Connect with us
Publicitate

Eveniment

Incendiu violent la Durnești! Pompierii s-au luptat două ore să oprească vâlvătaia

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Durnești. Depozitul de furaje a fost cuprins de flăcări după ce copiii unor vecini s-au jucat cu focul în apropiere. Proprietarul a observat incendiul și a sunat după ajutor la pompieri.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Durnești, cu un buldoexcavator. Aceștia au constatat faptul că ardeau aproximativ opt tone de furaje. Pompierii au intervenit rapid și au împiedicat propagarea flăcărilor la grajdul de animale și la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

Ieri, în mai puțin de șapte ore, la Tudor Vladimirescu, George Enescu și Durnești, s-au înregistrat trei incendii generate de jocul copiilor cu focul.

Publicitate

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, reamintim celor care îi au în grijă, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Astfel, pentru siguranța copilului dumneavoastră:

▪ înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

Publicitate

▪ păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

▪ nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri, clădiri dezafectate etc., cu mijloace care pot produce incendii;

▪ nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

Publicitate

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

▪ dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

▪ dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

Publicitate

▪ să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

▪ dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

▪ atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Răspunderea penală a minorilor, subiect dezbătut de polițiști cu elevii de la Liceul „Ştefan Luchian” Ştefăneşti 

Publicat

Publicitate

Joi,  poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Botoşani au participat împreună cu elevi ai liceului Ştefan Luchian Ştefăneşti  la mai multe activităţi  de informare pe diferite teme : siguranţa online, prevenirea victimizării minorilor prin trafic şi consum de droguri,  răspunderea penală a minorilor, reguli de siguranţă personală şi prevenirea plecărilor voluntare/dispariţiilor .

 

Siguranţa pe Internet a fost subiectul dezbătut de poliţişti cu elevii claselor liceale din cadrul unității  de învățământ. Recomandările generale s-au referit la  protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Publicitate

Poliţiştii au  discutat cu liceenii şi aspecte care au vizat legislaţia în vigoare în domeniul consumului şi traficului drogurilor, exemple de situaţii în care tinerii au consumat droguri sau au fost implicaţi în alte infracţiuni din sfera traficului de substanţe interzise, precum şi consecinţele legale ale acţiunilor acestora. Elevilor li s-a explicat ce sunt drogurile, ce efecte au, din ce sunt obţinute, încercându-se informarea acestora cu privire la consecinţele consumului de substanţe interzise.

De asemenea, au fost oferite date şi exemple concrete de situaţii în care minorii pot răspunde penal şi care sunt consecinţele unor astfel de fapte pentru aceştia.

În cadrul întâlnirii care a avut loc cu elevii claselor primare , aceştia au fost informaţi într-un mod cât mai interactiv pe diverse teme : siguranţa pentru sănătate, siguranţă în clasă, siguranţa în pauză, prevenirea, recunoaşterea şi gestionarea bullyingului, relaţiile cu colegii, când lipsesc părinţii de acasă, situaţiile periculoase, accesarea internetului, siguranţa în curte, deplasarea pe stradă şi traversarea carosabilului, mersul pe bicicletă în siguranţă şi copilul ca pasager, siguranţa în vacanţa de vară.

Publicitate

Întâlnirea cu elevii claselor întâi s-a derulat în cadrul Programului Şcoala Siguranţei Tedi, program în care copiii au fost înscrişi de către cadrele didactice ale şcolii.

Prevenirea victimizării minorilor şi a infracţiunilor informatice reprezintă priorităţi ale Poliției Române pentru anul 2024, copiii și tinerii reprezentând unul din grupurile țintă ale activităților preventive.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din municipiul Botoșani, dus cu escortă la penitenciar

Publicat

Publicitate

Mandat executat

La data de 15 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

 

Publicitate

Acesta a fost condamnat la șapte luni de închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 

Bărbatul a fost depistat pe o stradă din municipiul Botoșani, fiind reținut și, ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un accident ușor a dus la dosar penal pentru un șofer care nu a vrut să cadă la înțelegere amiabilă. Firul poveștii

Publicat

Publicitate

Un bărbat care s-a prezentat singur la poliție, a rămas fără permis

La data de 15 mai 2024, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme. Întrucât cei doi conducători auto nu s-au înțeles amiabil, s-au prezentat la sediul poliției rutiere pentru soluționarea accidentului.

 

Publicitate

În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul unuia dintre conducătorii auto, valoarea rezultată a fost de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Mașină în flăcări la Avrămeni

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc astăzi, în timp ce se deplasa pe o stradă din localitatea Avrămeni.

Conducătorul auto a fost atenționat de ceilalți participanți la trafic că iese fum de sub mașină, a oprit pe marginea drumului și a coborât imediat, împreună cu ceilalți pasageri care îl însoțeau.
Martorii au fost cei care au sunat după ajutor, la 112.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că autoturismul ardea în totalitate, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost stins în limitele găsite.

Publicitate

Din fericire nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni incendiile auto, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

Publicitate

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

Publicitate

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.
Video: Tudor Chiriac


Publicitate

CMF21240015

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending