: Anexa-1-1
  • Declarația pe propria răspundere că datele și informațiile din cererea-tip sunt corecte AICI: Anexa-nr.-3-

„Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte”, se arată în document.

Publicitate

Potrivit metodologiei în lucru, în situația în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, completarea datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al comisiei de înscriere din școală.

Copiii care nu împlinesc 6 ani până la 1 septembrie și care au mers la grădinița se pot înscrie în clasa pregătitoare, pe baza recomandării de la grădiniță.

În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar.

Cum se transmit documentele pentru înscrierea în clasa pregătitoare

Solicitarea de eliberare a recomandării prevăzute la Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta Metodologie poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/mijloace electronice.

La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.

Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o copie a actului de identitate propriu și o copie a certificatului de naștere al copilului, certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza documentelor originale.

În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, inclusiv, alături de documentele menționate, părintele transmite și o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.

Copiii care nu au mers la grădiniță sau cei care acum s-au întors din străinătate vor fi evaluați de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar.

În perioada 30 martie – 8 aprilie 2022 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2022 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar.

Etapele înscrierii în clasa pregătitoare

După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:

  1. prima etapă, în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți, folosind aplicația informatică și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.
  2. a doua etapă, în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive.

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, conform metodologiei în lucru.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 6 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 6 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 6 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 42, 2, 20, 35, 22, 46

Loto 5/40: 3, 36, 10, 14, 1, 19

Joker: 29, 12, 26, 40, 20 + 11

Noroc: 4 1 0 6 8 5 4

Publicitate

Noroc Plus: 6 3 8 9 6 0

Super Noroc: 1 0 6 9 5 8

Citeste mai mult

Eveniment

Prefectul a ajuns la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Obiectele sfinte, salvate din calea flăcărilor de pompieri

Publicat

Publicitate

Incendiul izbucnit joi după-amiază în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a fost lichidat complet, după o intervenție promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi.

Flăcările au cuprins mai multe cărți și materiale religioase depozitate în spatele Sfintei Mese, iar fumul s-a extins rapid în zona altarului. Din fericire, reacția rapidă a echipajelor de intervenție a împiedicat extinderea incendiului, reușindu-se salvarea Sfintelor Obiecte: Evanghelia, Crucea, Chivotul și Sfânta Masă au fost scoase nevătămate, la fel și restul bisericii.

În scurt timp, la fața locului au ajuns prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, și inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, care au verificat situația și au discutat cu echipele de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Lăcașul de cult, aflat în centrul municipiului Dorohoi, este unul dintre cele mai cunoscute din zonă, iar intervenția de astăzi a prevenit o posibilă tragedie.

Flăcările au ars cărți, dar nu au atins credința. Datorită vigilenței pompierilor, biserica a fost salvată, iar altarul își păstrează sfințenia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi: Flăcările au cuprins altarul. Pompierii luptă să salveze lăcașul de cult

Publicat

Publicitate

Clipe de panică, în această seară, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi, unde un incendiu a izbucnit brusc în interiorul sfântului lăcaș. Flăcările au fost observate de oameni aflați în apropiere, care au alertat imediat autoritățile, speriați că focul ar putea distruge biserica.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, acționând contracronometru pentru a salva clădirea și bunurile de valoare.

În momentul sosirii echipajelor, focul mistuia bunurile din zona altarului, iar fumul dens se ridica până în turlă. Există un risc real de propagare la restul construcției, ridicând temerea că întregul lăcaș ar putea fi distrus.

Pompierii au acționat prompt și au reușit să localizeze incendiul înainte ca flăcările să cuprindă întreaga biserică, limitând pagubele. În aceste momente, salvatorii lucrează pentru lichidarea completă a focarelor și înlăturarea efectelor incendiului, sub privirile pline de emoție ale enoriașilor adunați în fața bisericii.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt însemnate. În interior, o parte dintre obiectele de cult și mobilierul din altar au fost distruse de foc și fum, iar pereții au fost afectați de temperaturile ridicate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență, după finalizarea intervenției.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Braconieri prinși în flagrant, unelte confiscate și amenzi de peste 11.000 de lei pe lacul Stânca-Costești. Acțiune a autorităților

Publicat

Publicitate

Unii întind plasele, alții le strâng. Unii aruncă harpoanele, alții le ridică. Sub acest principiu s-a desfășurat, joi, 6 noiembrie 2025, o amplă acțiune de control pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în județul Botoșani, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

Operațiunea a fost organizată în cooperare de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, Biroul Poliție Transporturi Navale Botoșani și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, în cadrul Planului de Măsuri „Siguranța și Securitatea pe Apă 2025”.

11 pescari verificați, 9 amenzi și 2 dosare penale

În intervalul orar 10:30 – 15:00, echipele mixte au constatat că 11 persoane desfășurau activități de pescuit recreativ sau braconaj în aval de barajul Acumulării Stânca-Costești, încălcând prevederile Legii nr. 176/2024, privind protecția, conservarea și exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.500 de lei.
Totodată, pentru două cazuri grave de braconaj piscicol — pescuit cu japca și deținerea sau folosirea de unelte interzise (setci, năvoade, voloace, vârșe, vintire etc.) —, polițiștii au întocmit dosare penale. Aceste fapte sunt sancționate cu închisoare de la 2 la 5 ani și interzicerea dreptului de a pescui pentru o perioadă între 2 și 4 ani.

Uneltele interzise, ridicate pentru expertiză

Echipamentele de pescuit ilegal identificate la fața locului au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Navale Botoșani.
În continuarea cercetărilor, acestea vor fi supuse unei expertize tehnice realizate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, pentru a se stabili tipul exact și scopul utilizării lor.

Controale intensificate în perioada următoare

Autoritățile anunță că vor intensifica activitățile de inspecție și control în zona lacului Stânca-Costești și pe celelalte acumulări din județ, pentru a combate braconajul piscicol, deținerea uneltelor interzise și comercializarea ilegală a peștelui.

Publicitate

Ce riscă pescarii recreativi

Reprezentanții instituțiilor implicate reamintesc că următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează conform legii:

  • pescuitul recreativ fără permis sau fără a-l avea asupra pescarului;

  • încălcarea condițiilor înscrise în permis;

  • refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației;

  • folosirea a mai mult de 3 undițe sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare, pe cursurile de apă din zona colinară și de șes;

  • pescuitul recreativ în zona de 500 m aval de baraj;

  • nerespectarea curățeniei și necolectarea deșeurilor din zona de pescuit.

Mesajul autorităților

„Respectarea legislației nu este doar o obligație, ci o dovadă de respect față de natură și față de ceilalți pescari. Braconajul înseamnă distrugerea echilibrului natural și pierderea unei resurse comune”, au transmis reprezentanții echipei de control. Acțiunea face parte dintr-o serie mai amplă de inspecții derulate la nivel național, pentru protejarea ecosistemelor acvatice și asigurarea unei practici responsabile a pescuitului în România.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending