O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist
„Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2024. Reţin din articolele publicate: Nina Cassian: „Ochii – dacă nu-i descoperim la vreme – / Lunecă iremediabil spre fundul pământlui” ; Nina Cassian: „Pân` la ferestre au crescut trotuare”; George Paul Volceanov: „Lacrima din colţul pleoapei nu-i compasiune, e invidie şi frustrare!”; Helga Nemeş: „Vieţi construite ca oglinzi – / la noi ca să ajungem, / iar noi oglinzi îţi suntem – / Ţie”; Ion Grigoraş: „E-atât de mult zgomot în mine, / Că nu mai aud veşnicia”; Hanna Bota: „Să ne jucăm de-a timpul, / mi-a spus bătrânul: / iei din dreapta o clipă / şi o muţi în partea stângă. / Toată viaţa, ca Sisif, rostogoleşti dintr-o parte în alta bolovanul”;
„Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2024. Mihaela Stanciu publică un eseu despre Hortensia Papadat – Bengescu. Reţin: „ Atunci când îi acordă un capitol dulce-acrişor în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, G. Călinescu consideră justificată atitudinea ambelor cercuri literare care au avut un rol benefic în evoluţia Hortensiei Papadat – Bengescu: „Cenaclul literar „Viaţa Românească” socoteşte că ceea ce produsese scriitoarea în cadrul lui fusese remarcabil. Dar că, orientată greşit la „Sburătorul”, se rătăcise cu desăvârşire. Dimpotrivă, cercul literar „Sburătorul” respinge ca insuficiente începuturile de la „Viaţa Românească”, admiţând numai producţia închinată lui.” G. Ibrăileanu nu priveşte cu seninătate detaşarea ei de „Viaţa Românească”, dar tratează acest capitol cu discreţie; nici Lovinescu nu dezvoltă polemici, însă expune ferm credinţa personală că rolul focalizator pentru perceperea corectă a literaturii Hortensiei Papadat-Bengescu îi aparţine „Sburătorului”;
„Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2024. Evelyne Croitoru, în cronica „Conversaţie cu moartea” la volumul lui Varujan Vosganian „Dublu autoportret”, ne introduce în modurile de a defini un roman, IDEATIC şi ESTETIC: 1. Din punct de vedere ideatic se poate raporta la modul cum provoacă mintea şi stârneşte interesul asupra unui subiect despre care o masă de oameni nu ştiu aproape nimic şi cum ne raportează la esenţe; 2. Valoarea estetică este generată de echilibrul raportului dintre individual şi colectiv, între concret şi abstract, între temporal şi etern etc.;
„Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2024. Horia Gârbea îi ia un interviu scriitorului Mihai Măniuţiu. Reţinem: 1. „doar învinşii sunt, ficţional vorbind, convingători”; 2. „am impresia că învinşii şi marginalii pot vorbi percutant despre eşecul nostru existenţial ca oameni”; 3. „murim, orice am face, aşadar suntem o lume de învinşi”; 4. „am ales structura fragmentară şi monologală, sperând ca astfel să reuşesc să schiţez portretul lumii noastre fărămiţate de azi”: 5. „misterul lipsei de sens este cel mai de seamă mister al credinţei”; 6. „scriind, mă vindec de răul din mine@<
„Luceafărul de dimineaţă” nr. 11-12 din 2024. Revista publică o anchetă care vizează „debutul în literatură”. E ceva benefic pentru istoria literară, pentru alcătuitorii de dicţionare. Răspunde şi Gellu Dorian. Reţinem: „Debutul meu în presă, în general, a fostul unul, cumva, la timp. Am început să scriu pe la şaisprezece ani. Primele încercări le-am trimis la „Luceafărul” lui Geo Dumitrescu.. N-a ieşit din prima. Geo Dumitrescu, prin 1970 sau 1971 a lansat printre corespondenţii de la „Poşta redacţiei” o anchetă despre „evoluţia poeziei” sau aşa ceva. Am îndrăznit să răspund, dând titlul intervenţiei mele „Poezia nu are limite de dezvoltare”. A fost prima mea semnătură, să zic aşa, într-o revistă de cultură. Între timp, m-am mutat de la Câmpulung Moldovenesc la Botoşani, unde apăreau o dată pe săptămână, în ziarul „Clopotul”, două pagini de literatură foarte bune, unde colaborau scriitori din toată ţara. Pe 6 august 1972 mi s-au publicat sub pseudonimul Gelu Coşula, două poezii în acele pagini, iar cel care mi-a făcut o scurtă prezentare a fost Nicolae Cântec, redactorul-şef al ziarului. Am intrat astfel în atenţia poetului Lucian Valea, venit nu de mult timp din exilul dărăbănean la Botoşani. Ân acelaşi an, la finalul lunii decembrie, în antologia pe care Geo Dumitrescu o făcea cu cele mai reuşite poezii ale corespondenţilor în „România literară”, unde-şi mutase „Poşta redacţiei”, am apărut cu păoezia „Eu”. Pe acesta îl consider adevăratul meu debut literar, cu pseudonimul George Dor”;