Connect with us

Eveniment

FOTO&VIDEO: Părintele Irinel-Constantin Puiu, noul paroh al Bisericii „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Botoșani, a fost învestit de protopopul Petru Fercal

Publicat

Publicitate

Duminică, 14 decembrie, sub binecuvântarea Sfintei Liturghii, Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani a primit un nou păstor. Momentul instalării părintelui Irinel-Constantin Puiu a fost trăit cu emoție și rugăciune de întreaga comunitate, fiind, în același timp, prilej de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru slujirea jertfelnică a părintelui Gheorghe Grigorași, care a împlinit aici peste 30 de ani de misiune.

Lăcașul de cult s-a dovedit neîncăpător, iar curtea bisericii a fost, la rândul său, plină de credincioși veniți atât din parohie, cât și din împrejurimi. Oamenii au dorit să fie martori ai acestui moment de continuitate a slujirii, să-l întâmpine cu bucurie pe noul păstor și, în același timp, să-și ia rămas-bun, cu recunoștință și emoție, de la carismaticul părinte Gheorghe Grigorași, cel care vreme de peste trei decenii le-a fost îndrumător, mângâietor și sprijin.

Alături de noul paroh s-au aflat personalități ale vieții bisericești și academice: pr. conf. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, precum și numeroși preoți din municipiu.

În cuvântul său, părintele protopop Petru Fercal a subliniat rânduiala lucrării lui Dumnezeu în Biserică și importanța comuniunii. „Este un moment de bucurie pentru această parohie, pentru că Dumnezeu a rânduit prin experiența sfințiilor lor o slujire care se continuă firesc. Mai ales la oraș este nevoie de o slujire zilnică, cu multă dăruire și deschidere. Dacă este comuniune, atunci Dumnezeu este în mijlocul nostru. Părintele Grigorași a lucrat frumos, cu tact, cu bunătate și cu chip bucuros, ținând unită această comunitate. Nădăjduim că și părintele Puiu va continua, cu aceeași râvnă, această lucrare spre bucuria tuturor”, a spus părintele Petru Ferccal în cuvântul său.

Momentul cel mai emoționant a fost, fără îndoială, cuvântul de rămas-bun al părintelui Gheorghe Grigorași, rostit cu glas tremurat, dar cu inimă plină de mulțumire:

„Astăzi este o zi cu emoții, dar și una de recunoștință. Mă întreb când au trecut cei 33 de ani petrecuți aici… Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce s-a realizat. Vine vremea când trebuie să predăm ștafeta, pentru că totul în această lume este trecător. Această parohie nu este doar un loc, ci o comunitate închegată, cu credință și responsabilitate. Părinte Irinel, vă încredințez această comunitate cu nădejdea că veți fi un părinte bun și un îndrumător statornic”, a spus părintele Gheorghe, vizibil emoționat.

Publicitate

O slujire ziditoare, începută în vremuri grele

Părintele Gheorghe Grigorași a primit misiunea de a păstori Parohia „Întâmpinarea Domnului” în anul 1992, într-un context marcat de rănile ateismului comunist. Prima slujbă a fost săvârșită într-o biserică aflată într-o stare precară, fără gard, înconjurată de boscheți, un loc pe lângă care noaptea îți era teamă să treci.

Cu răbdare, muncă și credință, părintele nu s-a lăsat descurajat. Spiritul său gospodăresc, susținut de jertfelnicia familiei, a transformat locul într-un spațiu viu de rugăciune și comuniune. Predica sa, uneori directă și tăioasă, alteori caldă și mângâietoare, a trezit conștiințe și a adus la biserică oameni care mult timp stătuseră departe.

Vlăstar altoit pe vița lui Hristos, părintele Gheorghe i-a îndreptat pe cei căzuți, i-a mângâiat pe cei în deznădejde, i-a întărit pe cei statornici și i-a învățat pe cei avuți milostenia.

Părintele Gheorghe Viorel Grigorași s-a născut la 19 ianuarie 1955, în satul Mândrești, comuna Vlădeni, județul Botoșani. A urmat Seminarul Teologic „Veniamin Costache” de la Mănăstirea Neamț (1970–1975) și Institutul Teologic de Grad Universitar din București (1976–1980), unde și-a susținut teza de licență despre Starea sufletului în „De civitate Dei” la Fericitul Augustin. A slujit în mai multe parohii, iar din 1992 până în 2024 a fost paroh al Parohiei „Întâmpinarea Domnului” din Botoșani.

Noul păstor

Noul paroh, pr. iconom stavrofor Irinel-Constantin Puiu, a câștigat examenul organizat de Arhiepiscopia Iașilor. Hirotonit la 27 iunie 2004 de către P.F. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a slujit aproape două decenii în Parohia „Sfinții Arhangheli” din Teișoara, comuna Roma, județul Botoșani. În prezent este și preot spiritual al Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani.

În cuvântul adresat credincioșilor, noul paroh, pr. iconom stavrofor Irinel-Constantin Puiu, a vorbit cu smerenie și emoție despre începutul slujirii sale la Parohia „Întâmpinarea Domnului”, subliniind că această venire nu este o simplă mutare, ci o chemare adânc duhovnicească, purtată cu responsabilitate și rugăciune.

„Cu smerenie în fața dumneavoastră și cu emoție. Venirea mea în mijlocul dumneavoastră nu este o mutare administrativă sau un act formal, ci, prin mila lui Dumnezeu, este o chemare binecuvântată, dar și o cruce. Nu voi fi doar un administrator, ci, înainte de toate, îmi propun să fiu un părinte duhovnicesc, un frate, un rugător pentru fiecare, un slujitor smerit al bucuriilor și mai ales al suferințelor”, a mărturisit părintele Irinel Puiu.

Noul păstor a chemat comunitatea la lucrare comună, la unitate și implicare, amintind că fiecare credincios este purtător de daruri și responsabilități în „via Domnului”. El a subliniat importanța unei vieți liturgice vii, ferite de formalism și răceală, întemeiată pe jertfă, comuniune și dragoste lucrătoare.

Totodată, părintele Irinel Puiu a mulțumit Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântare și încrederea acordată, precum și familiei sale, cu un cuvânt aparte de recunoștință adresat soției, preoteasa Daniela, sprijin discret și statornic în bucuriile, dar mai ales în greutățile slujirii preoțești.

Preoteasa Daniela Puiu este absolventă a Facultății de  Economie din Iași. În prezent este studentă în anul III la Universitatea de Medicină din Iași și masterand la Facultatea de Chimie Iași (Criminalistică)

Slujirea sa pastorală începe deja în chip concret. Începând de luni, copiii parohiei îl vor întâlni pe noul lor părinte duhovnicesc, alături de doamna preoteasă, primele activități fiind dedicate pregătirii sufletești pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Astfel, sub semnul copilăriei, al curăției și al bucuriei, se așază primele roade ale unei misiuni ce se dorește vie, lucrătoare și plină de har.

 

 

   

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

ITM Botoșani avertizează: Angajatorii sunt obligați să se înregistreze în REGES-ONLINE pentru a evita sancțiuni

Publicat

Publicitate

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani reamintește tuturor angajatorilor din județ obligația legală de a se înregistra în noua platformă digitală REGES-ONLINE, în condițiile în care, până la această dată, există încă angajatori activi care nu au parcurs acest pas esențial.

Potrivit ITM Botoșani, angajatorii au obligația nu doar de a se înrola în REGES-ONLINE, ci și de a completa toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării Registrului, care nu se regăsesc în vechiul sistem informatic REVISAL.

Începând cu 1 ianuarie 2026, aplicația REVISAL nu mai este disponibilă, iar toate raportările privind evidența salariaților se realizează exclusiv prin REGES-ONLINE. În acest context, reprezentanții instituției atrag atenția că întârzierea înregistrării poate conduce la blocaje administrative și, implicit, la sancțiuni contravenționale.

„Pe lista angajatorilor activi care nu s-au înrolat în noua platformă figurează atât angajatori din sistemul privat, cât și din sistemul public. Facem apel la aceștia să își ia măsurile necesare și să urgenteze înregistrarea, pentru a evita aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege”, transmit reprezentanții ITM Botoșani.

Procedură simplificată și acces online

Pentru angajatorii care nu au parcurs încă procedura de înregistrare, ITM Botoșani precizează că:

  • Înregistrarea se face direct din browser, fără instalarea unei aplicații locale, accesând site-ul:
    https://reges.inspectiamuncii.ro/

    Publicitate
  • Autentificarea este posibilă fie printr-un cont creat în platforma RoEID, fie prin semnătură digitală calificată, similar procedurilor utilizate la ANAF;

  • Datele din REVISAL au fost deja migrate în noul sistem, nefiind necesară o acțiune manuală din partea angajatorilor.

Materiale de suport pentru utilizatori

Pentru a sprijini angajatorii în procesul de tranziție, Inspecția Muncii pune la dispoziție mai multe materiale informative:

ITM Botoșani oferă sprijin angajatorilor

Daniela Petronela Lozneanu, Inspector-Șef al ITM Botoșani, și Alina Pahone, Inspector-Șef Adjunct Relații de Muncă, fac un apel public către angajatori să se mobilizeze și să finalizeze cât mai rapid trecerea la REGES-ONLINE.

Totodată, conducerea ITM Botoșani își exprimă disponibilitatea de a oferi îndrumare și sprijin angajatorilor care întâmpină dificultăți în utilizarea noii platforme, astfel încât implementarea REGES-ONLINE să se realizeze corect și eficient.

Reprezentanții instituției reamintesc că neîndeplinirea obligațiilor legale privind înregistrarea și completarea datelor în REGES-ONLINE poate atrage sancțiuni, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 295/2025.

Citeste mai mult

Cultura

Comedia „O noapte nebună, nebună!”, în această săptămână, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

Publicitate

𝐃𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚̆, 𝟐𝟓 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, de la ora 𝟏𝟗.𝟎𝟎, iubitorii de teatru sunt invitați la spectacolul 𝑶 𝒏𝒐𝒂𝒑𝒕𝒆 𝒏𝒆𝒃𝒖𝒏𝒂̆, 𝒏𝒆𝒃𝒖𝒏𝒂̆! de Ray Cooney.

Spectacolul „O noapte nebună, nebună!” este o adaptare după textul lui Ray Cooney, renumit actor şi dramaturg englez, supranumit Feydeau al Angliei, apreciat atât de public, cât şi de critica de specialitate, fapt recompensat prin acordarea titlului de „Ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic”.
Comedia „O noapte nebună, nebună!” poate fi considerată, în egală măsură, o farsă, o comedie de moravuri, o satiră politică, dar şi toate acestea la un loc, fără a ştirbi cu nimic din calităţile vreuneia dintre cele trei.

Răsturnările de situaţie, încurcătura de minciuni, acumularea de personaje-surpriză, rafinamentul comicului de limbaj, contrastul dintre adevărata faţă a protagoniştilor şi ceea ce se consideră ei a fi, multitudinea de tipologii – toate converg spre o succesiune ameţitoare de situaţii comice, fapt ce contribuie la realizarea unei comedii savuroase, în traducerea și adaptarea lui Lucian Băleanu și în viziunea regizorului Alexandru Vasilachi.
𝑅𝑒𝑔𝑖𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑎̆: 𝐴𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑢 𝑉𝑎𝑠𝑖𝑙𝑎𝑐ℎ𝑖
𝑇𝑟𝑎𝑑𝑢𝑐𝑒𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝐿𝑢𝑐𝑖𝑎𝑛 𝐵𝑎̆𝑙𝑒𝑎𝑛𝑢
𝑆𝑐𝑒𝑛𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑎 – 𝑀𝑖ℎ𝑎𝑖 𝑃𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎𝑚𝑎𝑔𝑖𝑢
𝐶𝑜𝑠𝑡𝑢𝑚𝑒 – 𝐴𝑙𝑖𝑛𝑎 𝐷𝑖𝑛𝑐𝑎̆
𝐶𝑜𝑟𝑒𝑔𝑟𝑎𝑓𝑖𝑎 – 𝑉𝑖𝑐𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑛
𝐶𝑢 : 𝑆𝑜𝑟𝑖𝑛 𝐶𝑖𝑜𝑓𝑢, 𝐼𝑜𝑎𝑛 𝐶𝑟𝑒𝑡̦𝑒𝑠𝑐𝑢, 𝐴𝑛𝑑𝑟𝑒𝑒𝑎 𝑀𝑜𝑡̦𝑐𝑢, 𝐵𝑜𝑔𝑑𝑎𝑛 𝑀𝑢𝑛𝑐𝑎𝑐𝑖𝑢, 𝑅𝑎𝑑𝑢 𝐷𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠̦, 𝐿𝑜𝑟𝑒𝑛𝑎- 𝑃𝑒𝑡𝑟𝑜𝑛𝑒𝑙𝑎 𝐶ℎ𝑖𝑟𝑖𝑏𝑢𝑡̦𝑎̆, 𝑃𝑒𝑡𝑟𝑢𝑡̦ 𝐵𝑢𝑡𝑢𝑚𝑎𝑛, 𝐶𝑟𝑒𝑛𝑜𝑙𝑎 𝑀𝑢𝑛𝑐𝑎𝑐𝑖𝑢, 𝐴𝑙𝑒𝑥𝑎𝑛𝑑𝑟𝑎 𝑉𝑖𝑐𝑜𝑙, 𝐶𝑒𝑧𝑎𝑟 𝐴𝑚𝑖𝑡𝑟𝑜𝑎𝑒𝑖.
Biletele se găsesc la:
𝐀𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐭𝐞𝐚𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐞𝐚𝐭𝐫𝐮𝐥 „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮”, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐮𝐳𝐚 𝐯𝐨𝐝𝐚̆ 📞 0735.779.821 ▪marți-vineri: 𝟏𝟎°°-𝟏𝟖°° ▪ sâmbătă, duminică: 𝟏𝟑°°-𝟏𝟗°°
Pret bilet: 𝟱𝟬 𝗹𝗲𝗶 – stal; 𝟲𝟬 𝗹𝗲𝗶 – lojă
Preț bilet elevi – 𝟐𝟎 𝐥𝐞𝐢, pensionari – 𝟐𝟓 𝐥𝐞𝐢
𝒃𝙞𝒍𝙚𝒕𝙚 𝙤𝒏𝙡𝒊𝙣𝒆 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Citeste mai mult

Eveniment

Un bărbat de 53 de ani, din Lunca, și-a bătut soția fără milă. Polițiștii l-au scos afară din locuință și au emis ordin de prote

Publicat

Publicitate

Ordin de protecție emis de către polițiști pentru violență în familie

La data de 20 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Lunca, pentru faptul că, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în timp ce se aflau la locuința comună.

 

În urma completării formularului de evaluare a riscului a reieșit faptul că există risc iminent și a fost emis ordin de protecție provizoriu fără monitorizare electronică.

Ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanța de 200 de metri față de victimă. În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de acesta poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie.

Publicitate

 

Măsurile de siguranță care se pot lua în cazul violenței în familie 

Măsurile de siguranţă au ca scop eliminarea stării de pericol public şi prevenirea infracţionalităţii în general.

Astfel, Legea nr. 217/2003 Rep., pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prevede instituirea Ordinului de protecţie. Potrivit prevederilor art.23, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată cu caracter provizoriu, prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

reintegrarea victimei, și după caz, a copiilor în locuința familiei;

obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia, ori  față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ ale victimei.

interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod cu victima.

  Victima violenței în familie se poate adresa:

Poliției pentru a depune o plângere;

unei unități spitalicești, pentru a primi îngrijiri medicale;

Medicului legist pentru a obține certificat medico legal;

Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru a beneficia de servicii sociale complexe, mai ales în cazul în care sunt implicați copiii victimei.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, care se credea motociclist fără permis, prins de polițiști la Trușești

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Trușești, o motocicletă, condusă de către un tânăr, de 23 de ani, din județul Iași.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending