În Duminica Floriilor începe Săptămâna Mare, ultima şi cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti. Se încheie în Sâmbăta Mare, la 15 aprilie 2023.

I se mai spune Săptămâna Patimilor şi este cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile. Ea se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai mari sărbători creştine.

Săptămâna Sfintelor Patimi a avut întotdeauna un loc special în cadrul Postului Sfintelor Paşti. Până la sfârşitul secolului al III-lea, acest Post era împărţit în două perioade:

• Postul Patruzecimii sau al Paresemilor, care ţinea până la Duminica Floriilor
• Postul Paştilor, de la Duminica Floriilor până la cea a Învierii, caracterizat de cel mai aspru fel de postire.

Cu timpul, Săptămâna Patimilor a fost inclusă în Postul Sfintelor Paşti, ajungându-se astfel la o durată de 7 săptămâni, dar rămâne cea mai însemnată dintre acestea, de unde şi denumirea de Săptămâna cea Mare.

Postul se înăspreşte

Postul se înăspreşte, iar cei care nu au putut să-l ţină până atunci, se străduiesc ca, cel puţin în această săptămână, să-l respecte.

Totodată, această săptămână face parte dintr-o perioadă însemnată a anului bisericesc, aceea a Triodului, care cuprinde zilele pregătitoare Postului Sfintelor Paşti, Postul Sfintelor Paşti şi Săptămâna Patimilor, o vreme de pocăinţă şi de îndreptare duhovnicească.

Tradiții și obiceiuri din Săptămâna Mare

În Săptămâna Mare, credincioşii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Domnului. În Maramureş, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi în albastru închis. De altfel, în Bihor şi în Maramureş, i se mai spune chiar Săptămâna Neagră, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro.

Mulţi credincioşi încearcă să ţină post negru în unele din aceste zile, având credinţa că Dumnezeu îi fereşte de boli, le dă sănătate şi îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să fie împăcaţi cu toată lumea, să ierte şi să-şi ceară iertare.

Pregătirile din aceste zile cuprind, totodată, şi o serie de tradiţii şi de obiceiuri populare. Acum se face curăţenie generală în gospodărie, muncile la câmp fiind permise doar până miercuri, de joi bărbaţii rămân pe lângă casă, ajutându-şi nevestele la treburile casnice.

Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine.

Una dintre principalele preocupări înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti este şi primenirea hainelor.

Încă de la începutul Postului, gospodinele croiesc cămăşi noi, atât pentru ele cât şi pentru restul familiei, pentru a le purta în ziua de Paşti.

Pasca și ouăle roșii

În gospodărie, Joia Mare este dedicată copturilor pascale (pasca şi cozonacii) şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti, în credinţa că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată. Tradiţia înroşirii ouălor înainte de Sfintele Paşti este explicată printr-o serie de legende creştine, care leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus.

Astfel, una dintre acestea aminteşte de faptul că Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus un coş cu ouă, pe care l-a aşezat sub cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele vărsat de Domnul Iisus pentru mântuirea lumii. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea roşie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi însă, de Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii.

Se mai colorează ouă şi în negru, simbolizând patimile lui Hristos pe cruce. Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiţia încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artişti populari.

Ouăle încondeiate se mai numesc şi „ouă muncite”, dedicând astfel efortul depus pentru desăvârşirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru mântuirea noastră.

Pentru creştini, pasca este cea mai importantă coptură rituală a Paştilor. Caracterul ritual al pascăi este subliniat de data prescrisă de tradiţie când trebuie pregătită, în joia sau sâmbăta din Săptămâna Mare, de forma (rotundă sau dreptunghiulară) şi de ornamentele din aluat (pască cu sucituri, cu împletituri, cu zimţi, simplă).

Alături de pască, se făceau şi alte copturi cu caracter ritual numite colaci, babe, moşi sau moşnegi, prescuri, învârtite, notează Ion Ghinoiu, în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002). Pasca se face din făină de grâu de cea mai bună calitate şi, cel mai adesea, are o formă rotundă, pentru că se crede că scutecele lui Hristos au fost rotunde.

Sâmbăta Mare este dedicată ultimelor pregătiri pentru Paşti: sacrificarea mielului şi prepararea mâncărurilor din carne de miel, precum drob, borş de miel, stufat sau friptură. Mielul este simbolul lui Iisus în tradiţia creştină, căci atunci când Iisus a murit pe cruce pentru mântuirea lumii ca un miel nevinovat, a fost numit ”Mielul lui Dumnezeu”, simbolizând sacrificiul său suprem.

Săptămâna Mare: Slujbele Deniilor

Specifică pentru această săptămână este slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de patimile şi de Jertfa lui Hristos, săvârşite în fiecare seară, din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare.

La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade.

În sfânta şi marea Luni se citeşte Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, „ca să fim mereu gata şi în aşteptarea venirii Domnului ca să judece vii şi morţii (Matei 24, 3-35)” („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996). La denia de luni seară se va citi Evanghelia despre dajdia Cezarului (Matei 22, 17-22) şi despre făţărnicia fariseilor (Matei 23, 1-39).

Marţi seară la denie se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35).

În sfânta şi marea zi de Miercuri se citeşte Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ. Tot acum Iuda vânzătorul s-a înţeles cu iudeii să-l vândă pe Mântuitorul lumii pe treizeci de arginţi (Matei 26, 6-16). Miercuri seară la denie se citeşte Evanghelia pregătirii Cinei de Taină (Luca 22, 1-39).

O zi de mare însemnătate în istoria mântuirii este Sfânta şi Marea Joi, cunoscută şi ca Joia Mare, în care sunt prăznuite patru momente deosebite din Săptămâna Patimilor: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către farisei.

În dimineaţa din Joia Mare, credincioşii merg la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească şi duc pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În seara acestei zile, este săvârşită Denia celor 12 Evanghelii, la care sunt citite cele 12 pericope evanghelice despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi nu se bea decât apă.

În Vinerea Mare se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf (numit şi Sfântul Aer), un obiect bisericesc de cult de formă dreptunghiulară, confecţionat din pânză de in, mătase sau catifea, pe care se află imprimată sau pictată icoana înmormântării Mântuitorului şi care va fi aşezat pe o masă mai înaltă.

Credincioşii sărută Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf şi trec de trei ori pe sub masa pe care este aşezat, simbolizând, astfel, trecerea prin mormânt a Mântuitorului, care S-a coborât în iad pentru a elibera sufletele drepţilor. Precum Hristos, care prin moartea şi Învierea Sa, a sfărâmat porţile iadului, iar moartea a fost învinsă, aşa şi credincioşii îşi amintesc acum că şi ei trebuie să treacă prin moarte, prin mormânt, pentru a merge la viaţa veşnică în Hristos.

În seara acestei zile, se săvârşeşte Denia Prohodului Domnului, slujba de înmormântare a Mântuitorului Iisus Hristos, iar trecerea pe sub masă a credincioşilor se poate face până la sfârşitul acesteia. După această cântare, se înconjoară biserica, cu Sfântul Epitaf, iar la final, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Sfântul Altar, unde va rămâne până la Vecernia sărbătorii Înălţării Domnului.

Sâmbăta Mare este zi de adâncă tăcere, acum Hristos coboară în adâncul iadului ale cărui porţi le va sfărâma şi îi va scoate la lumină pe cei care de la începutul lumii au murit în nădejdea vieţii veşnice şi a învierii.

Cercetătorii etnologi susţin că, în comunităţile tradiţionale, se considera că Vinerea Mare, odată cu moartea Mântuitorului, deschide un timp al haosului şi întunericului, oamenii rămânând fără protecţie divină. Timpul ritual de 14 zile, parte componentă a Ciclului pascal, se degradează neîncetat în Săptămâna Patimilor, notează Ion Ghinoiu în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002), când Iisus este trădat, chinuit, umilit şi omorât prin răstignire.

Aceste trei zile de haos şi întuneric sunt urmate de Învierea Domnului din noaptea de Paşti şi de Săptămâna Luminată, care readuc echilibrul şi armonia. Prin Învierea Sa, Mântuitorul a sfărâmat porţile iadului şi a învins moartea, dăruind, astfel, credincioşilor, bucuria şi nădejdea la viaţa veşnică întru Hristos.

sursă: Agerpres